joi, 16 august 2012

Eroare din greşeală

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Iată că primesc din cele străinătăţuri o corespondenţă privind un eveniment recent întâmplat într-o mică localitate din State. Părerea mea este că ar trebui să-l citiţi cu cea mai mare atenţie pentru că este plin de învăţăminte.
Familia Smith nu avea copii şi s-a hotărât să folosească un tată surogat pentru a-şi putea întemeia o familie. Într-o zi, când "tatăl" trebuia să vină, dl. Smith o sărută pe soţia lui şi spune:
- Hai că eu am plecat. Tipul cu pricina trebuie să vină dintr-o clipă în alta.
După o jumătate de oră, un fotograf de copii sună la uşă sperând să vândă şi el ceva.
- Bună dimineaţa, doamnă. Nu mă cunoaşteţi, dar am venit ca să...
- Oh, nu e nevoie să îmi explicaţi. Vă aşteptam, îl întrerupe d.na Smith.
- Chiar aşa? întreabă fotograful. Păi, atunci este foarte bine! M-am specializat pe copii.
- Ce bine. Dar vă rog, intraţi şi luaţi loc. Cu ce începem? întreabă d.na Smith, roşind.
- Lăsaţi totul în seama mea. De obicei eu încerc două în cadă, una pe canapea şi poate câteva pe pat. Uneori şi pe jos, în sufragerie e distractiv; ai mai mult spaţiu.
- În cadă, pe jos în sufragerie? Acum nu mă mai mir că n-am reuşit să fac nimic cu Harry.
- Să ştiţi doamnă, că nici unul dintre noi nu vă poate garanta că de fiecare dată iese bine. Dar dacă încercăm poziţii diferite, sunt convins că veţi fi mulţumită de rezultate.
- Sper să terminăm repede suspină d.na Smith.
- Doamnă, în domeniul în care lucrez, e nevoie de timp. Aş vrea eu să termin în cinci minute, dar n-aţi fi mulţumită, sunt sigur de asta."
- Mie îmi spuneţi?! exclamă d.na Smith.
Fotograful îşi deschide servieta şi scoate un portofoliu cu pozele cu copii făcute de el.
- Acesta a fost făcut pe acoperişul unui autobuz din centrul Londrei.
- Doamne fereşte! exclamă d.na Smith.
- Şi gemenii ăştia au ieşit destul de bine dacă mă gândesc cât de greu am lucrat cu mama lor.
Fotograful îi dă d.nei Smith poza.
- Şi ziceţi că era greu cu ea? întreabă d.na Smith.
- Da, foarte greu. Până la urmă am dus-o în parc ca să facem treaba cum trebuie. Oamenii se tot îmbulzeau care mai de care ca să vadă cât mai bine. Şi asta mai bine de două sau trei ore. Mama tot ţipa şi se agita. Cu greu am reuşit să mă concentrez. Apoi, s-a lăsat întunericul şi am început să mă grăbesc. Până la urmă, când veveriţele au început să-mi roadă echipamentul, l-am împachetat şi gata.
D.na Smith face ochii mari.
- Vreti să spuneţi că v-au ronţăit, aaa... echipamentul?"
- Exact. Ei bine, doamnă, dacă sunteţi gata, eu îmi instalez trepiedul ca să putem trece la treabă.
- Trepiedul? D.na Smith e din ce în ce mai palidă.
- Oh, da, trebuie să folosesc un trepied ca să-mi sprijin obiectul muncii. E prea mare ca să-l ţin în braţe în timp ce mă pregătesc să trec la acţiune.
- Doamnă? Doamnă?... Aoleu, a leşinat!
Ce vă spuneam? Mare, mare atenţie la ce şi cu cine vorbiţi!
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!