vineri, 29 martie 2013

Ghicitoare-întrebare

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Astăzi voi fi mult mai scurt decât de obicei. Şi asta pentru că vă propun o ghicitoare. Eu vă voi prezenta o imagine, iar voi va trebui să ghiciţi ce reprezintă.
Cei care vor ghici vor fi premianţi, asta însemnând că că au ghicit. Cei care nu vor ghici, ei bine, înseamnă că nu au ghicit. Pentru că, într-o perioadă de criză ca cea traversată de ţara noastră, bănuiesc că nu vă aşteptaţi la premii...
Să auzim de bine!


joi, 28 martie 2013

Româncele noastre (10)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Zâmbetul sincer şi plin de curaj care a dominat o lume a bărbaţilor. Smaranda Brăescu. Prima femeie paraşutist din România şi printre primele din lume. Cea care în 1932, cu saltul de la 7.233 m, bătea recordul mondial deţinut de un american. Neegalat timp de 20 de ani.
Doamnelor şi domnilor, inegalabil de curajoasa Smaranda Brăescu!
Să auzim de bine!
Acestea au fost, dragii mei, doar 10 dintre cele mai renumite românce dintr-o selecţie aleatoare. Aşa cum anunţam la începutul seriei, prin aceste postări am încercat să omagiez pe parcursul lunii martie, luna femeilor, româncele noastre, românce care şi-au transformat numele în renume. Desigur, numărul lor e mai mare, mult mai mare şi tot aşa trebuie să fie şi stima pe care le-o purtăm. Româncelor noastre, care au fost, sunt sau vor fi.

miercuri, 27 martie 2013

PDL şi Europa


Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Iată, convenţai PDL s-a terminat. Cu bune şi rele, cu mulţumiţi şi cu nemulţumiţi. O bătălie acerbă s-a desfăşurat pentru conducerea unui partid făcut peste noapte (la modul propriu) la ordinele domnului Băsescu, un metisaj ciudat între o platformă liberală şi una socialistă care a durat atât timp cât a durat şi puterea ctitorului.
Concluzii se pot desprinde multe. Că adepţii domnului Blaga au ales această variantă pentru că îl consideră pe domnul Băsescu o piatră de gâtul partidului ar fi una. Că aceiaşi adepţi au preferat varianta de mai sus pentru că domnului Băsescu i-au scăzut puterile e o alta. Că doamna Udrea nu se împacă cu rezultatul votului pentru că vroia ca braţul lung al domnului Băsescu să se continue prin ea e o altă părere. La fel ca şi aceea că doamna Udrea nu e mulţumită cu rezultatul din motive pure şi proprii de orgoliu personal. O scindare a partidului nu mi se pare probabilă, cel puţin acum, în ciuda tuturor estimărilor şi prognozeleor cu care fac spume la gură televiziunile. Cel puţin din motivul lăpuşnean adaptat politichiei dâmboviţene: dacă EL nu ne vrea, noi ÎL vrem. Adorare exprimată cât se poate clar atât de doamna Udrea, cât şi de domnul Blaga.
Dar toate aceste păreri, comentarii sau teorii ale conspiraţiei mi se par caduce, lipsite de valoare. Pentru că, dincolo de ele, două aspecte mi se par mult, mult mai importante.
Primul este legat de un membru marcant al partidului, şi anume domnul Băsescu. Niciodată, în nicio ţară, nici măcar în republicile bananiere, un preşedinte în funcţie, un preşedinte declarat al tuturor nu s-a implicat mai făţiş în acţiunile unui partid. Niciun preşedinte de pe mapamond nu şi-a perims ca, în pofida oricăror prevederi legale să participe şi să se implice în lucrările unui partid susţinând sau făcând propagandă vreunui candidat. Niciodată, niciun preşedinte nu a călcat în picioare mai evident, mai abuziv şi mai ridicol constituţia ţării lui declarând public că se va implica într-o nouă construcţie de dreapta. Niciodată, nicicând un preşedinte nu şi-a meritat mai cu prisos oprobiul public datorită dispreţului faţă de lege şi concetăţeni. Şi niciodată, cu nicio ocazie nu am văzut vreun comisar pentru justiţie, vreun preşedinte de Comisie Europeană, vreun cancelar sau vreo Curte Constituţională mai apatici, mai indiferenţi şi mai lipsiţi de autoritate prin lipsa totală de reacţie, comparativ cu isteria pentru lege şi respectarea ei manifestate în vară.
Al doilea aspect important se referă de data asta la o membră a partidului, şi anume doamna Monica Macovei. Bazată, probabil, pe o susţinere prezidenţială (să nu uităm acel băsesc şi toate acestea s-au datorat Monicăi Macovei) sau pe efectele europene ale răutăţii, minciunii, urii şi denigrării ţării manifestate în calitate de europarlamentar, doamna Macovei a încercat şi ea, ca tot Mihai Ungureanul, preşedinţia. În cazul dumneaei, a partidului. Şi a venit momentul numărării voturilor... Faţă de miile de voturi obţinute de doamna Udrea sau de domnul Blaga, cele o sută (!) de voturi obţinute de doamna Macovei nu ne arată eşecul lamentabil al dumneaei (despre care văd că analiştii politici nu comentează nimic...) ci altceva, mult mai important: că şi în PDL sunt oameni care gândesc. Fapt care nu poate fi decât spre lauda lor.
Să auzim de bine!

marți, 26 martie 2013

Româncele noastre (9)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Născută în 1909 în România, fiica cea mai tânără a Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand, Ileana de România, a fost nepoată a Reginei Victoria. Cunoscută pentru acţiunile sale caritabile şi grija manifestată faţă de soldaţi, a întemeiat prima mănăstire ortodoxă de limba engleză din Statele Unite. Moare în 1991 ca Ileana, Prinţesă de România, Prinţesă de Hohenzollern, Arhiducesă de Austria, Prinţesă Imperială de Austria, Prinţesă regală de Ungaria şi Bohemia, Prinţesă de Toscana.
Doamnelor şi domnilor, Alteţa Sa Regală, Prinţesa Ileana!
Să auzim de bine!


luni, 25 martie 2013

9 motive pentru a nu mai bea apă îmbuteliată

Imagine preluată de pe okazii.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
La serviciu, avem și noi, ca tot românul, dispozitive din acele care te servesc cu apă rece sau fierbinte de la butoi. În magazine, cine este atent, observă mase de oameni ai muncii cum cară cărucioare nenumărate cu apă plată sau, altfel spus, apă îmbuteliată. Știți că nu citesc presa, dar dincolo de ce scriu ziarele vă pot spune că rezultatul unei experiența personale în ceea ce privește apa îmbuteliată a fost dezastruos. Asta însemnând că, după ce am lăsat într-un pahar acoperit o cantitate de apă de la sticlă timp de o zi, ceea ce am găsit pe fundul paharului nu vă pot descrie pentru că mă amendează CNA…
Este o concepţie greşită aceea pe care o împărtăşesc mulţi oameni conform căreia apa îmbuteliată este mai sigură decât cea de la robinet, sticlele de plastic fiind reciclate şi mediul nu suferă astfel în nici un fel în timpul procesului de îmbuteliere. Din păcate, este foarte departe de adevăr! Aşa că, în caz că aveaţi nevoie de mai multe motive pentru a înceta consumul de apă îmbuteliată, sau doar subiecte de conversaţie, iată 9 motive solide pentru a vă debarasa de obiceiul de a bea apă îmbuteliată.
• Apa de la robinet este una dintre cele mai sigure din lume, fiind realmente filtrată şi tratată.
• Aproximativ 40 % din apa plată îmbuteliată şi vândută e oricum, apă de la robinet filtrată. Multe din mărcile de ape plate nu sunt altceva decât ape scoase din puţul din fundul curţii.
• Bând apă de la robinet evitaţi îngrăşămintele, produsele farmaceutice, dezinfectanţii şi alte chimicale găsite în apa îmbuteliată, aşa cum a reieşit în urma a numeroase anchete şi studii.
• Apa îmbuteliată costă mult, mult mai mult decât apa de la robinet.
• 88% din sticlele goale de plastic nu se reciclează. Institutul de Reciclare a Recipientelor din State anunţă că 30 de milioane de sticle goale pe zi nu apucă să fie reciclate.
• Sub influenţa razelor solare sticlele goale de plastic pot elibera în apă chimicale în cazul în care sunt expuse prelungit, încălzite sau refolosite de mai multe ori.
• Pentru a satisface cererea de apă îmbuteliată se consumă aproximativ 17,6 milioane de barili de petrol (fără a lua în considerare costurile transportului) pentru producerea sticlelor de plastic (PET sau polietilenă). Cifră este aproape egală cu cantitatea de petrol necesară pentru a alimenta mai mult de un milion de vehicule în fiecare an. La nivel mondial, în procesul de îmbuteliere a apei se consumă aproximativ 2,7 milioane de tone de plastic anual.
• Producerea efectivă a sticlei de plastic poate consuma de până la 7 ori cantitatea de apă care se poate îmbutelia în sticlă.
• EPA impune standarde mult mai ridicate pentru apa de la robinet decât FDA pentru apa îmbuteliată.
Să auzim de bine!

vineri, 22 martie 2013

Româncele noastre (8)

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Lola Bobescu. Lola Violeta Ana-Maria Bobescu. Diva cu vioara. Incredibil de talentată, elegantă şi atât de chic. Cea despre care maestrul Yehudi Menuhin spunea că e "cea mai mare violonistă a secolului XX" s-a născut la 9 august 1919 în Craiova  și a decedat la 4 septembrie 2003 în Spa/ Belgia. Studiile muzicale le-a început de la vârsta de 5 ani cu tatăl său, compozitorul și dirijorul Aurel Bobescu, continuându-le la École Normale de Musique din Paris cu Marcel Chailley (vioară) și la Conservatoire National de Musique din Paris cu Jules Bucherit, obținând la absolvire "Prix d'Excellence". A luat lecții particulare de vioară și cu George Enescu și cu Jacques Thibaud. A debutat la vîrsta de 6 ani în Craiova, cu un recital de vioară acompaniată la pian de Aurel Bobescu, stârnind senzație. Lola Bobescu a cucerit o faimă internațională la 17 ani, apărând la Paris cu orchestra Colonne sub bagheta lui Paul Paray, unde a interpretat Concerto roumain de Stan Golestan.
Lola Bobescu a fost profesoară de vioară la Conservatorul din Liège și la Conservatorul regal din Bruxelles. Lola Bobesu a colaborat cu marile ansambluri orchestrale ale lumii, precum Filarmonicile din Berlin și Londra, orchestrele franceze Colonne, Pasdeloup și Lamoureux, orchestra Concertgebouw din Amsterdam, La Suisse Romande din Geneva, orchestra Accademia Santa Cecilia din Roma. Doamnelor și domnilor, geniala Lola Bobescu!

Să auzim de bine!

joi, 21 martie 2013

Narghileaua sau ţigara?

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Fumaţi ţigarete şi vreţi să comutaţi pe narghilea? Ia auziţi ce spun oamenii de ştiinţă. Narghileaua, sau sisha, cum este numită în limbile arabe, este mult mai dăunătoare decât ţigara, pentru că determină o creştere a nivelului de monoxid de carbon (CO) din sânge (eu zic că şi din încăperi), care poate provoca leziuni cerebrale sau pierderea cunoştinţei, potrivit unui studiu citat de BBC News Online.
Cercetarea privind efectele fumatului de narghilea, realizată de specialiştii de la Departamentul Sănătăţii şi Centrul de Cercetare Privind Consumul de Tutun, a invalidat mitul potrivit căruia acesta nu ar afecta sănătatea. Mai mult decât atât, s-a descoperit că, după ce fumează narghilea, oamenii înregistrează o creştere a nivelului de monoxid de carbon din sânge de trei sau chiar de patru ori mai mare decât în cazul în care ar fuma o ţigară (mi se pare normal, din moment ce narghileaua realizezaă două operaţiuni foarte periculoase: arde tututn mai mult decât este într-o ţigară şi produce un amestec aer-tutun ca în carburatorul unei maşini). Niveluri foarte ridicate ale monoxidului de carbon din sânge pot provoca leziuni cerebrale sau pierderi ale cunoştinţei (eu sunt de părere că ea se pierde în momentul când te apuci de fumat, indiferent sub ce formă).
Prin măsurarea concentraţiei gazului din respiraţie s-a observat că, în cazul unui nefumător, tutunul de narghilea afectează 1 la suta din sânge, în cel al unui fumător ocazional, 2-4 la sută, iar în cel al unui fumător permanent, 5-7 la sută.
Cercetarea a arătat că fumătorii de narghilea au în sânge o concentraţie de monoxid de carbon de 8-12 la sută (eu cred că au în sânge şi dorinţa de a fuma).
Cercetătorii s-au arătat surprinşi de rezultate, mai ales în condiţiile în care multe persoane nu încadrează narghileaua în categoria fumat, considerând, dimpotrivă, narghileaua ca fiind o alternativă sănătoasă (asta chiar e tare! E ca şi cum ai susţine că ciroza este alternativa sănătoasă a cancerului!) la consumul de ţigarete. Noul studiu a demonstrat că, în cele mai rele circumstanţe, narghileaua poate fi de 400 – 450 de ori mai periculoasă decât o ţigară. Eu sunt de părere că majoritatea fumătorilor cunosc aceste riscuri dar fac din cauza lipsei voinţei de a renunţa. Părerea mea...
Să auzim de bine!

miercuri, 20 martie 2013

Româncele noastre (7)

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Născută în 1924 la Galaţi, cunoscută pentru traducerile în limba română ale operelor lui Shakespeare, Brecht sau Yianis Ritsos, cu peste cinci zeci de cărţi publicate. O poetă a iubirii-Nina Cassian. ,,Eu nu sunt o amantă, o culcăreaţă. Eu sunt o iubeaţă.“ Prima căsătorie a avut-o cu scriitorul Vladimir Colin, renumit autor SF. În 1985 a plecat ca visiting profesor în Statele Unite, unde a cerut azil politic fiind urmărită de Securitate pentru o serie de poezii care satirizau regimul comunist.
Doamnelor şi domnilor, o mare poetă româncă, Nina Cassian!

Să auzim de bine!


marți, 19 martie 2013

Somnul raţiunii naşte reclame

Imagine preluată de pe hopa.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Am pierdut de mult socoteala articolelor pe care le-am scris în legătură cu calitatea reclamelor româneşti. Iar cuvântul “calitatea” vă rog să-l citiţi între cele mai mari ghilimele posibile.
Am devenit convins că s-a format o adevărată competiţie între firmele de publicitate, întrecerea lor având drept premii calificativele de cea mai agramată reclamă sau cea mai proastă reclamă sau cea mai puţin inspirată reclamă şi altele asemenea.
Sunt rare momentele când pot suporta să văd o reclamă românească. Noroc că există telecomanda cu butoane... Haideţi aşa, pentru încălzire, să vă dau două exemple mai recente. Iată o reclamă la un şampon de păr, parcă. Finalul ei apoteotic ne arată cum capătă volum părul spălat cu şamponul respectiv, având subânţeles sensul că alte şampoane nu asigură volum. Dar chiar şi cine s-a spălat o singură dată în viaţă pe cap (şi atunci fără şampon) a observat cu mare uşurinţă că după spălare, chiar cu apă chioară, părul se înfoiază, capătă volum...
Al doilea exemplu e caracteristic mai multor genuri de reclame care ne anunţă cu mare pompă că “...până al 70 la sută” sau „...până la 90 la sută” şi aşa mai departe. Dar şi un şcolar din clasa pregătitoare ştie că expresia „până la” 90 la sută poate însemna şi 1 la sută făcându-l să se întrebe (pe el, pe preşcolar) unde e avantajul.
Dar ne-am luat cu vorba şi bănuiesc că sunteţi nerăbdători să auziţi perla perlelor, reclama reclamelor. Încep prin a vă mărturisi că mi-a stârnit curiozitatea în asemenea hal încât nu numai că nu am schimbat postul, dar am urmărit-o de două ori. Reclama este una foarte elaborată, încercând, printr-o grafică de calitate, să ne ilustreze un scurt basm legat de un cavaler (care reprezintă, probabil, detergentul de bucătărie). Cavalerul vine, se luptă cu murdăria şi învinge, premiul obţinut fiind nu mâna vreunie frumoase domniţe, ci o chiuvetă strălucind de curăţenie.
Până aici toate bune şi frumoase, chiar educative am putea spune. Dar iată, pe povestitor îl mănâncă undeva şi ne anunţă că astfel, cavalerul s-a transformat în regina regatului! Exact, aţi prins ideea, cavalerul s-a transformat în regină, nu în rege! S-a transformat, nu a rămas şa cum era el, cavaler. Şi nu s-a transformat în prinţ sau rege, păstrându-şi sexul lăsat de Dumnezeu, ci în regină. De ce nu a rămas cavaler în continuare, ca să devină rege după curăţarea chiuvetei fără să mai fie nevoie de o intervenţie de schimbare a sexului, este un mister. De ce nu a venit o prinţesă ca să cureţe chiuveta şi să se transforme în regină pe o cale mult mai firească, aşa cum te-ai fi aşteptat, este alt mister.
Că şi-a schimbat statutul social după curăţirea chivetei mi se pare un lucru de bun-simţ. Dar de ce a trebuit să-şi schimbe sexul, nu. De ce şi prin ce procedee a reuşit un ditamai cavalerul să se transforme în regină şi de ce a fost nevoie de această transformare, de ce un bărbat este răsplătit pentru munca lui prin transformarea într-o femeie, numai producătorii reclamei ştiu. Dar induce un mesaj periculos pentru orice bărabat care s-ar implica în curăţirea unei chiuvete cu respectivul detergent...
Să auzim de bine!

luni, 18 martie 2013

Româncele noastre (6)

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
A fost considerată cea mai inteligentă femeie din Franţa. Frumuseţea ei i-a făcut pe prinţul Wilhelm, moştenitorul tronului Germaniei şi pe regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei să se îndrăgostească nebuneşte de ea. Talentele ei scriitoriceşti au fost recompensate de către Academia franceză. Era o prezenţă spectaculoasă. Casa Dior, a cărei reclamă vie fusese decenii, realiza pentru ea haine speciale, tunici somptuoase, lungi până în pământ. Doamnelor și doamnelor, inegalabila Martha Bibescu!

Să auzim de bine!

vineri, 15 martie 2013

Victoria capitalismului victorios

Imagine preluată de pe linia1.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Câteva probleme care nu sufereau amânare m-au obligat să părăsesc Bucureştii treziţi la primăvară şi să mă îndrept spre comuna copilăriei mele. Între a merge singur cu trenul şi a merge cu maşina împreună cu soţia am ales a doua variantă.
Aşa că, dacă la orele opt şi douăzeci porneam motorul, abia pe la nouă şi zece am reuşit să ieşim din Bucureşti spre Braşov, ca prim punct intermediar. O scurtă pauză de alimentare la intrarea în oraş (pentru că acasă nu avusesem timp să fac plinul) ne relevă faptul că în provincie benzina este mai ieftină decât în Bucureşti. Reuşim să traversăm Braşovul şi nenumăratele sale sensuri giratorii în care nimeni nu respectă regulile de prioritate şi ne îndreptăm spre pitoreasca Sighişoară pe care o traversăm în doi timpi şi trei mişcări ascunşi în umbra castelului. După Sighişoara ne îndreptăm spre Târgu Mureş, oraşul meu de coşmar pentru că, datorită lipsei indicatoareleor, traversarea lui nu poate fi numită altfel. Dar, ajutaţi de GPS trecem şi peste acest obstacol din viaţă şi luăm drumul Reghinului, lucru pe care îl regret şi acum pentru că, în continuare, nu mi-a fost dat să întâlnesc drum mai denivelat şi de o calitate mai proastă.
Dar, cu ajutorul lui Dumnenzeu, ne vedem la destinaţie unde suntem aşteptaţi cu braţele deschise. Nu numai de drag, ci şi cu speranţa că am adus ceva pâine. Pentru că în satele româneşti din secolul al XXI-lea ţăranul nu mai are grâu şi nu mai face pâine, ci o cumpără ca orice muritor. La fel de bine cum trebuie să cumpere brânză sau făină de mălai pentru mămăligă. Îmi amintesc zilele când mergeam cu verii mai mari la câmp cu carul cu boi ca să împrăştiem gunoi şi nu sunt mii de ani de atunci. Dacă eram cuminţi, cei bătrâni ne lăsau să ţinem coarnele plugului şi, vă rog să mă credeţi că nu era miros mai frumos decât cel al pământului reavăn în care urma să punem grăunţele. Poate doar cel al pâinii cu cartofi pe care o făceam în casă tot la două zile. Cete de copii alergam pe uliţele satului zburătăcind găinile, trimişi cu diverse treburi: cu bidonul la ferma de lapte ca să aducem zer pentru porci, cu merinde la cei care lucrau la câmp sau la moară. Acum, în sat mai sunt doar trei copii care nu mai aleargă şi nu se mai joacă pe dealuri, ci stau în faţa calculatorului, care i-a tâmpit suficient de mult ca să nu mai salute pe uliţă indiferent cine era persoana, aşa cum făceam noi.
Fermele uriaşe care existau la capetele drumului ce stăbate satul sunt acum ruine care mă privesc cu ochii goi ai ferestrelor sparte. Nici urmă din taurii fioroşi, care ni se păreau mari cât o locomotivă sau a vacilor cu ugerele cât bidoanele. Nici urmă din porcii care ne asurzeau cu guiţatul lor şi cu spinarea mare cât o canapea pe care ne plăcea să călărim. Nicio urmă, nimic... parcă n-ar fi existat vreodată.
Am parcurs cei 18 kilometri care despart comuna de cel mai apropiat oraş de zeci, dacă nu de sute de ori, o dată chiar pe jos, dar niciodată, indiferent cât a fost comunismul de ticălos, nu a fost mai plin de gropi şi mai denivelat. Atât de distrus încât, după ce am rezolvat treaba în oraş am refuzat să mă mai întorc în comună şi am înnoptat la un hotel pentru că m-ar fi costat mai mult reparaţiile maşinii.
Peste drum de casa bătrânească se afla moara. Moara în păcănitul cătreia, în sezon, adormeam şi mă trezeam. Moara care atrăgea şiruri nesfârşite de oameni veniţi cu care şi căruţe gemând de sacii cu grâne aduse la măcinat. Oameni care veneau de noaptea ca să-şi ia rândul. Moara care ne vrăjea minţile noastre de copii cu motorul ei negru şi cu pietrele uriaşe învârtindu-se zi şi noapte. Moara, al cărei păcănit nu mi-a lipsit niciodată în copilărie, acum nu mai este.
Să auzim de bine!

joi, 14 martie 2013

Drumul spre celebritate

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Dumnezeu ne-a lăsat dreptul şi puterea de a alege. Pe care noi, oamenii, îl folosim mai mult sau mai puţin, mai plenar sau mai superficial în varii situaţii. Inclusiv în ceea ce priveşte drumul spre celebritate.
Posibilităţile restrânse ale antichităţii au făcut ca mulţi dintre cei care au dorit celebritatea să aleagă calea dură şi bărbătească a armelor. Consacrându-şi mintea şi muşchii acestei îndeletniciri, conducând oştirii numeroase, punându-şi viaţa în pericol şi asumându-şi responsabilităţi, mulţi au obţinut rezultate mai mult decât remarcabile, dacă ne referim doar la Alexandru cel Mare, Hannibal sau Iulius Caesar. Practic, putem spune că aceştia au depăşit chiar pragul celebrităţii devenind istorie.
O altă categorie a fost şi este cea a celor care au ales calea studiului. Şi-au sacrificat familiile sau orice alte plăceri, au trudit zile şi nopţi la buchiile cărţilor şi tratatelor, au făcut experienţe sau au emis teorii, au făcut calcule şi şi-au asumat responsabilităţi. Au învăţat de la alţii şi i-au învăţat pe alţii la rândul lor, punând lucrurile în ordinea lor firească şi găsind explicaţii, făcând lumea de azi să fie ceea ce este şi dându-ne posibilitatea să anticipăm viitorul.
A mai fost şi mai este o categorie, cea a profesioniştilor. Că au fost medici sau ingineri, aceştia şi-au consacrat puterea şi sănătatea obţinerii unor rezultate profesionale remarcabile, salvând vieţi nenumărate sau construind lucruri inimaginabile. A fost alegerea lor, au fost responsabilităţile pe care şi le-au asumat şi au fost rezultatele obţinute, rezultate care i-au propulsat în galeria marilor oameni care au ajuns celebri pentru că au făcut ceva pentru semenii lor.
Acestora li s-au alăturat sportivii. Care au ales acest drum spre celebritate. Lucrându-şi din greu trupul şi mintea, făcând nenumărate antrenamente şi sacrificii pentru doar câteva minute de glorie odată la patru ani, aceştia şi-au asumat responsabilităţi, au uitat de plăcerile lumii şi s-au consacrat unei activităţi care, în aplauzele unor mulţimi uriaşe de spectatori, i-a făcut pe mulţi dintre ei modele de urmat.
Sau alături de toate aceste metode şi posibile alte, poţi prezenta starea vremii la televizor pentru două minute seara.
Să auzim de bine!

miercuri, 13 martie 2013

Româncele noastre (5)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Născută în Bucureşti, în familia unui avocat. În 1930, Lizica Codreanu deschidea prima sală de Hatha Yoga din Paris. Lumea bună pariziană era înnebunită de noua descoperire a româncei, iar revista Vogue scria despre balerina româncă, avangardista dansului modern, prietena lui Tzara şi muza lui Brâncuşi. A colaborat cu Fernand Léger, Sonia Delaunay, Darius Milhaud sau Marcel Mihalovici. A pozat pentru marele Brâncuşi în cadrul unor fotografii făcute pe tema Gymnopediilor lui Erik Satie. A studiat baletul clasic cu Valadina şi Nijinska. Moare în 1993 fiind elogiată de Biblioteca Naţională Franceză în 1995.
Doamnelor şi domnilor, avangardista noastră cea mai cunoscută, Lizica Codreanu!

Să auzim de bine!

marți, 12 martie 2013

Sarea din sânge!

Imagine preluată de pe feminis.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Astăzi vin să vă prezint un nou articol pe teme nutriţionale. Fiind vorba de lucruri foarte serioase, care nu pot fi tratate superficial, mă simt obligat să fac câteva precizări.
Articolul l-am primit pe e-mail fără indicarea autorului (sau, după cum se pare, autoarei), drept pentru care nu-mi pot asuma nicio răspundere privind corectitudinea sau valabilitatea spuselor. Dar pentru o boală cum este cancerul, orice ajutor, sub orice formă, chiar aceea de sugestie, este binevenit. Pe de altă parte, nu putem suspecta toţi medicii ca având nişte mici Mengele ascunşi prin buzunare, doar cu dorinţa de a face experienţe pe noi sau de a ne distruge sănătatea lăsată de Dumnezeu şi nici nu putem nega existenţa unui număr nesfârşit de bolnavi vindecaţi datorită tratamentelor recomandate şi urmărite de medici.
Dar să vedem articolul (cu corecturile de rigoare).
SAREA. Vă dezvăluim azi o taină ţinută cu mari eforturi şi mulţi bani departe de urechile şi ochii "prostimii". Lipsa sării din sânge în directă legătură cu tensiunea arterială: înainte vreme, valoarea de 130/80 era tensiune de aviator, acum este limita superioară a "normalului". Să aibă aceeaşi justificare? Vă dezvăluim azi o taină ţinută cu mari eforturi şi mulţi bani departe de urechile şi ochii "prostimii". Excesul de sare, zahăr şi grăsimi, dăunează grav sănătăţii! Ăsta da avertisment medical! Ce înseamnă exces nu ne explică însă nimeni! La prima citire, exces înseamnă prea mult, dar raportat la greutatea fiecăruia! Între copilul de 20 de kilograme şi adultul de 80 sau 120 de kilograme... e o marjă de eroare foarte mare, ca să pronunţi exces, sau să recomanzi doar 2, 4 sau 6 g de sare pe zi. Între omul de la munte... care bea apă puternic magnetizată şi aproape pură şi cel de la şes sau de la oraş, care primesc apa cea mai infectă, cel de la munte va "dizolva" şi elimina mult mai repede chimicalele! Nu uitaţi că nu suntem la fel, că nu avem aceeaşi grupă sanguină, că diferă şi RH-ul-purtătorul de oxigen din sânge! Unii au în sânge predominant cuprul (RH negativ) alţii, cei mai mulţi, au fierul (RH pozitiv)! Nu uitaţi ceea ce mulţi vor să ascundă: orice reacţie a apei cu sarea produce... căldură! Iar sarea formează pricipalul electrolit care, scos din sânge, reduce de... 11.000 de ori viteza transferului informaţional către creier! Mai simplu spus, lipsa sării din sânge... prosteşte! Intuiţia îmi spune că ăsta este scopul lor real: să devenim legume! La muncă şi înapoi acasă, la televizor unde ni se repetă zilnic prostiile astea: excesul de sare, zahăr şi grăsimi dăunează grav sănătăţii! Dar excesul de alcool, tutun şi medicamente? De ce nu se fac campanii la TV cu acest subiect? De ce nu se fac campanii contra drogurilor? Nu este vorba de boală şi moarte, mai ales în rândul tinerilor? Ba da! Dar este vorba şi de bani, de mulţi bani, atât de mulţi încât viaţa copiilor şi a tinerilor... nu mai contează! Este vorba de profituri imense, accize şi taxe! Şi în fond este bine să ai multe "legume" în sistem! Pentru că legumele îşi plătesc taxele la zi! Amintiţi-vă! Ce face medicul prima dată când ajungi în spital? Îţi schimbă regimul alimentar: fără sare! Adică, taie legăturile informaţionale cu creierul, ca să poata trimite medicamentele peste tot în corp. Amorţeşte creierul pentru că altfel, acesta ar reacţiona imediat la chimicalele administrate! Ar declanşa alergii! Dar zahărul? Zahărul e purtător de un cu totul alt tip de informaţii! Nu vorbim de "clasicul" zahăr alb, tos, chimizat la maxim! Vorbim de zahărul natural din fructe sintetizat de natură cu ajutorul apei! Vorbim de zaharurile multiple din mierea de albine, naturală! Glucoza participă direct la formarea acidului dezoxiribonucleic (ADN) adică are implicaţie în evoluţie. Vitalitatea dumneavoastră şi a copiilor dumneavoastră, atenţia, concentrarea, vin din zaharurile naturale! Şi evoluţia dumneavoastră genetică! Grăsimile?! Să vedem ce spun studiile! Colesterolul ajută la formarea membranelor celulare; la sinteza hormonilor în glandele suprarenale şi în ovar! Colesterolul este indispensabil digestiei lipidelor, în urma transformării de către ficat în acid biliar. Nivele joase ale colesterolului, induse cu ajutorul medicamentelor, duc la apariţia depresiei, comportamentului violent, sinucidere, creşterea riscului de infarct miocardic şi, mai ales, la o slabă funcţionare a sistemului imunitar. În trecut, cineva cu un regim alimentar ce conţinea 300 mg de colesterol pe zi, cu un nivel HDL (colesterol bun) de 35 mg pe decilitru de sânge, era considerat normal. Asta pâna când, cei de la O.M.S., au hotărât să schimbe normele! Să le coboare la 200! Imediat, au apărut 36 de milioane de "bolnavi" şi 4,3 de miliarde de dolari pe an câştig dintr-un foc! Între vrăjeala ştiinţifică a unora şi intuiţia lui strămoşească, ciobanul român a ales intuiţia!... Tot cu slănină, pită, ceapă şi palincă trăieşte! Nu face exces şi trăieşte mult şi bine... cum aţi vrea să-şi crească altfel oile, să lupte cu frigul, cu ploile, cu lupii? Şi toate astea până pe la 60-70 de ani... cu un cojoc miţos de 40 de kilograme pe umeri şi bâta în mână? Acum, trageţi dumneavoastră concluziile.
APA. Ce face apa dacă e băută înainte de a mânca şi imediat după masă! Chinezii şi japonezii beau ceai fierbinte în timpul mesei, nu apă rece. Poate e timpul să adoptăm obiceiul lor la masă. Pentru cei cărora le place să bea apă rece, acest articol li seadresează direct. Este frumos să bei un pahar cu apă rece după masă, dar apa rece solidifică hrana uleioasă pe care tocmai ai înghiţit-o. Va încetini digestia. Când aceasta reacţionează cu acidul, se va rupe şi va fi absorbită de intestine mai repede decât mâncarea solidă. Trece în intestine şi foarte rapid se transformă în grăsime şi duce la cancer. Este cel mai bine să se bea supă fierbinte sau apă caldă după mâncare.
Licoarea ce ne-ar scăpa de coşmarul chimioterapiei
Zilnic, în jurul nostru mor striviţi de necruţătoarea boală canceroasă prieteni, rude sau colegi. Cu toţii îşi leagă speranţele de chimioterapie, metodă terapeutică folosită în lumea întreagă, crezând că această metodă îi va ajuta să scape de cumplitul flagel. Este cutremurătoare suferinţa bolnavilor de cancer întâlniţi în secţiile de oncologie! Am cunoscut atâţia bolnavi de cancer care înfruntă efectele secundare ale acestei terapii, adulată şi dispreţuită în egală măsură... Uneori, după multă suferinţă, rezultatele chimioterapiei au prelungit viaţa unor bolnavi. Alteori, celula canceroasă hrăpăreaţă n-a mai dat nici o şansă bolnavilor. O alternativă... După ce ani de zile au spus pacienţilor că această terapie (chimioterapia) este singura cale pentru a încerca să se elimine cancerul, medicii de la Clinica John Hopkins din Statele Unite s-au hotărât să prezinte şi calea alternativă de tratament a cancerului. Într-un studiu, aceşti temerari specialişti, au prezentat efectele negative ale chimioterapiei. Printre altele, cercetătorii menţioneazăcă tratamentul prin chimioterapie care presupune "otrăvirea" celulelor canceroase cu rată mare de creştere sunt distruse şi alte celule cu creştere rapidă din măduva spinării, tractul gastro-intestinal etc., iar organe importante cum ar fi ficatul, inima, rinichii sau plămânii sunt iremediabil afectate.
Specialiştii renumitei clinici au demostrat că o metodă modernă în lupta cu această cumplită boală poate fi aceea a înfometării celulei canceroase. De aceea medicii au prezentat alimentele care trebuie evitate, tocmai pentru a împiedica celula canceroasă să se multiplice.
Dar există un miracol anticancer, păstrat în mare secret. O sursă de mare încredere, Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, ne-a transmis o informaţie care ne-a tăiat respiraţia! Două ingrediente la îndemâna oricărui bolnav de cancer reprezintă o alternativă sănătoasă la chimioterapie. Timp de trei ani, în America, s-a experimentat un produs natural, foarte simplu şi foarte eficient, pe un lot de 70.000 de subiecţi. Rezultate remarcabile! O limonadă a fost administrată bolnavilor de cancer: celor care au făcut chimioterapie, dar şi unui număr semnificativ din lotul martor, care n-a început acest tratament. Rezultatele au fost uluitoare: starea de sănătate a bolnavilor din fiecare grupă s-a îmbunătăţit în mod remarcabil şi boala n-a mai recidivat. În cazul bolnavilor care se temeau că zilele lor sunt numărate, boala n-a avansat şi nu s-au observat metastaze. Tratamentul este benefic şi ca metodă de prevenţie. Preparatul poate să ucidă celulele canceroase şi este de10.000 de ori mai eficient decât chimioterapia. Lămâia are numeroase proprietăţi terapeutice şi studiile au dovedit că modestul fruct este un remediu împotriva cancerului, remediu verificat în diferite forme de cancer. După mai bine de 20 de probe delaborator, realizate începând din anii 1970, frotiurile au arătat că extractul de lămâie distruge celulele maligne în 12 tipuri de cancer, inclusiv cel de colon, de plămâni, de sân, de prostată şi de pancreas. În comparaţie cu produsul Adryamicin, un drog chimioterapeutic, folosit în mod uzual, extrasul din lămâie cu bicarbonat acţionează de10.000 de ori mai bine, încetinind creşterea celulelor canceroase, ne spun specialiştii. Şi mai uimitor este faptul că limonada aceasta distruge doar celulele maligne, dar nu le afectează pe cele sănătoase. În privinţa bicarbonatului de sodiu, acesta schimbă PH-ul corpului şi se afirmă că este de mare folos în toate formele de cancer.
Mod de preparare Extrasul de lămâie cu bicarbonat, alternativa naturală la chimioterapie se prepară astfel:
- într-un litru de apă, se fierbe timp de un minut, coaja unei lămâi, apoi se lasă la macerat, de seara până dimineaţa.
- în dimineaţa zilei următoare, lichidul se filtrează.
În acest macerat se stoarce sucul lămâii, se adaugă miere (după gust) şi o linguriţă de bicarbonat.
Bolnavii trebuie să consume zilnic un litru de limonadă preparată în acest mod. De asemenea, leacul miraculos se poate administra preventiv, fiind un tonic pentru întregul organism.
O persoană puternică ştie cum să îşi ordoneze viaţa. Chiar şi cu lacrimi în ochi, tot are puterea să spună zâmbind "e în ordine".
Acum, că articolul a luat sfârşit, câteva remarci se impun. E dureros că autorul (sau autoarea) descoperă abia acum că mari oligarhi şi conducători din umbră ai lumii au nevoie de cât mai multe legume şi nu de oameni lucizi... Personal, nu cred nici că sarea ne face rău şi nici zahărul. Dar excesele da! Şi nu numai la zahăr sau la sare... Pe de altă parte, pot să afirm cu toată răspunderea că am cunoştinţă de persoane care consumă la o masă sarea pe care eu o consum într-o săptămână, dar fără să aibă nicio dereglare constatată de medici. Şi tot ca o observaţie personală vă pot preciza că bicarbonantul balonează îngrozitor. Dar la fel de sigur pot afirma că, în această iarnă nici măcar nu mi-a curs nasul mulţumită unei băuturi preparată cu zeamă de lămâie, băutură căreia eu îi spun Bloody Mary fără Mary (pentru că este o Bloody Mary fără alcool) şi pe care mi-o prepar cum intru pe uşă. Într-o cană pun un praf de piper, adaug aproximativ două linguriţe de zeamă de lămâie şi completez cu suc de roşii rece, de la frigider. Amestec bine şi... ah, nici nu ştiţi ce bună este... Vitamina C din lămâie şi licopina din roşii îşi dau mâna şi colaborează de minune.
Să auzim de bine!

luni, 11 martie 2013

Româncele noastre (4)

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
S-a născut în România, într-o familie boierească basarabeană. Nadia Gray (Herescu) s-a născut la 23 noiembrie 1923, Bucureşti și a decedat la 13 iunie 1994 la New York). S-a născut dintr-un tată rus şi o mamă basarabeancă şi se numea Nadia Kujnir-Herescu. I-a frânt inima lui Ionel Teodoreanu, iar la 16 ani s-a măritat cu celebrul prinţ Constantin („Bâzu") Cantacuzino, aviator în timpul războiului. Împreună cu acesta, a părăsit România la sfârşitul anilor 1940.
După al Doilea Război Mondial, la instaurarea comunismului s-a refugiat la Paris. Mai târziu, cuplul avea să se stabilească în Spania. A debutat în film în 1949. Cel mai cunoscut rol al său a fost în La dolce vita (1960), capodopera lui Fellini.
A plecat la Hollywood cu al doilea soţ, Gray, tatăl Lindei Gray din serialul Dallas, a jucat în filme cu Audrey Hepburn şi Frank Sinatra. S-a lăsat de cinema ca să devină "socialité" la New York.
Doamnelor şi domnilor, frumoasa Nadia Gray!
Să auzim de bine!


vineri, 8 martie 2013

Partida

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Cum intri în cameră, eu stau pe fotoliul din stânga uşii. Pe cel din dreapta stă Mihăiţă. Dănuţ, Iulică şi Mirciulică stau pe taburetele aflate în jurul măsuţei din centrul camerei. Eu sorb un suc de roşii, Dănuţ soarbe o Coca Cola, Ilică şi Mirciulică sorb câte o cafea, iar Mihăiţă soarbe din priviri platoul cu cornuleţe aflat pe măsuţă.
Asta era poziţia noastră socială şi în spaţiu la momentul când, într-o vineri seara Dănuţ ne-a adresat întrebarea fatală: ce facem duminică? Evident, întrebarea lui ascundea un egoism feroce prin aceea că se referea doar la noi, la masculii speciei, soţiile din dotare fiind ocupate în altă cameră cu o mică şuetă. E iarnă, a nins, aşa că opţiunile noastre se reduc substanţial.
Pescuitul se exclude de la sine nu pentru că nu ştim să dăm la copcă (şi nu ştim), ci pentru că nicăieri pe planetă nu este atât de frig încât să se formeze o gheaţă care să-l susţină pe Mihăiţă. Să ieşim la un grătar la iarbă verde este la fel de exclus nu pentru că n-am avea ce pune pe grătar, ci pentru că iarbă nu se mai găseşte la ora asta decât în muzee sau ierbare. Să ne strângem la unul din noi şi să jucăm table nici nu se poate pune problema, nu pentru că n-am vrea dar, prin nu ştiu ce procedeu straniu, nevestele ne bat de fiecare dată de ne sună apa în cap.
- Eu o să mă uit la televizor, proclamă Mirciulică.
Afirmaţia lui nu ne miră şi nici nu ne trezeşte vreo reacţie pentru că este de notorietate faptul că omul are un IQ sub valoarea 12.
Noi, ceilalţi bărbaţi adevăraţi ai grupului, continuăm să ne privim întrebători. Dănuţ continuă să se sobească în nas, dar îşi găseşte timp să ne anunţe:
- Eu aş vrea să trec pe la soacră-mea. Ştiţi, nu am mai fost de mult şi îmi este cam dor.
Afirmaţia lui ne lasă bujbe, dar recuperăm rapid când ne dăm seama că uşa spre camera unde sporovăiesc nevestele este deschisă, iar murmurele de admiraţie care se aud ne confirmă că mesajul a fost recepţionat din plin. Iulică, Mihăiţă şi cu mine continuăm să privim viitorul cu încredere. După alte câteva minute de tăcere provocată nu de procesul decizional, ci de îngurgitarea altor câtorva cornuleţe, Iulică se bagă şi el în vorbă:
- Frate, treaba voastră, dar eu mai am câteva reglaje de făcut la maşină.
Vorbele lui sunt de tot râsul când ne gândim că afară ninge, e frig, iar respectivul va trebui să bea cel puţin două ţuici fierte ca să reziste. Ori, e lucru dovedit ştiinţific, după două ţuici, Iulică începe să cânte, necum să mai regleze ceva.
Mihăiţă se foieşte, îşi umflă pieptul, se ridică şi îşi bagă mâinile în buzunare, după care glăsuieşte:
- Să fiţi sănătoşi! Eu voi merge să schiez puţin. N-am schiat de loc iarna asta.
- Pfui, se aude din camera alăturată un sunet ciudat de dispreț scos de nevasta lui.
Suntem cu toţii, chiar şi Mirciulică, puţin contrariaţi de afirmaţia insului pur şi simplu pentru că nu îl ştiam capabil de asemenea aptitudini. Ca s-o spunem pe-a dreaptă, nicio fiinţă vie nu l-a văzut până acum folosind obiectele numite îndeobşte schiuri. Rămas în minoritate, îmi amintesc că sunt leneş, aşa că mă resemnez cu gândul că voi citi ceva.
Odată terminate cornuleţele grupul nostru se destramă spre domiciliile conjugale, dar nu pentru mult timp, pentru că întâmplarea face ca în vinerea viitoare să ne întâlnim în plen. Decorul şi poziţionarea sunt aceleaşi, chiar şi platoul cu cornuleţe aflat pe masă. Doar două deosebiri se pot remarca. Prima este culoarea puloverului lui Dănuţ.
- Mi l-a cumpărat nevastă-mea! exclamă el radios la intrarea în cameră.
Şi continuă cu mândrie:
- Fără mine! Vă daţi seama cât de bine mă cunoaşte?
Îi mărturisim că nu ne interesează profunzimea cunoştinţelor lor domestice şi ne întoarcem spre Mihăiţă. Ca să avem ocazia să observăm a doua schimbare. Este vorba de nasul lui, nas care, împreună cu o parte a frunţii, se prezintă acum foarte umflat şi zgâriat, tumefiat aş putea spune.
- Ce ai păţit? vine întrebarea firească.
- Erh, la schi, ştiţi cum este... ne mărturiseşte el făcând din braţe şi genunchi câteva mişcări care vor să sugereze schiatul.
Nu ştim, dar ne imaginăm un Mihăiţă dârz, îmbrăcat într-un costum strălucitor, făcând slalomuri uriaşe printre nămeţi, spulberând eroic zăpada în admiraţia făţişă a asistenţei. Crengile ţepoase ale brazilor îl lovesc fără milă, genunchii îi lucrează ca nişte arcuri bine unse, reflexele superbe îl salvează în ultimul moment de accidente mortale, schiurile zboară peste munţi şi văi... Dar fanteziile noastre hibernale ne sunt brusc spulberate de soţia lui, care vine cu o nouă farfurioară cu cornuleţe:
- Copii, voi ascultaţi la lăudărosul ăsta? I-a căzut un schiu pe mutră pe când vroia să-l ia din raftul magazinului de închirieri... Ne-am dus ca să ne întoarcem...
Să auzim de bine!

joi, 7 martie 2013

Româncele noastre (3)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
S-a născut lângă Turda, a fost vândută ca sclavă la târgul din Vidin, a scăpat din haremul Paşei. A devenit o lady la curtea Reginei Victoria şi e cunoscută de toată lumea ca una din primele femei-explorator din lume. Florica Sas (n. 6 august 1841, Aiud, Imperiul Austriac-d. 11 martie 1916, Newton Abbot, Devon, Anglia). Ungurii şi englezii socotesc că ar fi fost fiica unui vornic secui numit Szász, iar nemţii o consideră fiica nelegitimă a unei familii săseşti sau a unui grof austriac numit Sass sau von Sass. Florica Maria Sas rămâne orfană la vârsta de 7 ani, în timpul tulburărilor legate de Revoluţia Română din 1848. A fost a doua soţie a cunoscutului explorator britanic Sir Samuel White Baker, pe care l-a însoţit în toate călătoriile sale spre izvoarele Nilului, până la lacul Albert din Africa. Ulterior este crescută într-un harem din Imperiul Otoman, al cărui stăpân o vinde în piaţa de robi din Vidin în 1859. Samuel White Baker, un aventurier englez de 37 de ani, se grăbeşte să o cumpere înaintea Paşei din Vidin, apoi fuge cu ea la Bucureşti. La 18 ani, Florica vorbeşte patru limbi: româna, maghiara, germana şi turca. Va învăţa, pe deasupra, engleza, araba şi kiswahili.
Doamnelor şi domnilor, inegalabila Florica Sas!
Să auzim de bine!

miercuri, 6 martie 2013

Topul emigranţilor

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Emigrarea a fost şi va rămâne un fenomen real atât timp cât vor exista graniţe şi chiar după aceea. În fond, consider că dreptul de a munci oriunde drept un drept fundamental al omului. Ubi bene ibi patria/unde e bine acolo e patria, ne învăţau romanii acum mai bine de două mii de ani.
Dacă la acest drept, pe care oamenii îl percep mai mult sau mai puţin concret, adăugăm un preşedinte care îndeamnă la aşa ceva, rezultatul devine cât se poate de concret. Statisticile blogului meu îmi indică faptul că este citit în peste nouăzeci şi patru de ţări, ceea ce denotă faptul că în respectivele ţări există măcar un român. Având în vedere această amploare, acest adevărat exod al românilor, cred că un top nu poate fi decât de folos pentru îndrumarea tinerei generaţii.
Pe primul loc (şi cei mai puţini numeric) sunt oamenii cu adevărat capabil, mai mult sau mai puţin genii, dar care ştiu ce vor de la ei şi de la viaţă. Oameni care au observat că realitatea românească nu le poate oferii condiţiile în care ei şi-ar putea face dovada abilităţilor pe care le deţin, dar varii ţări se întrec în asemenea oferte.
O a doua categorie (şi ceva mai numeroasă) ar fi aceea a oamenilor care emigrează din dorinţa sinceră de a munci şi de a realiza ceva, lucru imposibil de realizat într-o ţară în care doar preţurile se aliniază cu cele europene. Aceştia se angajează cine ştie pe unde, muncesc mult şi cu folos, după care se întorc doldora de bani şi cu existenţa asigurată. Ba, unii din ei, mai naivi, îndrăznesc să investească în vreo afecere în România, ceea ce îi aduce imediat cu piciorele pe pământ.
O a treia categorie, şi mai numeroasă ca precedenta, este cea a celor săraci, realmente pauperi şi care, pe lângă acest necaz mai au un altul: nu au nicio calificare. Împinşi de nevoi şi de copii (în mod curios, familiile sărace au mai mulţi copii decât cele bogate). Bieţii oameni iau drumul străinătăţilor, muncesc ca robii pe un salariu de nimic, dar mai bun decât în România şi, cu preţul unei vieţi trăite în meschinărie, trimit acasă tot ce câştigă.
În sfârşit, ultima categorie este cea a lacomilor, a celor avizi de mult, tot mai mult, mereu mai mult. Şi se pare că este cea mai numeroasă. Aceştia emigrează pe motivul declarat al sărăciei, abandonându-şi copiii, oameni care nu vor să se mai întoarcă indiferent cât au strâns sau cât au plâns copiii după ei, oameni care şi-au făcut în ţară palate, nu case, dar pe care le locuiesc doar copii lor cei abandonaţi, oameni care au umplut aşa-zisele case cu mii de covoare zi zeci de televizoare cu ecrane de un metru, dar la care nu se mai uită nici măcar copiii lor cei aruncaţi în deznădejdea singurătăţii. Sunt oameni la care strălucirea ochilor s-a transformat în cea a unei monede, oameni care nu mai au sfânt nici măcar numele copiiilor, oameni care trăiesc doar pentru bani, fără să mai ştie nici ei pentru ce le trebuie.
Să auzim de bine!

marți, 5 martie 2013

Româncele noastre (2)

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Prima femeie comandor a Legiunii de Onoare, membră a Academiei române, franceze şi belgiene. A fost fashion-icon-ul Europei în Belle Epoque, admirată şi adorată de Poust, Cocteau, Colette, Rodin, Paul Valery sau Gide.
Vedetă a saloanelor mondene din Paris la începutul secolului al XX-lea, Anna de Noailles (n. 15 noiembrie 1876, Paris–d. 30 aprilie 1933, Paris) s-a născut în familia Brâncoveanu, dintr-o mamă grecoaică, Raluca Musuruş şi un tată român, prinţ Brâncoveanu, Grigore Brâncoveanu. Mama ei, fiica lui Musuruş-paşa, ambasador al Turciei la Londra, în anii 1850 şi a Anei Vogoride, a fost o cunoscută muziciană, idolul compozitorului polonez Paderewski.
Debutul său poetic s-a produs în 1899, iar la scurt timp a publicat un volum antologic. În 1901, “Le Cœur innombrable” care a avut un succes remarcabil. A fost aleasă imediat membră a prestigioasei Académie Royale Belge de Langue et de Littérature Françaises şi apoi a exclusivistei Academii Franceze, care i-a acordat marele premiu pentru literatură. Salonul Anei de Noailles, de pe Avenue Hoche a atras ca un magnet pe unii din cei mai mari scriitori francezi Parisului secolului al XX-lea: Pierre Loti, Francis Jammes, Andre Gide, Gabriela Mistral, Colette, Paul Valéry, Jean Cocteau, Francois Mauriac, fraţii Daudet, Robert de Montesquiou, Paul Hervieu, Paul Claudel, Max Jacob.
Doamnelor şi domnilor, strălucitoarea Anna de Noailles, născută prinţesă Brâncoveanu!
Să auzim de bine!

luni, 4 martie 2013

O ştire cu două tăişuri şi un pistol

Imagine preluată de pe vistawallpapers.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Pe un site tabloid dau peste o ştire depsre un condamnat la moarte prin injecţie letală, care a fost salvat în ultimul moment. Deja respectivul îşi luase ultima masă, îşi spusese rugăciunea când, hopa, vine scrisorica cu anularea sentinţei de condamnare la moarte.
Nu mă aventurez aici să discut despre justeţea unei asemenea sentinţe, ci asupra conţinutului actului de comutare a pedepsei. Act care se dovedeşte o sabie cu două tăişuri. Dar, haideţi să vedem mai întâi pasajul încriminat:
“Procurorii au refuzat să comenteze situaţia însă mai mulţi reprezentanţi ai unor grupuri ce apără drepturile omului au salutat intervenţia judecătorilor, ce i-au salvat viaţa lui Warren Lee Hill.
Înainte să intre în puşcărie, Warren era jucător de fotbal american în colegiu, aceasta fiind singura sa şansă de a reuşi în viaţă, având un IQ de doar 70. Warren a intrat la puşcărie la sfârşitul anilor '80, acolo unde a rămas după ce a mai comis o crimă, asupra unui coleg de celulă, în 1990.”
Lăsând la o parte greşelile gramaticale specifice unui tabloid (ce în loc de care şi virgule puse fără rost sau nepuse), IQ-ul personajul mă atrage irezistibil. Nu pentru valoarea lui (mai mică chiar decât a mea...), ci pentru implicaţiile acestui IQ în Statele Unite, acolo unde se desfăşoară acţiunea.
Deci, cu un IQ de 70, ipochimenul era jucător de fotbal în colegiu. Ăsta e primul tăiş. Altfel spus, un IQ atât de scăzut este suficient ca să fii jucător de fotbal! Erh, iată, deci, o explicaţie a faptului că fotbaliştii nu sunt în stare să lege o propoziţie de două cuvinte atunci când li se ia un interviu!
Al doilea tăiş este ascuns în acelaşi text, în care se apreciază că un prost (acesta este echivalentul unui IQ de 70) nu are altă şansă ca să reuşească în viaţă decât făcându-se fotbalist! Nici că se putea o prezentare mai sugestivă a fotbalistului american. Bine că e la ei, acolo, şi nu la noi...
Să auzim de bine!

vineri, 1 martie 2013

Româncele noastre (1)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Prin tradiţie, luna martie este luna dedicată femeilor. Sincer să fiu, nu ştiu de ce doar această lună pentru că, atâta timp cât suntem născuţi din femeie, ar trebui să le omagiem în fiecare zi. Dar, ce să-i faci, asta e tradiţia...
De felicitări mai mult sau mai puţin inspirate cred că şi ele sunt sătule, aşa că m-am gândit că, cel mai bine ar fi ca azi să deschid o suită de articole dedicate femeilor române, femei cu nimic mai prejos decât cele din alte ţări.
Pe 20 februarie 1938 Maria Tănase (n. 25 septembrie 1913, Bucureşti-d. 22 iunie 1963, Bucureşti) îşi face debutul la radio. Acompaniată de taraful Ion Matache din Argeş a prezentat „pe viu” un program de cântece româneşti la „Ora satului”.
S-a născut în mahalaua Cărămidarilor din Bucureşti, fiind al treilea copil al Anei Munteanu, originară din comuna Cârţa, judeţul Sibiu (Ţara Făgăraşului) şi al florarului Ion Coandă Tănase, din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei. Apare pe scenă pentru prima dată în anul 1921 pe scena Căminului Cultural „Cărămidarii de Jos” din Calea Piscului, la serbarea de sfârşit de an a Şcolii primare nr. 11, Tăbăcari, apoi pe scena Liceului „Ion Heliade Rădulescu”, unde a urmat doar 3 clase, fiind nevoită să se retragă pentru a lucra la grădină, alături de părinţii săi. În mai 1934 se angajează la Teatrul „Cărăbuş”.
Milioane de români, de la Majestatea sa, până la oamenii din mahalale, rămân vrăjiţi de glasul ei. În afară de compozitorul Theodor Rogalsky, niciunul dintre invitaţii din studio nu auziseră de ea înainte.
Doamnelor şi domnilor, marea, inegalabila Maria Tănase!
Să auzim de bine!