7. Al doilea Thasos-A cincia zi

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Deşi nu ni se arată niciun semn, ziua de azi va fi una memorabilă pentru noi. Din considerente de eficienţă am decis să nu mergem peste tot cu toate maşinile, ci să ne grupăm în două, maximum trei. Aşa că azi, am decis să mergem grupaţi în două maşini: Seat-ul lui Alin şi Volkswagen-ul lui Denis. Destinaţia este localitatea Potos (se pronunţă cu acentul pe ultima silabă) urmând ca, după cuvenita baie de mare şi soare să mergem în localitatea Theologos ca să mâncăm berbec la proţap.
Ajungem în centrul localităţii şi parcăm. Ne ajutăm să scoatem echipamentele de campare, moment îl care îl văd pe Denis cum îi spune soţiei:
- Daniela, am închis maşina!
Soţia lui îl priveşte neutru câteva secunde, după care îi răspunde:
- Perfect, acum ia bagajele şi hai la plajă.
- Nu, n-ai înţeles, insistă Denis, am ÎNCHIS maşina şi cheile sunt în maşină!
Momentul este de mare angajament pentru toţi. În timp ce el lăsase cheile din mână în portbagaj ca să descarce catrafusele, eu am trântit capacul. Începem să căutăm cheile plini de ardoare, dar tristul adevăr se confirmă: cheile sunt în portbagaj, iar portbagajul este bine încuiat. Încep telefoane la reprezentanţa firmei din Bucureşti, pe la diferiţi cunoscuţi, dar fără succes. Nimeni nu poate sau nu ştie cum să o deschidă. Consider că trebuie să intru şi eu în acţiune, aşa că mă îndrept spre prima uşă deschisă pe care o văd (cu timp în urmă vă povesteam că toate casele au deschise uşile, indiferent de oră) şi cer ajutorul unui domn care apare. Bunul om nu mă lasă să termin şi mă cheamă cu el la maşina lui, caută o carte de vizită şi sună un prieten. Care apare pe o motoretă după nici trei minute. E mecanic, dar nu poate face nimic altceva decât să ne ofere sfatul că, în caz că dorim să spargem geamul uşii din spate, să spargem geamul mare şi nu pe cel mic, pentru că altfel nu vom reuşi să deschidem uşa.
Nu mă dau bătut şi mă adresez cu aceeaşi rugăminte unei doamne care bea un frappe în curtea casei vecine. Doamna, deosebit de amabilă şi de volubilă, pe numele ei Irini (ceea ce înseamnă pace în greceşte) se oferă să sune un prieten specialist care locuieşte în Theologos. Din păcate, telefonul acestuia sună ocupat tot timpul, ceea ce o face pe simpatica doamnă să exclame:
- Dumnezeule, omul ăsta îşi povesteşte viaţa la telefon!
Decidem să lăsăm lucrurile aşa şi să mergem la plajă. Mai o baie, mai o berică Mithos, mai un frappe, ziua e pe trecute şi noi trebuie să revenim la domiciliul nostru efemer. Nu avem decât o soluţie, pe care o şi punem în aplicare urgent: eu şi cu Mihaela ne întoarcem la hotel cu Seat-ul lor, de unde vom reveni şi cu Opel-ul nostru. Zis şi făcut, şi tocmai căutam un loc de parcare la trotuar la întoarcere, că îmi văd prietenii aşteptându-ne deja cu bagajele la picior. Cât fuseserăm plecaţi, Daniela îşi rugase o verişoară să îi trimită cheile de rezervă prin DHL, iar acum nu mai aveau răbdare şi ieşiseră deja la stradă ca să îi vedem.
Decidem să luăm masa conform programului, adică în Theologos. Nimerim din prima la localul recomandat, adică Augustos. Ni se arată un chelner mangă de beat care începe să ne vorbească în bulgară. Nu am nimic cu limba respectivă, doar că nu o cunosc, aşa că că îi precizez în engleză chelnerului cel beţiv că noi suntem români, nu bulgari, şi că ne poate vorbi româneşte dacă vrea să-l înţelegem. La care, omul îmi răspunde:
- Dar la masa de alături pot vorbi bulgăreşte?
- Desigur, cât vrei, îl liniştesc pe om.
Apare şi şefa chelnerului cel matol, care vrea să ne ia comanda.
- Sunteţi bulgari? o întreb pe şefa cea corpolentă.
- Da! De ce, este vreo problemă?
- Nu, niciuna, doar că noi nu ştim bulgăreşte.
- Nici noi româneşte, răspunde ea cu arţag.
- Exact! De aceea cred că în englezeşte ne vom putea înţelege mult mai bine.
Ceea ce şi facem.
Porţiile aduse sunt mari, ca de obicei şi deosebit de gustoase, mai ales că ne aduce şi o carafă cu vin alb Retsina. Tot în englezeşte o întreb pe şefă dacă reţeta e bulgărească sau grecească, pentru că e foarte bun mielul. Aflată sub efectul laudelor, doamna uită de orice animozitate şi vine cu două platorui cu prăjituri pentru desert.
Plecăm mulţumiţi de mâncarea savurată, dar nemulţumiţi total de serviciile oferite. Ajungem la hotelul de baştină şi purcedem la ablaţiunea cotidiană, după care ne postăm pe terasa piscinei hotelului. Barmanul vine la masa noastră şi, dresat de frappe-ul consumat cu repetiţie seară de seară ne întrebă spre hazul tuturor:
- Acelaşi meniu, da?
Îi confirmăm curiozitatea şi, ca să uităm de necazuri, încingem o pertidă cumplită de whist.
Să auzim de bine!