11. Al doilea Thasos-A noua zi

Imagine preluat[ de pe vidu.ro

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Probleme ivite la serviciu au determinat împuţinarea noastră numerică. Astfel, astăzi ne-au părăsit perechile Florin cu Ştefania şi Rodica cu Valentin, care au trebuit să revină în Bucureşti. Dar asta nu ne împiedică şi astăzi să derulăm un program de culturalizare în masă. Aşa că, terminăm de mâncat şi ne grupăm în maşini spre noi orizonturi. Prietenii şi colegii mei, oameni subţiri, încearcă să mă menajeze şi, sub diferite pretexte, mă păcălesc ca să nu conduc şi să fiu nevoit să merg în alte maşini. Adevărul este că, acum, cu saboţii cu care sunt încălţat ar fi chiar imprudent să conduc, nu de alta, dar risc să apăs două pedale odată...
Plecăm spre estul insulei cu intenţia declarată de a vizita mănăstirea Sfântul Arhanghel Mihail, de asemenea un loc încărcat de semnificaţii istorice, dacă ne gândim că acolo se păstrează un cui din Sfânta Cruce. Iar unii spun că prima bisericuţă din acel loc se pare că a fost construită pe locul unde a poposit Maria Magdalena după fuga ei din Palestina.
Trecem de plaja Paradise cu regret în suflet pentru că anul acesta nu am avut ocazia să o vizităm, trecem şi prin satul Panaghia unde vom reveni pe 15 august şi, din serpentină în serpentină, ajungem la mănăstire. Aici, ce să vezi? Mulţime de turişti şi maşini parcate. Iar acesta este doar începutul pentru că, dincolo de ziduri, foieşte lumea ca în Centrul Vechi sâmbăta seara. Dar bomboana pe tort ne este oferită chiar la intrarea în mănăstire care, fiind una de maici, impune o ţinută adecvată. Iar noi suntem îmbrăcaţi ca de plajă... Drept pentru care, organizatorii au postat la intrare un flăcău voinic care ne pune să ne îmbrăcăm accesoriile vestimentare lipsă sau de dimensiuni reduse. Eu mă trezesc cu o bluză gri, soţia cu o fustă gitane albastră şi largă cât un cearşaf de pat dublu, Daniela cu o fustă gri în dungi, ca o deţinută ş.a.m.d.
Amuzându-ne de noile înfăţişări, facem un tur al mănăstirii, ne închinăm la sfintele icoane şi facem o mulţime de poze. Lucrul nu ar trebui să vă surprindă pentru că lăcaşul este astfel amplasat încât oferă o imagine superbă asupra întregii zone, atât asupra muntelui, cât şi asupra mării. Vizita prin mănăstire ne relevă existenţa crizei mondiale chiar şi aici. La tava unde se aprind lumânări, o călugăriţă le strânge în vederea retopirii atunci când acestea au ars abia unul sau doi centimetri din lungime...
Complexul mănăstiresc este destul de mare, construit în trepte chiar pe marginea râpei şi de o curăţenie exemplară. Totul este şters, totul este vopsit proaspăt, totul străluceşte. Inclusiv micuţa chiţime care a fost biserica iniţială. La raionul de suveniruri măicuţele vorbesc şi socotesc foarte bine în limba engleză. În micuţa biserică unde se roagă lumea, o măicuţă veghează la păstrarea unei ţinute decente, a liniştii şi înţelegerii pentru cei care se roagă. Aşa că avem ocazia să vedem cum i se atrage atenţia unui tânăr pentru că a intrat cu şapca pe cap.
Deşi oferirea de accesorii vestimentare pentru vizitatorii îmbrăcaţi necorespunzător nu este ceva nou pentru noi, predarea respectivelor accesorii este, pentru că, odată scoase, sunt depuse la coşul de haine purtate şi duse la spălat, nicidecum repuse în circulaţie.
De la mănăstire plecăm cu gândul curat, românesc că, dacă tot suntem pe drum, să mergem să vedem fabrica de ulei de măsline de la Maries. Că deh, poate vom cumpăra şi noi un bidon, două de ulei. Şi plecăm noi nouă din Vaslui... Şi mergem, şi mergem, şi mergem iar până aproape am dat un ocol întregii insule, dar fără să găsim un singur drum sau indicator spre Maries. Culmea este că anul trecut văzusem drumul, dar acum parcă a intrat în pământ, ceea ce, între noi fie vorba, ar fi cam greu având în vedere solul pietros al insulei. Drept pentru care, dacă tot e vară, e cald şi nu am găsit unde este amplasat Maries, ce-ar fi să mergem la plajă? Şi ne oprim la plaja Nisteri, la o zvârlitură de băţ de hotel. Loc liniştit, loc cu verdeaţă, tocmai bun pentru nişte oameni care nu au găsit o fabrică de ulei de măsline. Ocupăm câteva şezlonguri, deschidem cutiile de bere rituale şi ne cufundăm în liniştea ambientală. Dar această linişte patriarhală este spulberată brusc de un strigăt cumplit:
- Ah!
Strigătul, scos în şoaptă, aparţine fiului lui Daniel şi a fost emis pentru că flăcăul a călcat pe o albină. Albina l-a înţepat, iar acum piciorul a devenit dureros, iar degetul înţepat roşu. În timp ce ne frământăm ce să facem, la orizont se profilează silueta unei ospătăriţe venite să ia comenzile în contul umbrelelor vremelnic utilizate. Printre altele, îi explic în engleză că, pe lângă sondele de frappe comandate, avem nevoie de puţină sare. Juna îşi exprimă uimirea legată de solicitarea noastră, aşa că îi repet în greceşte că avem nevoie de sare din cauza unei albine. Faţa copilei se luminează, iar juna dispare pentru câteva momente. Ca să reapară cu un tub în mână, tub ce conţine o alifie specială contra înţepăturilor de albine. Din partea restaurantului. Sau a hotelului. Nu contează. Contează doar gestul, care ne arată încă odată cum se face turismul. Iar copilul este ca nou şi nevătămat în cel mult cinci minute, spre bucuria tuturor, inclusiv a copilului care se gândea cum va merge la şcoală cu un picior mai umflat decât celălalt...
Ziua de plajă terminată nu ne rămâne decât să mâncăm, ceea ce vom face la Doukas şi să revenim la hotel. Pe durata mesei observ cu mare satisfacţie creşterea nivelului de maturitate a membrilor de sex masculin. Iar acest nivel crescut se observă cel mai bine la nivelul burţilor, semnificativ mai mari şi mai rotunde decât la venire.
Întoarcerea la hotel este prilej de mare bucurie pentru familia mea întrucât găsim uşa de la baie montată la locul ei şi două suluri de hârtie igienică în baie, ceea ce nu e mult dacă ne gândim că de patru zile nu mai primeserăm... Un Mithos rece şi buuun băut cât timp soţia îşi face duşul de noapte pecetluieşte această zi.
Să auzim de bine!