luni, 30 iunie 2014

Noi şi Thasos-pregătirea

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Μη μου λες να ζω με αναμνησης/Mi mou les na zo me anamnisis cântă cu o voce minunată solistul grec Giorgos Mazonakis. Nu-mi spune să trăiesc cu amintiri! N-am stat niciodată să evaluez în profunzime rolul amintirilor, dar oare, nu ele sunt cele care ne motivează, motorul multora dintre acţiunile noastre? Amintirea părinţilor, a primei iubiri sau a băncii din şcoală, amintirea unor momente plăcute sau neplăcute, nu sunt ele cele care ne colorează viaţa sau, în ultimă instanţă, bătrâneţile?
Stau cu soţia în bucătărie aşteptând să se finalizeze procesul de fierbere pentru o minunată ciorbă de burtă. Ah, cât îmi plac aceste căderi emoţionale, de genul de la parfumul amintirilor la ciorba de burtă, pe care le-am învăţat de la Thomas Hardy... Stăm şi cugetăm unde vom merge în vara aceasta. Eu, unul, aş trage către Corfu pe care, cu toată foiala noastră de acum câţiva ani, nu am reuşit să-l acoperim în totalitate. Soţia, suflet gingaş, fire sentimentală, trage spre Lefkada de anul trecut, Lekadă greu de uitat chiar şi pentru mine, care am făcut armata la infanterie. Discuţia îmi oferă prieljul de a lua cunoştinţă încă o dată cu încrederea şi părerile soţiei despre abilităţile mele de şofer, păreri care, uneori depăşesc propriile-mi păreri. În opinia ei, pentru mine nu este o problemă un drum fără oprire de 1.200 km până în Lefkada. N-ar fi primul astfel de drum, aşa că supralicitez: Te gândeşti să ne şi întoarcem în aceeaşi zi? O, nu, nu pot sta atât timp în scaun, îmi răspunde ea nevinovată. Îi sărut degetele frumoase şi continuăm.
E momentul în care amândoi, parcă înţeleşi, suntem fulgeraţi de aceeaşi idee: ce-ar fi să-i luăm şi pe mama şi tata? Mama şi tata sunt, de fapt, părinţii soţiei, adică socrii mei, nişte oameni atât de cumsecade şi de buni că îmi pare rău că nu m-am gândit mai devreme la ei. Cu aceeaşi unanimitate de voturi decidem să le oferim cadou un concediu de şapte zile împreună cu noi. Transport, cazare, masă, totul va fi suportat de noi. Ei doar să stea să se relaxeze bând mojito sau bere Mithos (ah, bere Mithos...) sub umbreluţe. Şi-au trăit viaţa cunoscând un singur drum, spre serviciu, muncind, crescând copii sau nepoţi şi merită cu prisosinţă acest concediu. Însă discuţia privind destinaţia se termină în coadă de peşte-spadă deoarece timp mai este berechet pentru a lua o decizie, deşi parcă, parcă aş trage spre Nea Peramos, dinjos de Kavala cea frumoasă.
Şi totul ar fi fost minunat dacă nu aveam serviciu. Pentru că, având serviciu, vrei-nu vrei, ai colegi. Cu care colegi, vrei nu vrei, trebuie să vorbeşti şi să le răspunzi dacă te întreabă: Unde mergeţi în concediu la vară? În Grecia, îi răspund anchetatorului, fără a-i oferi alte informaţii topografice. O, ce mişto! vine răspunsul într-un voleu scurt. Vrem să mergem şi noi cu voi. N-am mai fost afară cu maşina.
Ăsta a fost începutul. Pentru că, un alt coleg auzind discuţia, intervine: A, mergeţi în Grecia împreună? Mergem şi noi cu voi. Singura excursie făcută de noi până acum a fost acum trei ani la Sovata, cu bunica. Al treilea a apărut a doua zi: Am auzit că mergeţi în Grecia la vară. Mergem şi noi cu voi, aţi uitat? Pentru ca, după o oră să apară al patrulea: Ştii, nici noi n-am mai fost afară, nici măcar până la Ruse. Nu ne luaţi şi pe noi în Grecia? Am auzit că mergeţi mai mulţi.
Şi iată-mă angajat volens noles ghid în Grecia pentru un grup de patru familii de oameni serioşi, cu rate la bănci şi copii în dotare. Este evident că, având în vedere lipsa de experienţă a unora sau prezenţa copiiilor legitimi, va trebui să-i duc în cea mai apropiată locaţie de România, locaţie care, de departe se pare a fi Thasos. Zic de departe pentru că, de fapt, cel mai apropiat oraş cu plaje este Alexandroupolis, iar cea mai apropiată insulă este Samothrake. Doar că oraşul respectiv nu ne va oferi prea multe atracţii, iar insula, deşi frumoasă, nu este bogată în plaje şi are un singur sit istoric, Χιερων τον Μεγάλων Θεών/Hieron ton Megalon Theon/Sanctuarul Marilor Zei. Din aceleaşi motive va trebui să aleg şi cel mai scurt şi mai uşor traseu, care se dovedeşte a fi cel prin Makaza. Punct vamal deschis anul trecut, permite scurtarea distanţei cu peste două sute de kilometri, ceea ce nu e de ici, de colea. Ca să nu mai vorbim de faptul că te scoate în Komotini şi nu în Xanthi, ceea ce are o semnificaţie aparte dacă ne gândim lângă străduţele nenumărate, înguste şi întortocheate din Xanthi, locuri deosebit de favorabile pentru destrămarea formaţiei de marş.
Cele două vizite anterioare în Thasos ne trezesc amintirile cele mai plăcute. Ospitalitatea şi veselia oamenilor, mâncărurile gustoase şi abundente, peisajele şi plajele superbe, locurile istorice sau mănăstirile, toate astea ne-au rămas adânc întipărite în memorie. Mă văd deja mergând pe străduţele din Limenaria sau Potos, îmi imaginez deja devorarea unui berbec fript la proţap în Theologos, aud foşnetul valurilor şi ţârâitul cicadelor pe drumul spre Panaghia. Da, vom merge în Thasos şi anul acesta, mânaţi de amintiri, de rugăminţile prietenilor şi de faptul că au mai rămas locuri nevizitate. Porto Gatos sau Piscina sunt doar două din locurile necălcate de noi, acum trecute în fruntea listei de obiective.
Pentru început, stabilim compoziţia echipei de şoc: eu, soţia şi socrii vom fi ocupanţii primei maşini. Valentin şi cu Ştefania vor fi ocupanţii celei de a doua. Urmează Alin, Mihaela şi copilul din dotare în a treia maşină, ei având avantajul că au mai fost cu noi şi acum doi ani. După ei vine a patra maşină cu Mihai, Adriana şi cei doi copii legitimi, iar la coadă, Andrei şi Florina, tot cu doi copii (o fi o modă?). Cinci maşini, doisprezece adulţi şi cinci copii vor constitui efectivul nostru de luptă. Noi avem două staţii de emisie-recepţie, Mihai mai are două, aşa că vom avea dotate cu mijloace de comunicare primele două şi ultimele două maşini. Alin, că e la mijloc şi mai cu experienţă, nu va avea nevoie. În plus, ne-a mărturisit că nu îi place culoarea staţiilor noastre...
Parcurgem obişnuita şedinţă de organizare şi de sfătuire, prilej de a le oferi toate informaţiile dorite despre insulă, greci şi concediile în Grecia. Este şi prilejul de a-mi prezenta admiraţia pentru maturitatea de care a dat dovadă Valentin. Spre deosebire de tot ce vedem în jurul nostru legat de comportamentul inconştient al proaspeţilor şoferi, omul a recunoscut că e începător, că nu are experienţa drumurilor lungi sau în afara ţării şi că va avea nevoie de ajutor. Un comportament responsabil, de bărbat, şi toţi cădem de acord că vom veghea asupra lui şi îi vom oferi tot ajutorul.
În ce ne priveşte, dotarea va fi cea din anii trecuţi: aparate foto, camere subacvatice, cort şi genţi frigorifice. Un nu hotărât bărcii şi echipamentelor de scufundare pentru că ne vor ocupa un spaţiu însemnat în portbagaj. Singura deosebire notabilă faţă de anii trecuţi e dotarea cu un GPS bengos care, în timp ce oferă pe ecran informaţii mai mult sau mai puţin aiuritoare despre drum, prin sistemul lui de modulator radio, îmi permite să ascult în cele zece difuzoare ale maşinii muzica salvată pe cardul lui sau comenzile de drum. Frecvenţa pe care i-am setat emisiunea este 90,5 MHz, aşa că îi anunţ şi pe viitorii parteneri că, în caz de rătăcire, dacă aud muzică grecească pe frecvenţa asta, e semn că sunt în apropierea mea. Nu ne mai rămâne decât să plecăm.
Să auzim de bine!

marți, 17 iunie 2014

Ce cuvinte folosim (9)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Iată că a trecut cam multişor de când nu am mai analizat (evident, la modul colocvial şi succint) cuvinte uzuale, dar care au etimologii mai neobişnuite.
Alfabet. Alfabetul este primul lucru pe care îl învăţăm la şcoală pentru ca apoi, să ştim să construim cuvinte în spatele cărora să ne ascundem gândurile... Alfabetul defineşte totalitatea literelor/semnelor folosite de o limbă. Având rădăcini foarte vechi – fenicienii au preluat o serie de semne din ieroglife, apoi grecii de la fenicieni şi romanii de la greci – ni se spune că provine din limba franceză. Aşa o fi, dar oricum o întoarcem, cuvântul alfabet este format din alăturarea pronunţării a două litere greceşti, α/alfa şi β/beta, primele două litere ale alfabetului grecesc.
Dar nu este suficient să cunoaştem literele, trebuie să ştim să le şi scriem, să le caligrafiem. Cuvântul caligrafie, sau deprinderea de a scrie frumos, conţine două cuvinte greceşti într-o formă aproape neschimbată: καλή/kali, care înseamnă bun şi γραφής/grafis, care înseamnă scris. Iată că şi de data asta limba greacă ne-a ajutat să formăm un cuvânt.
Dar haideţi să nu ne oprim aici şi să continuăm cu un alt cuvânt: geografie. Şi el, ca multe altele, a fost format tot cu ajutor grecesc, prin alăturarea cuvântului γη/gi şi γραφής/grafis. Primul se traduce prin pământ, iar al doilea prin scris. Sau, spus mai explicit, ştiinţa care scrie despre pământ. Iar cuvinte compuse în aceeaşi manieră mai sunt: topografie, scenografie etc.
Ei, acum dacă am învăţat literele şi scrisul lor, care ar fi pasul următor? Desigur, cărţile. Cărţi care sunt păstrate în bibliotecă. Ce este bibliotecă? Nimic altceva decât alătuarea cuvintelor greceşti (deh, greaca asta...) βιβλιο/biblio, care se traduce prin carte şi θηκη/theke, care înseamnă teacă, dulap.
Şi acum, pentru că v-am indus ideea multitudinii de cuvinte româneşti cu o sorginte grecească, cuvinte între care există mari asemănări de formă şi fond, vă rog să vă gândiţi care ar fi echivalentul românesc cel mai apropiat al cuvântului grecesc μαξιλαρι, pronunţat maxilari? Cu ce cuvânt românesc credeţi că este echivalent, pornind de la o sonoritate cunoscută? Nu, n-aţi ghicit. Echivalentul românesc al cuvântului grecesc nu este maxilar, ci este acela de pernă!
Să auzim de bine!

marți, 10 iunie 2014

Arta mangementului

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
O bijuterie măiestrit lucrată este o operă de artă? Cu siguranţă! Dar un tablou minunat pictat? Desigur, şi acesta. La fel se încadrează şi o sculptură expersivă sau o ie înflorată. Dar oare arta poate îmbrăca numai aceste forme concrete, vizuale, palpabile? Oare managementul poate ajunge să fie o artă? Haideţi să vedem dacă da au ba.
La jefuirea unei bănci participă doi spărgători. Primul strigă: „Nu mişcă nimeni! Țineţi cont: banii sunt ai altora, viaţa este a voastră.” Toată lumea din bancă s-a întins pe podea, în linişte. Asta se numeşte „Schimbarea Modului de Gîndire-Schimbarea modului convențional de gîndire".
O tipă se întinde provocator pe masa din faţa ei, încercînd să atragă atenţia. Spărgătorul i se adresează: „Vă rugăm să fiți civilizată! Acesta este un jaf, nu un viol!” Asta se numeşte „Profesionalism–Concentrează-te doar pe ceea ce ştii să faci”.
Cînd s-au întors de la seif, spărgătorul cel tînăr (cu studii MBA) i-a spus hoţului mai bătrîn (care avea doar studii primare) „Hai să numărăm cîţi bani am furat!”. Hoţul bătrîn, indignat îi răspunde: „De ce să pierdem noi atîta timp şi să ne prindă, cînd putem să aflăm diseară, de la ştiri, cîţi bani lipsesc din bancă.” Asta se numeşte „Experienţă–În zilele noastre experiența este mult mai importantă decît calificările de pe hîrtie de la cursurile POSDRU”.
Imediat după ce hoţii au părăsit banca, directorul i-a ordonat casierului să cheme repede poliția. Casierul după ce se gîndi o secundă îi răspunse: „Domnule Director, nu e mai bine să punem 5 mil de € deoparte şi să spunem că i-au furat hoţii?” Asta se numește „Transformarea ameninţărilor în oportunităţi–A întoarce o situație defavorabilă în avantajul tău”.
Casierul zîmbind: „Ar fi minunat să avem cîte o spargere în fiecare lună!” Asta se numeşte „Oportunitate–Fericirea este cea mai importantă.”
Seara la ştiri se anunţă că doi hoţi au intrat într-o bancă şi au dat o spargere de 100 mil. €. Hoţii au început să numere banii de mai multe ori şi nu le ieşeau decît 20 de milioane. Furioşi au început să înjure: „# € @ &, noi am făcut planuri, am riscat ani grei de închisoare sau poate chiar viaţa şi directorul s-a ales cu 80 de milioane, cît ai bate din palme?!?” Asta se numește „Ştiinţă managerială – Cunoașterea este mai valoroasă decât aurul!”
Directorul băncii este fericit şi zîmbitor, că pierderile lui de la bursa de valori sunt acum acoperite de acest jaf. Plus că i-au ieşit şi cîteva milioane bune bani de buzunar. Iar banca este pe profit. Asta se numeșten „Arta managementului–Curajul de a-ţi asuma riscuri!”
Să auzim de bine!