miercuri, 25 februarie 2015

Bal demascat

Lup in balna de oaieTuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Scriam în postarea anterioară despre capitalul nesperat de imagine căpătat de PNL mulţumită domnului Johannis (pentru că acesta este numele dânsului, Johannis şi nu Iohannis cum ortografiază mass-media românească). Confundarea dânsului cu PNL-ul este exact arma dorită şi aşteptată de PDL-ul cel cu blana schimbată.
Mizând pe această confuzie şi ştiind că ea nu va ţine mult, PDL-ul apasă puternic pe acceleraţie, punând la înaintare PNL-ul, partid care, o spunem cu regret, nu mai are nimic comun cu doctrina liberală, eroarea sistematică pe care o fac fiind asemănătoare cu cea a ţăranului care, având mulţi iepuri pe ogor, aduce multe vulpi ca să-i stârpească, vulpi care, mai apoi, îi mănâncă puii, ceea ce îl determină să caute alţi prădători ca să-l scape de vulpi şi aşa mai departe...
Nicicând, de douăzeci şi cinci de ani încoace, reprezentanţii PNL nu au manifestat o atitudine atât de viscerală, atâta ură nejustificată, fapt care ne întăreşte convingerea că au căpătat deja chipul PDL.
Această schimbare forţată de atitudine asociată cu graba (justificată pentru ei prin prisma ultimelor evenimente penale) de a accede la guvernare îi determină pe reprezentanţii PNL (e uşor de observat că PDL rămâne consecvent în umbră) să comită erori grave de gândire şi să lanseze silogisme pa bandă rulantă.
O primă enormitate frecvent lansată în spaţul public este aceea că, după alegerile prezidenţiale s-a schimbat majoritatea parlamentară. Nimic mai fals din simplul motiv că alegerile prezidenţiale nu au nimic în comun cu cele parlamentare. Faptul că este ales un preşedinte sau altul nu poate schimba nimic în parlament, care îşi are alegeri specifice, conform unor legi specifice, cu nimic asemănătoare cu cele care reglementează alegerile prezidenţiale, nici ca formă şi nici ca date de desfăşurare.
Dar aceasta este doar o glumă de copil pe lângă aceea debitată de domnul Nicolaescu (pe care, cu sinceritate, l-am admirat în calitate de ministru al sănătăţii) care ne anunţă cu emfază că în 2015 sau 2016 (!) actualul guvern va fi debarcat, că este un guvern “pe făraş” şi că nu are niciun drept să mai emită vreun Cod fiscal valabil până în anul 2019!. Guvernul actual are aceleaşi drepturi ca oricare alt guvern de a emite un Cod fiscal pentru oricâţi ani vrea, are aceleaşi drepturi pe care le-a avut guvernul Boc când a contractat împrumuturi uriaşe pentru termene mult mai lungi decât un an, are dreptul să guverneze pentru că de aia este guvern.
În niciun caz, chiar fiind “pe făraş”, nu are dreptul să se ducă acasă şi să nu facă nimic, aşteptând anul 2016 ca să fie debarcat, doar pentru că aşa vrea onorabilul domn. Iar exemplul viu este acelaşi guvern Boc care a guvernat până în ultima clipă înaintea debarcării şi ai cărui membrii nu s-au dus acasă să aştepte debarcarea pentru că erau “pe făraş”. Deşi, poate că era mai bine pentru ţară...
Ca un punct de vedere personal, am fi preferat o altfel de manifestare a liberalilor. De exemplu, a domnului Rareş Mănescu, ales primar de sector şase, pe care nu l-a mai văzut niciun alegător de la alegeri încoace. Nici pe dânsul şi nici roadele muncii dânsului, cum ar fi alei asfaltate, gropi astupate, parcuri finisate sau locuri de joacă, ceea ce îi poate oferi certitudinea că, şi dacă guvernul actual va pleca “pe făraş”, la alegerile locale viitoare numărul alegătorilor dânsului va fi mult mai redus.
Desigur că, din poză nu putea lipsi domnul Băsescu, nelipsitul preşedinte de televizor, care nu mai conteneşte cu declaraţiile privind necesitatea ca un preşedinte să schimbe guvernul pentru a-şi instala o echipă proprie, uitând (pentru a câta oară?) că România nu e ţara lui ca să facă ce vrea în şi cu ea, deasupra dorinţelor sale (şi alor noastre) fiind Constituţia care nu pomeneşte nimic de o republică prezidenţială sau de amestecul preşedintelui în treburile guvernului sau ale parlamentului.
Să auzim de bine!
P.S. Într-o postare anterioară ne-am aventurat în a opina că, aşa cum avem o Beyonce de România, doamna Elena Udrea se doreşte o nouă Ioana d”Arc, una de România. Iată că viaţa bate blogul şi dânsa ne confirmă supoziţia („Mai bine mă ardeaţi pe rug”).

luni, 23 februarie 2015

Bal mascat

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Nu, nu este o cronică a celebrei opere verdiene, ci una a operetei politice dâmboviţene care tinde să devină celebră.
Aha, vor zice cei mai grăbiţi dintre voi, este vorba de nenumăratle apariţii televizate ale domnului Băsescu! Nu, nici vorbă, pentru simplul motiv că, atunci când domnul Băsescu a anuţat cu mare pompă că se va retrage din politică şi se va ocupa de nepoţi după plecarea de la Cotroceni, am fost printre puţinii care au fost convinşi că se va implica în politică din chiar a doua zi.
Este vorba de ceva cu mult mai dureros şi mai periculos. Este vorba de balul politic mascat oferit populaţiei de PNL. Populaţie cu ochii împăienjeniţi de lacrimile succesului domnului Johannis, pe care îl confundă cu PNL. Că domnul Johannis este un om decis este un lucru dovedit, din moment ce dânsul a fost ales în urma unei campanii în care a decis să nu vorbească nimic. Că domnul Johannis este un om care reţine esenţialul este iarăşi un lucru diovedit, din moment ce dânsul a declarat că nu are amintiri legate de copilărie. Că domnul Johannis îşi urmează propriul program este un lucru şi mai dovedit din moment ce şi-a ales consilierii doriţi de el şi nu de aşa zisa noastră „societate civilă”. Una peste alta, suntem convinşi că domnul Johannis va fi un preşedinte puternic, un preşedinte hotărât, un preşedinte al faptelor şi nu al apariţiilor de bâlci la televizor, aşa cum am fost învăţaţi de predecesorul său. Pornind de la aceste premise, există toate şansele ca domnul Johannis să fie preşedintele care va reda instituţiei prezidenţiale prestigiul pierdut, preşedintele care va ridica în picioare la intrarea în sală atât puterea, cât şi opoziţia, aşa cum vedem în filmele americane.
Doar că domnul Johannis nu este PNL şi nici nu a fost. Domnul Johannis a fost un candidat al PNL, iar acum este un preşedinte al românilor. Dar în niciun caz dânsul nu a fost PNL.
Parcă anticipând această confuzie, PDL-ul s-a infiltrat în rândurile PNL cu dorinţa devenită tot mai explicită de a accede la guvernare. Şi nu este vorba de un alt PDL sau de un nou PDL, ci de acelaşi PDL, cu aceeiaşi membri, cu acelaşi discurs. Că un partid doreşte puterea politică nu este un lucru anormal într-o democraţie. În fond, prezumţia de nevinovăţie se aplică şi în acest caz, ca să nu mai vorbim de dreptul la libera exprimare. Nu e nimic anormal ca un partid să considere că va guverna mai bine decât altul, ba chiar e de dorit. Că un partid recurge la alianţe sau fuziuni sau tot felul de subterfugii politice este iarăşi un lucru cât se poate de normal pe o scenă politică. Să ne reamnitim doar cazul Eba, care a demisionat din partid pentru a candida la europarlamentare, iar la cinci minute după aflarea rezultatelor a reintrat în acelaşi partid. Că membrii unui partid îşi menţin discursul, nu numai că este un lucru bun, dar este chiar de dorit dovedind o reală consecvenţă, atât de rară în zilele noastre.
Atunci ce este rău? Este rău că respectivul PDL este acelaşi PDL care tăia salarii, care tăia alocaţii, care tăia pensii (!), care închidea spitale, trimţând oamenii la moarte. Este acelaşi PDL care vira sume uriaşe de bani ministerului doamnei Udrea pentru construirea unor obiective inutile de către firme aparţinând clientelei politice. Este acelaşi PDL ai cărui membrii afişau cu o trufie inumană bogăţii imense, în timp ce impuneau populaţiei sacrificii la fel de inumane. Este acelaşi PDL ai cărui personalităţi sunt umbrite de arest, puşcăire sau grave acuzaţii de corupţie. Sunt aceeiaşi lupi din PDL care, acum, au îmbrăcat blana PNL. Asta e rău. Nu doar pentru PNL. Toată mass-media comentează acţiunile sau cuvântările PNL, dar nimeni nu comentează structura acestuia. Să fie o dorinţă perversă de încurajare a schimbării actualei guvernări? Posibil, sunt şi asemenea specimene. Important este ca populaţia să îşi dea seama că oalele se vor sparege în capul ei.
Să auzim de bine!

luni, 16 februarie 2015

Intoleranţa păstrării valorilor

Imagine preluată de pe Trinitas.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Odioasele atentate săvârşite în Franţa nu cu mult timp în urmă au redeschis în mass-media occidentală ample discuţii şi controverse, axate în principal pe conflictul religios dintre creştini şi musulmani. Precizarea că e vorba de mass-media occidentală este absolut necesară, întrucât cea românească este preocupată exclusiv de aventurile de alcov ale maneliştilor.
În fapt, controversa este una falsă, fiind vorba nu de un conflict între religii, ci de lupta dintre renunţarea la cultura şi valorile tradiţionale (specifică occidentului) şi păstrarea acestora (specifică musulmanilor). Iar o paralelă între cele două tendinţe este cât se poate de utilă deoarece, prin acceptarea imigranţilor, occidentul a deschis o poartă către interacţiunea directă a acestor culturi, acum nemaiputând fi vorba de „lumea lor” şi „lumea noastră”.
Liniile directoare ale occidentului sunt axate pe libertate, liberul arbitru, drepturile omului, în timp ce musulmanii se călăuzesc după principii de intransigenţă şi intoleranţă ceea ce i-a ajutat ca, o dată ajunşi în occident, să-şi păstreze intacte cultura sau principiile religioase, lucru imposibil pentru occidentalii ajunşi în lumea musulmană. Este imaginea unui musafir care, o dată ajuns în casa vecinului, invitat fiind la o ciorbă, nu numai că refuză ciorba, dar îşi dă gazda afară spunându-i că el îşi va face pilaf pentru că aia îi place. Iar gazda acceptă.
Sub egida libertăţii de conştiinţă, de ani buni occidentul se străduieşte să scoată credinţa din sufletele oamenilor fără să ofere nimic credibil în loc. Tinerii debusolaţi îşi caută scara valorilor prin aburii de alcool şi praful drogurilor, problemele sociale crescând de la an la an. În acest timp, lumea musulmană nu admite nicio critică şi nicio abatere de la principiile religioase, principii aplicate tuturor fără excepţie, fără să-şi facă scrupule în ceea ce priveşte libertăţile individului, dar oferind o credinţă solidă şi eficientă. Rezultatul se vede cât se poate de clar în numărul crescând al occidentalilor convertiţi la islamism, fără ca musulmanii să ducă o activitate de misionarism cât de redusă.
La această campanie de excludere a credinţei din sufletele oamenilor trebuie adăugată şi cea de aruncare în derizoriu a credinţei prin critici şi ironii, lucru nemaiîntâlnit la adepţii vreunei alte religii. Conştienţi de faptul că prin ea însăşi credinţa este o valoare umană, adepţii altor credinţe în general şi musulmanii în special, nu permit nici cea mai mică răstălmăcire sau ironizare. Nici credincioşilor lor şi nici altora.
Credinţa a fost pilonul în jurul căruia s-au construit civilizaţiile sau culturile, ea fiind izvorul celor mai multe tradiţii şi, în special, a principiilor morale, indiferent că e vorba de religia politeistă sau monoteistă, creştină sau musulmană. În numele liberăţii conştiinţei o renumită instituţie academică din occident a recomandat scoaterea din cărţile de poveşti a celor cu referire la porci pentru a nu leza sentimentele musulmane. Dincolo de forţarea renunţării la cultura proprie în detrimentul uneia de import, venită prin intermediul imigranţilor, recomandarea devine grotescă dacă ne gândim la occidentalii decapitaţi sau cu mâinile tăiate în numele principiilor religioase musulmane, principii care au făcut abstracţie de orice lezare a vreunui sentiment occidental. Poate fi socotită ca o certitudine faptul că niciodată nu va exista vreun imam care să recomande consumul de carne de porc pentru a nu leza sentimentele occidentalilor. Orice cetăţean occidental care intră pe teritoriul unei ţări musulmane va trebui să respecte legile isalmice, indiferent că îi plac sau nu. Dacă vrea să trăiască. Sub ocrotirea aceloraşi nobile legi ale drepturilor omului, orice musulman care intră pe teritoriul unei ţări occidentale va respecta tot legile islamice. Şi va trăi.
Odată ajunşi în occidentul mult-râvnit, musulmanii nu au renunţat la niciun obicei şi la nicio cutumă, şi-au construit moschei în cea mai deplină libertate şi s-au opus oricărei integrări în cultura locală apăraţi de aceleşi principii luminate ale libertăţii şi drepturilor omului. Nu acelaşi lucru se poate despre occidentalii ajunşi în lumea musulmană, occidentali care au trebuit să renunţe la orice valori proprii sau naţionale în favoarea celor musulmane, chiar dacă trecerea lor este tranzitorie.
În numele aceloraşi principii luminate de libertate şi drepturi ale omului, religia a devenit o materie opţională în şcolile europene, poate şi pentru a nu leza sentimentele musulmanilor ajunşi la cinci milioane doar în Franţa. Nu este locul şi momentul unei discuţii pe tema valorilor învăţate de elevi la aceste ore, dar putem lua ca o certitudine faptul că, singurii elevi care nu vor renunţa la ora de religie predată în şcoală, vor fi cei de religie musulmană. În lumina aceloraşi principii, ne aşteptăm ca majoritatea creştinilor să alegaă varianta opţională, urmând ca, ajunşi la maturitate, să se întrebe de ce se convertesc atâţi creştini la religia musulmană şi niciun musulman la creştinism.
Să auzim de bine!

miercuri, 11 februarie 2015

Gestul

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Deschid televizorul încă puternic marcat de istoricele cuvinte lansate de doamna Udrea: o puteţi încătuşa pe Udrea, dar nu puteţi încătuşa adevărul! Cuvinte istorice, dar al căror sens nu-l pot pătrunde. Ce adevăr va fi încătuşat? Pentru că dânsa nu e acuzată pentru afirmarea unui adevăr, ci pentru trafic de influenţă sau şpagă, acuzaţii formulate cu mult înainte de a deschide gura în public. Ce au astea cu adevărul? Adevărul că a luat şpagă? Chiar acceptând ideea aceasta eliptică a unui adevăr transcedental, cine o va împiedica să-l facă cunoscut în faţa judecătorilor sau prin intermediul avocaţilor? Dar se pare că dumneaei lucrează puternic la imagine. Aşa cum avem o Beyonce de România, de ce să nu avem şi o Ioana D’Arc de România? Alfel spus, dânsa vrea să ne facă să credem că nu e arestată pentru şpagă, ci pentru că dânsa este Gura Adevărului Naţional, gură care trebuie închisă.
Cum spuneam, puternic marcat de adânca semnificaţie, văd Gestul. Gestul! Gestul despre care vuieşte toată mass-media vehiculând tot felul de ipoteze. Ca o persoană ce nu pot înghiţi nemestecat, încerc şi în acest caz o aprofundare a problemei. Conform propriilor afirmaţii, prin acest Gest a vrut să dea un semnal de bine unei persoane dragi. Zău? Posibil. Dar să vedem în ce sens. Gestul a fost făcut la finalul cuvântării din Parlament. Ce stare de bine ar fi trebuit să comunice? Că a terminat cuvântarea? Ce bine e ăsta? Era un lucru comun, capabil de a fi văzut de o ţară întreagă, nu era nevoie de nicio confirmare. Ce se aştepta persoana cea dragă? Să o vadă executată în Parlament? Finalul fericit se vedea la televizor şi nu avea nevoie de confirmare suplimentară.
Dar haideţi să mergem mai departe cu raţionamentul şi să admitem că dânsa făcuse cine ştie ce ispravă de nevăzut la televizor în timpul cuvântării, lucru care trebuia să liniştească persoana cea dragă. De ce nu a sunat-o la telefon atunci, pe loc, din sală? De ce nu a anunţat-o după-amiază, în drumul spre casă, de ce nu a aşteptat să o sune de acasă şi să-i dea cât mai multe detalii? Răspunsul e simplu: gestul se adresa unei persoane dragi, care putea să o vadă, dar cu care nu putea vorbi, o persoană cu care nu putea avea niciun contact. Nici la telefon, nici personal.
Şi acum, ultimul pas al raţionamentului. Gestul s-a materializat prin atingerea insistentă a nasului. Ce fac oamenii de obicei cu ochii? Privesc. Dar cu urechile? Aud. Dar cu gura? Vorbesc, mănâncă sau se sărută. Şi cu nasul? Miros sau respiră, adică răsuflă. Apăsând o nară, cu ea nu vom mai putea respira, adică răsufla.
Acum, punând totul cap la cap, să vedem concluzia. Doamna Udrea face un gest care semnifică împiedicarea răsuflării adresat unei persoane cu care nu poate vorbi sub nici o formă şi pe care nici nu o poate vedea. Dar care o poate vedea ea pe doamna Udrea prin intermediul televizorului. Exact, aţi ghicit! Gestul se traduce astfel: dragul meu fost soţ, stai liniştit pentru că nu am răsuflat nimic.
Să auzim de bine!