marți, 27 mai 2014

Quod erat demonstrandum

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Quod erat demonstrandum este o expresie latină, folosită în mod curent de matematicieni la finalul unei demonstraţii, expresie prin care se întăreşte rezultatul obţinut, expresia însemnând ceea ce era de demonstrat. Ca multe alte expresii sau cuvinte, şi aceasta provine din limba greacă, varianta originală folosită de matematicienii greci fiind ὅπερ ἔδει δεῖξαι.
În două postări anterioare ne refeream la câteva aspecte care, după părerea noastră, împiedică formarea unei drepte puternice şi coerente în peisajul politic românesc. Dar iată că politica bate filmul şi ultimele evenimente politice îngroaşă semnificativ trăsăturile sugerate de noi.
Domnul Antonescu a demisionat, aşa cum a promis, şi lucrul acesta îi face cinste. A demisionat şi domnul Iohannis. Domnul Antonescu a demisionat din cauza scorului slab obţinut de partidul condus de dânsul în urma recentului vot. Domnul Iohannis a demisionat tot din cauza scorului slab obţinut, dar, de data asta, la nivelul judeţului Sibiu. Judeţ care a fost ani buni fieful dânsului, judeţ în care câştigul era dat ca cert. Dar partea interesantă abia acum urmează. Cine a obţinut o victorie categorică în fieful domnului Iohannis? Exact, PSD-ul cu aliaţii săi! Deci, să recapitulăm: PSD+UNPR+PC l-au bătut măr pe domnul Iohannis la dânsul acasă. Ei, asta da lovitură!
Desigur că se vor găsi voci care să susţină că, de fapt, victoria nu e una mare ci, una mai micuţă, că, de fapt, scorul obţinut în judeţ de PNL este, de fapt, o victorie faţă de aşteptări şi multe alte bazaconii. Noi considerăm că, dacă e de spus ceva, atunci trebuie recunoscut că ruperea de USL şi înclinarea băsistă instantanee au fost taxate cât se poate de sever de populaţie, victoria PSD+UNPR+PC din judeţul Sibiu fiind, de fapt, oglinda dezamăgirii populaţiei faţă de PNL.
Tot în acele postări anterioare vorbeam despre lipsa unei doctrine de dreapta, lipsă manifestată cât se poate de evident la partidul domnului Băsescu. Voi face orice pentru ca Ponta să nu ajungă preşedinte este promisiunea electorală făcută în locul etalării unor principii de dreapta sau a unei platforme politice.
Dar iată că domnul Antonescu nu a părăsit partidul înainte de a face o nouă apropiere de domnul Băsescu: a înscris partidul în gruparea PPE. Imediat, oficiali din Comisia Europeană sau Parlamentul European au început să să-şi pună întrebări privind motivaţia unui asemenea gest, ajungându-se până la suspiciunea că domnul Antonescu a fost mituit. Dar răspunsul este mult mai sinplu şi îl aflăm chiar din gura domnului Antonescu: Am înscris PNL în PPE pentru ca Parlamentul Euopean să nu fie condus de un preşedinte socialist. Ce principii morale, ce doctrină, ce platformă, ce ideologie?! La gunoi cu ele! Nu de aşa ceva avem nevoie. Persoana, atacul persoanei, asta e adevărata doctrină.
Acum, trăgând linie şi adunând, ce obţinem? Voi face totul ca domnul Ponta să nu ajungă preşedinte versus Am înscris PNL în PPE ca Parlamentul European să nu aibă un preşedinte socialist chiar nu vă sugerează nicio asemănare “doctrinară” de dreapta? Quad erat demonstrandum!
Să auzim de bine!

luni, 26 mai 2014

Ce şi-a făcut dreapta cu mâna ei

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Iată că şi această sesiune de vot s-a termiant. Evident că se vor iţi voci care să susţină că au fost alegeri fraudate (de parcă partidele care au obţinut câteva procente ar fi obţinut 99,99 % dacă nu erau fraudate...) sau voci care vor susţine că vina o poartă adversarii, nu ei. Se vor face comentarii despre modul în care a fost dusă campania electorală, despre abuzuri sau privaţiuni, dar nu şi despre propriile greşeli de campanie. Blogger-ii politici vor posta articole patetice, se vor concepe scenarii, se vor face comentarii şi mese rotunde, se vor lua interviuri şi se vor face prognoze privind dezastrul în care va fi târâtă România mea, ţărişoara mea! de rezultatul acestui vot.
Dincolo de toate acestea, precum şi de curiozitatea de a-l auzi pe dl. Antonescu dându-şi demisia de la conducerea partidului, ne vom permite câteva consideraţii care ţin mai mult de bunul simţ decât de pregătirea politică.
Voturile exprimate duminică, multe, puţine, câte au fost, dovedesc faptul că, cel puţin pentru cei care s-au prezentat la vot, măsurile de austeritate impuse de FMI-ul producător de dezastre nu mai au nicio acceptare. Aşa cum spun tot mai multe voci autorizate în toată Europa, nu sărăcia şi privaţiunile vor duce la creşterea economică, aşa cum, de fapt, nici nu au dus. Oamenii nu mai vor să audă de austeritate şi, în acest sens, gestul domnului Băsescu de a-şi asuma măsurile luate de un cabinet condus neconstituţional de el, nu a fost un act de bărbăţie politică, ci unul de sinucidere politică.
În al doilea rând, trebuie avut în vedere că votul favorabil a fost acordat stângii în condiţiile unei mass media dezlănţuite împotrivă-i, ceea ce te face să te întrebi, ca simplu cititor, cui se adresează această mass media. Nu a existat ziar, revistă, emisiune radio sau de umor, masă rotundă sau comentariu, emisiune de televizor sau publicaţie în care stânga să nu fie criticată, ridiculizată, blamată. Un întreg cor bine armonizat a stigmatizat orice vorbă şi orice faptă a stângii în speranţa forţării unei victorii care, iată, nu a fost dorită de votanţi.
În aceeaşi măsură, trebuie remarcat faptul că elitismul (pe care îl menţionam în articolul precedent) promovat de partidele de dreapta nu a prins la public şi nici nu avea cum, din moment ce îndemnurile englezeşti de genul Vote for... sau Keep calm... nu sunt înţelese de majoritatea populaţiei. În condiţiile în care organele de resort îşi pun problema de a verifica dacă sunt alfabetizaţi candidaţii la permisul de şofer, lozincile englezeşti nu motivează pe nimeni, nici măcar dacă e vorba de reclamă la o pastă de dinţi...
La fel de importantă este lipsa unei adevărate ideologii de dreapta sau a educării populaţiei în înţelegerea ei. Este clar pentru oricine că PNL a pierdut din cauza ieşirii din USL. Dar nu e un motiv suficient. PNL a pierdut şi din cauza apropierii tot mai evidente de partidul domnului Băsescu, care rămâne fidel crezului său de a fi un vajnic promotor al femeilor în politică, dar nici acesta nu ni se pare un motiv suficient. Motivul cel mai grav pentru care PNL a pierdut, credem a fi afilierea la ideologia domnului Băsescu, ceea ce înseamnă lipsa oricărei ideologii de dreapta. Pentru că un crez politic de genul scopul meu în viaţă este să nu iasă Ponta preşedinte nu este o doctrină politică, nici de dreapta, nici de stânga, oricât ar aplauda admiratorii strânşi în sală asemenea vorbe. Iar domnul Antonescu, spre dezamăgirea multora, exact asta a făcut, mesajul său electoral axându-se doar pe blamarea şi condamnarea domnului Ponta. Desigur că asemenea concepţii pot interesa câteva babe cârcotaşe aflate la coadă, dar în niciun caz un om lucid la exprimarea votului.
În sfârşit, votul de duminică ar trebui să marcheze două persoane care au făcut cât un partid, dar din sensuri diferite. Domnul Diaconu, a cărui victorie de a reuşi să intre de unul singur în Parlamentul european ar trebui să-l motiveze în muncă mai mult decât pe oricare alt parlamentar european şi eşecul domunlui Ungureanu care, măcar acum, ar trebui să înţeleagă că domnul Băsescu nu a vorbit serios când l-a propulsat în politică.
Nu ştim câţi ideologi de drepta vor citi aceste rânduri, dar dorinţa noastră sinceră ar fi ca, măcar acum, să se trezească şi să se apuce serios de treabă pentru a întregi organismul politic românesc.
Să auzim de bine!

marți, 20 mai 2014

Politica reportajelor

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
După cum vă spuneam mai dăunăzi în postările mele, sunt un înfocat urmăritor al emisiunilor şi reportajelor ştiinţifice sau de călătorie, difuzate pe diferite canale de televiziune.
Iată că am puţin timp la dispoziţie pe care îl valorific din plin cu un exerciţiu fizic îndelung exersat: mă aşez în faţa televizorului. Şi încep să caut printre canalele oferite de furnizorul local. Pe primul canal, Becali se maimuţăreşte în stilul caracteristic în drum spre casă. Comut şi dau de un cântăreţ care se ocupă doar de reclame în loc să-şi vadă de cântatul lui, Smiley pe numele lui. Continui să caut şi dau iar de Becali, care acum se maimuţăreşte plecând de acasă, după care iar îmi apare mutra, de acum demonetizată a lui Smiley, şi iar Becali şi iar Smiley... Dumnezeule, oare nu mai există noţiunile de limită, de saţietate? Ba da, există pentru că, iată, dau peste National Geographic.
Bucuros nevoie mare mă aşez mai bine în fotoliu mânat de dorinţa aprinsă de a vedea un reportaj despre Dunăre. E clar, îmi zic in petto, voi avea ce vedea, ăştia sunt profesionişti, fac nişte reportaje de bubuie şi voi avea ce învăţa din cele văzute.
Dar Dunărea se pare că are porţiuni unde curge mai repde decât în altele pentru că, iată, deja a ajuns în Ungaria. Eh, îmi zic cu o satisfacţie anticipată, n-am pierdut mare lucru, pentru porţiunea românească voi avea ce vedea pentru că parcursul ei pe teritoriul românesc e mult mai lung. Şi mai e şi Delta. Ehe, câte voi avea de văzut când vor ajunge cu reportajul la porţiunea românească...
Aşa că urmăresc liniştit cum Dunărea nu îşi mai sfârşeşte parcursul ei ungar prin pustă. Se pare că toate minunile ornitologice, fitologice sau ihtiologice se petrec pe acest parcurs. Cele mai minunate peisaje aici le poţi vedea. Cele mai exotice vietăţi, cea mai încântătoare floră, tot ce are pământul mai frumos se găseşte pe parcursul ungar al Dunării. Nimic nu se poate compara cu un asfinţit în pusta scăldată de apele Dunării. Dumnezeule, îmi continui eu consolarea, dacă aici e aşa, ce voi vedea când vor ajunge pe porţiunea românească, mai lungă, sau în Deltă?
Şi dă bunul Dumnezeu ca Dunărea să ajungă în dreptul României. Pe parcursul românesc al Dunării, aud eu comentariul, se întâlnesc localităţile... bla, bla, bla şi Dunărea se varsă în Marea Neagră prin trei braţe care adăpostesc Delta Dunării, unde trăiesc numeroase specii de păsări. Câteva imagini cu pelicani, doi cormorani şi gata, apare genericul de sfârşit. Nici măcar a zecea parte din comentariile şi imaginile prezentate pentru parcursul unguresc.
Într-o postare mai veche îmi exprimam admiraţia sinceră faţă de modul în care înţeleg ungurii să-şi facă publicitate. Nu logo-uri discutabile, nu pliante, nu expoziţii ratate. Iar reportajul a fost un exemplu cât se poate de concret. Bravo lor!
Să auzim de bine!

luni, 12 mai 2014

Ce-şi face dreapta cu mâna ei

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Campania pentru apropiatele alegeri europarlamentare a generat, ca întotdeauna, pe lângă o activitate susţinută de plombare a gropilor existente în aleile dintre blocuri şi o puternică emulaţie în rândul comentatorilor de politică subţire, din mass-media sau aiurea.
Grupri, grupuleţe, aceştia comentează, fac scenarii şi emit ipoteze sau predicţii pe o temă demonetizată tot mai puternic în anii post-revoluţionari: coeziunea dreptei.
Fără nicio îndoială că existenţa pe scena politică a unor partide cu orientare de dreapta este la fel de firească şi necesară ca o oricăror alte partide. Singura problemă este că noi, românii, punem căruţa înaintea cailor şi, în loc să pornim de la existenţa şi cultivarea unei baze de alegători cu această orientare, pornim cu constituirea partidelor pentru ca apoi să ne întrebăm unde sunt alegătorii, ceva oarecum asemănător cum am făcut cu mişcările ecologiste. Dacă în ţările occidentale adepţii acestor mişcări au început prin a se defini ca principii şi metode de acţiune, remarcându-se prin acţiuni cu un impact politic şi social major, pentru ca apoi să aibă puterea de a se constitui în mişcări politice verzi ca un rezultat firesc al dorinţei alegătorilor formaţi sau atraşi, noi am început prin a ne constitui în asemenea organizaţii, fără istorie şi fără activităţi notabile, pentru ca apoi, din lipsa unor alegători formaţi, organizaţiile şi partidele verzi să se dilueze în neant.
Având acestea în vedere, precum şi multe altele, considerăm că marea frământare care a cuprins ţara din cauza lipsei de coeziune a dreptei ar trebui revizuită prin prisma câtorva criterii indispensabile.
Primul aspect este cel al doctrinei sau, mai bine zis, al lipsei doctrinei. Practic, singura concretizare realizată de partidele de dreapta în ultimii douăzeci şi patru de ani a fost: este de dreapta cine este împotriva PSD. Ceea ce, trebuie să recunoaştem, nu poate fi o doctrină politică pentru un alegător, indiferent de slaba lui pregătire. Practic, citind aşa-zisele doctrine de dreapta ai convingerea că citeşti o listă de revendicări sau promisiuni sindicale, iar o ipotetică dispariţie a PSD ar trebui să genereze, în mod automat, şi o dispariţie a dreptei, rămasă fără obiectul muncii.
Al doilea aspect ar fi cel al prezentării şi reprezentării elitiste a acestei ideologii. Practic, dreapta românească este asociată cu intelectualitatea subţire, elitistă, cu aere de superioritate. Să ne amintim doar atitudinea manifestată de domnul Baconschi faţă de protestatarii din Piaţa Univeristăţii, atitudine care a dus la repudierea lui de către chiar propriul partid de dreapta. Această asociere ne face să ne întrebăm cum ar fi tradus sătenii din comuna recent vizitată de doamna Udrea expresiile favorite ale acesteia from above şi keep calm, Vasile sau îndemnul patriotic de pe tricoul domnului Băsescu Vote for PMP.
Un alt element care considerăm că nu poate fi ignorat este lupta orgoliilor, atât a membrilor, cât şi a conducătorilor partidelor cu acestă ideologie. Într-un spirit bizantin din cel mai pur, aidoma politiceinilor defunctului imperiu care se călcau în picioare pentru o funcţie de conducere în timp ce turcii erau sub ziduri, politicienii noştri dreptaci se luptă pe toate canalele mass-media în a ne arăta că, de fapt, el e cel mai deştept şi că lui i se cuvine titlul de unificator al dreptei româneşti. Ceea ce, pe lângă imaginea deplorabilă, produce şi multă confuzie. Ca să nu mai vorbim de acutizarea sciziunilor şi partizanatului de orice fel.
Nu putem trece mai departe fără a nu reaminti de ignorarea propriilor probleme şi căutarea vinovaţilor prin alte curţi, de preferat de pe partea stângă a şoselei. Această atitudine, adăugată la elitismul amintit mai sus nu poate atrage un electorat care, cu toată lipsa de pregătire sau subţirimea doctrinelor, are suficienă minte ca să vadă singur unde este ascuns adevărul. Exemplul domnului Băsescu de a considera PSD vinovat de îmbânceala filmată în nu ştiu ce comună este cât se poate de grăitor.
În sfârşit, ca să nu lungim prea mult expunerea noastră, trebuie adăugată remanenţa puternnică a electoratului legată de măsurile draconice, luate cu cinism de un guvern marionetă, după cum chiar domnul Băsescu recunoştea recent, privind tăirea salariilor, a pensiilor şi a orice se putea numi venit. Măsuri care, oricât am încerca să ignorăm, au fost luate de un guvern de dreapta.
Desigur că analiza se poate aprofunda şi premisele înmulţi, dar nu acesta este scopul nostru. Ce am dorit, de fapt, a fost emiterea unei solicitări la maturitate din partea dreptei.
Să auzim de bine!