vineri, 31 august 2012

13. Al doilea Thasos-a unsprezecea zi

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
La nivelul micii noastre comunităţi se poate observa un interes crescând pentru plaja Pachis. Motivele sunt cât se poate de evidente: este aproape de hotel, un set compus din umbrelă, măsuţă şi două fotolii costă doar un frappe consumat la barul plajei, apa este foarte curată şi limpede, intrarea în apă se face foarte lin, muzica este de calitate, are duş şi un grup sanitar exemplar de curat. Ce s-o mai lungim, este o plajă indicată tuturor, indiferent de sex, vârstă, orientare politică sau religioasă.
Ca să înţelegeţi mai bine admiraţia noastră pentru această plajă, vă mai spun că azi am luat barca cu noi! Ceea ce înseamnă că partea bărbătească a grupului va fi ocupată cu umflatul ei. Din experienţă proprie ştiu că nu durează mult, cel mult o jumătate de zi dacă participă trei bărbaţi puternici, cu armata făcută la marină...
Ajungem pe plajă, despachetăm cazarmamentul şi începem umflatul bărcii. După primele patruzecişicinci de minute este clar pentru toată lumea că nu vom putea continua fără un tratament de refacere cu bere Mithos. Decât să rămânem cu barca pe jumătate umflată preferăm să ne sacrificăm şi radem scurt câte două cutii de căciulă. Iată că vechile leacuri băbeşti îşi spun cuvântul şi reuşim să terminăm operaţiunea. De umflată ce e străluceşte. Animaţi de efectele consumului moderat de bere, se pare că am umflat-o puţin mai mult decât prevăd normele, nu mult, maximum patru-cinci atmosfere în plus...
Acum putem începe o bălăceală ca la carte, lucru care se şi întâmplă. Unii în barcă, alţii pe lângă, iar cei mai îndrăzneţi pe sub încep să bântuie apele teritoriale ale insulei. Râsetele, voia bună, mişcarea, toate având pe fundal muzica barului ne oferă o zi de neuitat. Pauza regulamentară de prânz o folosim cu chibzuinţă, întâi mâncând câte un souvlaki la terasă, iar apoi, un somn scurt de frumuseţe după ce am mai ras câte o cutie de Mithos.
Ziua a fost atât de frumoasă şi ne-am simţit atât de bine încât decidem să nu mai mergem la hotel să ne schimbăm, ci să atacăm direct restaurantul unde vom devora cina. Într-o unanimitate democratică decidem să verificăm restaurantul observat de doamne după memorabilul urcuş la teatrul antic.
Soarele începe să asfinţească în momentul când începem procedura plecării. Ca să nu ne solicităm musculatura din dotare la eforturi suplimentare şi inutile ne gândim că ar fi mai bine să ducem barca la hotel aşa cum este, fără să o mai dezumflăm. O aburcăm pe maşina mea şi, cu ajutorul parâmei pe care o are barca în dotare, încep să o leg de acoperişul maşinii. Întâi în faţă, apoi în spate, barca pare bine prinsă şi stabilă. Plecăm pe drumul de costişă ce duc la hotel dar, după nici două sute de metri văd că sunt intens semnalizat de colegii aflaţi în urmă. Opresc şi aflu că barca, deşi aparent bine legată, din cauza vitezei aproape că îşi ia zborul de pe acoperiş. Soluţia este unică şi bărbătească: voi conduce cu mâna dreaptă în timp ce stânga va fi scoasă pe geam şi va ţine barca lipită de acoperiş. Aceeaşi prindere o va efectua soţia pe partea dreaptă a maşinii. Zis şi făcut. Numai că, şi aşa, afurisita de barcă tot vrea să-şi ia zborul, îndoindu-se la nouăzeci de grade sexagesimale. E clar că viaţa noastră nu mai poate continua în acest mod, drept pentru care decid să facem o haltă la hotel şi să mă descotorosesc de barca cea năbădăioasă. Oprim, abandonez barca pe balcon, profit de ocazie şi mai rad scurt o berică Mithos rece şi ne continuăm drumul.
Parcăm pe maidanul cu dragoste şi, pentru că este încă devreme pentru cină, decidem ca grupul să meargă la cumpărături prin centru, iar eu să atac vechea agoră într-o sesiune de fotografie. Nişte pietre, după cum zicea o cunoştinţă. Ce să văd acolo? Nişte pietre! Într-adevăr, intru pe terenul vechii agore şi tot ce văd sunt nişte pietre. Un teren imens, atât cât pot vedea la acest moment, mai mare ca două terenuri de fotbal ca suprafaţă, plin de resturi de coloane, capiteluri, ziduri sau ornamente. Nişte pietre... Pietre care îmi vorbesc mai mult decât toate cărţile din bibliotecă. Pietre care, după mai bine de două mii de ani, mai poartă în ele vibraţia mâinii cioplitorului. Pietre care îmi vorbesc despre civilizaţia acestora, despre cunoştinţele lor artistice sau tehnice, despre dragostea lor pentru frumos şi armonie. Feţele plane şi netede ca sticla nu au putut fi făcute decât cu multă ştiinţă şi cu instrumente pe măsură. Construcţiile ridicate au avut nevoie de planuri şi imaginaţie. O adevărată epocă a pietrei mi se dezvăluie. Aveau nevoie de o coloană? Piatra era la îndemână. Aveau nevoie de un altar? De ce să nu-l facă din piatră? Poate, în acest fel, peste două mii de ani va veni un turist din Drumul Taberei ca să-l fotografieze. Aveau nevoie de diferite piese pentru porţi sau cine ştie ce mecanisme? Piatra atâta aştepta. Mă învârt printre bucăţile de piatră şi simt cum viaţa strânsă în ele mă cuprinde tot mai mult. Poate că, tot într-o zi de august, pe dalele de colo stătea un orator pletând pentru o nouă alianţă cu Atena împotriva Spartei cea încăpăţânată. Iar aici, în stânga mea, poate era o femeie cu copiii plângând după ea rugându-se de bătrânii din Consiliu să-i mărească raţia de alimente. Pe drumul pavat care mi se deschide dincolo de una din porţi îmi este imposibil să nu aud carele scârţâind de greutatea măslinelor cărate în port. Masa din dreapta cu siguranţă că a putut fi folosită de negustori pentru încheierea unor tranzacţii, poate tot într-o zi de august, ca acum. Iată templul lui Zeus cel temut pentru mânia sa, templu în faţa căruia văd coloane de pelerini aşteptând intrarea în oraş după cuvenita închinăciune.
E compleşitoare multitudinea relicvelor ca şi cea a sentimentelor care mă cuprind. Mângâi piatra atât de bine şlefuită încercând să-i simt vibraţia, mă culc pe o dală enormă dorind să ascult rugile scunse în ea, calc cu mare grijă printre ierburi pentru că ştiu, simt că doar un centimentru de pământ mă desparte de o istorie adevărată şi tumultoasă.
Aşa cum rătăcesc printre ruine dau de un şantier arheologic deschis şi în plin lucru prin care trebăluia o echipă de francezi. De unde mă aflu văd cum ruinele se continuă pe un dâmb, apoi pe un altul, mereu mai departe şi îmi este frică de dorinţa de a rămâne aici. Plec ca o albină încărcată, cu sufletul plin de emoţie şi respect pentru cei care au fost aici sau aiurea, mulţumită cărora suntem şi noi tot aici şi aiurea. Ajung în centrul comercial şi încă vibrând de emoţia celor văzute şi trăite reuşesc să-mi recuperez tovarăşii de prin magazinele pe unde bântuiau. În timp ce îi căutam de zor, intru într-un magazin de pantofi, dar îmi opresc căutările la auzul muzicii ce se scurge din difuzoare. Patronul, vigilent, mă observă şi mă întreabă:
- Îţi place muzica?
- Da, sigur, e excelentă.
- Dă-mi repede un stick de memorie, îmi spune bunul om lăsându-mă cu gura căscată.
- Nu am la mine. Pot veni mâine?
- Sigur, te aştept.
Deşi colind Grecia de atâţia ani, rămân din nou mut de dovezile de prietenie spontană şi necondiţionată care, iată, mi se oferă a câta oară.
Odată reuniţi ne îndreptăm spre restaurantul vizat. Afară, la intrare, pe un suport se află meniul. Preţuri bune, preparate cunoscute. Patroana localului ne observă şi începe să-şi frece mâinile. Noi admirăm în continuare lista.
- Au şi peşte spadă? întreabă Alin.
- Îhî, îi răspunde unul din noi.
- Şi caracatiţă au, observă Mihaela.
- Da, şi la acelaşi preţ ca la Doukas.
- Dar bouiourdi au? îmi aud soaţa întrebând.
- Da, măi, dar nu au reducere ca la Doukas.
- Şi nici desert gratuit, observă Daniela.
- Iar marca de Retsina nu mi-e cunoscută, pune Denis punctul pe i.
- Atunci, haidem la Doukas, se aud vocile noastre într-un cor armonios.
Ceea ce şi facem. Cu mâini tremurânde de viciu şi nerăbdare apucăm stacanele de bere rece aduse instantaneu şi purcedem la programul de seară devenit acum o obişnuinţă nu numai pentru grupul nostru, dar şi pentru personalul restaurantului. Numai că, de data asta Daniela a fost cea care a comandat un platou care conţinea, după părerea mea, toate scoicile din partea asta a Mediteranei.
Să auzim de bine!

Ce cumpărăm (73)

Inele Jumbo Balls din aditivi chimici
de: Cristina Andreea Călin - 14/01/2009
Părinţii care îşi vor hrăni copiii cu inelele de porumb Jumbo Balls riscă să îi transforme în nişte agitaţi. Acest produs conţine aditivi alimentari, ce induc sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare.
Inelele de porumb Jumbo Balls (Crasty) au un exces de glucide cu index glicemic foarte ridicat şi absorbţie rapidă. Din această cauză, produsul este dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, ne spune profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
Produsul analizat conţine şi patru coloranţi chimici de sinteză, ce nu sunt recomandaţi în alimentaţia copiilor. Tartrazina E102 nu trebuie consumată într-o cantitate mai mare de 7,5 mg/kg corp. Dacă este depăşită această cantitate pot apărea alergii, astm, rinite, urticarie. Copiilor le poate declanşa sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). De asemenea, creşte incidenţa apariţiei unor tumori tiroidiene, alterează percepţia şi comportamentul, producând stări de confuzie, inhibă metabolismul zincului şi interferează cu enzimele digestive. Roşu ponceau 4R este un colorant azoic care induce sindromul ADHD şi are un puternic potenţial cancerigen. Din această cauză a fost stabilită o doză zilnică admisă de numai 4 mg/kg corp. La fel de periculos este şi E133 albastru briliant. Acesta poate induce sindromul ADHD, bronhoconstricţie, rash, destrucţii cromozomiale. Doza zilnică admisă este de 12,5 mg/kg corp. Dioxidul de titan, E171, nu este recomandat a fi consumat în mod frecvent, mai ales de către persoanele sensibile. Pe lângă aceşti coloranţi, inelele Jumbo Balls conţin şi arome de fructe identic naturale, ceea ce înseamnă că au fost obţinute prin sinteză chimică. Părinţii nu trebuie să îşi imagineze că s-au folosit extracte de fructe benefice sănătăţii copiilor. Produsul în sine nu are nici o valoare biologică, aducând organismului numai un plus de calorii de proastă calitate ce duc la obezitate.
CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul analizat nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii cardiovasculare, renale, hepatice, celor cu alergii, celor cu sindrom de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD), celor cu boli dermatologice, astmaticilor, persoanelor cu afecţiuni ale tractusului digestiv, bolnavilor de cancer. Inelele Jumbo Balls sunt interzise bolnavilor de celiachie, din cauza conţinutului de gluten. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant înainte de a consuma produsul şi vor ţine cont de cantitatea de glucide.
ETICHETĂ
Inele din porumb. Crasty. Griş din porumb 72%, zahăr, glucoză, arome de fructe identic naturale, coloranţi alimentari E102–tartrazină, E124–roşu ponceau 4R, E133–albastru briliant, E171–dioxid de titan. Valoare energetică/100 g: 395 kcal/1.652 kJ, proteine 8,1%, lipide 2,6%, glucide 87%. Produsul nu conţine OMG.
Preluare din Jurnalul Naţional

joi, 30 august 2012

Şi?

Imagine preluată de pe somethingborrowed.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Şi este o conjuncţie. Asta dacă ne luăm după spusele dicţionarului. Numai că, ştim cu toţii că există o mulţime de cuvinte care posedă şi alte sensuri decât cele gramaticale. În cazul nostru, unul dintre sensurile cuvântului este acela de întrebare retorică, întrebare care trădează indiferenţa. Ai văzut ce pantofi şi-a cumpărat Jeni? Şi? vine răspunsul indiferent, cu sensul şi ce dacă, ce e cu asta?
Aşa stând lucrurile, folosită sub această formă, conjuncţia noastră capătă aspecte peiorative. Iar în rândurile de mai jos vă voi oferi câteva exemple concrete şi reale despre utilizarea publică şi cu deplin succes a conjuncţiei şi.
Primul exemplu. Mă aflu în staţia de troleu. La un moment dat, un taxi opreşte în staţie. Când citiţi expresia opreşte în staţie vă rog să vizualizaţi imaginea unui taxi oprit fix în mijlocul staţiei de troleu, la mai mult de un metru de bordură. Din el coboară şoferul care, relaxat, se duce la toneta de ziare, cumpără un ziar şi rămâne la o mică şuetă cu vânzătoarea.
Timpul trece şi omul nu dă semne de plecare. Dar iată, troleul apare în depărtare şi potenţialii călători încep să migreze spre marginea trotoarului. Şoferul nostru e neclintit pe poziţie, iar troleul se apropie. Mă gândesc să fac o faptă de bine, aşa că mă apropii de el şi îi spun:
- Nu vă supăraţi, dar vine troleul.
Individul se opreşte din conversaţie şi mă priveşte peste umăr:
- Şi?
- Şi aţi parcat chiar în mijlocul staţiei, iar oamenii nu se vor putea urca.
- Şi?
Troleul ajunge în staţie, oamenii se chinuie să ajungă la uşi, iar măgăoaia de troleu, fiind oprită pe banda doi, blochează toată strada. Din cauza unui şi.
Al doilea exemplu. De data aceasta mă aflu în autobuz, deplasându-mă spre centru. Autobuzul e aproape gol, aşa că îmi permit să iau loc pe un scaun la geam. Ne apropiem de intersecţia de la Răzoare, cunoscută pe plan european pentru aglomeraţia existentă acolo indiferent de oră. Iată că se petrece şi momentul blocajului şi autobuzul este încercuit de autoturisme. Într-o maşinuţă cochetă, un domn şi o doamnă de condiţie, dacă ne luăm după aparenţe. El conduce, iar ea mănâncă ceva dintr-un şerveţel. Fără să vreau, privirea îmi este atrasă de ei, prilej de a observa că doamna, după ce termină conţinutul şerveţelului, îl mototoleşte, deschide geamul şi aruncă şerveţelul pe geam. Nu rezist unei asemenea nesimţiri, aşa că mă uit insistent spre ei şi, când surprind privirea doamnei îi bat obrazul cu degetul. Doamna se uită mirată la mine, apoi îi spune câteva cuvinte domnului, după care mă privesc ambii întrebători.
- Nu vă e ruşine? Aţi aruncat şerveţelul pe geam, încerc eu să strig la ei prin deschiderea geamului.
- Şi? vine răspunsul dezarmant al doamnei.
Un şi spus în asemenea condiţii m-a lămurit mult, mult mai mult decât toate hainele lor de marcă.
Al treilea exemplu. E seară, e vară şi e cald. Stau la geamul dormitorului şi privesc cerul nopţii încercând să pronostichez cum va fi vremea mâine. În faţa intrării blocului de peste drum stă obişnuita hoardă de beţivi. Ca de obicei, aceşti urlă şi grohăie măscări şi tot ca de obicei, nimeni din respectivul bloc nu zice şi nu face nimic. Meditând la condiţia de a fi român, observ o maşină care opreşte lângă grup. Nu mai este un secret pentru nimeni că aleile dintre blocuri sunt suficient de înguste, iar spaţiile de parcare suficient de puţine pentru ca respectivele alei să fie cât se poate de înghesuite la orele serii. Abia dacă pot trece maşinile pe un rând. Şoferul maşinii oprite începe un dialog cu beţivii dar, nu trece mult şi, în spatele maşinii se opreşte o altă maşină. Şoferul continuă să vorbească cu cei din grup. O a treia maşină opreşte şi ea. Primul şofer e netulburat. Pierzându-şi răbdarea, cel de al doilea şofer claxonează scurt. Nicio reacţie din partea primului. Omul se dă jos din maşină şi se duce la primul şofer:
- Ce Dumnezeu, domnule! Nu vezi că ai blocat strada?
- Şi? vine răspunsul şoferului pe care, acum, îl putem numi fără grijă nesimţit.
Să auzim de bine!

Ce cumpărăm (72)

Păcăleala Prodsper
de: Mihaela Ionescu - 16/07/2009
Cremvurştii Prodsper au înscris pe etichetă următoarea sintagmă: Sănătos şi natural! Analizând eticheta, ne dăm seama că ce ar putea fi natural nu este sănătos, iar ingredientele sintetice sunt de-a dreptul nocive.
Producătorul nu avea voie să facă menţiunea "sănătos şi natural" pe etichetă. Regulamentul European 1924/2006 interzice astfel de înscrisuri fără să fie verificate, pentru că duc la înşelarea consumatorului. Acesta din urmă ar trebui să citească şi ingredientele, nu numai reclama mincinoasă pe care producătorul şi-o face.
Carnea de porc, de vită şi slănină sunt ingrediente ce s-ar putea încadra în categoria natural, însă nu pot fi şi sănătoase. Slănina, în special, conţine grăsimi animale saturate, care afectează sănătatea inimii, a ficatului, a sistemului cardiovascular şi pot duce la apariţia cancerului. Sarea, prezentă într-o cantitate mare, este incriminată în apariţia bolilor de rinichi, de inimă şi a hipertensiunii, oricât de naturală ar fi.
Pe lista de ingrediente urmează o serie de substanţe care au trecut prin procedee de industrializare, deci nu pot fi încadrate la categoria "natural". Amidonul de cartofi este folosit pentru a da produsului o textură cât mai aproape de a unuia "sănătos şi natural", neavând un rol nutriţional. Polifosfatul de sodiu este un aditiv alimentar ce dezechilibrează balanţa calciu-fosfor, împiedicând fixarea calciului în oase. Ascorbatul de sodiu este un E, deci nu poate fi natural. Conservantul azotit de sodiu E250 este unul dintre cei mai periculoşi aditivi alimentari, fiind incriminat în apariţia cancerului. La fel de periculos poate fi glutamatul E621, care poate produce persoanelor sensibile dureri de cap, slăbiciune, greaţă, senzaţii de arsură în antebraţ şi ceafă, astm, modificări de ritm cardiac, respiraţie dificilă.
Condimentele naturale şi boiaua de ardei dulce pot fi naturale, dar nu sănătoase pentru toate categoriile de consumatori, ne spune profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi.
În urma analizei informaţiilor de pe etichetă, specialistul ne spune că produsul nu este recomandat nici unei categorii de persoane suferinde, supraponderalilor şi obezilor, copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează.
ETICHETĂ
Produs afumat şi fiert în membrană artificială comestibilă. Materii prime: carne de porc, carne de vită, slănină, alte ingrediente: sare max. 3 g/100 g, amidon din cartofi, stabilizator polifosfat de sodiu E452, antioxidant ascorbat de sodiu E301, conservant: azotit de sodiu E250, condimente naturale, glutamat E621, proteină din soia, boia de ardei dulce. Valoare energetică 100 g: 386 kcal/1614 kj, proteine 40 g, grăsime 37,11 g.
Preluare din Jurnalul Naţional

miercuri, 29 august 2012

12. Al doilea Thasos-A zecea zi

Imagine preluată de pe faraaer.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
De când am sosit pe insulă o întrebare ne frământă: cu ce vom merge la Plaja de Marmură? Pentru că, dragii mei, aici e cazul să vă reamintesc faptul că anul trecut am parcurs cei patru kilometri care despart şoseaua principală de locul plăcerilor noastre în mai mult de o jumătate de oră! Asta nu din cauza performanţelor scăzute ale maşinii din dotare, ci din cauza drumului plin de hârtoape.
Mobilizaţi de dorinţa de a ne scălda iarăşi în apele minunatului golf, aproape în fiecare seară ne oprim la câte un centru de închiriat maşini şi căutăm ofertele cele mai favorabile. Ne intereseză o maşină ceva mai spaţioasă în care să încăpem toţi supravieţuitorii, ceva ca un Fiat Doblo. Numai că, de fiecare dată şi la fiecare agenţie ni se spune că ar fi fost bine să ne facem o programare pentru că nu sunt maşini libere. Şi mai zicem că suntem în plină criză...
Şi vine şi ziua de azi, zi în care pasiunea noastră nu mai poate fi stăvilită. Aşa că decidem să mergem cu Opel-ul meu, care are şasiul şi suspensia tunate pe varianta sport şi cu Seat-ul lui Alin, aproape la fel de robust. Purcedem la drum cu inimile pline de emoţie şi minţile de întrebări: oare apa mării şi-a păstrat culoarea, oare nisipul mai e alb, oare berea e suficient de rece în lăzile frigorifice de care suntem nedezlipiţi şi multe altele la fel de legitime, la fel de grave.
Dar mare e grădina lui Dumnezeu şi multe sunt minunile lui. Descoperim un drum reparat, nu la nivelul unei autostrăzi, dar suficient de bun ca să ajungem la plajă în zece minute. Iar suprizele nu contenesc, următoarea întâmpinându-ne chiar la intrarea pe plajă sub forma unui panou care ne indică drumul spre W.C. Au W.C., fraţilor, au W.C. şi ne vine să claxonăm de bucurie. Dar renunţăm rapid pentru că ne dăm seama că vom fi acoperiţi de muzica difuzată de staţia de la bar. Muzică bună, la fel de bună ca anul trecut şi la un nivel care ne permite să vegetăm pe plajă fără a ni se zdruncina creierele din dotare.
Mai mult decât atât, descoperim rapid că acum plaja are şi duş, e drept cam anemic, şi cabină de schimb. Brusc ni se înfăţişează flăcăul care ne ia comanda de frappe sau bere şi colaborâm bucuroşi pentru a beneficia cât mai repede de umbrelele şi şezlongurile care sunt incluse în consumaţie. După care începem dezmăţul. Orele de bălăcit în apa minunată sunt urmate de reprize intense de tratament de refacere cu bere, după care vine automat o pauză de moţăială de o jumătate de oră în şezlonguri. Iar ciclul se reia. Faptul că am fost matinali se pare că a constituit un atu deoarece iată, rapid plaja devine neîncăpătoare şi începe lupta pentru ocuparea unui şezlong liber.
Un vaporaş de croazieră vine în apropierea ţărmului, ancorează şi grupuri de flăcăi viguroşi încep să se arunce în mare. Trag câteva rafale cu teleobiectivul şi descopăr că acţiunea a meritat efortul dacă ne gândim doar la imaginile cu trupurile săritorilor surprinse în cele mai ciudate poziţii pe parcursul planării. Acum e momentul să vă spun că, la sfârşitul seriei de articole despre acest concediu, vă voi oferi un număr de postări cu filme şi poze, cât mai multe poze.
Tânăr şi neliniştit cum mă ştiţi, nu mă rezum la o bălăceală modestă, la mal, ci pornesc pe sub apă către stâncile ce mărginesc golful în căutarea unor minunăţii ale lumii albastre. Peşti de diferite mărimi şi culori îmi trec prin faţă, unii negri şi anodini, alţii albi şi cu capul colorat portocaliu sau cu o bulină neagră pe coadă, unii subţiri şi lungi ca nişte ace de cravată, alţii plaţi şi rotunzi ca un CD cu Smiley. Iar momentul apogeului nu întârzie să apară: o explozie de bleu sidefat mi se deschide în faţa ochilor, oriîncotro întorc privirea. Nimeresc în mijlocul unui banc de peşti pe care nu-i cunosc şi care, se pare că nici ei nu au vreo cunoştinţă despre mine pentru că iată, stau nemişcaţi între ape. Mii şi mii de peşti sidefaţi plutesc orientaţi în aceeaşi direcţie fără a da vreun semn că îi interesez. Doar când mă apropii la mai puţin de douăzeci de centimetri de ei se dau uşor la o parte, regrupându-se în urma mea în aceeaşi formaţie. Mă deplasez uşor, cu gesturi cât mai line pentru a nu pângări această minunăţie a naturii şi cred că ne înţelegem de minune pentru că, uitându-mă în urmă îi văd grupaţi la loc, preocupaţi doar de propria lor nemişcare. Raze de soare strălucesc pe albastrul sidefat al milioanelor de solzi şi e atât de frumos ce văd, încât aproape îmi vine să plâng de bucurie că mi-a dat Dumnezeu o asemenea şansă.
Reîntors la mal descopăr o schimbare în atmosfera generală. În sensul că cerul e plin de nori şi a început ploaia. Acum, spuneţi şi voi, ce pot face nişte oameni pe care îi apucă o ploaie caldă de vară pe o plajă de marmură? Ce şanse mai au de a nu fi udaţi? Unde se pot ascunde? Exact, aţi ghicit! În apă! Drept pentru care ne repezim buluc spre mare şi ne aruncăm în apele ei de topaz cald. Nu înainte de a trage câteva cadre cu stropii de ploaie lovind apa mării. Repetăm procedura și a doua oară, nu atât de dragul bălăcelii, cât pentru că au fost două reprize de ploaie.
Şi, ca orice lucru, şi această zi se apropie de sfârşit, drept pentru care ne strângem bagajele nu numai ca să plecăm, dar şi ca să lăsăm loc altor turişti avizi de frumuseţile locului. Ajunşi la şoseaua principală, lăsăm maşinile pe un maidan aflat în apropiere şi ne îndreptăm per pedes apostolorum spre Limenas. Bun prilej pentru mine de a descoperi ruinele unui fost templu dedicat lui Heracle pe care le fotografiez discret, având în urechi incantaţiile preoţilor şi preoteselor templului şi murmurul mulţimii care i se închină în timp ce ofrandele ard pe altar. “Mărite Heracle, fiu al lui Zeus şi al Alcmenei şi erou al eroilor, te rog să-mi dai din puterile tale şi din vitejia ta ca să mă apăr de minciună şi josnicie”, murmur eu în timp ce trag cadru după cadru.
Odată terminată sesiunea de fotografiere, îmi ajung grupul din urmă tocmai la timp ca să intrăm într-un supermarket de unde, pe lângă berea achiziţionată în vederea păstrării stocului de siguranţă intact, reuşim să cumpărăm pentru prima dată în acest concediu un castron cu iaurt de Thasos. Iaurt atât de bun şi de gustos încât nu ştiu cum să-l descriu. Iar castronul îl vom folosi acasă pentru a prepara în el bouiourdi... Cumpărăturile terminate, ajungem la Doukas unde, în ovaţille personalului, începem festinul cotidian cu preparate gătite de un bucătar mai bun decât cel de anul trecut, dacă ne luăm după spusele amicului Robert. Şi bine facem pentru că vorbele i se confirmă în cel mai real mod.
Reîntorşi la maidanul de parcare ne identificăm uşor maşinile de la mare depărtare mulţumită prafului alb depus pe caroserie, ceea ce le face să semene mai mult cu nişte maşini de salvare decât cu nişte autoturisme destinate plăcerilor condusului. Hotelul este atât de liniştit, burţile atât de pline şi noi atât de obosiţi încât ne băgăm urgent la culcare, uitând de jocul de whist sau consumul moderat de bere. Rece.
Să auzim de bine!

Ce cumpărăm (71)

PEPSI MAX si aditivii alimentari
De: Oana Corfală-24 Iun 2009
Mens sana in corpore sano. Motto-ul latin este arhicunoscut în întreaga lume şi cu toţii încercăm, mai mult sau mai puţin, să îl aplicăm în viaţa de zi cu zi. Acest lucru este din ce în ce mai dificil din cauza alimentelor pe care le consumăm.
Este important pentru sănătatea noastră ca produsele alimentare să fie produse în conformitate cu legile în vigoare, dar legile permit folosirea de substanţe dăunătoare sănătăţii: este vorba de o parte din aditivii alimentari, binecunoscutele E-uri de pe etichetele alimentelor.
Standardele generale pentru aditivii alimentari se stabilesc pe plan internaţional, iar autoritatea de referinţă în ceea ce priveşte elaborarea standardelor de calitate este „Codex Alimentarius", întocmit în 1962. Uniunea Europeana a decis în 1970, ca fiecare aditiv autorizat să fie semnalat pe etichete sau ambalaje, prin binecunoscutul cod E. Pentru aplicarea eficientă şi unitară a legislaţiei în domeniu, Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor a elaborat peste 90 de proceduri specifice de control pe grupe de produse şi servicii.
Există totuşi aditivi alimentari permişi în România, dar interzişi în ţări precum Rusia, Statele Unite ale Americii sau Australia datorită toxicităţii lor, iar dintre ei merită menţionaţi: E123: Amarant-colorant roşu; E124: Ponceau 4R-colorant roşu; E128: Roşu 2 G-colorant; E211:Acidul benzoic si derivaţii săi; E230: Bifenil-conservant; E231: Ortofenilfenol-conservant; E233: Tiabendazol-conservanţi; E95: Acetsulfam K-îndulcitor. DARE FOR MORE – 2,5L
la preţ de 2L. Acesta este sloganul companiei Pepsi, care îndeamnă consumatorii să bea mai mult la un preţ mai mic. Dacă citim ingredientele unei etichete de PEPSI MAX din România observăm că celebra băutură răcoritoare conţine: apa, dioxid de carbon; Colorant: caramel; Îndulcitori de sinteza: aspartam (conţine fenilalanina) şi Acesulfam K; Acidifianţi: acid citric şi acid fosforic alimentar; Conservant: benzoat de sodiu, cafeină, aromă de cola. Statele Unite ale Americii a interzis folosirea a doi aditivi alimentari prezenţi în această băutură, şi anume BENZOATUL DE SODIU–E211, conservant alimentar care maschează gustul unor alimente de calitate slabă; se cunoaşte că provoacă urticarie şi agravează astmul, iar Asociaţia Consumatorilor din Piaţa Comună Europeană îl consideră cancerigen; interzis mai este ASPARTAM–E951, un edulcorant intens, puterea de îndulcire fiind de 150-200 de ori mai mare decât a zaharozei, iar consumul frecvent este nerecomandat deoarece poate provoca oboseală, ameţeli, halucinaţii, dureri de cap, palpitaţii, anxietate, dureri articulare, spasme musculare, pierderea memoriei şi cancere de creier.
Cu toate că ceilalţi aditivi alimentari sunt până în prezent permişi peste tot în lume, ei sunt dăunători organismului.
ACESULFAM K– E 950, nu este recomandat copiilor, în curele de slăbire, femeilor însărcinate sau celor care alăptează, bătrânilor sau diabeticilor deoarece prezintă risc carcinogen, determină stres metabolic, iar la animalele de laborator apar afecţiuni ale glandei tiroide. ACIDUL FOSFORIC–E 338, este un acidifiant natural mineral care consumat în cantităţi mari determina încetinirea asimilării de magneziu, fier şi calciu, mărind astfel riscul de osteoporoză. ACIDUL CITRIC–E330, este un acidifiant care determină afecţiuni ale cavităţii bucale ca aftele sau cariile dentare. Consumul mare de CAFEINĂ provocă palpitaţii, creşterea presiunii sangvine, vomă, convulsii, diaree, insomnie, crampe stomacale, tremurături ale mâinilor, spasme musculare şi scăderea calcemiei. Găsim aditivi alimentari nocivi sănătăţii aproape în toate produsele pe care le consumăm. Astfel ca motto-ul „Mens sana in corpore sano" este din ce în ce mai dificil de aplicat, dar nu imposibil.
Preluare din Jurnalul Naţional

marți, 28 august 2012

Scrisoare din tabără

Imagine preluată de pe lovingvama.eu
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Vara e pe sfârşite, familiile se întorc de pe unde au fost în concedii, copiii se întorc din tabere.
Cu toţii ştim că vacanţa petrecută în tabără oferă momente de neuitat, formează legături inseparabile şi modelează caracterele. Iată în rândurile de mai jos una din scrisorile trimise din tabără de copilul Andrei B. puse la dispoziţie cu mare amabilitate de buna lui mamă, graţioasa doamnă Matilda D. şi distinsul lui tată, domnul Petrache C.
“Dragă mami şi tati,
Ghidul nostru ne-a spus să scriem acasă că poate aţi văzut la televizor inundaţia şi sunteţi îngrijoraţi. Suntem bine. Apa a luat doar un cort şi doi saci de dormit. Din fericire, nimeni nu s-a înecat pentru că eram toţi pe munte şi îl căutam pe Cristi. A, da, sun-o pe mama lui Cristi şi spune-i că totul e bine. Cristi nu poate scrie pentru că şi-a rupt mâna.
Am mers şi eu cu unul dintre jeep-urile Salvamont. A fost super! Nu l-am fi găsit niciodată în intunericul acela dacă nu fulgera. Ghidul nostru, Victor, s-a enervat foarte tare pe Cristi pentru că a plecat fără să spună nimănui. Cristi zice că i-a spus, dar era in timpul incendiului, aşa că, probabil, n-a auzit. Ştiai că dacă pui benzină pe foc, canistra o să explodeze? Lemnul ud nu ardea, dar unul dintre corturi, da. Şi hainele noastre la fel. Dănuţ o să arate ciudat până îi creşte părul la loc.
Ne întoarcem acasă sâmbătă dacă Victor reuşeşte să repare maşina. Nu a fost vina lui. Frânele mergeau bine când am plecat. Victor spune că, cu o maşină atât de veche, ceva se strică mereu. Probabil de asta nu are asigurare. Mie mi se pare o maşină mişto. Nu se supără dacă i-o murdărim şi când e cald, ne lasă să stăm pe capotă ca să ne mai răcorim. Se face destul de cald, cu 13 oameni într-o maşină. Ne lăsa să stăm şi în portbagaj până l-a oprit un poliţist.
Ghidul nostru e mişto. Îl învaţă pe Tudorel să conducă maşina pe drumurile de munte, unde nu e trafic. Tot ce vedem pe aici sunt camioane cu buşteni. Dimineaţa asta, toţi tipii săreau în lac de pe stânci. Pe mine nu m-a lăsat, pentru că nu ştiu să înot, iar Cristi avea mâna ruptă, aşa că ne-a lăsat să mergem cu barca. A fost super. Se pot vedea sub apă copacii rupţi de inundaţie.
Victor nu e un scorţos ca ceilalţi ghizi pe care îi ştiu. Ne-a lăsat să mergem fără veste de salvare. Trebuie să petreacă mult timp lucrând la maşină, aşa că încercăm să nu-i facem probleme. Ghici ce! Am primit toţi insigne pentru că am trecut cursul de prim ajutor. Când Dănuţ şi-a tăiat mâna cu toporul, am învăţat să coasem vene. Marius şi eu am vomitat, dar ghidul nostru zice că era de la puiul stricat. Ne-a mai spus că mâncarea din închisoare era şi mai rea. Mă bucur că a ieşit de acolo. Zice că acum a învăţat cum să facă lucrurile cum trebuie.
Apropo, ce e un pedofil? Trebuie să plec acum. Mergem în oraş să ne trimitem scrisorile şi să cumpărăm vaselină. Nu va faceţi griji. Suntem bine.”
Să auzim de bine!

Ce cumpărăm (70)

Dinamism Dynamix Energy din chimicale
de: Mihaela Ionescu - 16/07/2009
Reclama tv de la Jacobs Dynamix Energy ne prezintă un grup de adolescenţi care sunt energizaţi de consumul acestui produs. Din enumerarea ingredientelor de pe etichetă reiese că tinerii nu pot fi consumatorii-ţintă ai acestui amestec de cafea solubilă şi complex de vitamine B.
Conţinutul ridicat de cafea solubilă nu este indicat în cazul adolescenţilor. Mai mult, profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia că produsul conţine şi o cantitate mare de ulei vegetal hidrogenat (margarină). Acesta este incriminat în apariţia bolilor cardiovasculare şi hepatice, fiind interzis în unele ţări europene, dar şi în SUA.
Cantitatea mare de cafea şi uleiul vegetal hidrogenat nu sunt singurele ingrediente nocive ale produsului. Fostaful de potasiu şi polifosfatul sodic dezechilibrează balanţa calciu-fosfor, împiedicând asimilarea şi fixarea calciului în oase, ducând la apariţia osteoporozei şi a depunerilor anormale de calciu. De asemenea, betacarotenul E160 este incriminat în apariţia cancerului pulmonar mai ales în cazul celor care trăiesc în zone poluate sau al fumătorilor. Specialistul nostru nu recomandă asocierea produsului cu ţigările, pentru a diminua efectele nocive.
Jacobs Dynamix Energy conţine şi o cantitate mare de zahăr şi sirop de glucoză, două glucide cu index glicemic ridicat şi absorbţie rapidă, care afectează buna funcţionare a pancreasului. Vitaminele utilizate nu au nici o valoare biologică în acest context, nefiind de folos organismului.
În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că Jacobs Dynamix Energy nu este recomandat copiilor şi adolescenţilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, persoanelor cu maladii cardiovasculare, renale, hepatice, hipertensivilor, celor cu osteoporoză.
Diabeticii vor ţine cont de cantitatea de glucide, iar cei cu intoleranţă la lactoză vor testa reacţia organismului la produs.
ETICHETA
Jacobs Dynamix Energy. Amestec de cafea solubilă, pudră pentru cafea şi complex de vitamine B. Zahăr, sirop de glucoză, cafea solubilă 12,9%, ulei vegetal hidrogenat, stabilizatori fosfat de potasiu E340, polifosfat sodic E452, proteină din lapte, emulsificatori (mono şi digliceride ale acizilor graşi E471), antiaglomerant dioxid de siliciu E551, vitamina B5 (D-pantotenat de calciu), vitamina B6 (piridoxină hidrocloridă), vitamina B2 (riboflavină), vitamina B1 (mononitrat de tiamină), vitamina B9 (acid folic), colorant (betacaroten) E160. Conţine proteină din lapte.
Preluare din Jurnalul Naţional

luni, 27 august 2012

11. Al doilea Thasos-A noua zi

Imagine preluat[ de pe vidu.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Probleme ivite la serviciu au determinat împuţinarea noastră numerică. Astfel, astăzi ne-au părăsit perechile Florin cu Ştefania şi Rodica cu Valentin, care au trebuit să revină în Bucureşti. Dar asta nu ne împiedică şi astăzi să derulăm un program de culturalizare în masă. Aşa că, terminăm de mâncat şi ne grupăm în maşini spre noi orizonturi. Prietenii şi colegii mei, oameni subţiri, încearcă să mă menajeze şi, sub diferite pretexte, mă păcălesc ca să nu conduc şi să fiu nevoit să merg în alte maşini. Adevărul este că, acum, cu saboţii cu care sunt încălţat ar fi chiar imprudent să conduc, nu de alta, dar risc să apăs două pedale odată...
Plecăm spre estul insulei cu intenţia declarată de a vizita mănăstirea Sfântul Arhanghel Mihail, de asemenea un loc încărcat de semnificaţii istorice, dacă ne gândim că acolo se păstrează un cui din Sfânta Cruce. Iar unii spun că prima bisericuţă din acel loc se pare că a fost construită pe locul unde a poposit Maria Magdalena după fuga ei din Palestina.
Trecem de plaja Paradise cu regret în suflet pentru că anul acesta nu am avut ocazia să o vizităm, trecem şi prin satul Panaghia unde vom reveni pe 15 august şi, din serpentină în serpentină, ajungem la mănăstire. Aici, ce să vezi? Mulţime de turişti şi maşini parcate. Iar acesta este doar începutul pentru că, dincolo de ziduri, foieşte lumea ca în Centrul Vechi sâmbăta seara. Dar bomboana pe tort ne este oferită chiar la intrarea în mănăstire care, fiind una de maici, impune o ţinută adecvată. Iar noi suntem îmbrăcaţi ca de plajă... Drept pentru care, organizatorii au postat la intrare un flăcău voinic care ne pune să ne îmbrăcăm accesoriile vestimentare lipsă sau de dimensiuni reduse. Eu mă trezesc cu o bluză gri, soţia cu o fustă gitane albastră şi largă cât un cearşaf de pat dublu, Daniela cu o fustă gri în dungi, ca o deţinută ş.a.m.d.
Amuzându-ne de noile înfăţişări, facem un tur al mănăstirii, ne închinăm la sfintele icoane şi facem o mulţime de poze. Lucrul nu ar trebui să vă surprindă pentru că lăcaşul este astfel amplasat încât oferă o imagine superbă asupra întregii zone, atât asupra muntelui, cât şi asupra mării. Vizita prin mănăstire ne relevă existenţa crizei mondiale chiar şi aici. La tava unde se aprind lumânări, o călugăriţă le strânge în vederea retopirii atunci când acestea au ars abia unul sau doi centimetri din lungime...
Complexul mănăstiresc este destul de mare, construit în trepte chiar pe marginea râpei şi de o curăţenie exemplară. Totul este şters, totul este vopsit proaspăt, totul străluceşte. Inclusiv micuţa chiţime care a fost biserica iniţială. La raionul de suveniruri măicuţele vorbesc şi socotesc foarte bine în limba engleză. În micuţa biserică unde se roagă lumea, o măicuţă veghează la păstrarea unei ţinute decente, a liniştii şi înţelegerii pentru cei care se roagă. Aşa că avem ocazia să vedem cum i se atrage atenţia unui tânăr pentru că a intrat cu şapca pe cap.
Deşi oferirea de accesorii vestimentare pentru vizitatorii îmbrăcaţi necorespunzător nu este ceva nou pentru noi, predarea respectivelor accesorii este, pentru că, odată scoase, sunt depuse la coşul de haine purtate şi duse la spălat, nicidecum repuse în circulaţie.
De la mănăstire plecăm cu gândul curat, românesc că, dacă tot suntem pe drum, să mergem să vedem fabrica de ulei de măsline de la Maries. Că deh, poate vom cumpăra şi noi un bidon, două de ulei. Şi plecăm noi nouă din Vaslui... Şi mergem, şi mergem, şi mergem iar până aproape am dat un ocol întregii insule, dar fără să găsim un singur drum sau indicator spre Maries. Culmea este că anul trecut văzusem drumul, dar acum parcă a intrat în pământ, ceea ce, între noi fie vorba, ar fi cam greu având în vedere solul pietros al insulei. Drept pentru care, dacă tot e vară, e cald şi nu am găsit unde este amplasat Maries, ce-ar fi să mergem la plajă? Şi ne oprim la plaja Nisteri, la o zvârlitură de băţ de hotel. Loc liniştit, loc cu verdeaţă, tocmai bun pentru nişte oameni care nu au găsit o fabrică de ulei de măsline. Ocupăm câteva şezlonguri, deschidem cutiile de bere rituale şi ne cufundăm în liniştea ambientală. Dar această linişte patriarhală este spulberată brusc de un strigăt cumplit:
- Ah!
Strigătul, scos în şoaptă, aparţine fiului lui Daniel şi a fost emis pentru că flăcăul a călcat pe o albină. Albina l-a înţepat, iar acum piciorul a devenit dureros, iar degetul înţepat roşu. În timp ce ne frământăm ce să facem, la orizont se profilează silueta unei ospătăriţe venite să ia comenzile în contul umbrelelor vremelnic utilizate. Printre altele, îi explic în engleză că, pe lângă sondele de frappe comandate, avem nevoie de puţină sare. Juna îşi exprimă uimirea legată de solicitarea noastră, aşa că îi repet în greceşte că avem nevoie de sare din cauza unei albine. Faţa copilei se luminează, iar juna dispare pentru câteva momente. Ca să reapară cu un tub în mână, tub ce conţine o alifie specială contra înţepăturilor de albine. Din partea restaurantului. Sau a hotelului. Nu contează. Contează doar gestul, care ne arată încă odată cum se face turismul. Iar copilul este ca nou şi nevătămat în cel mult cinci minute, spre bucuria tuturor, inclusiv a copilului care se gândea cum va merge la şcoală cu un picior mai umflat decât celălalt...
Ziua de plajă terminată nu ne rămâne decât să mâncăm, ceea ce vom face la Doukas şi să revenim la hotel. Pe durata mesei observ cu mare satisfacţie creşterea nivelului de maturitate a membrilor de sex masculin. Iar acest nivel crescut se observă cel mai bine la nivelul burţilor, semnificativ mai mari şi mai rotunde decât la venire.
Întoarcerea la hotel este prilej de mare bucurie pentru familia mea întrucât găsim uşa de la baie montată la locul ei şi două suluri de hârtie igienică în baie, ceea ce nu e mult dacă ne gândim că de patru zile nu mai primeserăm... Un Mithos rece şi buuun băut cât timp soţia îşi face duşul de noapte pecetluieşte această zi.
Să auzim de bine!

Ce cumpărăm (69)

Cremă de unt Sole cu amidon modificat
de : Mihaela Ionescu - 24/08/2009
Crema de unt cu mirodenii Sole este un produs dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, având un exces de lipide de origine animală.
Acestea, consumate în cantităţi mari, pot duce la disturbarea bunei funcţionări a inimii şi a ficatului. Din această cauză, produsul analizat are şi o valoare energetică mare, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
În compoziţia cremei analizate intră şi trei aditivi alimentari care pot afecta sănătatea tractusului digestiv. Guma guar în special poate provoca greaţă şi balonare. În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne informează că produsul nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, persoanelor cu afecţiuni cardiace, renale, hepatice, celor care suferă de afecţiuni ale tractusului digestiv. Persoanele care au intoleranţă la lactoză vor testa o mică parte din produs pentru a vedea care este reacţia organismului.
Sole. Gustos. Cremă de unt cu mirodenii. Produs pasteurizat. Smântână pasteurizată, unt 13,5%, lapte praf degresat, amestec de mirodenii 1%, stabilizatori amidon modificat E1410/E1414/ E1420, gumă guar E412, carboxi-metil-celuloză E460, gumă xanthan E415, sare 0,5%, cultură de unt. Conţine grăsime cel puţin 37%. Proteine 2,5 g, carbohidraţi 2,0 g, lipide 38 g, valoare energetică 1.483 kj/360 kcal.
Preluare din Jurnalul Naţional

duminică, 26 august 2012

Adio, dar rămân cu voi!

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Ei, dragii mei, a venit și acest moment, momentul când periplul nostru muzical de sfârșit de săptămână ia sfârșit.
Nu am încercat nici de departe să vă fac o prezentare a cunoștințelor mele muzicale și nici una exhaustivă a muzicii bune. Dar, într-o lume în care soliștii sau trupele apar și dispar peste noapte, fiind interesați doar de câștiguri mari și imediate, în care soliștii sau trupele apar și dispar fără a lăsa nici măcar o urmă, am considerat că este util să ne reamintim de ceea ce înseamnă muzica bună, muzica adevărată. Milioane de admiratori dansează pe muzica lui Michel Telo și tot atâția dolari îi intră în cont. Dar cine credeți că va fi pomenit peste cincizeci de ani? El sau Jerry Lee Lewis?
La ultimul său concert, Julio Iglesias, care cânta pe o căldură grozavă, a fost întrebat de ce continuă să cânte îmbrăcat în costum, de ce nu se schimbă. Răspunsul lui a fost că ar prefera să moară decât să nu-și respecte spectatorii. Ce poți pune alături de un asemenea răspuns? Imaginile solistelor care întâi pozează goale în diferite reviste pentru ca apoi să devină cântărețe?
V-am prezentat soliști sau trupe care umpleau stadioanele cu spectatori care veneau pentru muzica lor și nicidecum pentru tatuajele de pe genunchi sau cerceii în buric. V-am prezentat soliști sau trupe care, pe lângă calitățile vocale sau interpretative, știau să cânte la cel puțin un instrument, nu la calculator. Soliști sau trupe care FĂCEAU muzică și trăiau pentru muzică. Soliști sau trupe care au generat școli și curente, care au deschis drumuri și au avut discipoli. Soliști sau trupe care trăaiu pentru muzică, nu pentru veniturile generate de aceasta. Soliști sau trupe care CÂNTAU, care știau muzică, o interpretau și nu aveau nevoie de clip-uri extravagante pentru a atrage atenția publicului. Încercați să alăturați un clip cu Lady Gaga de cel al lui Sting cu piesa Every Breath You Take și veți înțelege mai bine. 
Practic, tot ce este muzică modernă acum este rodul contribuției și muncii lor. Unii dintre ei au dispărut, alții mai trăiesc, iar alții chiar mai cântă. Indiferent însă de situația lor actuală, muzica lor va fi pomenită atât timp cât va exista cuvântul muzică.
Să auzim de bine!

Ce cumpărăm (68)

Desert Polaretti din aditivi
de: Mihaela Ionescu - 29/07/2009
Desertul pentru îngheţată Polaretti este un amestec din apă, zahăr, substanţe chimice şi sirop de fructe care se pune la congelator pentru câteva ore, devenind apoi un desert rece. Polaretti conţine o cantitate mare de zahăr şi de aceea consumatorul doar va avea impresia că s-a răcorit. În realitate, nu face altceva decât să îşi forţeze pancreasul endocrin să secrete mai multă insulină decât în mod normal, ceea ce îl stresează, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
Mai mult, produsul analizat conţine coloranţi azoici de sinteză, care sunt periculoşi, în special, pentru sănătatea copiilor. Sunset yellow E110 poate provoca alergii persoanelor sensibile, congestie nazală, astm, bronhoconstrucţie, disfuncţii ale percepţiei gustului, distrugeri cromozomiale, spasme vasculare, dureri gastrice, blocarea enzimelor digestive. Efecte adverse are şi E104 galben de chinolină: astm, alergii, dermatite, sindrom de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare. Roşu ponceau are potenţial cancerigen şi poate induce sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare. În compoziţia produsului intră şi doi stabilizatori care pot afecta buna funcţionare a tractusului digestiv.
În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul analizat nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, diabeticilor, supraponderalilor şi obezilor, suferinzilor de boli hepatice şi renale, celor cu status proinflamator sistemic, suferinzilor de boli neurodegenerative, alergicilor şi astmaticilor, celor cu boli ale tractusului digestiv, celor cu sindrom ADHD.
ETICHETA
Polaretti. Desert pentru îngheţată. Apă, zahăr, sirop de fructe ce conţine căpşuni 18%, cireşe negre 15%, portocală 12%, lămâie 3%, sirop de glucoză, acid citric E330 acidifiant, arome, stabilizator gumă de guar E412, guma de roşcova E410, colorant E110 sunset yellow, E124-roşu ponceau 4R, E104-galben de chinolină.
Preluare din Jurnalul Naţional

sâmbătă, 25 august 2012

Ce cumpărăm (67)

Pateu proaspăt Tartini cu conservant
de: Mihaela Ionescu - 13/08/2009
Pe eticheta pateului de porc Tartini scrie că este proaspăt şi delicios. Nu punem la îndoială gustul produsului, dar în ceea ce priveşte prospeţimea, lista de ingrediente contrazice afirmaţia. Prezenţa conservantului nitrit de sodiu este principalul motiv pentru care pateul de porc Tartini nu poate fi proaspăt. Pe lângă acest aditiv alimentar cu potenţial cancerigen, produsul analizat mai conţine şi alte substanţe chimice sau ingrediente care au trecut printr-un proces de industrializare.
Monoglutamatul de sodiu, aditiv alimentar folosit pentru gustul delicios, poate duce la apariţia sindromului bucătăriei chinezeşti, mai ales în cazul unui consum frecvent. Acesta se manifestă prin dureri de cap, ameţeli, palpitaţii, probleme neuropsihice. Efecte adverse are şi colorantul carmin care poate provoca alergii, rinite, astm, erupţii cutanate, sindrom de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare. De asemenea, nu este recomandat în alimenţia suferinzilor de Parkinson şi Alzheimer din cauza conţinutului de aluminiu.
Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia asupra faptului că pateul de porc Tartini este dezechilibrat din punct de vedere nutriţional. Cea mai mare pondere în produs o au grăsimile de natură animală, care afectează în primul rând funcţionarea ficatului şi a sistemului cardiovascular. În compoziţia produsului intră şi zahărul, glucid cu index glicemic ridicat şi absorbţie rapidă.
Concluziile specialistului
În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produsul nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, cardiovascularilor, suferinzilor de afecţiuni hepatice şi renale, diabeticilor (grăsimile saturate generează rezistenţa la insulină), suferinzilor de status proinflamator sistemic (poliartrite, artrite, artroze, reumatisme), bolnavilor de cancer, de boli neurodegenerative (Parkinson şi Alhzeimer), celor cu afecţiuni dermatologice, celor cu sistemul imunitar slăbit. Persoanele cu intoleranţă la lactoză şi cei cu alergie la soia vor testa în prealabil produsul, consumând doar o mică parte pentru a vedea reacţia organismului.
ETICHETA
Caroli. Tartini. Pate de porc. Ficat de porc 27%, slănină, apă, şorici, proteină vegetală din soia, amidon, sare, ceapă deshidratată, condimente naturale, zahăr, proteină din lapte, agent de îngroşare (caragenan E407), antioxidant ascorbat de sodiu E301, conservant nitrit de sodiu E250, acetat de sodiu E 262, potenţiator de gust monoglutamat de sodiu E621, colorant natural carmin E120. Produs fiert. Conţine soia, proteine din lapte, poate conţine urme de alune. Valoare energetică la 100 g produs 1150 kj/275 kcal, proteine 10,5 g proteine, lipide 24 g, glucide 4,5 g, sare 1,9 g.
Preluare din Jurnalul Naţional

vineri, 24 august 2012

10. Al doilea Thasos-A opta zi

Imagine preluată de pe visez.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Ce atâta plajă şi colindat prin insulă, ne zicem noi în barbă (deşi umblăm proaspăt raşi tot timpul)? Ia hai să mergem şi pe bătrânul continent numit Europa (aici simt nevoia să vă reamintesc faptul că numele de Europa provine din antichitatea greacă, Europa fiind o prinţesă feniciană răpită de Zeus, zeul zeilor, care luase înfăţişarea unui taur. Fiii ei, Minos, Sarpedon şi Radamantes, născuţi în Creta, erau judecătorii supremi din Infern, un fel de Curte Constituţională din zilele noastre. Dacă iniţial termenul se referea la zona centrală a Greciei, abia după anii 500 înainte de Cristos termenul a fost extins şi pentru restul continentului).
Aşa că, uniţi în cuget şi simţiri, am purces după masa de dimineaţă (observaţi că nu mai spun mic dejun) spre localitatea Skala Prinou unde am lăsat maşinile parcate în port, iar noi ne-am îmbarcat pe primul ferry. Confort la maximum este termenul care defineşte scurta noastră călătorie. Bar, aer condiţionat, canapele îmbietoare, televizoare cât toate zilele pe pereţi, curăţenie exemplară. O oră şi vreo douăzeci de minute a durat drumul nostru peste mări. Acostaţi în port, coborâm în regim de urgenţă şi ce credeţi că facem primul lucru? Nu, aţi greşit, nu am deschis o cutie de bere rece, ci m-am dus la primul chioşc, am cumpărat o hartă şi am rugat aborigenul să ne precizeze în ce punct al hărţii ne aflăm.
Odată lămuriţi am plecat aţă spre cetatea bizantină To Kastro care domină oraşul. O adevărată Golgota ni se releva cu fiecare pas făcut. Străzi neînchipuit de abrupte şi de înguste erau circulate de maşini! Fraţilor, erau circulate de maşini! Înclinarea era undeva la 30 de grade, dar asta nu-i împiedică pe şoferi să facă parcări laterale cu spatele la zece centimetri de altă maşină! Toată operaţiunea pe o stradă de lăţimea a două Fiat Panda din oglindă în oglindă. Întrebări stânjenitoare mi se nasc: oare cum duc morţii la dric? Oare cum îşi cumpără un bătrân o pâine? Oare cum îşi aduc oamenii mobila?
Urcăm şi facem poze, facem poze şi urcăm, toate gâfâind la greu. Căldura sufocantă şi gâfâielile ne-au împiedicat să vizităm cum se cuvine minunatul complex Imaret ctitorit de Mehmet Ali. Spre cinstea lui, deşi musulman şi ajuns sultan al Egiptului, Mehmet Ali nu şi-a uitat originile şi a ajutat oraşul creştin în multe probleme. Ne oprim în dreptul câtorva curţi întrebându-ne cum Dumnezeu au reuşit respectivii să-şi aducă maşinile acolo altfel decât printr-o operaţiune de desant... Şi ne ajută Cel de Sus să ajungem cu bine la cetate. Intuind eforturile potenţialilor turişti, întreprinzătorii locului au amplasat o mică terasă chiar lângă intrare. Cei mai viguroşi din grupul nostru am intrat în cetate. Ceilalţi au adăstat pe scaunele respectivei terase urmând un tratament de refacere cu Mithos rece. Primul lucru care ne frapează odată cu intrarea în turnul cetăţii este micimea uşilor de acces şi a scărilor. Atât de înguste şi de strâmte încât un copil de nouă-zece ani abia poate intra sau urca. Asta să fi fost statura vajnicilor apărători ai Imperiului Bizantin? Aşa cum încercăm să ne menţinem echilibrul pe scările minuscule din piatră, o auzim pe Daniela bombănind:
- Doamne, da’ întuneric mai este pe scările astea!
- Poate, dacă ţi-ai scoate ochelarii de soare ar fi mai multă lumină, se aude o voce din off.
Ceea ce stârneşte un haz general, care ne-a urmărit pe parcursul întregii vizite în cetate pentru că, într-adevăr, Daniela bântuia întunericimile turnului cu ochelarii de soare pe nas. Vizităm depozitul de muniţii, camera gărzii, vedem sistemul de canalizare şi, la final, ne gândim să nu lăsăm spaţii neexplorate, aşa că ne aşezăm şi noi la o masă a terasei de care am pomenit. Cer un suc şi un frappe în englezeşte unui flăcău tomantic, dar fără a obţine rezultatul scontat. Omul face semne disperate unui alt flăcău, ceva mai vârstnic, care se apropie. Decid să schimb registrul, aşa că mă adresez în greacă. Surpriza omului e atât de mare şi de plăcută încât nu numai că râde cu gura până la urechi, dar îmi plesneşte o palmă peste spate de o simt şi acum... Consumăm, plătim şi plecăm pe un alt drum, un drum care ne conduce la marele apeduct Kamares care taie estul oraşului. Spre surpriza multor istorici, au fost descoperite dovezi care atestă construcţia acestuia mult mai devreme, în epoca ocupaţiei romane şi nu de către Soliman Magnificul.
După ce facem câteva poze la picioarele apeductului (între noi fie vorba, se vede grozav din turnul fortului) ne îndreptăm spre un alt loc plin de semnificaţii. Este vorba de biserica purtând hramul Sf. Nicolae, biserică construită pe ruinele unei moschei construită pe ruinele unei biserici bizantine construite pe ruinele unei biserici antice construite chiar pe locul unde apostolul Pavel a pus piciorul pentru prima dată pe pământ european. Multe dintre ruine încă se mai văd şi sunt incluse în biserica renovată şi plină de o asemenea semnificaţie.
După aceast interludiu, ne deplasăm spre faleza portului unde cumpărăm câteva amintiri, bem câteva sticle de suc rece, iar soţia îmi cumpără o pereche de saboţi. Cumpăratul unei perechi de saboţi nu este un eveniment demn de menţionat într-un blog, doar că aceştia au ceva deosebit. Imaginaţi-vă o pereche de saboţi. Acum, imaginaţi-vă o pereche de două ori mai mare decât prima. Aţi reuşit? Dacă da, acum mai adăugaţi un 40% la mărime. Ei bine, aceştia sunt noii mei saboţi. Pentru că, din cauza găurii dureroase din picior, nu pot purta alte încălţări.
Ne reîntoarcem la gara maritimă, prilej de a observa în apele portului bancuri cu nişte peşti ciudaţi. De diferite mărimi, închişi la culoare, aceştia înoată grupaţi, dar cu capul la suprafaţa apei! Înţeleg curiozitatea ihtiologică, dar nici aşa...
În gara maritimă cumpărăm biletele de întors, dar nu ieşim încă la ferry pentru că aerul condiţionat din hală ne provoacă senzaţii şi plăceri nebănuite. Ajunşi în Skala Prinou, ne recuperăm maşinile încinse de soare şi ce credeţi că facem? Exact, ne ducem la masă la Doukas! Pe care o începem cu câte o halbă enormă cu gheaţă pe ea plină cu bere rece, o continuăm cu felurile de mâncare de care am devenit dependenţi şi o încheiem cu două balerci de vin alb Retsina. Rece.
Să auzim de bine!

Ce cumpărăm (66)

Salam rustic Agricola din resturi de pasăre
de : Mihaela Ionescu - 17/08/2009
Salamul rustic Agricola este un produs care se remarcă prin faptul că nu are aproape nimic natural în compoziţie, fiind un amestec de resturi de pasăre, grăsimi şi aditivi alimentari.
Principalul ingredient al salamului rustic Agricola este carnea de pasăre separată mecanic (MDM) care este de fapt o pastă din resturi fără valoare economică-pieliţe, zgârciuri şi ce mai scapă în malaxor. Pentru că nu are nici o valoare nutritivă, folosirea MDM-ul a fost limitată în mai multe ţări, iar în altele nu se mai utilizează deloc.
Următorul ingredient ca pondere este emulsia de şoric, care nu aduce organismului nici un aport de vitamine şi minerale, neavând valoare biologică. Slănina este şi ea prezentă într-o cantitate mare, inducând produsului un dezechilibru nutriţional. Grăsimile saturate, de natură animală, afectează grav funcţionarea la parametri normali a sistemului cardiovascular, dar şi a ficatului, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
În compoziţia produsului analizat intră şi aditivi alimentari care, consumaţi în mod frecvent, afectează buna funcţionare a organismului. Polifosfaţii, E452, aduc în organism o cantitate suplimentară de fosfor, care împidică fixarea calciului în oase. Cu timpul, pot apărea depuneri anormale de calciu, dar se poate instala şi osteoporoza. Potenţiatorul de gust, glutamat de sodiu, E621, poate provoca aşa-numitul sindrom al bucătăriei chinezeşti.
Acesta se manifestă mai ales la persoanele sensibile cauzându-le dureri de cap, slăbiciune, greaţă, senzaţii de arsură in antebraţ şi ceafă, astm, modificări de ritm cardiac, respiraţie dificilă. Din cauza acestor efecte, monoglutamatul de sodiu nu trebuie consumat de femeile însărcinate, copii, persoanele hipoglicemice, bătrâni şi cardiaci. Un alt efect al aditivului alimentar E 621 este predispoziţia la obezitate. Acest fapt a fost demonstrat pe studii de laborator efectuate pe cobai.
Compuşii de transformare metabolică din E621 au efect neurotoxic, putând declanşa maladii grave ca Huntington, Alzheimer sau Parkinson.
Colorantul carmin E120 este incriminat în apariţia alergiilor, erupţiilor cutanate, dar şi în declanşarea sindromului de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). La fel de periculos este şi conservantul nitrit de sodiu, al cărui potenţial cancerigen a fost demonstrat de lumea ştiinţifică.
CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
În urma analizei ingredientelor enumerate pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produsul nu este indicat copiilor, adolescenţilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, suferinzilor de maladii cardiovasculare, cerebrovasculare, celor cu dislipidemie, hipertensivilor, suferinzilor de maladii hepato-renale. De asemenea, consumul acestui salam nu este indicat persoanelor care suferă de boli neurodegenetive (Parkinson şi Alzheimer), suferinzilor de boli ale pielii (psoriazis), celor cu osteoporoză, cu boli colagenice, suferinzilor de cancer, de hiperuricemie (gută), persoanelor cu boli ale tractusului digestiv. Suferinzii de diabet vor ţine cont de aportul de glucide adus de produs şi vor cere sfatul medicului curant înainte de consum. Persoanele care suferă de alergie la soia vor testa reacţia organismului la produs.
ETICHETA
Preparat din carne fiartă şi afumată. Membrană artificială necomestibilă. Carne de pasăre separată mecanic, emulsie de şoric, slănină, proteină vegetală din soia, amidon, apă, condimente, sare, stabilizator polifosfaţi E452, antioxidant acid ascorbic E300, potenţiator de aromă glutamat de sodiu E621, colorant natural carmin E120, conservant nitrit de sodiu E250. Valoare energetică 230,39 kcal/956.88 kj.
Preluare din Jurnalul Naţional

joi, 23 august 2012

Bonificaţia bonusurilor

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Mărturisesc că, deşi am o oarecare experienţă în domeniu şi chiar o facultate de profil terminată cu 10, încă mai sunt mecanisme economice care îmi scapă.
Unul dintre ele este cel al ajutoarelor financiare acordate de organismele financiare internaţionale ţărilor cu probleme financiare, iar al doilea este cel al bonusurilor uriaşe primite de salariaţii băncilor. Dar haideţi să le luăm pe rând.
Ca urmare a crizei mondiale (deşi nu ştiu de ce i se spune aşa pentru că în Africa şi în America de Sud nu se ştie de ea), unele state au început să aibă dificultăţi financiare, iar rezolvarea acestora se poate face numai prin intermediul unui ajutor extern. De obicei, de la banca Centrală Europeană şi/sau de la Fondul Monetar Internaţional. Ca un element de pornire de bun simţ, consider că o ţară într-o asemenea situaţie îşi face foarte bine calculele privind necesarul de bani, nu de alta, dar ei trebuie returnaţi într-un interval dat. Acest necesar, cum spuneam, presupun că implică nişte calcule financiare foarte minuţioase, consolidate la nivelul întregii economii naţionale. Iar banii sunt solicitaţi de către banca centrală a ţării aflate la strâmtoare, urmând să rezolve problemele unei întregi economii naţionale.
Ei bine, aici apare prima ciudăţenie, prin faptul că, deşi banii sunt solicitaţi prin mecanisme statale şi urmează să acopere necesităţile unui stat, sumele sunt virate băncilor comerciale, care sunt private. Acum, cred că aţi identificat prima nedumerire: de ce banii sunt ceruţi şi garantaţi de stat, dar utilizaţi de bănci particulare care, în cazul nostru, nici măcar nu sunt cu capital românesc? Să mergem mai departe cu a doua nedumerire: Dacă banii au fost solicitaţi de stat şi prin intermediul unor organisme statale, de ce nu sunt gestionaţi de banca centrală a statului? Puse cap la cap, cele două nedumeriri s-ar putea sintetiza prin întrebarea: de ce să plătesc eu, contribuabilul nevinovat decapitalizarea unei bănci private? Ca o soluţie simplistă şi personală, cred că lucrurile ar fi fost mult mai eficiente dacă respectivele ajutoare s-ar repartiza direct firmelor cu probleme, asigurânduse astfel recapitalizarea lor şi nu prin bănci care, colac peste pupăză, mai solicită şi comisioane şi dobânzi de acordare.
A doilea mecanism care îmi scapă este legat cumva de primul şi se referă la bonusurile uriaşe care se acordă în interiorul băncilor. Din cele cunoscute de mine, un bonus se acordă în mod clar şi neîndoios pentru realizări obţinute peste cele solicitate prin fişa postului. Iar într-o bancă, asemenea realizări pot însemna un număr sporit de credite acordate, un număr sporit de clienţi, un număr sporit de depozite, sume mai mari depozitate, încasări mai mari din dobânzi, în fine, orice se poate referi la creşterea rulajului banilor gestionaţi de bancă. Dar în ultimii ani, datorită crizei financiare mondiale, numai de asemenea lucruri nu se poate vorbi într-o bancă. Şi iată şi întrebarea rezultată: în condiţiile unei crize de care nu mai scăpăm, în condiţiile scăderii depunerilor, a numărului creditelor acordate, pe scurt, în condiţiile în care toate elementele care aduc plusvaloare banilor băncii au scăzut sau au dispărut, pentru ce şi de unde se acordă asemenea bonusuri uriaşe? Pentru că, singurul răspuns pe care îl găsesc cu mintea mea slabă este că din banii primiţi ca ajutor pentru ieşirea din criză.
Să auzim de bine!

Ce cumpărăm (65)

Giusto Lemon Bitter-băutură cu zahăr şi E-uri
de Mihaela Ionescu - 25/08/2009
Sucurile de fructe prezente în această băutură răcoritoare nu au nici o valoare biologică, fiind înecate în aditivi alimentari şi zahăr. Băutura răcoritoare carbogazoasă cu suc natural de lămâie Giusto Lemon Bitter este un produs dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, fiind fabricat în principal din apă şi zahăr. Acesta din urmă are index glicemic ridicat şi absorbţie rapidă, constituind un stres pentru pancreasul endocrin, care este nevoit să secrete o cantitate mai mare de insulină într-o perioadă mai scurtă.
În compoziţia produsului intră şi aditivi alimentari cu potenţial periculos asupra sănătăţii consumatorilor. Benzoatul de sodiu, E211, este unul dintre cei mai contestaţi conservatori, fiind incriminat în modificarea ADN-ului. De asemenea, unele studii au arătat că poate declanşa diverse tipuri de cancer, dar şi sindrom de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). Efecte adverse are şi sorbatul de sodiu, care poate provoca astm şi alergii, mai ales în cazul persoanelor sensibile. Guma de carruba în doze mari poate avea acţiune laxativă şi uneori poate provoca alergii.
Sucul de lămâie şi cel de portocale sunt prezente într-o cantitate foarte mică, neavând nici un fel de efect benefic asupra sănătăţii, explică profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Mai mult, prezenţa aditivilor alimentari şi a zahărului în cantitate atât de mare distruge orice valoare biologică a sucurilor de fructe.
În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că Giusto Bitter Lemon Green nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, celor cu sindrom ADHD, persoanelor alergice, astmaticilor, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii ale tractusului digestiv, dermatologice, cardiace, hepatice, renale, celor care suferă de cancer, celor cu probleme stomatologice. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant înainte de consum.
ETICHETA
Giusto Bitter Lemon Green. Băutură răcoritoare carbogazoasă cu suc natural de lămâie. Apă, zahăr, suc natural de lămâie (min. 1,7%), suc natural de portocale (min. 1,3%), dioxid de carbon E290, acidifiant: acid citric E330, aromă, antioxidant: acid ascorbic E300, stabilizator: gumă de carruba E410, conservanţi: benzoat de sodiu E211, sorbat de potasiu E202, coloranţi verde natural CI3 E140i şi caroteni E160. Valoarea energetică 189 kJ/45 Kcal.
Preluare din Jurnalul Naţional

miercuri, 22 august 2012

9. Al doilea Thasos-A şaptea zi

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Se pare că îşi spune cuvântul efectul razelor ultraviolete combinate cu consumul constant de bere pentru că azi decidem o campanie de cruţare. Mai pe româneşte, să facem plajă chiar pe plaja din faţa hotelului.
Problema comportă numeroase avantaje. În primul rând, accesul la stocul de bere rece este mult înlesnit. În al doilea rând, şezlongurile şi umbrelele sunt din dotarea hotelului, ceea ce nu mai implică nicio cheltuială. Iar în al patrulea rând, distanţa de la nisipul plajei la duşul nimicitor este mult micşorată.
Ne luăm catrafusele în cârcă şi desantăm pe plaja hotelului conform graficului. Apa este la fel de limpede, iar nisipul la fel de fin ca oriunde. După un scurt tratament de înviorare cu câteva cutii de Mithos ne aruncăm în apele de o culoare incredibilă, acompaniaţi de ţârâitul cicadelor care sălăşluiesc prin pinii vicinali. Eu, cu minciocul după mine. Şi rău nu fac pentru că, iată, reuşesc să strâng o recoltă substanţială după doar un sfert de oră de scufundat.
Primul membru al recoltei este un crab pagur de dimensiuni demne de luat în seamă, atât de nervos şi supărat încât, dacă îl ţii între degete câteva secunde, îşi scoate cleştele enorm faţă de trupul lui şi te ciupeşte de deget. Al doilea element al recoltei mele este un arici de mare. Ariciul, aidoma fraţilor lui tereştri, nu dă semne de agresivitate şi singurul semn de viaţă este o uşoară palpitaţie dacă îl laşi neatins câteva secunde.
Dar al treilea produs din recoltă este cel mai interesant. Este un castravete de mare. Mare, negru şi umflat. Fată curajoasă, Daniela nu pregetă şi îl apucă bine în mână. Lucrurile ar fi rămas la o aparenţă benignă dacă nu îi venea în minte ideea de a-l strînge puţin. Şi efectul se vede imediat: un jet de apă limpede ţâsneşte din orificiul bucal al echinodermei. Nu ştiu dacă este apa folosită ca lichid hidraulic pentru mişcare sau apa lui de consum, dar jetul este subţire şi puternic, stârnind râsul tuturor. După un tratament de comprimare, tipul (adică respectivul castravete) îşi micşorează dimensiunile, dar îşi revine imediat ce este repus în apa mării. Repetăm experienţa de câteve ori, după care eliberăm biata vietate stoarsă la modul cel mai propriu.
Un drum la hotel ne aduce o veste plăcută: au sosit cheile maşinii lui Daniel. Ne strângem catrafusele în regim de urgenţă, traversăm la hotel şi ne grupăm în maşinile existente în vederea drumului la Potos. Momentul pregătirii plecării spre Potos ne relevă, mie şi soţiei, încă odată, avantajele lipsei unei uşi la baie...
Ajungem în doi timpi şi trei mişcări în Potos, identificăm maşina şi Daniel o deschide în aplauzele asistenţei. Mă reped la portbagaj şi da, cheile sunt acolo unde le uitasem eu, sub o pungă goală. Un scurt moment de reculegere ne conduce la ideea că un asemenea moment emoţionant nu poate fi serbat decât cu un miel la proţap în Theologos.
Păţiţi de la prima escapadă, decidem să nu mai mergem la acelaşi local, ci la un altul pe care, cu flerul nostru deja format, îl observasem în vecinătatea primului. Parcăm, dar nu intrăm în local înainte de a gusta câteva smochine din pomul unui vecin. De data aceasta, localul nu mai este bulgăresc, ci grecesc, şi diferenţele sunt evidente. Localul, pe numele său Orizontes, ne îmbie de la stradă cu o vitrină în care un miel se perpeleşte la proţap. Curat, cu o mică scenă pentru orchestră şi un grup de mese deja aranjat parcă pentru noi, este exact ce trebuieşte unor oameni atât de greu încercaţi cum am fost...
Ospătarul, un flăcău care depăşeşte lejer suta de kile al umbră, dovedeşte o agerime notabilă. La recomandarea lui, decidem ca, pe lângă obişnuitele de acum porţii de bouiourdi, să luăm două platouri de miel în greutate netto de trei kilograme. Bunul flăcău ne-o descrie ca fiind oferta cea mai convenabilă. Comandăm cele cuvenite, inclusiv două carafe cu vin, una Retsina şi cealaltă Malamatina, nu de alta, dar mielul înoată mai bine în vin alb decât în bere...
Cu chiu cu vai reuşim să devorăm cele puse pe masă şi cerem nota. Prilej pentru amabilul flăcău de a ne gratual cu câteva tăvi cu felii mari de pepene roşu şi receee... Ne despărţim de personalul localului în regretul acestora că, dacă veneam o jumătate de oră mai târziu, prindeam şi o seară grecească.
Mai facem câţiva paşi pentru a putea intra la volan şi a lega centurile de siguranţă şi luăm drumul casei noastre vremelnice, adică hotelul Esperides. Ajunşi acolo, ne punem întrebarea firească: ce pot face nişte bieţi oameni burduşiţi de kile de miel devorate şi bărdace de vin golite? Şi răspunsul vine de la sine: o partidă de whist.
Să auzim de bine!

Ce cumpărăm (64)

Carne de curcan împănată cu opt E-uri
de Mihaela Ionescu - 28/08/2009
Fileul de curcan Ifantis este un produs ce, pe lângă carnea de pasăre, conţine şi o cantitate mare de aditivi alimentari, sare şi apă. Am putea spune că aproape o treime din file este reprezentată de substanţe care îl ajută să stea mai mult pe raftul magazinelor sau să arate cât mai apetisant. Consumatorul ar putea alege fileul de curcan pentru că acest tip de carne este recunoscut ca neavând colesterol. Numai că, dacă i se adaugă atâţia aditivi alimentari, valoarea biologică este scăzută. Polifosfaţii împiedică fixarea calciului în oase, iar caragenanul poate provoca chiar şi cancer de stomac, dacă este consumat în cantităţi mari.
La fel de periculos este şi glutamatul de sodiu, care duce la apariţia durerilor de cap, a ameţelilor, a palpitaţiilor. Despre efectele cancerigene ale nitritului de sodiu s-au scris multe, astfel încât nu este recomandat, mai ales în alimentaţia copiilor şi a femeilor însărcinate şi care alăptează. Prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia că produsul analizat conţine o cantitate mare de sodiu, din şase aditivi alimentari şi sare. De aceea, bolnavii renali şi cei cu afecţiuni cardiovasculare trebuie să consume produsul cu mare precauţie. De asemenea, nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii hepatice, celor cu gută, cu hipertensiune, cu cancer, celor cu osteoporoză, cu boli dermatologice, cu maladii neurodegenerative.
ETICHETA
Ifantis. File de curcan. File de curcan 72,5%, apă, amidon de cartofi, proteină animală (ou, porc), soia, agent de întărire L sodium E325, L lactat E270, sare, condimente şi extracte de condimente, zaharuri, stabilizatori: polifosfat de Na E452, caragenan E407, acidifiant: ascorbat de Na E301, substanţă tampon: citrate de Na E331, potenţiator de aromă glutamat de Na E621, conservant: nitrit de Na E250.
Preluare din Jurnalul Naţional

marți, 21 august 2012

Descoperirile lui Bob Ballard şi disponibilitatea Deliei

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Vă spuneam cu ocazia altor postări despre fobia mea faţă de activitatea desfăşurată de mass media, în special cea românească.
Redactori, reporteri sau corespondenţi agramaţi şi analfabeţi stâlcesc îngrozitor limba română, asta în cazul în care reuşesc o exprimare coerentă şi formularea unei idei logice. Specialişti în colportări şi aberaţii, au toţi un numitor comun: se pricep extraordinar de bine la răstălmăcirea şi trunchierea oricărei informaţii cu dorinţa pecuniară de a obţine o ştire.
Rubricile de sport ale canalelor de televiziune se referă exclusiv la fotbal, iar imaginile obţinute cu iubita unui fotbalist pe plajă sunt considerate ştiri sportive. Vedete de carton, numite vedete deşi nu au nicio aptitudine sau trăsătură remarcabilă, umplu paginile ziarelor cu cele mai scabroase şi intime amănunte din viaţa lor personală. Iar aici, pentru o mai bună înţelegerii a spuselor mele, puteţi rememora conflictul din familia Zăvoranu.
Declaraţiile unor personalităţi politice româneşti sau străine (şi avem exemple recente...), care prin subiectul abordat pot provoca conflicte diplomatice, sunt trunchiate sau răstălmăcite cu dorinţa vădită de a face pe plac susţinătorului politic.
Subiecte notabile, cu adevărat importante şi care pot aduce informaţii sau forma concepte sau opinii sunt neglijate sau omise cu cea mai mare uşurinţă. Să ne reamintim aici cazul intrat în istoria reportajului, oferit de o jună reporteră care, trimisă să comenteze un eveniment cu adevărat important, se întrerupe în timpul comentariului pentru a alerga după o tipă pe nume Maria Marinescu, vedetă de carton care tocmai apăruse pasager în peisaj.
În douăzeci şi doi de ani nu am reuşit să avem o publicaţie, nu de calibrul, dar măcar de profilul National Geographic. În schimb avem Click şi Cancan în toate chioşcurile.
Nu am văzut, atât timp cât am citit presa românească, nicio tendinţă, cât de firavă, de a forma caractere, de a îndruma sau culturaliza, de a ajuta oamenii să-şi depăşeasă condiţia. Nu am găsit nici măcar o ştire căreia să-i acord credibilitatea mea deplină, nu am găsit nicio informaţie utilă, nici măcar din reclame. Cu ceva timp în urmă, într-un moment când presa occidentală fierbea datorită descoperirilor lui Bab Ballard din Marea Neagră, descoperiri care ar fi confirmat existenţa Potopului biblic, într-o perioadă în care televiziunile occidentale nu mai pridideau cu filme şi reportaje cu imagini ale descoperirilor făcute, într-o perioadă când, datorită acestor descoperiri se puneau probleme existenţiale şi de fundamentare religioasă, se făceau comentarii ştiinţifice şi se organizau mese rotunde, ei bine, în acele momente presa românească ne anunţa pe toate canalele că Delia este disponibilă!
Vă spun cu toată sinceritatea că, dacă aveam sâni şi nu păr pe piept, dacă eram o blondă şi nu un brunet, dacă aveam unghii lugi lăcuite şi nu degetele ca nişte cârnăciori olteneşti, într-un cuvânt, dacă eram Delia şi nu bărbatul care sunt, m-aş fi simţit umilit de această clasificare, de această referire ca cea făcută la adresa unei garsoniere.
Acum sper că aţi înţeles de ce nu acord niciun credit informaţiilor vehiculate de mass media, de ce refuz să citesc ziarele şi să urmăresc buletinele de ştiri.
Să auzim de bine!

Ce cumpărăm (63)

Bere vopsită cu E150
de Mihaela Ionescu - 28/08/2009
Zahăr, arome de guave şi lămâie, aditivi sunt ingredientele din compoziţia unui produs care se descrie ca fiind bere. Redd‘s Sun nu numai că păcăleşte consumatorul, dar îl şi poate îmbolnăvi dacă este consumat în mod frecvent.
Berea blondă cu aromă de guavă Redd‘s Sun nu este nici pe departe ceea ce se vrea. Conform legii purităţii berii, nu este bere, pentru că berea este produs obţinut prin fermentaţia primară şi secundară a unui amestec de apă, malţ, drojdie şi hamei, ne explică profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Numai că în acest produs au fost adăugaţi aditivi alimentari, zahăr, dar şi arome.
Colorantul caramel, probabil folosit pentru ca berea să fie şi mai blondă, are o serie de efecte adverse asupra sănătăţii. În primul rând, poate induce sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). De asemenea, poate încetini creşterea, poate duce la distensii intestinale şi hipertrofia rinichilor, poate distruge vitamina B şi poate afecta cromozomii.
În compoziţia produsului analizat intră şi zahărul, care în combinaţie cu alcoolul are efecte dezastruoase asupra ficatului, atrage atenţia specialistul nostru. Cel mai des apare stenoza hepatică, foarte vizibilă, mai ales că la majoritatea consumatorilor de bere apare burta de bere.
În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produsul nu este recomandat majorităţii consumatorilor, din cauza combinaţiei de alcool cu zahăr şi aditivi alimentari. Principalii vizaţi sunt cei care suferă de boli hepatice, pentru că starea lor se poate înrăutăţi în urma consumului berii analizate. Diabeticii trebuie să ceară sfatul medicului curant şi să ţină cont de cantitatea de glucide. Chiar şi producătorul este fair-play şi precizează că recomandăm consumul responsabil de bere Redd‘s.
ETICHETA
Redd‘s. Bere blondă cu aromă de guavă şi lămâie. Apă, malţ, zahăr, drojdie, acidifiant acid citric E330 şi acid lactic E270, colorant caramel E150, aromă naturală de guavă şi lămâie. Alcool 4,5%. Recomandăm consumul responsabil de bere Redd‘s.
Preluare din Jurnalul Naţional