luni, 31 mai 2010

J’accuse!

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Rândurile de mai jos nu se constituie un plagiat al filipicei marelui Zola şi nici măcar o copiere a titlului. Am considerat că această formulare se potriveşte cel mai bine stării mele sufleteşti actuale.
DegetJ’accuse preşedinţii României! Prin neimplicarea lui, Iliescu a permis monstruozităţile făcute de hoardele de mineri şi apariţia căpuşelor şi a milionarilor de carton care nu au ştiut altceva decât să devalizeze resursele statului. Prin laşitatea şi slugărnicia sa, Constantinescu a permis cedarea Insulei Şerpilor, o bucată mică de pământ, dar de pământ românesc, în condiţiile în care orice stat se luptă să îşi apere şi un metru pătrat din teritoriu. Prin minciuna şi duplicitatea lui, Băsescu nu a făcut altceva decât să dezbine şi să ducă satisfacerea clientelei politice pe noi culmi de ticăloşie. Deşi toţi s-au intitulat “preşedinte al tuturor românilor”, niciunul nu a reuşit să dea vreunui român sentimentul că, oriunde s-ar afla, el se va simţi în siguranţă. Douăzeci de ani preşedinţie nu numai că nu au reuşit să conducă populaţia spre echilibru şi progres ci, a reuşit să dezbine oamenii şi să-i dezorienteze, aducând populaţia în situaţia de a fugi efectiv peste graniţe. Indiferent că a fost vorba de un preşedinte “jucător” sau de unul „nejucător”, nici unul din ei nu a reuşit să aducă pacea şi liniştea, nu a reuşit să insufle convingerea că trăim într-un stat de drept în care legile sunt respectate de către oricine.
DegetJ’accuse guvernele României! Toate guvernele care au funcţionat de la Revoluţie până acum au acţionat haotic, fără coordonare şi în lipsa oricărui plan de dezvoltare. Prin înţelegeri ascunse, bazate pe interese de afaceri şi clientelare au permis şi încurajat dezvoltarea hipertrofiată a unui sistem birocratic de administraţie, descurajând în acelaşi timp dezvoltarea firmelor mici şi mijlocii. Au blocat şi au anihilat orice iniţiativă ducând la prăbuşirea agriculturii, un sistem care aproape că merge de la sine. Aceeaşi complicitate a permis generalizarea hoţiei, corupţiei şi a înşelătoriei la orice nivel. Corupţia nu mai înseamnă plicul de bani dat anestezistului înaintea unei operaţii, ci legi emise pentru a încuraja sau acoperi un furt la nivel naţional. Privatizările s-au făcut în condiţiile cele mai defavorabile pentru stat şi nu au avut alt scop decât spolierea ţării pentru satisfacerea dorinţei de îmbogăţire personală. Hale, ferme sau uzine au dispărut, sisteme întregi de irigaţii sunt istorie, bănci numeroase au fost falimentate peste noapte. Ţara a ajuns să fie caracterizată de haos şi se poate spune că este neguvernabilă. Instituţiile administraţiei au acţionat la comandă politică, legile nu sunt urmărite şi aplicate, instituţiile şi-au căpătat sau şi-au pierdut prerogative la comandă politică. Niciun guvern nu a acţionat pentru întărirea aplicării şi urmăririi legii, niciun guvern nu a dat oamenilor încrederea că legea este şi este dreaptă.
DegetJ’accuse Parlamentul României! Indiferent de orientarea politică, indiferent de doctrinele strigate la întruniri, parlamentarii aleşi nu au avut altă grijă decât îmbuibarea proprie şi îmbogăţirea permanentă şi fără măsură. Orice promisiune a fost uitată, orice critică la adresa lor a fost ridiculizată sau anihilată, obrăznicia devenind o trăsătură a multora dintre cei aleşi. S-au emis o multitudine de legi doar pentru a se respecta cerinţele organismelor internaţionale, dar legile au fost emise greşit, tardiv sau incomplet, iar prin sistemul de a emite ulterior normele metodologice de aplicare, au fost emise legi care mai mult au blocat o activitate, decât s-o încurajeze. Întrunirile au fost şi sunt adevărate opere caricaturale din primele zile de existenţă a instituţiei şi până acum. Limba română a fost schimonosită şi batjocorită sub ochii placizi ai parlamentarilor. Parlamentarii şi-au pierdut credibilitatea şi respectul datorită comportării lor sfidătoare. Deşi este constituit în totalitate din membri aleşi, odată văzuţi pe posturi aceştia au uitat orice legătură cu alegătorii, discreditând şi demonetizând instituţia în sine şi autoritatea ei. Singurele legi la care s-a întrunit cvorum-ul sau au fost votate în unanimitate au rămas legile prin care parlamentarii îşi acordă drepturi de neimaginat pentru un om de bun simţ.
DegetJ’accuse partidele din România! Deşi intitulate “naţionale” în majoritatea lor, acestea nu au dovedit prin nimic că luptă şi apără interesele naţionale. Alianţele sau despărţirile au fost făcute de formă, membrii partidelor continuându-şi relaţiile personale de afaceri. Niciun partid nu a fost în stare să prezinte altceva decât platforme cu aspect de cereri sindicale. Niciun partid nu a fost capabil să prezinte şi să implementeze un program stabil şi realist de dezvoltare a economiei. Dezacordurile doctrinare au fost atât de prost înţelese încât partide naţionale, în loc să se alieze între ele s-au aliat cu UDMR, promovând astfel politica acestuia de dezmembrare a ţării şi creare de enclave. Niciun partid nu a reuşit să dovedească prin fapte că politica sa naţională a fost aplicată măcar la nivel economic. Politica lor economică s-a concretizat prin dispariţia unor întregi ramuri industriale, în locul promovării şi încurajării. Principiul competenţei, anunţat imediat după Revoluţie că va fi cel după care ne vom conduce de acum încolo s-a dovedit un bluf, iar în conducerile instituţiilor a fost numită clientela politică. Lipsa de personalităţi şi de profesionişti a fost şi este o realitate în partidele noastre, acestea ajungând să ceară mila actorilor sau cântăreţilor de a adera la un partid sau altul pentru posibilul lor aport de voturi.
DegetJ’accuse justiţia din România! Niciuna din instituţiile fundamentale ale statului nu a cunoscut o asemenea decădere aşa cum a cunoscut Justiţia. Inamovibilitatea judecătorilor s-a dovedit pentru aceştia doar o nouă posibilitate de abuz sau îmbogăţire. Beizadelele diferiţilor judecători fac legea în unele oraşe, iar justiţia îi eliberează la comandă. Criminali, asasini sau violatori sunt aduşi în faţa Justiţiei şi eliberaţi imediat pentru că nu prezintă pericol social. Dacă în Occident potenţa financiară îi dă hoţului o garanţie că va scăpa pentru că îşi va putea angaja cel mai bun avocat, la noi potenţa financiară îţi dă garanţia că vei scăpa pentru că vei avea cu ce mitui. Procesele durează până ce una din părţi decedează, iar aroganţa parlamentarilor a fost copiată. Permanent se fac schimbări sau modificări ale sistemului, dar nimic nu a reuşit să crească credibilitatea acestei instituţii. Procurorii fac greşeli puerile la întocmirea rechizitoriului, ceea ce permite chiar unui avocat stagiar să spulbere acuzaţiile de la prima înfăţişare. Niciunul din directorii sau funcţionarii din băncile falimentate cu ajutorul lor nu a fost judecat şi condamnat, nicio pierdere nu a fost recuperată.
DegetJ’accuse biserica din România! Anii de după Revoluţie au fost ani de schimbări şi pentru BOR. Dar în nicio perioadă aceasta nu a manifestat nicio atitudine şi nu a luat nicio măsură în ceea ce priveşte puzderia de secte apărute peste noapte. Nicio contra-măsură nu a fost luată privind misionarismul acestora, bonomia şi îngăduinţa bulversând credinţa din omeni sau făcându-i să şi-o piardă. Nicio măsură nu a fost luată privind educaţia copiilor şi tinerilor, ţara fiind realmente bântuită de bande de tineri drogaţi în căutarea unei repere valorice. Sub ochii BOR părinţii sunt bătuţi şi alungaţi, tinerii sunt abuzaţi şi exploataţi. Culmile pe care au ajuns hoţia şi prostituţia sunt şi rezultatul lipsei educaţiei religioase, a credinţei şi a necunoaşterii adevărurilor fundamentale.
DegetJ’accuse sindicatele din România! Pornită iniţial cu mare pompă şi condusă de neaveniţi, mişcarea sindicală a fost pas cu pas decapitată şi decimată, asistând placidă la ce i se întâmplă. Liderii de sindicat şi-au constituit platforme politice din mişcarea sindicală în vederea integrării ulterioare într-un partid sau altul. Revendicările sindicale s-au oprit la nivelul creşterilor salariale nejustificate de creşterea productivităţii şi nu au avut niciodată în vedere întărirea sau dezvoltarea vreunei ramuri a economiei. Sindicatele au dat dovadă de aceeaşi opacitate ca şi partidele politice în ceea ce priveşte viitorul economiei şi crearea unei baze solide de dezvoltare. Membrii sindicatelor nu au ştiut să-şi formeze şi să-şi păstreze platformele de revendicări, s-au lăsat manevraţi politic şi nu au dat semne de virulenţă atunci când drepturile câştigate le-au fost ameninţate.
DegetJ’accuse mass media din România! O acuz pentru că din primele ei zile de libertate nu a ştiut să-şi formeze un cod deontologic, nu a ştiut să-şi stabilească şi să respecte un nivel minim de profesionalism. Primele ziare libere au avut un caracter preponderent erotic, fiind înlocuite ulterior de tabloide în care pornografia este la ea acasă. Niciun mijloc mass media nu a avut în vedere rolul educativ pe care îl are aceasta în cultura unei ţări, niciunul nu a cultivat responsabilitatea şi profesionalismul. Astăzi, citim articole scrise de redactori agramaţi, articole care sunt apologii ale nimicului. Publicaţiile sunt de un partizanat făţiş, iar minciuna şi dezinformarea abundă. Posturile de radio transmit în limbi neînţelese de majoritatea locuitorilor ţării, iar emisiunile lor sunt permanent amendate datorită conţinutului lor deplasat. Posturile de televiziune au ajuns să transmită filme pentru copii la care şi unui adult îi este greu să se uite. În general, mass media românească s-a complăcut în a fi transformată în trambulină de vot, creând în mintea oamenilor confuzia că alegerile se fac pe baza concursurilor televizate de întrebări şi răspunsuri sau de telegenie, în loc să se facă pe baza rezultatelor palpabile şi a activităţii personale.
DegetJ’accuse cetăţenii României! Da, noi, chiar noi suntem părtaşi la situaţia în care am ajuns. Societatea civilă a fost şi a rămas doar o noţiune, iar atunci când aceasta a ieşit la iveală a făcut-o din motive de partizanat politic. Nu am ştiut să ne organizăm, nu am ştiut să ne grupăm, nu am ştiut să ne ajutăm, nu am ştiut să ne susţinem interesele, am dorit răul celui de lângă noi. Am refuzat cu îndârjire să ne gândim la ziua de mâine. Bunăstarea vecinului a fost un motiv de ură şi invidie şi nu unul de emulaţie. Ne-am limitat la interesele noastre mici şi egoiste scăpând din vedere că suntem părţi ale unui sistem. Am fost impresionaţi să atraşi de poza unui candidat şi nu de abilităţile lui profesionale. Datorită nouă au ajuns în parlament analfabeţi şi oameni fără nicio pregătire politică. Noi i-am trimis acolo, nimeni altcineva. Şi tot noi i-am lăsat să-şi facă mendrele. Nu am dat dovadă de spirit civic, nimic din ceea ce priveşte societatea nu ne-a interesat. Ne-am lăsat copiii pradă unui sistem educaţional aleatoriu, rezumându-ne să dăm vina pe şcoală. Ne-am lăsat bătrânii pradă disperării uitând că şi noi vom ajunge odată la fel. Ne-am lăsat amăgiţi de vorbe şi promisiuni iterate cu ocazia alegerilor, în loc să ne lăsăm conduşi de fapte. Ne-am lăsat amăgiţi de lacrimi de crocodil fără să ne gândim la urmări. Noi suntem cei care îi rugăm pe doctori sau pe funcţionari să ia mită, după care ne plângem de corupţia din societate. Am refuzat să ieşim din matca strâmtă şi comodă a concepţiei de “tătuc conducător”, am refuzat să învăţăm ce e bine şi civilizat de la cei din jurul nostru, devenind exportatori de hoţie şi prostituţie. Noi suntem cei care încurajează prin acceptare neamprostia şi vulgaritatea. Am refuzat să învăţăm să stăm pe picioarele noastre. Şi să stăm drept.
Să auzim de bine!

duminică, 30 mai 2010

Hai să fim cinstiţi!

BugetTuturor celor prezenți și viitori, slutare!
De zile, săptămâni şi luni nu auzim decât cuvintele „criză” şi „soluţii”. Rigiditatea manifestată de executiv este o copie fidelă a rigidităţii prezidenţiale manifestată după căderea cabinetului Boc. Lipsa de transparenţă, lipsa de comunicare şi cooperare au dus la acutizarea antagonismului „executiv-populaţie”, iar acesta e doar începutul.
Lipsa de argumente pentru soluţia adoptată este evidentă chiar şi pentru un şcolar. Singura explicaţie este că aşa s-a decis. Pur şi simplu. Afirmaţiile de genul „aşa a vrut FMI” sper să nu mai fie crezute de nimeni, atâta timp cât Guvernul (şi nu numai acesta, ci toate) şi-a ascuns neputinţa sau interesele în spatele unui asemenea gen de afirmaţii. Sunt nenumărate cazurile în care F.M.I. sau C.E. au fost nominalizate ca autoare ale unor idei de care nici măcar nu aveau habar pur şi simplu pentru că nu intră în politica acestor organisme să indice metodele, ci doar scopurile de atins.
Ce este interesant în această criză mi se pare un cu totul alt aspect. Ni se spune că aceste soluţii arbitrare ne vor scoate din criză. Haideţi, de dragul demonstraţiei, să acceptăm acest lucru ca pe un adevăr. Că vom fi obligaţi să trăim cu pensiile şi salariile tăiate doar anul acesta sau în continuare e de discutat. Că vor fi existând şi alte soluţii, iarăşi este de discutat. Dar nimeni, nici Primul Bugetar al Ţării, nici cel de-al Doilea Bugetar al Ţării nu spun o vorbă, dar nici una, despre modul de rezolvare a problemelor revelate până acum de sindicate sau de mass media.
Vom fi obligaţi să trăim cu pensii şi salarii ciuntite, dar nu ni se spune cu cât se vor micşora salariile demnitarilor.
Vom fi obligaţi să trăim cu pensii şi salarii ciuntite, dar nimeni nu ne spune cum se vor diminua salariile aberant de mari existente în regiile naţionale.
Vom fi obligaţi să trăim cu pensii şi salarii ciuntite, dar nimeni nu ne spune cum se va controla pe viitor sistemul achiziţiilor şi ce măsuri se vor lua pentru recuperarea pagubelor.
Vom fi obligaţi să trăim cu pensii şi salarii ciuntite, dar nimeni nu ne spune cum se va reduce numărul de clienţi politici pentru care se înfiinţează posturi sau departamente chiar în aceste momente.
Vom fi obligaţi să trăim cu pensii şi salarii ciuntite, dar nimeni nu ne spune ce măsuri se prevăd pentru creşterea economică, având în vedere că ceea ce s-a întreprins până acum a fost făcut doar în scop de economisire.
Vom fi obligaţi să trăim cu pensii şi salarii ciuntite, dar nimeni nu ne spune ce măsuri se preconizează a fi luate pentru combaterea corupţiei în administraţie. Adevărata corupţie pentru acoperirea căreia se dau legi.
Vom fi obligaţi să trăim cu pensii şi salarii ciuntite, dar nimeni nu ne spune ce măsuri se preconizează a fi luate pentru combaterea contrabandei de orice fel. Panourile publicitare pe această temă, ivite peste noapte (din ce fonduri?) sunt o cretinătate ruşinoasă atât pentru cei care le-au conceput, cât şi pentru cei care le citesc.
Vom fi obligaţi să trăim cu pensii şi salarii ciuntite, dar nimeni nu ne spune ce măsuri se vor lua pentru limitarea economiei subterane.
Altfel spus, vom fi obligaţi să trăim cu pensii şi salarii ciuntite, dar abuzurile, contrabanda, corupţia, minciuna şi înşelătoria vor continua în paralel fără nicio jenă.
Lipsa enunţării unor măsuri elementare pentru rezolvarea acestor probleme îmi dă certitudinea că sacrificiul cerut populaţiei nu va avea nicio finalitate, că oamenii se vor chinui fără niciun folos. Fără acest orizont al perspectivei, niciun om normal nu va accepta şi nu va înţelege asemenea măsuri.
P.S. Chiar în timp ce scriu aceste rânduri aflu că Diverta intră în insolvenţă. Din câte îmi amintesc şi alte firme mari, puternice şi PRIVATE au ajuns în acest stadiu sau în faliment. Oare de ce, pentru că nici măcar bugetari nu sunt?... Să fie rezultatul măsurilor de relansare economică concepute de Primii Bugetari ai Ţării prin care firmele private vor trebui să producă pentru nişte clienţi care nu pot cumpăra?
Să auzim de bine!

sâmbătă, 29 mai 2010

Biletul nevestei la control

ControlorTuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Întâmplarea pe care o voi povesti azi este deosebită. Deosebită pentru că am primit pentru prima dată aplauze în public.
Suntem o familie modestă, care locuieşte într-o locuinţă modestă cu doi papagali guralivi pe balcon, cu prieteni modeşti şi rude modeste. Nu am participat niciodată la evenimente mondene şi nici la alte evenimente în care să atragem atenţia. Până acum, singura apreciere publică de care am beneficiat a fost momentul în care am primit un tricou cu sigla “Voluntar-Superstar” pentru aportul personal adus la plantarea copăceilor pe islazurile patriei. Acum, nu ştiu dacă tot aprecieri publice se numesc şi remarcile prietenilor care îmi spun când ne vedem „Mamă, ce burtă ai făcut!”. Însă poziţia socială nu ne împiedică să ne iubim. Iar eu, care sunt un adept convins al teoriei că “o viaţă are omul”, aplic această teorie în practică cu tot sârgul. Adică, mai pe şleau, îmi trăiesc viaţa din plin, secundă de secundă. Iar unul din modurile de a-ţi trăi viaţa din plin, este acela de a-ţi spune şi dovedi iubirea ori de câte ori simţi că vrei să o faci. Fără jenă şi fără ipocrizie.
Stau cu soţia într-o staţie şi aşteptăm apariţia la orizont a vreunui mijloc de transport RATB. Cu toată motorizarea din dotare, suntem ecologişti practicanţi şi nu pierdem niciun prilej de a ne deplasa pe jos sau cu RATB-ul. Iată că vine şi ditamai autobuzul. Opreşte în staţie, deschide uşile regulamentar, iar lumea dă buluc să iasă, autobuzul rămânând plin la 62,37 % din capacitate. Politicos cum mă ştiţi, îmi las soţia să urce prima, iar ea se aşează pe unul din scaunele duble. Rămân pe platformă ca să validez cardul, moment în care simt nevoia unei manifestări afective faţă de soţie. Mă îndrept spre bancheta pe care a luat loc şi, cu o voce şi o expresie cât mai sobre îi spun:
- Biletele la control, vă rog.
O linişte ciudată se lasă în autobuz. Ea prinde jocul şi îmi răspunde panicată:
- Vai, dar nu am bilet!
Supravieţuitorii din autobuz întorc capetele curioşi. Eu continui la fel de sobru:
- Îmi pare rău, dar va trebui să îmi prezentaţi actele dumneavoastră la control.
Unii dintre pasageri se întorc de-a binelea spre noi. Eu continui la fel de aprig, iar ea la fel de speriată:
- Vai, ce mă fac? Nu am actele la mine.
Eu continui necruţător:
- Nu aveţi actele? În cazul acesta va trebui să plătiţi amendă.
Ea îmi răspunde cu un tremur în glas:
- Dar nu am nici bani! Ce mă fac?
Scena a ajuns la apogeu. Inimile tuturor bat în ritm sporit. E momentul să iau decizia finală, aşa că îi spun:
- În acest caz nu există altă soluţie decât să vă căsătoriţi cu mine!
După care mă reped şi o iau în braţe. În mod surprinzător, călătorilor le cade fisa, încep să râdă deconectaţi, iar vreo doi dau glas sentimentelor de uşurare de care sunt cuprinşi şi declamă însoţiţi de câteva aplauze:
- Bravo, nene! Mi-ai plăcut! Sărut-o!
Ceea ce am şi făcut.
Să auzim de bine!

vineri, 28 mai 2010

Prima scufundare

ScafandruTuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Se apropie vara, se apropie concediile. Câţiva ani buni m-am delectat cu plăcerile oferite de snorkeling. O pereche de ochelari de protecţie, tubul pentru respiraţie şi labele de broască au fost echipamentul suficient pentru început. Chiar şi cu limitările impuse de timpul de scufundare în apnee (nu am reuşit mai mult de un minut şi patuzeci de secunde) sau de adâncimea de scufundare, lumea care mi se deschidea era miraculoasă. Asta până anul trecut, când am reuşit să fac prima mea scufundare. Ce s-a întâmplat cu mine atunci este atât de neobişnuit încât simt nevoia să vă povestesc.
În primul rând sunt câteva aspecte tehnice şi nu mă refer aici la starea de sănătate sau dacă ţi se înfundă urechile la diferenţele de presiune. Este vorba de tehnică pură care, aici îşi găseşte aplicarea poate mai mult decât în alte sporturi. Un ceas bun subacvatic este absolut necesar. Cronometrarea duratei de scufundare sau a duratei cât trebuie să intri în palierul de decompresiune sunt vitale. Un manometru este la fel de necesar. Numai aşa poţi şti precis la ce adâncime te afli atunci când eşti în scufundare sau când intri în palierul de decompresiune. Iar busola nu poate lipsi. Imensitatea apei care te înconjoară în care nu vezi absolut niciun reper (piloţii au totuşi şansa de a vedea pământul...) te poate face foarte uşor să te depărtezi şi să nu mai regăseşti punctul de scufundare. Trei elemente, dar toate trei îţi determină viaţa la modul cel mai concret şi cel mai imediat.
Dincolo de aspectele tehnice, sunt alte aspecte. Aspecte care greu pot fi descrise în cuvinte. Dar, mai bine vă povestesc. M-am costumat cu costumul din neopren, mi-am pus labe, mască, tubul de oxigen etc şi am intrat în apă. Poate că, senzaţiile care au urmat au fost determinate şi de apa în care am intrat. O apă turcoaz, de o limpezime anormală, luminată până în străfunduri de irizaţiile valurilor de la suprafaţă. Vedeam bine şi vedeam până departe în orice direcţie priveam. Vedeam fundul mării atât de clar încât eram tentat să îl ating, deşi ne despărţeau zeci de metri. Simţeam cum mă integrez, cum mă topesc în noul mediu. Mă întorceam la matcă. Îmi repetam ontogenia. Undeva, în mine, simţeam că există unul din atomii primei amibe care unduia cu multe sute de milioane de ani în urmă în aceeaşi apă. Niciodată nu m-am simţit atât de bine într-un mediu atât de diferit. Toată istoria vieţii mele dispăruse. Acolo era locul meu, nu mai ştiam de existenţa blocurilor sau a maşinilor, nu mai erau ziare sau radiouri, nu mai era zgomot sau fum, eram doar eu acolo de unde plecasem cu mult, mult timp în urmă. Mă opream din înot uimit de liniştea care mă cuprinsese, uimit de cât de indiferent eram faţă de lipsa oricărui reper. Peşti preocupaţi şi paşnici treceau pe sub sau pe lângă mine. Refuzam să privesc cronometrul de frica reîntoarcerii într-un mediu pe care nu îl mai consideram al meu, un mediu care îmi devenise ostil. Tot ce îmi doream era să înot, să mă scufund, să dorm sau să privesc. Zgomote nu mai existau şi nu resimţeam lipsa lor. Orice peşte mi-ar fi înţeles limbajul trupului şi eu pe al lui. Înotau sau depuneau icre, unduiau în voie sau se hârjoneau, o viaţă de o linişte şi o simplitate absolută se desfăşura în jurul meu. Pluteam în voie între ape aidoma unei foci, respirând parcimonios ca să prelungesc durata scufundării. Priveam înainte şi vedeam un hâu imens de culoarea topazului, priveam în stânga şi vedeam acelaşi lucru. La dreapta sau în spate, peste tot în jurul meu abisul de topaz nu avea limite sau repere. O singură mişcare mai energică din laba piciorului şi eram propulsat la distanţe neobişnuite. Fiori de plăcere mă treceau la gândul că nu voi obosi niciodată. O floră nemaivăzută unduia pe fundul mării ca o invitaţie la repaus. Instantaneu, îmi reamintesc versurile lui Longfellow:
Adâncă-i marea, liniştea-i adâncă,
În sânul ei de ape toate dorm.
Un singur pas şi te afunzi în somn!
Un salt, un plescăit... şi pieri sub stâncă!
Uitasem să fotografiez sau să filmez, îmi era greu să filmez ceva ce era în mine, ceva ce eram eu. Mai mult ca niciodată mi-am dat seama cât de mult suntem apă, cât de mult suntem mare. Marea eram eu şi eu eram marea. Nu putea să-mi facă rău, nu puteam să-mi fiu duşman. Era acolo şi mă aştepta de milioane şi milioane de ani. Aceeaşi.
În mod curent nu pot suporta să stau aplecat peste geamul apartamentului mai mult de câteva secunde, deşi sunt doar şase etaje. Acum, stăteam atârnat la zeci şi zeci de metri deasupra fundului mării, iar lucrul acesta mi se părea cel mai firesc. Puteam sta acolo la fel de bine ca în oricare altă parte. Pluteam ca un făt într-un uter uriaş timorat de gândul că mă voi naşte.
Astea au fost pe scurt, pe foarte scurt, impresiile primei mele scufundări. Le voi repeta anul acesta şi ori de câte ori voi avea ocazia.
Să auzim de bine!

joi, 27 mai 2010

Guvernul pregăteşte marea naţionalizare a pensiilor private

PensionariTuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Iată ce ne spune Silviu Sergiu în "Evenimentul Zilei".
În goana disperată după bani la bugetul de stat, guvernul se gândeşte să falimenteze sistemul de pensii din România.
Ministerul de Finanţe a propus reducerea nivelului de contribuţii la Pilonul II - pensii private obligatorii, de la 2,5% la 0,5%. Guvernanţii vor astfel să finanţeze actualul deficit din sistemul public de pensii cu banii generaţiei viitoare de pensionari. Dacă decizia va deveni realitate, sistemul de pensii va continua să fie o gaură neagră, în care vor dispărea bani publici cu nemiluita.
În momentul de faţă, bugetul de asigurări sociale este finanţat masiv de la bugetul de stat, în condiţiile în care numărul celor care contribuie este insuficient, comparativ cu numărul pensionarilor. S-a ajuns în această situaţie în urma unor politici sociale iresponsabile, aplicate de toate guvernele care s-au succedat în ultimii douăzeci de ani: vârsta de pensionare a fost menţinută la un nivel prea mic, mare parte dintre angajaţii disponibilizaţi din sectoarele neperformante ale economiei au fost „salvaţi” prin scoatere la pensie, iar pensionarea anticipată a fost un fenomen scăpat de sub control.
Acum doi ani, au fost create condiţiile pentru ca deficitul bugetului de asigurări sociale să fie eliminat în timp. S-a decis ca, în 2008, 2% din contribuţia fiecărui angajat la bugetul de asigurări sociale să fie administrată în regim privat. În fiecare an, contribuţia urma să crească cu 0,5% astfel încât, în 2016, ea să ajungă la 6%. Banii viraţi către fondurile private de pensii urmau să fie plasaţi în investiţii profitabile, pentru a fi înmulţiţi şi a permite sistemului public de pensii să se autofinanţeze.
Din cauza intrării economiei româneşti în recesiune, guvernul nu şi-a respectat intenţiile iniţiale. În 2009, contribuţia a fost îngheţată la 2%, iar anul acesta a fost stabilită la 2,5%. Chiar şi aşa, lucrurile au început să se mişte.
Din datele publicate ieri de Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) reiese că, în cei doi ani de la implementarea Pilonului II, în sistem au intrat 2,63 miliarde de lei. În urma investiţiilor efectuate, activele nete administrate de fondurile de pensii au ajuns la 3,14 miliarde de lei, ceea ce echivalează cu un profit net de 511 milioane de lei. Nu ştiu de unde i-a venit această idee lui Sebastian Vlădescu, epicurianul ministru de finanţe al României. S-ar putea să fie o consecinţă a presiunilor UDMR şi UNPR de a nu reduce şi pensiile minime, de la 350 de lei la 300 de lei, prin tăierea lor cu 15%. Marko Bela, preşedintele UDMR, a insistat chiar să nu fie reduse pensiile mai mici de 1.000 de lei. Nu ştiu ce calcule se fac zilele acestea la Palatul Victoria. Mi-e şi groază să mă gândesc. Probabil guvernul vrea să demonstreze că are ”faţă umană” şi nu reduce veniturile celor aflaţi şi aşa la limita sărăciei extreme, sperând astfel să limiteze prejudiciile de imagine. Ar fi însă catastrofal ca pensiile mici să fie salvate împingând spre faliment bugetul de asigurări sociale.
Mi-e greu să cred că astfel de politici economice vor fi acceptate de Fondul Monetar Internaţional, în condiţiile în care FMI a cerut reformarea din temelii a sistemului public de pensii, pentru ca acesta să nu mai fie subvenţionat de la bugetul de stat. În urma acestor presiuni, actuala guvernare şi-a luat angajamentul adoptării unei noi legi a pensiilor, care să respecte principiul contributivităţii, să elimine inechităţile din sistem şi să taie drastic pensiile care au crescut nejustificat în ultimii 20 de ani. Întrebarea legitimă este: la ce bun de vreme ce executivul vrea să naţionalizeze mascat pensiile private din România?
Să auzim de bine!

miercuri, 26 mai 2010

20 dintre rugăciunile copiilor

Carte de rugaciuniTuturor celor prezenți și viitori, salutare!
1. Dragă Dumnezeule! Dacă eşti atent duminică în biserică, îţi arăt pantofii mei cei noi.
2. Dumnezeule! Vreau să trăiesc 900 de ani, ca tipul acela din Biblie.
3. Am învăţat la şcoală că Edison a făcut lumină. La şcoala de duminică a spus reverendul că Tu ai făcut. Edison ăsta ţi-a furat ideea.
4. Niciodată n-aş fi crezut că movul se potriveşte cu portocaliul, până ce n-am văzut apusul de soare, ce L-ai făcut marţi seara. A fost tare mişto...
5. La şcoala de duminică ni s-a explicat ce şi câte faci. Cine-ţi face treaba când eşti în concediu?
6. De unde ai aflat că tu eşti Dumnezeu?
7. Pentru balul mascat vreau să mă îmbrac în drac. Nu-i bai, nu?
8. Tu chiar aşa ai proiectat girafa, sau din greşeală a ieşit aşa?
9. De ce laşi oameni să moară şi tot faci alţii în loc? N-ar fi mai simplu să-i laşi în viaţă pe ăştia?
10. Dumnezeule! Că ai făcut mai multe religii, e OK, dar cum de nu le încurci între ele?
11. Reverendul Doe îţi este prieten sau aveţi doar o relaţie de afaceri?
12. Tu ştii despre lucruri, înainte să fie inventate?
13. Bunicul a spus că Tu deja erai când a fost el copil. Cât de vechi eşti?
14. Îţi mulţumesc pentru frăţior, dar eu m-am rugat pentru un căţel.
15. Cât timp am fost în vacanţă, tot timpul a plouat şi tăticul a fost tare nervos şi a spus nişte lucruri despre Tine... dar te rog să nu-i faci rău!
16. Te rog să-mi trimiţi un ponei. Până acum nu ţi-am cerut nimic. Poţi verifica.
17. Cum se poate ca pe vremuri atâtea minuni ai făcut şi acum nu-i nici una? Cum se poate, că în ultima vreme n-ai inventat nici un animal nou? Sunt numai acelea vechi.
18. Doamne, Te rog, să mai pui o sărbătoare între Crăciun şi Paşte!
19. Poate Cain şi Abel nu s-ar fi omorât, dacă aveau camere separate. La noi, cu frate-meu funncţionează...
20. Pun pariu că e foarte greu să iubeşti pe toţi de pe pământ. Noi suntem doar patru în familie şi nu merge.
Să auzim de bine!

marți, 25 mai 2010

De ce?

IntrebareTuturor celor prezenți și viitori, salutare!
DE CE? Întrebarea fundamentală: DE CE? Socrates? Maieutică? Mai ţineţi minte? În aceste vremuri agitate nu prea avem ocazia pentru a ne pune întrebări adevărate. Şi totuşi...
DE CE poţi avea acasă o pizza mai repede decât o salvare?
DE CE e un loc de parcare pentru handicapaţi în faţa patinoarelor?
DE CE lumea comandă un cheeseburger dublu, o porţie mare de cartofi prăjiţi şi o Coca... light?
DE CE cumpărăm cârnaţi pentru hot dog în pachet de 10 şi cornuri pentru hot dog în pachet de 8?
Printre altele, nu te-ai întrebat niciodată...
DE CE femeile nu pot să se machieze cu gura închisă?
DE CE cuvântul "abreviaţie" este aşa de lung?
DE CE pentru a opri sistemul de operare Windows trebuie să apeşi pe "start"?
DE CE sucul de lămâie este făcut din arome artificiale şi detergentul pentru vase din lămâi adevărate?
DE CE nu există hrană cu aromă de şoarece pentru pisici?
DE CE se sterilizează acul folosit pentru eutanasie?
Ai auzit de cutiile negre indestructibile ale avioanelor...
DE CE nu fac tot avionul din acest material?
Dacă zborul este aşa de sigur, DE CE aeroportul se numeşte “terminal”?
Şi totuşi...
DE CE apăsăm mai tare pe butoanele telecomenzii când bateria ei este terminată?
DE CE piloţii de kamikaze purtau cască?
Întrebări cruciale:
Cum de panourile "NU CĂLCAŢI PE IARBA PELUZEI" sunt puse în mijlocul ei?
Când omul a descoperit că vaca dă lapte, ce căuta el să facă în chiar acel moment?
Dacă un cuvânt este scris greşit în dicţionar, cum putem afla?
DE CE păsările de pe arca lui Noe nu au mâncat cele două muşte?
Este adevărat că muncitorii de la Lipton au şi ei o pauză de cafea?
DE CE lâna oilor nu intră la apă când plouă?
DE CE cuvântul "separaţi" se scrie într-un cuvânt, iar "toţi împreună" se scrie în două cuvinte?
DE CE stabilimentele deschise 24 de ore din 24 au lacăte şi încuietori de siguranţă?
Să auzim de bine!

luni, 24 mai 2010

De ziua ta!

TortTuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Scriam într-un articol anterior despre avantajul de a avea un blog propriu. Avantaj pe care l-am fructificat de câteva ori.
Azi este o nouă ocazie. Este ocazia dată de aniversarea fiicei mele. Nu contează numărul anilor, ci contează existenţa ei. Copil excepţional de dotat, cu o judecată deosebit de matură, premiantă în tot ce face, cu un suflet de aur şi o minte sclipitoare.
Se spune că un bărbat trebuie să construiască o casă, să planteze un pom şi să facă un copil. Am o casă şi nu numai, am plantat un pom şi nu numai, dar indiferent ce am făcut sau voi mai face, ea este prima mea mare realizare.
Într-un bileţel scris când abia învăţa buchiile şi pe care îl port la mine în permanenţă, mă ruga, printre altele, să mă gândesc la ea.
Vreau să ştii, fetiţa mea, că nu există moment, de când mă scol şi până mă culc în care să nu mă gândesc la fericirea, sănătatea şi norocul tău.
Vreau să ştii că nu am altă mândrie decât că sunt tatăl tău.
Vreau să ştii că, indiferent ce vei spune sau vei face, respectul meu şi dragostea mea faţă de tine nu se vor schimba.
Vreau să ştii că dragostea unui părinte nu are unităţi de măsură.
Vreau să ştii că nimic nu se compară cu dragostea şi suferinţa de părinte.
Vreau să ştii că îţi doresc toată fericirea, norocul şi sănătatea din lume!
Să auzim de bine!

Cum se păzeşte proprietatea privată

StivaTuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Tineri şi neliniştiţi, aşa cum ne ştiţi, nu stăm într-o localitate nicio clipă mai mult decât este necesar pentru asimilarea tuturor elementelor sale istorice. Aşa am devorat o mare parte din harta propusă, iar astăzi ne aflăm într-un mic port, la sud de Thessaloniki, numit Nea Moudania.
Faptul că este un mic port nu îi ştirbeşte nimic din atributele urbanistice. Străzi pavate, magazine de lux, vitrine iluminate, terase nenumărate, pline toate până la refuz. Văzusem localitatea pe timpul zilei, iar acum doream să o vedem şi pe timp de noapte.
Grupuri, grupuri, oamenii ies la câte o terasă, îmbrăcaţi la patru ace şi cu nevestele de braţ. Pentru cine a deschis televizorul mai târziu, e cazul să precizez că, pentru un grec, etalonul de stare socială este dat de aspectul nevestei. Iar grecul care nu e în stare să-şi scoată nevasta la masă măcar odată pe săptămână, ei bine, ăla poate emigra în România.
Ne plimbăm pe faleză, prin piaţa centrală, vizităm câteva magazine şi intrăm pe o stradă cu un aspect foarte comercial. Ce nu v-am spus până acum este faptul că ceasurile indică ora 23.30. Uitându-ne în stânga şi în dreapta rămânem surprinşi de un aspect inedit: mame cu copii care se joacă în piaţa centrală. La ora pomenită adineaori. Iar copii înseamnă chiar nişte copii, niciunul netrecând de 6 sau 7 anişori. Este o oră la care, în România nici nu poţi să-ţi imaginezi că o mamă ar putea ieşi cu copilul la joacă în faţa blocului. Singura explicaţie plauzibilă pe care o putem găsi este aceea că sunt nevoite să procedeze astfel din cauza temperaturilor deosebit de ridicate din timpul zilei.
Aşa cum intrasem noi pe respectiva stradă, observ pe colţul opus nouă un magazin de legume şi fructe, un aprozar, cum spunem noi mai simplu, româneşte. Cei doi cetăţeni pe care îi văd agitându-se în şi în jurul prăvăliei dau semne evidente că vor să închidă. Iată că vine şi o furgonetă. Din ea coboară un al treilea cetăţean care se chinuie să extragă din caroserie o prelată cât toate zilele. Neintuind ce vor să facă, rămân în expectativă şi fac poze. Toţi trei întind bine prelata peste mormanele de lăzi pline rămase afară după care se suie în grup în maşină şi pleacă.
Nu-mi vine a crede ochilor: au lăsat pe trotuar cel puţin 40 de lăzi pline cu legume şi fructe acoperite doar cu o prelată! Fără lacăt, fără lanţ, fără alarme. Aşa cum sunt ele aşezate pe trotuar, unde vor sta până mâine dimineaţă când vor redeschide magazinul. Iar oamenii au toată încrederea că le vor găsi aşa cum le-au lăsat.
Iar ca să ni se fixeze mai bine imaginea, a doua zi avem parte de o imagine de coşmar asemănătoare, dar de data asta în Thessaloniki. Ne plimbăm pe faleză într-o zi de sărbătoare, când toate magazinele sunt închise. Cât este faleza de lungă se întind sute de tonete din lemn în care se vând diferite produse, începând cu suveniruri şi terminând cu pantofi bărbăteşti. Ei bine, toate aceste tonete sunt închise doar cu o prelată trasă în faţă. Fără lacăt, fără lanţ, fără uşă metalică, fără sisteme sofisticate de alarmă. Doar o pânză care acoperă faţa tonetei, pânză pe care, dacă o îndepărtez uşor cu mâna stângă, pot lua orice vreau cu mâna dreaptă.
Dar nu fac aşa ceva de frică să nu mi se usuce mâna.
Să auzim de bine!

duminică, 23 mai 2010

Dl. Tsoupas

PatronTuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Suntem cazaţi la un hotel din Gerakini, fost mic sat pescăresc, actualmente o frumoasă staţiune situată în Grecia, între braţele Kassandra şi Sithonia. Firi aventuroase, nu ne mulţumim cu zăcutul pe plajă şi zilnic facem raiduri în teritoriul inamic spre toate punctele cardinale în căutare de locuri istorice şi amintiri.
Întorcându-ne din peregrinările noastre pe o străduţă mai retrasă, observ pe stânga un magazin intitulat (oarecum pompos, după părerea mea) Kirios Tsoupas-Soupermarket. Se înţelegea imediat că era vorba de supermarket-ul domnului Tsoupas. Parchez şi intrăm în magazin. La uşă, imediat în stânga, acolo unde era şi casa de marcat, trona domnul Tsoupas în persoană. Fac o mică paranteză pentru a vă aduce la cunoştinţă că în Grecia este foarte răspândit obiceiul ciudat pentru noi ca patronul să le cam facă pe toate.
Fără nicio jenă, omul ne salută politicos cu un ‘bună ziua’ în engleză, necunoscând probabil limba română în care conversam cu soţia la intrarea în magazin. Cunoscând micile plăceri ale grecilor (printre care şi aceea de a-şi auzi interlocutorii vorbind greceşte), îi răspund cu un ‚bună ziua şi ţie’ în greceşte, reţinând în memoria RAM că tipul e cunoscător de limba engleză. Reconstituind şirul întâmplărilor, îmi dau seama că şi domnul Tsoupas a rămas în RAM-ul propriu cu informaţia că suntem vorbitori de limba greacă. Ne luăm coşuleţele pe braţ şi ne începem periplul printre rafturi şi gondole, însoţind cumpărăturile cu diverse comentarii în română. Ajunşi la capătul cursei, punem coşuleţele în faţa casei de marcat şi aşteptăm verdictul. Omul ne întâmpină cu un ‚vă rog, poftiţi’ în greceşte la care eu îi răspund ca tontul în engleză cu întrebarea ‚cât face toată treaba’. Buimăcit, sărmanul om ne răspunde în engleză cât costă, iar eu, mai tembel ca niciodată, îi spun în greceşte ‚poftim banii’. Confuzia e totală, nimeni nu mai ştie în ce limbă să-i vorbească celuilalt. Cu ochii în lacrimi, fără niciun sprijin de la cei din jur care se uitau la noi şi mai buimaci, sărmanul om îşi pune mâna în dreptul inimii şi mă întrebă într-o greacă amestecată cu engleză:
- Pentru Dumnezeu, ce sunteţi, ce limbă vorbiţi?
Probabil că, dacă ar fi cunoscut limba franceză, ar fi amestecat şi din ea câteva cuvinte. Îi întind mâna ca să îl trag spre mine şi să-l iau în braţe şi îi spun în greceşte:
- Om bun, stai liniştit, suntem români.
Relaxarea a fost generală. Am rămas prieteni şi ori de câte ori suntem in Grecia, indiferent unde suntem cazaţi şi indiferent de anotimp, trecem pe la el să îl salutăm. În greceşte.
Să auzim de bine!

sâmbătă, 22 mai 2010

Un accesoriu de nelipsit

CreioaneTuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Anul trecut am început să postez o serie de articole legate de motivele refuzului meu de a viziona filme americane. În afară de faptul că vreau să vă spun că nu am terminat seria articolelor şi că vor mai urma şi altele, aş dori să adaug o altă neplăcere de-a mea mai nouă: nu mai pot urmări emisiunile de discuţii, sau talk show cum li se spune în popor fără să se ştie ce înseamnă.
Odată terminat programul legal de lucru, mă întorc la domiciliul conjugal unde intru în programul de casă. Odată terminat programul legal de casă, intru în programul legal de seară sau de culcare, după caz. În ambele cazuri, vizionarea în fugă a unor emisiuni la televizor este inclusă în ofertă.
Aşa că, stau lungit pe canapea şi pornesc televizorul. Apăs butonul corespunzător postului Antena 3 şi dau de o moderatoare foarte agitată, extraordinar de agitată, atât de agitată încât nu-şi lasă invitaţii să vorbească. Caracteristica ei este însă alta: are un creion sau un pix între degete. Spectacolul pixului frământat îmi apare inuman, aşa că mut pe B 1 TV. Aici, o altă surpriză: moderatorul unei emisiuni, pe nume Naşul, pe lângă faptul că se autointitulează ziarist, prezintă şi el acelaşi viciu. Are un pix între degete pe care îl tot plimbă de-l zăpăceşte. Mă întorc la Antena 2 ca să dau de un moderator pe nume Mădălin şi nu mai ştiu cum, care, ce credeţi, învârte un pix între degete! E prea dureros pentru mine, aşa că mă întorc pe Antena 3, tocmai bine ca să-l văd pe Mihai Gâdea învârtind şi el un pix între degetele de la mână. Am făcut precizarea că e vorba de degetele de la mână ca să nu se subînţeleagă că omul face cine ştie ce scamatorii. Schimb postul pe Realitatea TV. Am făcut o alegere greşită pentru că şi acolo dau de un moderator foarte sobru şi cu ochelari, dar cu un pix în mână. Norii se adună a furtună, tensiunea îmi creşte alarmant, aşa că revin pe Antena 2. Nu trebuia să fac gestul pentru că un moderator tuns chilug, pe numele său Capatos, ce credeţi că face? Ei bine, face ceea ce fac toţi moderatori: vorbeşte şi învârteşte pixul din mână.
Nu suport tiparele, nu suport monotonia, nu suport falsitatea, nu suport prostia, nu suport beţivii, nu suport pisicile egiptene, nu suport pilaful de orez şi, dacă mă gândesc, ar trebui să mă opresc aici pentru că sunt o mulţime de lucruri pe care nu le suport. Ei bine, la toate astea, mai adaug unul: nu suport prezentatorii cu pixul în mână.
Să auzim de bine!