Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Aceeaşi sculare şi un mare dejun luat tacticos (pentru că toţi suntem oameni maturi, care au trecut de etapa micului dejun) după care decidem să ne amplasăm undeva, mai aproape de casă, la un loc cu umbră, un loc cu verdeaţă. Termometrul de exterior al maşinii oscilează lejer spre 48-49 de grade Celsius la soare, aşa că iniţiativa se anunţă binevenită.
Plaja pe care am pus ochii nu este alta decât plaja Pachis, o plajă la locul ei, cu umbreluţe şi fotolii, dar şi cu multă umbră de la pinii adiacenţi. Când am venit spre Thasos, o pietricică aflată în sanda mi-a ros carnea până la os, eu nu i-am dat atenţie, iar acum suport consecinţele. Abia pot pune piciorul jos de durere, dară-mi-te să mai apăs pe pedala ambreiajului. Noroc cu bunii mei prieteni, care se întrec în a-mi oferi posibilitatea transportului cu maşinile lor.
Ne aburcăm în maşina lui Alin şi luăm drumul codrului de pini, care înseamnă vreo doi kilometri faţă de hotelul nostru. Ajungem la plaja visată şi ne aranjăm lucrurile sub cei mai stufoşi pini. Efectele crizei se văd şi aici, plaja fiind aprope pustie la data şi ora când, în alte vremuri, gemea de turişti. Apa este aproape fierbinte, dar asta nu-i împiedică pe peştişori să se fâţâie de colo colo printre stâncile de la mal. Înotăm, mai aţipim, ne mai trezim pentru o cutie de bere Mithos, rece ca gheaţa. Singura problemă este că, mult timp de acum încolo nu voi putea încălţa labele de gâscă pentru înot.
Pe la orele patru după-amiază ne împachetăm lucrurile şi luăm cap compas spre hotel, unde reîncep lupta mea zilnică cu duşul criminal. Soţia îmi aplică ceva pansamente pe rana deschisă şi dureroasă şi aţipim ca nişte pensionari! Ne trezim aproape de ora opt şi ne repezim ca bezmeticii să ne îmbrăcăm pentru că la opt trecute fix avem întâlnire cu prietenii noştri. Care ne aşteaptă îmbrăcaţi şi cu volanul la picior, dacă pot să mă exprim aşa. Şi plecăm spre Skala Prinou, unde avem întâlnire cu George, patronul hotelului Socrates, căruia avem să-i transmitem un mesaj.
Ajunşi în Skala Prinou, parcăm maşinile pe platoul de îmbarcare pe ferry şi purcedem în căutarea lui George. Care, după câteva minute, apare zâmbitor şi bucuros de re-întâlnire. De atâta bucurie se oferă să ne trateze cu un frappe, dar refuz politicos gândindu-mă că, la numărul nostru, îl vom băga lejer în faliment. După care ne luăm rămas bun şi ne orientăm spre un local unde s-ar putea mânca mult şi bine.
Alegerea noastră cade pe Larous, un nume ciudat, dar care se va dovedi de bun augur. Odată aşezaţi la masă, o doamnă impozantă ni se prezintă şi am inspiraţia să-i vorbesc în greceşte. Efectul este devastator.
- Cuuum? Ştiţi vorbi greceşte? exclamă ea încântată.
De acum încolo, buna doamnă ne va vorbi doar în greceşte şi ne va servi doar în greceşte, ceea ce înseamnă excelent. În primul rând, le aduce câte un cadou copiiilor, lucru care ne lasă cu gurile puţin căscate… După care, începe festinul. Cele mai bune şi mai proaspete preparate ne sunt aduse însoţite de cele mai alese zâmbete şi urări. Şi asta nu ar fi fost rău dacă totul se rezuma la adusul bucatelor, dar simpatica doamnă simţea o mare plăcere să mai schimbe câteva cuvinte cu mine, ceea ce îmi provoca dese handicapuri culinare în faţa comesenilor. Vă declar în mod oficial că, dintre toate localurile în care am fost pe insulă, aici ne-am simţit cel mai bine.
Bucatele odată terminate, ne ridicăm să plecăm dar, nu înainte de a o ruga pe buna amfitrioană să îmi permită câteva cuvinte de mulţumire în limba engleză ca să fie pe înţelesul tuturor. Un claxon sonor la trecerea prin faţa localului pecetluieşte despărţirea. Ajunşi la hotel, ce credeţi că am făcut? Exact, o partidă de remy, cu câteva pahare de frappe pe masă şi bine udată cu bere Mithos. Rece!
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!