luni, 20 august 2012

8. Al doilea Thasos-A şasea zi

Imagine preluată de pe vidu.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Astăzi avem o zi dedicată culturii: vom merge la teatru. Dar nu la orice teatru, ci la cel antic. Și nu oricum, ci după ce ne vom face orele de plajă.
Având acest plan bine conturat, decidem ca, după marele dejun, să ne aciuăm chiar pe plaja din Limenas, plajă ratată anul trecut. Ora la care ajungem pe același sistem de a fi grupate mai multe familii în cât mai puține mașini este suficient de timpurie ca să găsim plaja aproape goală, ca să nu zic nudă… Ocupăm numărul corespunzător din nelipsitele șezlonguri și imediat ni se înfățișează un chipeș flăcău pentru a prelua comanda. Deja cunoașteți procedura: un frappe sau o berică comandate îți permit dreptul la folosință pe toată ziua a unei umbrele și a două șezlonguri.
Apa este la fel de limpede ca în orice sticlă de apă plată, aidoma oricărei plaje din insulă. Lucrul nu trebuie să ne mire absolut deloc pentru că atât Limenas, cât și Kavala, orașul de peste drum, au instalații de filtrare și purificare a apei reziduale încă de prin 1960. Ceea ce face ca, deși ne bălăcim în apele unui port, apa să nu fie cu nimic poluată. Lucru confirmat tacit și de mulțimile de pești de toate mărimile și toate culorile care ne înconjoară imediat ce intrăm în apă.
Încă nu pot încălța labele de gâscă, așa că mă rezum la scurte raite subacvatice care, din aproape în aproape, mă duc pe lângă stâncile unui dig din port. Și acolo, ce să vezi? O sepie! Dar ce sepie! O sepie jucăușă. Cu corpul alungit și tigrat cu dungi maroniu închis, tipa unduiește blând din franjurii laterali. Apoi, parcă vrând să mă testeze, se depărtează câțiva metri după care se scufundă lent, lent până aproape de nisipul fundului. Și rămâne acolo în așteptare privindu-mă cu ochii ei imenși. Eu mă poziționez oarecum deasupra ei și o aștept. După câtva timp, începe să se ridice la fel de lent până ajunge la nivelul feței mele, la aproximativ o jumătate de metru distanță și rămâne câtva timp între ape privindu-mă intens. Iar și iar, sepia cea curioasă repetă jocul de câteva ori, după care, cu un jet puternic, dispare în topazul depărtării. Nu mă supăr pentru că nu e prima dată când o vietate marină se sperie de înfățișarea mea…
Încântat de cele văzute și întâmplate mă întorc spre liman și mă delectez nu cu una, ci cu două berici Mithos reci ca gheața. O scurtă ațipire în șezlong completează tabietul zilnic. Și tot așa, din berică în berică și din bălăceală în bălăceală se apropie momentul plecării. Eu decid să mai rămân pe plajă din cauza durerii din picior, în timp ce îmi rog soția să-i conducă pe prieteni la teatrul antic. Dar, după scurgerea timpului legal pentru o urcare și o coborâre în regim de urgență a celor peste 130 de trepte, îi văd cum apar gâfâind și uzi leoarcă. Nu numai din cauza căldurii inumane, ci și din cauza faptului că teatrul este închis. Cu lacăt! Un singur aspect pozitiv se contura în această aventură: doamnele observaseră un restaurant ce părea atrăgător chiar unde începea drumul spre teatru. Ce putem să mai facem? Suntem deja îmbrăcați și transpirați, lucrurile sunt strânse în sacoșe, berea terminată, așa că decidem la unison că, cel mai bine ar fi să mergem la Doukas și să luăm masa.
Ne prezentăm la datorie și trupa de chelneri ne dă onorul în frunte cu Nikos, patronul mai vârstnic. Ca să n-o mai lungim cu berea, o dăm pe vin: câte două carafe de vin Retsina nu vor lipsi de acum încolo de pe masa noastră. Mâncăm, ciocnim și ne simțim bine. Denis se răsfață cu caracatiță, Mihaela devoreaza platouri de midii, eu și cu soția ne repezim hulpavi la castoanele cu bouiourdi sau tyrosalata. Asta înainte de a ataca un pește spadă sau un șnițel a la crème mare cât o față de pernă. Printre molfăituri, Alin se întreabă ce e cu el, cel căruia i-a fost frică întotdeauna de apă, iar acum nu-l mai putem scoate din mare. Toți sunt bucuroși, toți sunt relaxați, toți sunt încântați de cunoștința pe care o fac cu bucătăria grecească și cu frumusețile insulei, iar mie îmi crește inima de bucuria binelui făcut.
Terminăm gâfâind masa cea copioasă și, întrucât orele nu sunt chiar atât de înaintate, decidem să dăm o fugă la un supermarket aflat în apropiere de Skala Prinou. Nu știu dacă v-am mai spus-o, dar skala se traduce din grecește prin scară. Și nu ne-a părut rău pentru că, dincolo de o verificare a prețurilor, avem ocazia să asistăm la unul din momentele cele mai hazlii ale concediului de până acum. În timp ce ne îndepărtam de mașinile lăsate în parcarea magazinului, întră în parcare un Mercedes cât toate zilele cu număr de Bulgaria. Cu ochii mai mult la vaporul de mașină ce ni se arăta, vedem cu șoferul, un cetățean vârstnic, coboară, își aranjează cureaua la pantaloni, pune alarma mașinii și pleacă. Uitându-și în mașină soția! Care, după câteva momente de așteptare și stupoare, văzând că tipul se depărtează relaxat, începe să se zbată și să zbiere ca din gură de șarpe.
Întorși la hotel încheiem seara cu o partidă de whist desfășurată la lumina unei lumânări și a unei lanterne agățată de moțul coviltirului de pe terasă cu firele de la căștile unuia dintre copii… Și nelipsita berică Mithos. Rece.
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!