Interviu cu Dumnezeu

de Octavian Paler
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Vă mai amintiţi de maestrul Octavian Paler? Un mare domn al culturii româneşti, un spirit profund şi curat care, ca toţi oamenii iubiţi de El, a fost chemat la ceruri deşi mai avea multe de spus. În rândurile de mai jos putem revedea un presupus interviu pe care maestrul l-a luat lui Dumnezeu, dar în care, într-un mod original, vedem că personajul principal este, de fapt, omul. Omul cu vanităţile şi îndoielile lui, omul cu slăbiciunile şi lipsa lui de credinţă. Să-l urmărim:

“ - Ai vrea să-mi iei un interviu, deci... zise Dumnezeu.

- Dacă ai timp... i-am răspuns.

Dumnezeu a zâmbit.

- Timpul meu este eternitatea... Ce întrebări ai vrea să-mi pui?

- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu mi-a răspuns:

- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească... iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani... iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.

Apoi am întrebat:

- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?

- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc... şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.

- Mulţumesc pentru timpul acordat... am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:

- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.”

Da, El este acolo, întotdeauna... iar noi suntem mai efemeri decât nişte libelule... cu toate vanităţile, lăcomia şi răutatea din noi.

Să auzim de bine!