miercuri, 29 februarie 2012

Analiza unei zicători

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
„Peştele de la cap se împute”. Aceasta este celebra zicătoare pe care o vom analiza astăzi, în pofida mirosului...

Dar, să le luăm pe rând. Peştele este primul cuvânt în propoziţie. Sau în schiţă sau în nuvelă sau în roman sau în ce vreţi voi pentru că nu am habar de genurile literare. Deci, peştele. De ce a ales autorul o vietate şi nu o plantă este prima întrebare pe care ne-o punem în mod firesc. Folosind metodele unei analize ştiinţifice, să încercăm să vedem ce s-ar fi întâmplat în cazul unei plante. De exemplu, coada şoricelului. Păi, mi se pare evident că, făcându-se deja precizarea că e vorba de o coadă, autorul nu putea să se mai refere la cap. Să încercăm cu muşeţel. „Muşeţelul de la cap se împute” ar fi sunat, ceea ce ar fi produs mari confuzii. A văzut cineva capul unui muşeţel? Are tulpină, are petale, are chiar şi polen. Dar cap nu are pentru că, dacă ar fi avut, nu se lăsa cules în prostie pentru produs ceai. Liana. „Liana de la cap se împute”? Aiurea! Liana nu are cap şi nici coadă, ea creşte ca vai de steaua ei. Salcâm. „Salcâmul de la cap se împute”. Chiar dacă ar fi aşa şi salcâmul ar avea cap, tot nu ar fi nicio scofală pentru că are spini şi nu te poţi apropia neam de el.

E clar că trebuie să trecem la alt regn şi anume la cel animal. Girafa. „Girafa de la cap se împute”. Ei da, aşa mai merge, dar ce facem cu gâtul? Pentru că, la cât îl are de lung, mirosul nu mai ajunge la noi. Râma. „Râma de la cap se împute”. Ce să se împută de la cap, că ea pute toată, din moment capul se confundă cu fundul... Pupăza. „Pupăza de la cap se împute” nu are niciun sens pentru că ea e mai împuţită ca o râmă, dacă ne gândim la materialele din care îşi confecţionează cuibul... Iată cum, vrem, nu vrem, ajungem la peşte, care ni se pare prima alegere justificată până acum.

Să mergem cu analiza mai departe. De la cap, ne precizează autorul zicalei. Folosind aceeaşi metodă ştiinţifică, haideţi să încercăm cu degete. „Peştele de la degete se împute”. Asta să i-o spuneţi lu’ mutu pentru că şi un copil ştie că peştele nu are degete. Are ochi, are mustăţi, are ce vreţi voi, dar nu degete. Burtă. „Peştele de la burtă se împute”? E posibil, dar puţin probabil pentru că peştii nu prea au mare lucru în burţi. Ia, o băşică şi niscai icre, acolo... Hai să vedem cu coadă. „Peştele de la coadă se împute”. Sună promiţător, dar confuz. De la care coadă? A lui sau de la coada la care stai să îl cumperi? E clar că, vrem, nu vrem, ajungem la cap.

Acum, că am lămurit deja o mare parte a zicătorii, haideţi să analizăm şi ultima parte. Se împute sună ea. Ar putea fi capul unui peşte capabil de altă activitate? Să gândească. „Peştele de la cap gândeşte”. Afirmaţia e o tâmpenie, pentru că peştele nu gândeşte, o ştie o lume întreagă, iar dacă am lua de bună aserţiunea, atunci toată zicătoarea s-ar da peste cap pentru că ar putea fi valabil pentru orice alt animal. De exemplu, „tapirul de la cap gândeşte’, ceea ce nu e un fals, dar nu are nicio utilitate. Vorbeşte. „Peştele de la cap vorbeşte”. Să o credeţi voi asta, pentru că un peşte este mai mut decât un radio căruia îi închizi sonorul. Înghesuiţi de rigorile analizei ştiinţifice la care am recurs, nu ne rămâne decât împuţitul. Astfel, „peştele de la cap se împute” capătă un sens şi un mesaj.

Iată cum, dragii mei, o analiză ştiinţifică şi riguroasă, aşa cum a fost cea la care ne-am dedat în rândurile de mai sus, ne confirmă că teoria populară, grefată pe o experienţă seculară, poate conduce la zicători dintre cele mai utile civilizaţiei contemporane aflată în plină dezvoltare.
Să auzim de bine!

marți, 28 februarie 2012

Conţinutul alimentelor

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Am primit pe e-mail următoarele rânduri, ca fiind semnate de un domn profesor menţionat ca ocupând postul de Dean of the Faculty of Electrical Engineering and Information Technology dintr-un mare oraş al ţării. Întrucât mesajul este unul foarte alarmant, mi-am permis să-l deranjez la telefonul menţionat în mesaj pentru confirmare. Din păcate, în urma discuţiei purtate, am constatat că numele dânsului este menţionat în mod greşit, ca să nu zic abuziv, neexistând NICIO legătură între numele persoanei şi conţinutul mesajului. Dar, ştiind că industria alimentară nu este dintre cele mai „curate”, cred că afirmaţiile de mai jos nu sunt aşa departe de adevăr. Iată mesajul de care vă vorbeam:

“OTRAVA
Secretele industriei cărnii: chimicalele din salamuri!
"Nu pot fi digerate de tubul digestiv, decât în zece ani. Efectul imediat este apariţia gastritelor şi a ulcerelor, dar şi a celei mai urâte forme de cancer - cel colonorectal", spune Mencinicopschi.
Aditivii sintetici din semipreparatele din carne rămân în organism chiar şi zece ani, pentru că tubul digestiv nu le poate digera.
Consumul anual de mezeluri în România este de aproximativ zece kilograme pe cap de locuitor, ceea ce înseamnă că, în fiecare zi, un român mănâncă cam 28-30 de grame de produse din carne.
Anul trecut, media ţărilor europene mergea către aproape 100 de grame consumate zilnic. Totuşi, diferenţa este dată de calitatea semipreparatelor româneşti din carne, care este printre cele mai slabe din Europa, asta şi pentru că românii nu se arată preocupaţi de ce pun în farfurie.
Slănină multă şi injecţii cu apă
În unităţile de producţie mari şi în abatoarele tehnologizate, sacrificările de animale sunt rare. După tranşare, 80% din carne se foloseşte pentru specialităţi, iar restul intră în producţia salamurilor, a cârnaţilor, parizerului şi a crenwurştilor. Cantităţile sunt ajustate cu multă slănină tare, dar şi cu soia sau alte grăsimi hidrogenate. Malaxarea se face într-un recipient mare de metal, în care se pun la tocat carnea, apoi slănina şi şoriciul. Din saci de rafie se adaugă făina de soia, şi, potrivit fiecărui reţetar, se adaugă aditivi sintetici şi coloranţi. Omogenizarea se face în câteva minute, iar pasta prinde gust şi aspect de carne. Ambalarea se face în membrane de plastic, care, uneori, ajung să coste mai mult decât compoziţia produsului.
De cealaltă parte, produsele "premium", ca pastrama, muşchiul sau cotletul, sunt injectate cu saramură şi fosfaţi, compuşii care reţin cea mai multă apă.
Injectarea se face cu o maşină specială cu ac, iar vidarea maschează că produsul e umplut cu apă. Saramura, care trage foarte mult din greutatea produsului, are ca efecte secundare hipertensiunea arterială şi diabetul.
E-urile sunt importate şi, în cele mai multe cazuri, condimentele precum ceapa sau usturoiul sunt prafuri obţiunite prin deshidratare.
Departe de "mâncatul sănătos"
Gheorghe Mencinicopschi, directorul Insitutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti, spune că absolut toate produsele din magazine, mai puţin cele "eco", sunt pline de chimicale. Cel mai mult, însă, atrage atenţia asupra intoxicării cu reclame: "Mezelurile şi sănătatea n-au nimic în comun. Copiii n-ar trebui să consume niciun gram. De aceea, publicitatea este agresivă pe segmentul celor mici".
Chiar dacă au fost siliţi de legi să treacă pe etichete toate componentele reţetei, producătorii din România se feresc să dezvăluie cantităţile adevărate de carne dintr-un produs.
Dintr-o listă de aproximativ 20 de ingrediente, doar unul singur este carne. Restul sunt fosfaţi, nitriţi, nitraţi, arome sintetice şi coloranţi, multă sare şi multă apă.
Medicii spun că efectele acestor aditivi nu apar de pe o zi pe alta.
În schimb, pe timp îndelungat, efectele sunt dezastruoase. "Românii s-au obişnuit să cumpere apă la la preţ de carne. În ultima vreme, au apărut tot soiul de aditivi care n-au fost testaţi toxicologic, dar pe care producătorii au început să-i folosească intens. Dintre cei mai periculoşi sunt fosfaţii, care, în exces, împiedică fixarea calciului în oase. Imaginaţi-vă ce înseamnă asta pentru copii", spune Gheorghe Mencinicopschi.
80% din carnea tranşată merge pentru specialităţi, ca pastrama şi cotletul.
Specialistul în sănătate alimentară atrage atenţia că potenţiatorii de aromă, care se regăsesc chiar şi în specialităţile mai scumpe din carne, provoacă un apetit ridicat şi dau de pendenţă: "Glutamatul monosodic dă un gust foarte bun. Stimulează pofta şi te face să mănânci încontinuu. Efectul nu-i imediat, dar mâncând şi mâncând, duce la obezitate".
Din lista lungă de compuşi chimici alimentari, coloranţii sunt bombe pentru organism. "Roşul carmin se extrage dintr-o insectă. În procesul chimic de extracţie, se foloseşte aluminiul. Consumul distruge celulele nervoase şi riscul cel mai mare îl reprezintă Alzhaimerul", explică Gheorghe Mencinicopschi.
Aspectul de "delicios" al mezelurilor este dat, în mare parte, de făina de soia sau de amidonul de cartofi, care au chiar 40% din compoziţia unui parizer ieftin sau a unui salam.
"Soia în stare pură, nemodificată genetic, a ajuns să fie cel mai sănătos ingredient dintr-un salam. Amidonul, în schimb, chiar n-are ce căuta într-un produs din carne. Pentru că nu vor să fie scrupuloşi, producătorii promit să-l treacă pe lista ingredientelor", spune Mencinicopschi.
Bolile care ne urmăresc
Fosfaţii din mezeluri împiedică fixarea calciului în oase. Afectează creşterea copiilor, iar în 20 de ani, femeile vor suferi de osteoporoză. Bărbaţii vor scădea la bătrâneţe mai repede în înălţime şi, în multe cazuri, vor fi obezi.
Semipreparatele mai conţin gume de omogenizare, care, pe lângă faptul că reţin apă, au rolul de a omogeniza.
44% CARNE
Cârnaţi Cabanos
Conţinut: carne de porc inferoară - cu slănină şi şorici - 44%, carne de vită - 16%, faină de soia - 40%. Se adaugă usturoi, condiment universal, coriandru şi agent de afumare.
Aditivi: stabilizatori: (polifosfat de potasiu, caragenan), antioxidant (acid ascorbic), potenţiator de gust, glutamat monosodic (aditiv care provoacă apetit mare şi dependenţă), zaharuri - dextroză, lactoză, colorant natural: carmin, conservant - nitrit de sodiu si nitrat de potasiu.
Pentru omogenizare se mai folosesc grăsimile vegetale. Se ambalează în intestine subţiri de oaie. Se lasă la fiert 20 de minute, la 75 de grade C. Zvântarea se face într-o cameră frigorifică, timp de 2-3 ore.
60% CARNE
Cârnaţi de porc
Conţinut: carne de porc 60%, cu slănină şi şorici, proteină vegetală din soia nemodificată genetic, apă 20%, sare, condimente şi arome naturale, stabilizatori (di-polifosfat de sodiu şi potasiu), antioxidanţi (acid ascorbic, izoascorbat de sodiu), nitrit de sodiu, potenţiator de gust (glutamat monosodic), zaharuri (lactoză, dextroză), colorant natural - carmin, conservanţi: nitrit de sodiu şi nitrat de potasiu.
Nitritul de sodiu previne creşterea bacteriei ce cauzează botulismul, măreşte timpul de valabilitate al produsului, stabilizează culoarea roşie a cărnurilor procesate şi dă o aromă specifică.
60% CARNE
Cotlet de porc
Conţinut: cotlet de porc, un strat de slănină de 0,5-1 centimetri. Carnea, tăiată şuviţe, se injectează cu saramură 20%- 40%. Injectarea se face manual sau cu o maşină specială cu ac. Se pune apoi într-un sos condimentat cu usturoi, boia de ardei, piper şi coriandru, unde se lasă timp de mai multe ore. În sos se mai adaugă antioxidanţi, potenţiatori de gust. Se lasă şase zile la rece, apoi se afumă industrial. 14 porţii de mezeluri pe lună cresc cu 78% riscul apariţiei unei forme de boală pulmonară obstructivă cronică, care este foarte gravă.
Afecţiunea reprezintă una dintre primele cinci cauze de deces în Vest. Se manifestă prin scăderea capacităţii organismului de a menţine o concentraţie normală de oxigen în sânge.
62% CARNE
Lebărwurst
Conţine: carnea capului de porc în proporţie de 62%, slănină tare 7%, organe - inimă, rinichi, splină 15%, ficat 16%. Se adaugă supa de la fierberea capului, mixul de condimente, ceapă fiartă, zahăr şi sare. În malaxor se adaugă aditivii - colorantul alimentar - carmin, antioxidanţi, amidon de cartofi. Compoziţia se ambalează în membrane sintetice şi se fierbe la 75 de grade C. Un lebărwurst "tradiţional" trebuie să conţină mai puţin de şase grame de sare la 100 de grame de produs şi, în principiu, să aibă cel mult trei aiditivi sintetici, iar termenul de valabilitate să nu depăşească zece zile. Un produs mai puţin conservat îşi schimbă culoarea la deschiderea ambalajului.
80% SLĂNINĂ ŞI ŞORICI
Parizer de porc
Conţine: 80% slănină şi şorici de porc, 10% carne de pasăre dezosată mecanic (în care intră oase măcinate), faină de soia, proteină vegetală, amidon, condimente - sare, usturoi, coriandru, boia de ardei, potenţiatori de gust, coloranţi (carmin). După amestecare, compoziţia se fierbe timp de 20 de minute în apă, la 75 de grade C. Din cauza amidonului şi a fibrelor din soia, conferă starea de saţietate. În schimb, este greu de digerat. Carnea dezosată mecanic este pasta rezultată din dezosarea carcaselor de pasăre, care este prelucrată cu utilaje speciale. Această pastă conţine şi resturi de piele, chiar şi oase.
60% SLĂNINĂ ŞI ŞORICI
Salam de vară
Conţine: 60% slănină şi şorici, 17% carne de calitate inferioară - adică ceea ce se poate prelucra din picioare, gât - mix de condimente - sare, boia, piper sau extract de condimente - aditivi care imită gusturile condimentelor, făină de soia 20%, antioxidanţi, colorant - carmin, glutamat de sodiu (E 261), nitriţi, nitraţi, pastă de usturoi, zahăr. Toate acestea se amestecă în malaxoare, apoi se ambalează în membrane artificiale (de plastic), se zvântă şi se afumă industrial într-o cameră unde, teoretic, ar trebui să stea cel puţin patru-cinci zile. În alte cazuri, se adaugă agent de afumare.
40% SARAMURĂ
Pastramă
Conţine: carne dezosată de la pulpă, spată şi muşchiul de pe spate. Se taie în şuviţe, se sărează, după care se trece printr-un sos condimentat cu praf de ceapă şi de usturoi, antioxidanţi, coloranţi, agenţi de afumare şi potenţiatori de gust. Carnea stă în sos timp de trei până la cinci zile, apoi se scoate şi se leagă cu sfoară. Se injectează cu o soluţie de saramură de 20-40%, apoi se ambalează în pungi de plastic, în vid.
Afumarea se face cu fum lichid, care conţine cele mai cancerigene hidrocarburi - cele policiclice aromate.
70% SLĂNINĂ ŞI ŞORICI
Şuncă de porc
Proporţiile de carne diferă în funcţie de reţetă. Şunca ţărănească conţine: 70% carne procesată mecanic (are în compoziţie slănină, urme de oase, şorici) - proteine din soia, toată gama de antioxidanţi, colorant - carmin. Carnea se injectează cu o soluţie de saramură, apoi trece în malaxoare de trei ori. Prima malaxare se face la o oră după injectarea cu saramură, a doua la 24 de ore după depozitarea la frig şi încă o dată la 48 de ore după maturare. Apoi, compoziţia se pune în forme metalice care se ţin la un tratament termic de 75 de grade Celsius. După răcire, formele se ambalează în pungi de plastic, în vid.
100 ALIMENTE FARA CALORII
1. Afine - normalizează glicemia şi au calorii negative.
2. Agar - este un gel extras dintr-o algă sub formă de pulbere. Ajuns în organism, absoarbe lichidele şi îşi măreşte volumul, captând grăsimile şi zaharurile. Nu e digerat de organism, ci eliminat cu tot cu grăsimi şi zaharuri. Cantitatea optimă este de 3 g pe zi. Se poate folosi la supe şi sosuri.
3. Alge marine - conţin multe fibre.
4. Ananas - conţine enzime care dizolvă grăsimile.
5. Anason - degresează organismul.
6. Andive - au calorii negative, stimulează secreţia biliară.
7. Anghinare - diuretic, scade colesterolul.
8. Ardei iute – intensifică metabolismul.
9. Avocado- are proteine vegetale uşor digerabile.
10. Broccoli - are calorii negative.
11. Busuioc - degresează organismul, are calorii negative.
12. Caise - laxative, ajută digestia.
13. Cardamonul - este un condiment tradiţional arab numit şi "hell".
Câteva seminţe luate înainte de masă cu 10 minute, stimulează digestia, iar puse în cafea neutralizează toxicitatea ei.
14. Carne de curcan - are puţine calorii şi puţine grăsimi.
15. Cartofi - se consumă fără grăsimi şi doar cu alte legume.
16. Castane - ard grăsimile.
17. Castravete - are calorii negative, elimină toxinele.
18. Căpşune -elimină toxine din organism, au calorii negative.
19. Ceapă - degresează organismul, are calorii negative.
20. Chimen - reglează secreţia de enzime.
21. Cicoare - stimulează digestia.
22. Cimbru -degresează organismul.
23. Cireşe - sunt depurative.
24. Coacaze negre - reechilibrează metabolismul.
25. Coada-calului - măreşte procesele de eliminare a toxinelor.
26. Conopida - are calorii negative.
27. Coriandru - reduce balonarea.
28. Cresonul - se poate consuma ca salată, suc, supă sau pentru condimentarea cărnii şi a legumelor. Are efect antibiotic fără a afecta flora stomacală, întăreşte sistemul imunitar, e un bun diuretic şi detoxifiant şi ajută la eliminarea grăsimii. Ceaiul e bun şi contra tusei. Atenţie, planta uscată îşi pierde puterile curative!
29. Cuişoare - au calorii negative.
30. Dafinul - are marea proprietate de a dizolva şi elimina grăsimile, iar pentru asta nu trebuie consumat în cantităţi mari, câteva frunze puse în mâncare sunt suficiente, însă trebuie folosite frecvent pentru ca efectul să fie vizibil.
31. Dovlecel - are calorii negative.
32. Fasole pătată - este purgativă.
33. Fasole verde - are calorii negative.
34. Ghimbir - intensifică metabolismul.
35. Ginseng - elimină toxinele.
36. Graham - are multe fibre.
37. Grapefruit -contine enzime care dizolvă grăsimile.
38. Gulie - reglează nivelul glucozei.
39. Hrean - degresează organismul.
40. Kiwi - este puternic antioxidant.
41. Lămâie - degresează organismul, are calorii negative.
42. Lemn dulce - stimulează ficatul şi secreţia vezicii biliare şi îmbunătăţeşte digestia. Se foloseşte rădăcina şi se consumă ca ceai, infuzie: 2 linguriţe la o cană. Se bea după masă. Atenţie, măreşte fertilitatea, iar consumul pe o perioadă mai mare de câteva săptămâni poate duce la hipertensiune sau edeme!
43. Izma - are efect răcoritor.
44. Mandarine - reduc indigestia.
45. Mango - are calorii negative
46. Măceşe - alungă oboseala.
47. Măcriş - este detoxifiant.
48. Mărar - degresează organismul, are calorii negative.
49. Mei - are multefibre.
50. Mentă - are calorii negative, este diuretică.
51. Mere - au calorii negative.
52. Miere - scade pofta de mâncare.
53. Migdale - scad colesterolul.
54. Morcovi - au calorii negative.
55. Mure - sunt laxative.
56. Muşeţel - uşurează digestia.
57. Napi - diuretic, purifică sângele.
58. Nectarine - au puţine calorii.
59. Oregano - intensifică funcţiile hepatice.
60. Orez basmati - intensifică digestia, răcoritor.
61. Orez brun - intensifică digestia.
62. Orz - intensifică funcţiile hepatice.
63. Papaya - reglează glicemia.
64. Păducel - reduce aciditatea gastrică.
65. Păpădia - intensifică arderile.
66. Păstârnac - este diuretic.
67. Pătrunjel - are calorii negative, elimină grăsimea.
68. Pepene roşu - este diuretic.
69. Peşte - reduce colesterolul, are grăsimi bune.
70. Piper - degresează organismul.
71. Portocale - au calorii negative.
72. Ridichi - au calorii negative.
73. Rodii - scad colesterolul.
74. Rosmarin - este diuretic.
75. Roşii - degresează organismul
76. Salata verde - stimulează metabolismul.
77. Salvia - are calorii negative.
78. Schinduf - se consumă seminţele sau frunzele, pisate şi amestecate cu mâncare. Ajută la digestie şi scade nivelul colestrolului. Sub formă de ceai: 2 linguriţe la o cană cu apă; are efect antitusiv şi laxativ, se bea călduţ după 3 ore de infuzare.
79. Scoici - reglează funcţia tiroidiană.
80. Scorţişoară - degresează organismul.
81. Secară - grăbeşte digestia intestinală.
82. Seminţe de dovleac - au efect de purificator intestinal.
83. Seminţe de floarea-soarelui - au grăsimi bune, nu îngraşă.
84. Seminţe de in - drenează intestinul.
85. Seminţe de susan - previn osteoporoza.
86. Sfecla - are calorii negative.
87. Şovârf - este tonic gastric.
88. Spanac - are calorii negative şi multe fibre.
89. Sparanghel - are calorii negative.
90. Şofran - accelerează metabolismul.
91. Tapioca - este un fel de făină obţinută din tuberculii maniocului, care ajută la scăderea colestrolului şi la reducerea stratului adipos.
92. Tarhon - dizolvă grăsimile.
93. Tofu - conţine fibre.
94.Ţelină - are calorii negative.
95. Urzica - e detoxifiantă şi laxativă.
96. Usturoi - degresează organismul, are calorii negative.
97. Varză - este diuretică şi purgativă.
98. Varză chinezească - are calorii negative, este foarte săţioasă.
99. Varza de Bruxelles - are calorii negative.
100. Vinete - conţin multe fibre.”

Acesta a fost mesajul. Rămâne la latitudinea fiecăruia să decidă cât este fals şi cât este minciună. Oricum, în privinţa celor 100 de alimente, vă rog să mă credeţi pe cuvânt că afirmaţiile sunt corecte.
Să auzim de bine!

luni, 27 februarie 2012

Test de imaginaţie

Imagine preluată de pe pressalert.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Lucrurile rele se impun a fi pedepsite, iar cele bune răsplătite. Ar fi o variantă mai scurtă de răspuns la două situaţii contrare. Dar iată că mai este una: lucrurile bune trebuie făcute cunoscute, trebuie diseminate. În rândurile de mai jos veţi avea ocazia să citiţi un exemplu de bună practică, exemplu ce sper că vă va fi folositor...
Omul de la birou răsfoi cu atenţie hârtiile din dosar, puse câteva întrebări de rutină şi, la sfârşit, conchise:
- Tinere, actele sunt în regulă. Îndeplineşti condiţiile de studii, de vechime în muncă, recomandările sunt bune, mă rog, ai adus tot ce trebuie. Dar, pentru a putea fi angajat în unitatea noastră, unitate cu un specific aparte, urmează să susţii şi un test de imaginaţie. Probă obligatorie şi… eliminatorie!
Tânărul se foi neliniştit în fotoliul din faţa biroului. La un asemenea examen nu se aşteptase.
- Ei?!...
- Păi, n-avu încotro tânarul, cu imaginaţia nu stau prost. Dimpotrivă. Dar, când e vorba de un test… Unchiul meu chiar mi-a spus: “Fii atent cum procedezi! Dacă te afli cumva în încurcătură, îmi dai un telefon…”
- Serios?! Cine-i unchiul ăsta al dumitale?
- A, nu, că m-a şi avertizat: “Să nu cumva să te foloseşti de numele meu. Nu vreau să fiu amestecat în cine ştie ce. Te duci, te prezinţi ca orice cetăţean, clar? Eu îl cunosc pe omul acela (vorbea de dv.), în câteva rânduri, în clipe grele, l-am şi ajutat”. Vă amintiţi?
- Dac-aş şti despre cine e vorba…
- A, nu, că ajutorul a venit indirect. Era şi greu să ajungeţi tocmai la el. Însă i-a telefonat un amic al dv., iar dumnealui a intervenit unde trebuia… Că mi-a şi zis, înainte de a porni încoace: ”Oamenii trebuie să se întrajutoreze. Nu se ştie când ai nevoie de cineva, undeva…” Nu sunteţi de aceeaşi părere?
- Ba da… ba da…
- În ce priveşte testul, continuă cu prudenţă tânărul, ştiţi, n-aş vrea… Dv. ce mă sfătuiţi? Poate ar trebui să dau un telefon…
Omul de la birou chibzui îndelung:
- Nu, nu e cazul! hotărî el, ferm. De ce să deranjăm? Problema dumitale e rezolvată, de fapt mâine te prezinţi la lucru. Şi să fii foarte punctual!
- Vă mulţumesc!
Peste câteva zile, tânărul fu chemat iarăşi de omul de la birou:
- Ei, te simţi bine la noi?
- Excelent!
- Apropo de unchiul dumitale, n-ai vrea să…
- Vă rog să mă iertaţi – zâmbi tânărul, dar n-am nici un unchi.
Omul de la birou rămase perplex:
- Vrei să spui că toată povestea aia a fost…
- Un test de imaginaţie, aşa cum mi-aţi cerut...
Să auzim de bine!

vineri, 24 februarie 2012

Altruismul părintesc

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
O veche legendă scandinavă ne povesteşte despre un tânăr îndrăgostit de o domniţă frumoasă, dar rea. În semn de iubire, aceasta îi cere tânărului să-i aducă inima mamei lui. Orbit de iubirea ce i-o purta, acesta îi execută crunta dorinţă. Pe când se întorcea cu inima palpitândă a mamei în mână, se împiedică şi cade, lovindu-se la un genunchi. În acel moment, dinspre inima rostogolită pe trepte se aude vocea mamei:
- Te doare, puiul mamei?
Este greu de imaginat o iubire mai devotată şi mai curată decât cea a unui părinte pentru copilul său. Iar întâmplarea povestită în rândurile de mai jos se constituie într-un minuscul omagiu adus acestei iubiri.

Mă îndrept spre locuinţa mamei în cadrul vizitei cotidiene matinale. Deşi frigul s-a mai ostoit, aleile dintre blocuri sunt încă greu de parcurs din cauza gheţii ascunse sub zăpada murdară. La un moment dat, văd în faţă o scenă care îmi creşte adrenalina. O doamnă vârstnică şi corpolentă era căzută în genunchi, în timp ce un domn se străduieşte să o ajute să se ridice. Amator de fapte bune cum mă ştiţi, măresc imediat pasul şi ajung lângă perechea cea chinuită. Domnul cel cărunt îmi explică cum a văzut-o căzând şi acum încearcă să o ridice de unul singur.
Las la o parte preocupările personale, îmi pun braţul doamnei după gât şi, ţopăind într-un picior în acompaniamentul strigătelor de durere, reuşesc să o apropii de un maldăr de zăpadă îngheţată. Pun repede un carton pe jos şi o rog să se aşeze până voi chema salvarea, timp în care biata femeie îşi strigă durerea cumplită.
Cât timp vorbesc cu cei de la serviciul de urgenţă am prilejul să-i observ piciorul. Deşi o amăgisem că nu e rupt, din păcate, lucrurile chiar aşa stau. Cu toată acoperirea oferită de ghetuţă, se vede osul tibiei cum a format o umflătură sinistră în dreptul gleznei, iar laba piciorului are o poziţie nefirească, oarecum perpendiculară faţă de cea normală.
Odată preluată solicitarea de cei de la serviciul de urgenţă, nu-mi rămâne altceva de făcut decât să o veghez până la sosirea ambulanţei. Prilej de a asculta, fără să vreau, o conversaţie telefonică între bătrâna doamnă şi fiica ei:
- Cine o s-o mai ducă la grădiniţă, mamă, cine? Ce te faci tu acum?
Înţelegeţi? Pe biata doamnă nu o preocupa starea sănătăţii ei viitoare, nici durerile, nici ghipsul sau spitalizarea care vor veni, nu o preocupa moşul ei sau cine îi va face de mâncare. În toată durerea care o copleşise, singura ei preocupare era cine îi va ajuta fiica şi va duce nepoţica la grădiniţă.
Să auzim de bine!

joi, 23 februarie 2012

Fapte mici de caritate, în umbră modest lăsate...

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Iată că primesc pe e-mail primele reacţii apărute ca urmare a numirii noului Prim Ministru. Pe unele le cunosc(de exemplu, punctele 6 şi 8), de unele mă îndoiesc (de exemplu, punctul 1), iar pe altele nu le cred (de exemplu, punctul 3). Dar, în spiritul politicii blogului şi pe răspunderea autorului afirmaţiilor, publlic rândurile de mai jos cu corecturile gramaticale de rigoare, cel puţin pentru faptul că nu pot tolera unui ministru de externe nicio renunţare în ceea ce priveşte valorile ţării pe care o reprezintă. Iată, deci, selecţia câtorva opinii din respectivul mesaj:
1) În decembrie 1989, când la Iaşi, în Universitate, s-au semnalat primele proteste-mişcări anticomuniste, membrul C.C. al U.T.C. Mihai Ungureanu, proaspăt sosit ca delegat de la măreţul Congres al P.C.R. prezidat de tov. Ceauşescu, de data asta pe post de "ochiul şi timpanul", observa atent tot ce mişca contra şi întocmea liste negre cu studenţii protestatari.
2) O parte din studiile-activităţile de la începutul carierei sale au fost finaţate şi de un celebru infractor internaţional, Mark Rich, unul dintre jolly-jokerii marilor "magnaţi" ai lumii şi ai diverselor servicii secrete israeliene, coiniţiator în România anilor ‘90 a mai multor tunuri financiare, precum şi al TUNULUI TUNURILOR de la ROŞIA MONTANĂ. Mark Rich a fost condamnat până la urmă în SUA şi dat în urmărire internaţională de către F.B.I., dar s-a refugiat în Israel, apoi în Elveţia pentru a nu fi extrădat. La presiunea finanţei mondiale în sprijinul căreia a dat megaţepe internaţionale, a fost graţiat personal de fostul Preşedinte al S.U.A., Bill Clinton.
3) Odată cu investirea sa ca ministru de externe în 2004, şi-a declarat susţinerea pentru montarea portretului distrugătoarei României postbelice Ana Pauker, chiar în sediul ministerului de externe român. Reprezentanţii A.A.A.P.E. i-au cerut în public ministrului Ungureanu să îndepărteze tabloul Anei Pauker, însă acesta a refuzat, recunoscând însă că iniţiativa afişării tabloului îi aparţine! Pentru cei ce nu ştiu, tov. Ana Pauker a fost nr. 1 în România sovietizată, cetăţean sovietic şi agent N.K.V.D., iar Stalin i-a conferit gradul de colonel.
4) Fostul ambasador al României la Moscova, Dumitru Prunariu spune: "La numirea mea ca ambasador în Federaţia Rusă în 2004, reprezentanţi ai Parlamentului României au insistat pe o misiune permanentă a noastră legată de Federaţia Rusă, şi anume urmărirea problemei TEZAURULUI ROMÂNIEI (confiscat de bolşevici în 1918). Total surprinzător şi de neînţeles pentru mine nici acum, în aprilie 2005 am primit ordin scris de la M.A.E., trimis de dl. Leuştean ( subordonatul lui MRU) în numele lui Mihai Răzvan Ungureanu, ca să nu mai abordez în nici un fel şi sub nicio formă problema Tezaurului"!
5) Octombrie 2005, acordul dintre guvernele României şi Ungariei, conceput de Ungureanu şi plasat "pe sub masă" la semnat în cadrul primei reuniuni guvernamentale Bucureşti-Budapesta. O parte din averea Fundaţiei private Gojdu rămase în Ungaria a fost transferată ilegal statului ungar, în ciuda opoziţiei Bisericii Ortodoxe Române, executoarea testamentară, care a cerut respectarea Testamentului lui Emanuil Gojdu. Guvernul român ar fi trebuit să achiziţioneze contra cost o parte din "Curţile Gojdu" din Budapesta şi a oferit părţii ungare posibilitatea constituirii unei fundaţii comune, care să continue munca filantropică iniţiată de Gojdu până în 2004 când brusc, partea ungară a vândut Curţile Gojdu din Budapesta unei firme off-shore din Cipru, al cărei proprietar este o companie israeliană, "Autoker Holding Rt", reprezentanţii ei afirmând că vor transforma Curţile Gojdu într-un centru comercial şi de agrement.
6) În mai 2006, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat public că cetăţenii din aşa numita Republică Moldova vorbesc "o variantă a limbii române", un fel de "light Romanian" dând din nou apă la moară celor ce susţin că acolo nu trăiesc români, ci moldoveni.
7) În toamna anului 2009 Mihai Răzvan Ungureanu a fost acuzat de fostul purtător de cuvânt al S.R.I. - Nicolae Ulieru, că ar fi agent al unei puteri străine. "Eu, când am auzit numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la S.I.E., am avut o tresărire. Mi-am spus: oare preşedintele chiar nu ştie cine e omul ăsta, sau S.R.I. nu l-a informat?".
8) Bombonica de pe tortul faptelor patriotului Mihai Răzvan Ungureanu a fost aşezată cu ocazia "încheierii"(??!!) relaţiilor veşnic tensionate româno-ruse, când, ca ministru de externe al României, a semnat în 2005 cu ministrul de externe rus Lavrov, cel mai păgubos act de politică externă postdecembrist pentru România, "Legea pentru ratificarea Protocolului dintre România şi Rusia privind inventarierea relaţiilor bilaterale". Mihai Răzvan Ungureanu a declarat ulterior că: "NU EXISTA PROBLEME ÎNTRE ROMÂNIA ŞI FEDERAŢIA RUSĂ"!: Astfel, România, prin UITARE (?!) îşi ia ADIO OFICIAL şi de bună voie de la România de Est (Basarabia) şi de la Tezaurul României, sechestrat la Moscova de Lenin în 1918 şi "uitat/pierdut" de sovietici/ruşi etc, etc. Adică, tot ce a fost s-a cam... şters/uitat dintr-o semnătură, bineînţeles în favoarea Rusiei şi spre enorma pagubă a României!
Astea au fost faptele imputate. Rămâne ca viitorul să le confirme…
Să auzim de bine!

miercuri, 22 februarie 2012

Astăzi e ziua ta...

... zi frumoasă ca tine... Cel puţin, aşa sună cântecul. Numai că, de data asta, versurile chiar se potrivesc.
Pentru că este frumoasă. Frumoasă ca o zi. Graţioasă ca o trestie. Înţeleaptă aşa cum numai un om înţelept poate fi.
Nu-mi pot imagina o privire mai caldă şi mai sinceră decât cea a ochilor ei blânzi atunci când mă priveşte. Nu-mi pot imagina o voce mai caldă şi mai sinceră decât a ei atunci când îmi vorbeşte. Nu-mi pot imagina o minte mai limpede şi mai deschisă decât a ei atunci când mă ascultă.
Cele mai delicate păreri, doar de la ea le pot asculta. Cele mai graţioase gesturi doar la ea le pot vedea. Cea mai limpede voce doar la ea o pot auzi. Cei mai senini ochi doar la ea îi pot vedea.
Este poarta ochilor mei spre ceea ce este frumos, fin şi cu bun simţ, este poarta urechilor mele spre ceea ce este delicat şi cuviincios, este poarta gândurilor mele spre ceea ce esta calm şi înţelepciune.
Este partea bună din mine, este carne din carnea mea, este sufletul meu, este viaţa mea, este fiica mea.
Îi doresc toată sănătatea din lume. Îi doresc să îi dea Dumnezeu tot aş fi dorit eu să-i ofer şi nu am reuşit.

marți, 21 februarie 2012

Fundul e-BOC-al

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Nu este un secret pentru nimeni faptul că, din când în când, urmăresc programele vreunui canal de televiziune. Îndeobşte, canale serioase, cu programe şi emisiuni care au ceva de spus, în genul celor de pe Discovery sau National Geographic. Şi ca să fiu sincer până la capăt, mă mai uit şi pe Euro Sport, mai ales când sunt partide de snooker...
La fel de bine sunt posturi pe care nu le urmăresc sub niciun motiv, cum este OTV sau emisiuni pe care refuz să le urmăresc, indiferent de gradul de audienţă, cum este cea a domnului Capatos. Mi-au fost suficiente câteva minute pentru a înţelege că, în acea emisiune, se spun bârfele cele mai penibile, se spală public rufele cele mai jegoase şi sunt invitate cele mai jalnice “vedete”. Dar iată că există alţi ochi aţintiţi pe respectivul post şi pe respectiva emisiune. Şi aici mă refer la ochii celor de la CNA.
Ei bine, ce credeţi că s-a întâmplat? S-a întâmplat că într-o emisiune au fost prezentate imagini cu fundul domnului Boc. Imediat, ochii celor de la CNA au trimis semnale creierelor şi muşchilor membrilor consiliului, ceea ce i-a determinat să sară oripilaţi de vulgaritatea gestului. Ba, mai mult, au impus sancţiunea opririi emisiei postului pentru zece minute. Furtuna stârnită şi-a propagat valurile până la uşa domnului Cristian Tudor Popescu (faţă de care am un respect deosebit), fapt ce la motivat să publice o filipică la adresa comportamentului postului Antena 2.
Mă raliez întru totul măsurii luate de C.N.A., ba chiar îndrăznesc să spun că este prea blândă având în vedere vulgarităţile propagate de respectiva emisiune. Personal, dacă aş fi avut mijloacele necesare, aş fi cerut oprirea emisiunii în totalitate.
În aceeaşi măsură, mă raliez şi poziţiei domnului Cristian Tudor Popescu, fiind de aceeaşi părere că asemenea imagini sunt jignitoare şi atentează grav la imaginea publică a unei persoane. Goana după valori de rating tot mai mari nu justifică, cel puţin în opinia mea, folosirea oricăror mijloace.
Bine, bine, veţi zice, atunci, dacă eşti de acord cu toţi şi cu toate, de ce ai mai publicat acest articol. Păi, l-am publicat pentru că, dincolo de acordurile pe care mi le-am exprimat, mă roade o întrebare. Din câte am auzit, în respectiva emisiune sunt prezentate aproape zilnic tot felul de funduri aparţinând unui număr la fel de variat de personaje, una mai publică decât alta. Atunci, de ce C.N.A. nu a sărit la fel de oripilat de atentatul la pudoare comis? De ce domnul Cristian Tudor Popescu nu s-a ridicat împotriva unor asemenea practici? De ce Clubul Român de Presă nu s-a delimitat? Sau, ca s-o spun mai pe înţeles, dacă ar fi fost prezentat fundul domnului Ponta, reacţiile ar fi fost aceleaşi?
Dar haideţi să mai aprofundăm puţin sensul întâmplării. Un primar P.D.L.-ist a tipărit şi răspândit afişe denigratoare cu pozele unor membri U.S.L. Nici C.N.A., nici Clubul Român de Presă şi nicio personalitate a vieţii culturale româneşti nu a luat atitudine împotriva acestui act de ultraj, prin utilizarea imaginii proprii fără acordul celui vizat. Acum vă este mai clar?
Să auzim de bine!

luni, 20 februarie 2012

Roşia Montană

Imagine preluată de pe whatafy.com
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Poate că niciun slogan fredonat imediat dup Revoluţia din 1989 nu a fost atât de vocal şi insistent ca renumitul “Nu ne vindem ţara!”. Anii au trecut şi am putut lesne observa că, de fapt, acesta era ceva asemănător „Prindeţi hoţul”, strigat chiar de către hoţ. Nu a existat persoană fizică sau firmă care, odată pusă în proprietatea unui teren sau a unei păduri să nu vândă terenul cât mai urgent sau să taie pădurea până la ultimul copac pentru a-şi cumpăra un SUV sau o vilă pe litoral. Dar ţara s-a dovedit destul de mare şi de bogată ca să mai fie chiar şi acum, după 22 de ani, ceva de vândut, ceva de tăiat sau ceva de prăduit.
Poate că aceste aspecte nu ar fi fost suficiente ca să mă determine să public acest articol, dar publicitatea deşănţată care se face acestui proiect nu-mi miroase deloc bine. Ca să nu mai vorbesc de faptul că, potrivit spoturilor publicitare de pe la diverse televiziuni, suntem singura ţară în care, spre deosebire de minerii altor ţări, care s-au săturat de hrube şi vor să iasă la suprafaţă, ai noştri vor să intre în pământ...
Aşa că, mai jos veţi putea citi două puncte de vedere în care se spun lucrurilor pe nume. Articolele sunt primite pe e-mail, fără indicarea vreunei surse. Aşa că, dacă vreun blogger se simte lezat în drepturile sale de autor, îl rog să-mi facă cunoscut acest lucru pentru a remedia urgent situaţia. Iată primul punct de vedere.
“RMGC, lobby de 191.000 USD în presa americană. Efectul: Bloomberg i-a desfiinţat pe oponenţii proiectului
Doar 191.000 de dolari. Atît a cheltuit Roşia Montană Gold Corporation pentru servicii de lobby pe lîngă publicaţiile prestigioase The Economist, The Sunday Times, Wall Street Journal, International Herald Tribune, Bloomberg şi televiziunea Fox News. Rezultatul a meritat: Bloomberg i-a desfiinţat pe oponenţii proiectului de la Roşia Montană şi a publicat numai ştiri care promovau exploatarea de aur.
La sfîrşitul anului 2009, Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a încheiat un contract pentru servicii de lobby cu Public Strategies Inc., companie de profil din Statele Unite ale Americii. Durata contractului a fost de şase luni, iar suma achitată de RMGC pentru serviciile de lobby a fost de 191.000 de dolari. Pentru această sumă, Public Strategies s-a angajat să contacteze jurnalişti din SUA şi Europa pentru a-i informa despre progresul proiectului minier de la Roşia Montană. Listele cu jurnalişti erau întocmite de firma de lobby în urma unor documentări realizate de angajaţii acesteia. Anexele contractului specifică ce jurnalişti a contactat Public Strategies pentru RMGC, de la ce instituţii media erau aceştia şi care a fost modalitatea prin care s-a luat legătura cu ei. Pe listă se află angajaţi ai unora dintre cele mai prestigioase publicaţii, agenţii de presă şi televiziuni din Europa şi SUA. Este vorba despre The Economist (săptămînal), The Sunday Times (săptămînal), Wall Street Journal (cotidian), International Herald Tribune (ediţia internaţională a lui New York Times), Bloomberg (agenţie de presă) şi Fox News Channel (televiziune din SUA).
Efectele lobby-ului Public Strategies s-au văzut în august 2010, când în Bloomberg Businessweek, revistă economică a agenţiei Bloomberg, apare un interviu pe cinci pagini cu Thomas Kaplan, unul dintre acţionarii importanţi ai Gabriel Resources, compania care controlează RMGC. Articolul, care a fost preluat şi de Ziarul Financiar în ediţia din 31 august 2010, insistă pe şomajul care ajunge la 80% la Roşia Montană şi accentuează că regiunea este „înapoiată economic“. De asemenea, Bloomberg arată că, una dintre piedicile din calea proiectului minier de la Roşia este reprezentată de locuitorii din zonă, care contestă puternic proiectul pe motive ecologiste. În interviu (de fapt, un lung articol de PR), Kaplan se declara îndrăgostit de „dealurile verzi ale Transilvaniei“ şi arăta că mineritul este „cel mai bun mijloc pentru a ajuta economia României“. Materialul apărut în Bloomberg Businessweek este semnat de Jason Kelly şi Irina Savu (corespondent al revistei), jurnalişti aflaţi pe lista celor contactaţi de Public Strategies pentru RMGC. Anterior interviului cu Thomas Kaplan, în iunie 2010, în acelaşi săptămînal apărea un articol care arăta că proiectul RMGC obţinuse aprobarea Guvernului, dar şi că preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul susţin proiectul minier.
Şi alte publicaţii de pe lista firmei de lobby au publicat articole despre Roşia Montană, dar anterior contractului încheiat între RMGC şi Public Strategies. De exemplu, în aprilie 2006, The Economist publica un articol cu titlul „Nu vrem aur, suntem români“. Iată cîteva pasaje din acel material: „În mod normal, un investitor care promite crearea a 1.200 de slujbe şi o creştere economică de două miliarde de dolari într-o ţară săracă este binevenit. Dar nu când investiţia este o mină de aur şi ţara este România. Există argumente puternice în favoarea minei, deşi acestea cu greu se fac auzite în media partizană şi uşor impresionabilă din România“. De asemenea, pe www.foxnews.com, portalul televiziunii cu acelaşi nume, au apărut în 2007 mai multe texte de opinie care arătau că ONG-urile ecologiste se împotrivesc proiectului minier de la Roşia Montană, deşi investiţia ar aduce beneficii economice foarte importante zonei. Unul dintre aceste articole prezintă filmul Mine your own business, finanţat de Gabriel Resources, în care ONG-urile sunt criticate puternic pentru că se împotrivesc unor proiecte care ar salva de sărăcie regiunile în care sunt implementate.
Contractele de publicitate ori călătoriile de documentare în Noua Zeelandă sunt instrumentele preferate ale RMGC pentru a controla redacţiile multor publicaţii şi posturi de radio/televiziune. Efectele sunt nedifuzarea informaţiilor dăunătoare proiectului aurarilor şi/sau înlocuirea lor cu unele favorabile RMGC.
Joi, 20 ianuarie, de exemplu, în faţa Ministerului Culturii, circa o sută de reprezentanţi ai unor ONG-uri au manifestat în favoarea introducerii Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO. În Jurnalul Naţional, ultima ştire publicată pe subiectul „Roşia Montană/UNESCO“ a fost în decembrie, când D. Rodwell, un expert angajat de RMGC, declara că „Roşia Montană nu poate fi inclusă în patrimoniul UNESCO“. În România liberă, ediţia electronică, a apărut articolul „Peste o sută de persoane au manifestat pentru includerea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO“. Articolul a fost şters după câteva minute. El a rămas în memoria Google. Pentru a echilibra lipsa acestei opinii cu una contrară, sâmbătă a apărut un text despre scrisoarea anti-UNESCO semnată de primarul şi consilierii din Roşia Montană.
Şi în Capital e aceeaşi poveste: articolul intitulat surprins de Google “Ecologizarea zonei Roşia Montană nu se poate face nici în 200 de ani” a fost probabil considerat prea periculos pentru bugetul de publicitate aşa că a fost scos.
Vineri, 21 ianuarie, două ONG-uri au lansat un raport de cercetare din care reieşea că sunt de două ori mai numeroşi parlamentarii care susţin legea anticianură şi, respectiv, care se împotrivesc proiectului RMGC decât cei pro-cianură şi pro-RMGC. România liberă, unde ziariştii încearcă mai insistent să-şi facă datoria, a publicat articolul „Parlamentarii români ar putea salva Roşia Montană“; articolul a fost şters de pe faţa site-ului şi înlocuit, după câteva ore, cu altul mult îmbunătăţit: s-a păstrat informaţia despre parlamentarii cu pricina, dar votul lor era neutralizat cu citate din opinii ale unor susţinători ai cianurii. Echidistanţă, nu-i aşa? În Evenimentul zilei căutaţi degeaba cele două ştiri.
În august anul trecut, RMGC a dus în Noua Zeelandă o delegaţie de jurnalişti şi şefi din trusturile de presă române pentru a le demonstra că mineritul cu cianuri nu dăunează mediului. Pe listă s-au aflat:
Vlad Macovei, redactor-şef la Evenimentul zilei, Robert Turcescu (ex-Realitatea-Caţavencu), Ioan T. Morar (Academia Caţavencu), Mihai Tatulici (R-C), Livia Dilă (B1 TV), Doru Buşcu (director editorial A.C.), Emil Hurezeanu (preşedintele Grupului R-C), Daniel Apostol (director executiv Money Channel), Floriana Jucan (director general Q Magazine), Sorin Freciu (preşedintele Consiliului de Administraţie al R-C), Rareş Bogdan (Ziua de Cluj) şi Roxana Voloşeniuc (Elle). Evenimentul a fost organizat de Corina Vinţan, fost purtător de cuvînt al Ministerului Afacerilor Externe şi partener al Links Associates, firmă de PR. Majoritatea participanţilor a scris în termeni pozitivi despre tehnologia exploatării cu cianură folosită de RMGC.
(Silviu APOSTOL, Mircea TOMA)”

Alt punct de vedere ne spune:
“România a pierdut în perioada 1952-1960 printr-o firmă sovieto-română, cea mai mare rezervă energetică a ţării, 17.288 tone de uraniu. Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a supărat foc, pentru că sovieticii nu ne-au dat nouă utilaje pentru extragerea uraniului. Politicienii de astăzi vor să dea unei firme canadiano-române cu acţionariat american zăcămintele de metale rare şi preţioase de la Roşia Montană în schimbul locurilor de muncă (praf aruncat în ochi). Participaţia României în această firmă este de doar 20% şi riscă să ajungă la 0,6% în urma ultimei majorări de capital, la care acţionarul român nu a putut participa. Statul urmează să suporte cheltuielile de întreţinere a barajului şi a sistemelor de captare, monitorizarea emisiilor de acid cianhidric, pompare şi tratare a apei pe o perioadă nedeterminată, estimate la 12 milioane de euro anual. (...)
Statul român ar primi 4% redevenţe pentru aur şi argint. Presa vorbeşte despre majorarea acestui procent la 6% prezentat ca o negociere reuşită, fără să se spună că în ţări ca Africa de Sud redevenţele pentru metale preţioase sunt de minim 20%.
În cele 200 de milioane de tone de minereu care se doresc a fi procesate cu cianuri la Roşia Montană se estimează a fi 1,5 grame de aur pe tona de minereu şi 11,7 grame de argint pe tonă. Dacă nu vi se pare o exploatare rentabilă, aveţi dreptate! Motivaţia pentru acest proiect stă în metalele rare care însoţesc zăcămintele de aur:
Vanadiu – 2.500 grame pe tonă, arseniu – 5.000 grame pe tonă, titan – 1.000 grame pe tonă, molibden - 10 grame pe tonă, nichel - 30 de grame pe tonă, crom - 50 grame pe tonă, cobalt - 30 grame pe tonă, galiu - 300 grame pe tonă, germaniu - 20 grame pe tonă, wolfram etc.
Dacă punem aceste resurse în context mondial, epuizarea resurselor de energie şi nevoia dezvoltării energiilor regenerabile, a panourilor fotovoltaice şi turbinelor eoliene, descoperim că prima criză cu care se va confrunta lumea nu va fi cea petrolieră, ci a metalelor neferoase.
Galiu, spre exemplu, care se găseşte la Roşia Montană în cantităţi de 300 de ori mai mari decât aurul, este folosit în fabricarea panourilor fotovoltaice şi preţul actual este de 900 de dolari/Kg. Utilizarea lui va creşte pe măsură ce tehnologiile vor fi perfecţionate şi rentabilitatea energiei solare va creşte cu scumpirea petrolului.
26% din resursele de cupru extractabil din scoarţa Pământului s-au pierdut deja în gropi de gunoi. Închiderea minei de cupru de la Roşia Poieni pentru a se face loc RMGC a dus la disponibilizarea a sute de muncitori, de care oficialii Gold Corporation nu îşi aduc aminte când fac calculele locurilor de muncă.
Din anumite informaţii, în contractul de concesiune secretizat se spune că orice metal în plus recuperat intră în beneficiul celui care exploatează zăcământul. Falsa desecretizare trâmbiţată de Traian Băsescu nu a făcut lumină asupra acestui aspect.
Turcia, Cehia, Grecia, Costa Rica, Germania, Argentina, Filipinie au interzis mineritul cu cianuri (de ce guvernanţii noştri permit?!).
Parlamentul European a cerut Comisiei Europene interzicerea acestei tehnologii de minerit până la sfârişitul anului 2011. Aduceti-vă aminte de accidentul de la Baia Mare de acum 10 ani. Ungaria l-a considerat cea mai mare catastrofă după Cernobâl. Statul român are de plătit circa 200 de milioane de dolari despăgubiri.
La Roşia Montană ar urma să se folosească aproximativ 1.561.000 tone substanţe periculoase, dintre care 84.000 tone de cianură în cea mai mare carieră cu crater deschis din Europa şi cel mai mare baraj, înalt de 185 m. Gândiţi-vă la efectele pe care un posibil accident le-ar avea asupra Deltei Dunării, un ultim bastion european pentru protejarea biodiversităţii.
Roşia Montană este unul dintre siturile cele mai bogate în resurse de patrimoniu cultural ale României, cuprinzând într-un teritoriu întins pe cca. 650 ha, 50 monumente istorice clasate, dintre care 7 desemnate ca monumente de valoare naţională şi universală. De asemenea, patrimoniul cultural de la Roşia Montană este recunoscut şi prin Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional.
Acest statut juridic de protecţie plasează Roşia Montană înaintea multor oraşe prin numărul şi valoarea monumentelor istorice şi pe primul loc între aşezările rurale ale României. Conform legii, protejarea şi punerea în valoare a acestor valori instituite reprezintă lucrări de utilitate publică, de interes naţional.
Academia Română, Casa Regală, ICOMOS (Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor), ca organizaţie expert a UNESCO, Ad Astra, Alburnus Maior, ONG-uri din România şi internaţionale, numeroşi experţi, instituţii, studenţi şi cercetători români din străinătate (RSSA, LSRS) recomandă şi susţin includerea Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO.
Constatăm că ruşinea de a fi român şi lipsa de reacţie a românilor în faţa nedreptăţilor a fost indusă de aceleaşi televiziuni care, astăzi sunt complice la cel mai mare jaf din istoria poporului român.
Vă aflaţi printre puţinii care au rezistat campaniei de dezinformare în care au fost angajate televiziunile, de aceea vă solicităm implicarea nu doar ca simplu semnatar, ci ca militant, să faceti cunoscut adevărul despre proiectul minier de la Roşia Montană.”

Mesajul în care am primit cel de al doilea punct de vedere se încheie cu îndemnul de a citi şi da mai departe dacă eşti preocupat de viitorul acestei ţări. Este exact ceea ce am făcut.
Să auzim de bine!
Adăugare pe 22.02.2011: Instituţia imparţială şi de o neutralitate proverbială, pe numele ei C.N.A. a amendat un post de televiziune pentru că a prezentat un reportaj dezechilibrat despre Roşia Montană. Gestul mă determină să număr câte reportaje dezechilibrate pe diferite teme se prezintă zilnic pe diferite posturi şi nimeni nu zice nimic. Acelaşi gest mă determină să întreb cu naivitatea care mă caracterizează: reclama deşănţată care i se face nu e o imagine dezechilibrată? Interviurile numai favorabile care se prezintă permanent nu sunt imagini dezechilibrate? Dar toate astea sunt nimic faţă de grija care o am faţă de Preşedinte. Va fi amendat pentru intervenţia sa în favoarea proiectului?

vineri, 17 februarie 2012

Întâmplări cu Nelu ceasornicarul (4)

Imagine preluată de pe forum-lokomotiv.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Haideţi ca să vă mai povestesc o întâmplare cu Nelu ceasornicarul. Într-o postare precedentă, vă povesteam că, de la Nelu am reuşit chiar să fur ceva meserie. Suficientă ca să repar ceasurile din dotarea familiei şi, atunci când era o urgenţă, chiar şi pe ale prietenilor. Dar nu am făcut din asta un obicei pentru că, pe lângă meseria pe care mă lăsa să i-o fur, Nelu m-a ajutat de multe ori chiar cu piese de schimb. Şi asta la modul gratuit, deşi pe el îl costau destul. Aşa că, de cele mai multe ori, îi trimeteam la atelierul lui pentru reparaţii.
Nu am vrut şi nici nu m-am gândit vreodată să speculez bunătatea lui dincolo de limitele bunului simţ. Şi eram sigur că nu mă voi face de râs trimiţându-mi prietenii la el, pentru că Nelu nu numai că repara orice, dar repara bine. Poate că nu întotdeauna la modul cel mai rapid, dar întotdeauna la cea mai înaltă calitate. Chiar dacă era nevoie să ungă doar un ax, Nelu desfăcea şi curăţa tot ceasul şi ungea toate locurile care cereau aşa ceva. Dar nu era singura calitate a reparaţiilor făcute de Nelu, ci mai era o alta, cel puţin la fel de importantă: reparaţiile erau foarte ieftine. Atât de ieftine că, mă întrebam adesea din ce trăieşte...
Ca de obicei, este după-amiază, este o zi plăcută de primăvară, clienţii s-au rărit, aşa că ne punem pe şuetă. Nu apucăm noi să schimbăm prea multe vorbe, că intră în magazin un tânăr cu o gentuţă în mână.
- Bună ziua! îl întâmpină Nelu amabil.
- Bună ziua, bună ziua! îi răspunde junele şi mai amabil.
- Cu ce vă ajut? continuă Nelu seria amabilităţilor.
- Ştiţi, am avut un ceas la reparat la dumneavoastră săptămâna trecută, continuă tânărul, tot numai zâmbet.
Hopa! mă grăbesc eu să trag concluzii în gând, să vezi că amicul are o nemulţumire.
- Nicio problemă, răspunde Nelu condus, probabil, de gânduri asemănătoare. Eu acord garanţie la orice lucrare. Haideţi să vedem despre ce e vorba!
- Nu, nu! sare flăcăul ca ars, nu e vorba de aşa ceva. Din contră, sunt foarte mulţumit.
- Atunci? ridică Nelu o sprânceană.
- Vroiam să vă spun că şi ceasul soţiei s-a stricat, continuă flăcăul punând un ceas pe tejghea.
- O, nicio problemă! exclamă Nelu vesel, îl reparăm şi pe el.
- Da, da, mulţumesc, sigur, dar mă gândeam...
- Vă rog, îl incurajează Nelu curios.
Tânărul ridică gentuţa, o desface şi deşartă pe tejghea vreo douăzeci de ceasuri dintre cele mai diverse, după care continuă:
- Ştiţi... mă gândeam, îşi face junele curaj, vedeţi... am adus aici ceasurile tuturor prietenilor mei... he he, destule, nu? rânjeşte tânărul.
- Şi? îl întreabă Nelu ridicând şi cealaltă sprânceană.
- Mă gândeam că, dacă v-am adus atâtea ceasuri la reparat, pe al soţiei să îl reparaţi gratis...
Să auzim de bine!

joi, 16 februarie 2012

Big brother există!

Imagine preluată de pe sepoarta.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Primesc de la un prieten atrticolul e mai jos, probabil compilat de pe vreun blog sau o revistă, cred că din State, dacă mă iau după ceea ce scrie printre rânduri. Nu ştiu dacă toate cele de mai jos sunt aplicabile şi aplicate în România, dar nu pot să uit sumele mari alocate de Guvernul nostru diferitelor instituţii care au drept scop declarat urmărirea directă sau ascunsă. Oricum, scenariile ştiinţifico fantastice care ilustrau dorinţa de supraveghere a fiecărui ins la nivel mondial, au rămas în urmă...
“Războiul împotriva terorii reprezintă un efort demarat la nivel mondial, care a impulsionat investiţii masive în industria de supraveghere globală – care acum pare a deveni un război împotriva “libertăţii şi protecţiei vieţii private”. Având în vedere toate noile tehnologii de monitorizare ce sunt acum implementate, vacarmul produs de interceptarea fără mandat pare discutabilă. Ţărilor celor mai avansate din lume, şi din punct de vedere economic, şi tehnologic, le este urmărită populaţia, identificată şi centralizată în baze de date, dintr-un colţ în altul.
Guvernele, ajutate de companii private, adună un munte de informaţii cu privire la fiecare cetăţean obişnuit, care pare până acum dispus să îşi dea libertatea la schimb pentru securitate. Aici sunt doar câteva dintre modurile în care matricea de date este formată:
GPS-ul
Cipurile de poziţionare globală – GPS – apar acum peste tot, de la paşapoarte SUA la telefoane mobile şi la maşini. Utilizările mai frecvente includ: urmărirea angajaţilor precum şi toate formele de investigare privată. Apple a anunţat recent colectarea locaţiei precise a utilizatorilor de iPhone prin GPS, pentru vizualizare publică, în plus faţă de spionajul asupra utilizatorilor în diverse alte moduri.
Internetul
Browser-ele de Internet vă înregistrează fiecare mişcare, creând aplicaţii, cookie-uri, detaliate cu privire la activităţile dumneavoastră. S-a descoperit că ANS-ul [Agenţia naţională de securitate] are cookie-uri pe site-ul său care nu expiră până în 2035. Principalele motoare de căutare ştiu pe unde aţi navigat vara trecută; şi achiziţiile online sunt centralizate în baze de date, se presupune pentru utilizarea în scopuri de publicitate şi servicii pentru clienţi. Adresele IP sunt colectate şi chiar făcute publice. Site-uri controversate pot fi marcate la nivel intern de către site-uri guvernamentale, cum se poate face şi redirecţionarea traficului pentru a bloca toate site-urile pe care guvernul vrea să le cenzureze. S-a recunoscut acum faptul că reţelele sociale (Facebook, HI5, etc.) nu oferă confidenţialitate, având în vedere că tehnologiile avansate sunt folosite pentru monitorizarea în timp real a utilizatorilor din reţelele sociale. Legea privind securitatea cibernetică încearcă să legalizeze colectarea şi exploatarea informaţiilor personale. iPhone-ul Apple, de asemenea, înregistrează şi stochează datele de navigare. Toate acestea în ciuda opoziţiei copleşitoare a cetăţenilor faţă de supravegherea cibernetică.
RFID
Uitaţi de cardurile de credit, care sunt urmărite cu meticulozitate, sau de cardurile de membru pentru lucruri nesemnificative precum închirierea DVD-urilor cu filme, care necesită SSN-ul [social security number] dumneavoastră. Orice persoană are Costco, CVS, carduri pentru lanţurile de magazine şi multe altele. “Cartelele de proximitate” RFID duc tehnica de urmărire la un nou nivel de utilizare, gama variind de la carduri de loialitate, student ID, acces fizic şi acces la reţeaua de computer. Ultimele inovaţii includ o pulbere de RFID, dezvoltată de Hitachi, ale cărei utilizări sunt nelimitate.
Camerele de urmărire a traficului
Recunoaşterea plăcuţelor de înmatriculare auto a fost folosită pentru a acorda autorizaţia de a acţiona poliţiei rutiere din Statele Unite, dar s-a dovedit că în Anglia tehnologia are dublă utilizare, cum ar fi marcarea activiştilor, în temeiul legii privind terorismul. Poate cea mai comună utilizare va fi de a colecta bani şi a acoperi deficitele bugetare prin amenzile date pentru greşelile din trafic, dar utilizarea poate promova şi tactici precum monitorizarea pietonilor.
Camerele video ale computerelor şi microfoanele
Faptul că laptopurile – achiziţionate pe buzunarul contribuabililor – le-au spionat copiii din şcolile publice (la domiciliu) este scandalos. Cu ani în urmă, Google a început oficial să utilizeze “amprentarea audio” a computerului în scopuri de publicitate. Ei au acceptat să colaboreze cu ANS, cea mai dezvoltată reţea de supraveghere din lume. Companiile private de comunicaţii au fost deja expuse publicului, pentru comunicaţiile transmise către ANS.
Acum, toate cuvintele dvs. – scrise şi vorbite – fac legătura cu matricea de securitate la nivel mondial.
Supravegherea publică prin microfoane
Această tehnologie a parcurs un drum lung de la posibilitatea detectării sunetelor de focuri de armă în zone publice, până la realizările din prezent, de ascultare a şoaptelor cu potenţial periculos rostite în public. Această tehnologie a fost lansată în Europa pentru a “monitoriza conversaţii” şi a detecta “agresiunea verbală” în locuri publice. Sound Intelligence este un producător de tehnologie pentru analiza discursului şi site-ul său promovează modul în care aceasta poate fi uşor integrată în alte sisteme.
Biometria
Cel mai popular sistem de autentificare biometrică folosit în ultimii ani a fost Recunoaşterea Iris. Principalele aplicaţii sunt controlul de intrare, ATM-urile şi programele Guvernului.
Recent, companiile naţionale şi guvernele au utilizat datele biometrice de autentificare, inclusiv analiza amprentelor digitale, recunoaşterea irisului, recunoaşterea vocii, sau chiar combinaţii ale acestora, pentru a le implementa în dezvoltarea cărţilor naţionale de identificare.
ADN-ul
De la toate persoanele sub vârsta de 38 de ani s-a prelevat sânge, în copilărie. În Anglia, ADN-ul prelevat la testele de rutină este trimis la bazele de date secrete. Mai multe rapoarte au arătat că există baze de date secrete ale Pentagonului, in care pastreaza ADN-ul “teroriştilor”, iar acum şi ADN-ul cetăţenilor americani este centralizat în baze de date. ADN-ul digital este folosit acum şi pentru combaterea hackerilor.
Microcipurile
Parteneriatul HealthVault Microsoft şi VeriMed este încheiat în scopul de a crea microcipuri RFID implantabile. Microcipurile pentru urmărirea animalelor noastre de companie devin ceva comun şi sunt promovate cu intenţia de a ne face să acceptam implantarea lor şi la copiii noştri în viitor… FDA a aprobat deja această tehnologie pentru oameni şi o va introduce pe piaţă ca un miracol medical, din nou, pentru siguranţa noastră!
Recunoaşterea facială
Anonimatul în public nu mai există! S-a recunoscut folosirea tehnologiei de recunoaştere facială în cadrul evenimentelor de campanie a lui Obama, la evenimente sportive, iar mai recent la protestele G8/G20 în Canada. Această tehnologie recoltează, de asemenea, date din imaginile postate pe Facebook şi cu siguranţă va fi conectată la camerele video de urmărire a traficului.
Toate acestea duc la tehnologia de anticipare a comportamentului. Nu este suficient că suntem identificaţi şi că ni se cartografiază locaţia; demersurile de supraveghere din partea statului urmăresc să ştie încotro ne îndreptăm şi prin intermediul profilului psihologic. Tehnologia a fost comercializată deja pentru diverse utilizări, cum ar fi blocarea hackerilor. Se estimează că, prin intermediul acestei tehnologii, calculatoarele ştiu cu o precizie de 93% unde vom fi, înainte de a face noi prima mişcare. Şi despre nanotehnologie se crede că va juca un rol important, oamenii de ştiinţă folosind nanoparticule pentru a influenţa direct comportamentul şi luarea deciziilor.
Mulţi dintre noi se întreabă: Ce s-ar face cineva cu toate aceste informaţii, pentru a ne ţine sub urmărire şi a ne centraliza într-o bază de date? Se pare că cei ce ne făuresc viitorul nu au în vedere respectarea dreptului la viaţă privată, ci doar dorinţa lor de a controla toată viaţa noastră.”
Ei, ce mai ziceţi? Nu aţi avut niciodată senzaţia că sunteţi urmăriţi?
Să auzim de bine!

miercuri, 15 februarie 2012

Cozile comuniste

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Poza. Poza era aceea care îi deranja pe liderii comunişti. Totul trebuia să iasă bine în poză. Că era sau nu real, asta nu mai conta. Poza era elementul decisiv. Era poza bună? Totul era în regulă. Nu era poza bună? Era jale, trebuiau luate măsuri.
Şi în vremea aceea oamenii aveau prostul obicei să mănânce. Iar piaţa era cum era, adică comunistă, adică goală. Ca urmare, atunci când la un magazin era un gestionar mai activ şi aducea, să zicem, portocale, imediat se forma o coadă. Între noi fie vorba, coada era un element nelipsit al oricărei aprovizionări, începând cu hârtia igienică. Ce făceau autorităţile când li se raporta că zilnic se formează o coadă pentru portocale la magazinul alimentar numărul 135 (pentru că pe vremea aceea, alimentarele, ca şi farmaciile de altfel, nu aveau nume, ci numere)? Ei bine, să nu credeţi că aprovizionau cu portocale toate unităţile pentru a nu se mai forma cozi. Nuuu, nici vorbă! Autorităţile desfiinţau magazinul după logica elementară „nu mai e magazin, nu mai e nici coadă”.
Erh, dar comunismul a dispărut şi asta nu de ieri, de alaltăieri, ci de 22 de ani! O perioadă suficient de lungă ca să crezi în dispariţia lui totală. Dar iată că viaţa bate filmul şi iarna bate viaţa. Suficient de puternic ca să îngroape sub zăpadă mii sau zeci de mii de oameni, zeci sau sute de localităţi, zeci sau sute de kilometri de drumuri. Iar îngropatul nu s-a dovedit doar o figură de stil, ci unul la modul cel mai propriu, pentru că au murit oameni adulţi, au murit copii.
Dacă în privinţa adulţilor putem risca să mergem pe mâna trufaşă şi dispreţuitoare a domnului Mircea Toader (în stilul deja cunoscut al partidului de guvernământ), care afirmă că aceştia erau beţivi adormiţi prin şanţuri, în privinţa copiiilor nu mai avem nimic de completat.
Ei bine, ce fac guvernanţii noştri? Păi, ce să facă şi ei altceva decât să păstreze bunele tradiţii comuniste. Cer primarii declararea stării de alertă? Să ceară! Nu primesc nimic pentru că situaţia e normală, conform spuselor lui El lider maximo. Cer primarii declararea stării de urgenţă? Să fie sănătoşi, nu declarăm nimic, totul e în parametrii normali, conform ordinelor aceluiaşi conducător. Mor oameni? Ei şi, mor prima dată oameni? Au casele îngropate? Şi ce-i cu asta? Să zică mersi că nu le-au fost luate de ape... Mor vitele de frig sau nemâncare? Şi ce dacă? Au murit mai multe când cu gripa porcină sau cea aviară.
Ce e în mintea acestor primari? Cum pot ei cere aşa ceva ca să strice poza? Cum să apară guvernul ca fiind unul care nu stăpâneşte situaţia? Cum să stricăm poza lui la care trudesc cu spor atâţia oameni? Nu e păcat de munca lor? Ne-am chinuit atât ca să oferim lumii o frunză şi un logo acestei ţări, ne-am chinuit atât ca lumea să creadă că România e condusă de oameni competenţi şi acum vin niscai primari descreieraţi ca să ceară declararea a tot felul de stări, de parcă de ei sau de oamenii din localităţile lor ne arde nouă acum... Cum pot fi atât de limitaţi, cum pot strica ei o poză atât de frumoasă?
Peştele de la cap se împute, spune o zicală. În lumina ultimelor evenimente, eu cred că şi de la cozi. De la cozile de comunişti perpetuate printre noi...
Să auzim de bine!

marți, 14 februarie 2012

Cine ne face zile fripte

Imagine preluată de pe inoxpro.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Cu câteva zile în urmă am găsit ştirea de mai jos, transmisă pe Hot News (fiind o ştire publicată pentru România, este absolut normal să NU fie scrisă cu diacritice. Mi-am permis eu această corectură...):
“Statul american Illinois a dat în judecată SP pentru amplificarea crizei ipotecare şi financiare / De Dragoş Comache.
Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's a fost dată în judecată de procurorul general al statului american Illinois, pentru amplificarea crizei ipotecare şi financiare prin atribuirea de calificative exagerate unor instrumente financiare garantate ipotecar riscante, potrivit Reuters.
Procurorul general Lisa Madigan a declarat că agenţia, în încercarea de a-şi spori cota de piaţă, a comis fraude şi şi-a compromis independenţa prin acordarea de ratinguri incorecte, în multe cazuri calificative AAA, pentru a intra în graţiile băncilor de pe Wall Street, care emiteu aceste instrumente.
"S&P a obţinut sute de milioane de dolari pe an prin atribuirea acestor ratinguri. Fără susţinerea agenţiilor de rating, niciunul dintre aceste instrumente nu ar fi fost cumparat de mulţi investitori", a declarat ea.
Procurorul general al statului Illinois acuză Standard & Poor's şi McGraw-Hill, acţionarul majoritar al agenţiei, că au încălcat legile referitoare la fraudă şi practici comerciale înşelătoare. Autorităţile cer recuperarea profiturilor obţinute de S&P din acordarea de calificative exagerate şi o amendă de 50.000 de dolari pentru fiecare încălcare a legii.
David Wargin, purtător de cuvant al S&P, a respins acuzaţiile şi a spus că agenţia "se va apăra viguros".
Standard & Poor's şi principalii săi rivali, Moody's şi Fitch, au fost criticaţi intens de investitori şi de autorităţile de reglementare pentru ratingurile acordate instrumentelor financiare structurate, care ulterior s-au dovedit a fi "toxice".
De regulă, agenţiile de rating sunt plătite de către emitenţii de valori mobiliare pe care le evaluează. Criticii spun că acest lucru creează conflicte de interese şi îi determină pe emitenţi să plătească agenţia care oferă cel mai bun rating.”

Ei, ce părere aveţi acum, după ce aţi citit această ştire? Dacă încă nu aveţi una, atunci haideţi să vă ajut eu puţin.
Nu cred că mai este un secret pentru cineva faptul că economia mondială se bazeză pe un sistem financiar speculativ. Este cauza care a dus la actuala criză financiară, este cauza pentru care o firmă, chiar dacă este prosperă, poate da faliment într-o zi doar datorită unui zvon lansat la bursă. Personal, îmi este greu să cred că un sistem poate fi eficient şi viabil atât timp cât se bazează pe mecanisme speculative. Să ne reamintim cum, nu cu mulţi ani în urmă, un investitor speculativ, doar el singur, era să provoace o criză mondială a argintului. Iar despre broker-i care ei, singuri-singurei au provocat prăbuşirea unor bănci uriaşe prin speculaţiile lansate de ei nici nu mai are rost să pomenesc pentru că sunt cazuri ştiute şi de copiii din Drumul Taberei...
Un mare rol în aceste operaţiuni financiare, atât la nivel micro, cât şi la nivel macroeconomic, îl au agenţiile de rating. Nu vreau să mă refer acum la faptul că, din câte ştiu, majoritatea lor se află peste ocean... Dar vreau să mă refer la cotaţiile pe care aceste agenţii le acordă mecanismelor economice ale diferitelor ţări.
Probabil că un finanţist de calibru îmi va putea demonstra utilitatea acestor agenţii (deşi ştirea de mai sus aruncă serioase îndoieli asupra respectivei utilităţi...) în cadrul unei economii globalizate şi speculative. La fel de probabil este şi faptul că, unui investitor, fie el speculativ sau nu, aceste evaluări îi pot fi de ajutor. Dar haideţi să ne gândim şi la un alt efect. Economia unei ţări parcurge o perioadă de criză. Asta o face să apeleze la împrumuturi externe prin intermediul diferitelor instrumente financiare, dar care toate sunt purtătoare de dobândă. Experţii ţării aflate în criză îşi fac predicţii şi calcule care le arată că vor putea depăşi momentul graţie respectivelor împrumuturi. Ei bine, iată că vine o blestemată de astfel de agenţie şi spune tare, să audă toată lumea, că îi va scădea rating-ul ţării aflate în impas. Dint-o dată, situaţia care părea ca şi rezolvată, se transformă într-una catastrofală, pentru că dobânzile vor fi mult, mult mai mari. Altfel spus, după ce că are probleme, agenţia i le face şi mai mari prin respectivul anunţ. Pe ansamblu, pot spune că prin acest comportament, agenţiile respective ajută cu adevărat ţările aflate în criză, dar nu să iasă, ci să intre mai adânc.
Vede cineva dintre voi un rol pozitiv în asta? Eu nu. Singurul efect pe care îl văd este creşterea profiturilor băncilor creditoare. La fel cum nu văd nimic pozitiv în faptul că li se permite să ameninţe ţări (ştire: agenţia lu’ peşte a avertizat Franţa că îi va scădea rating-ul... bla, bla, bla). Aşa că, ce s-o mai lungesc, cred că va mai curge multă apă pe Dâmboviţa până mă va convinge cineva de rolul util al acestor agenţii.
Să auzim de bine!

luni, 13 februarie 2012

Fenomene stranii pe teritoriul României (3)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Este un subiect pe care nu l-am mai abordat de o vreme bună. Dar, ca să spun o platitudine, timpul trece, vremea trece, nu pot să rămân la toate rece…
Drept pentru care, viaţa şi-a văzut de drumul ei, de treburile ei, guverne vin şi pleacă, zăpezi vin şi se topesc şi aşa mai departe. O mulţime de întâmplări şi fenomene care ascund în ele şi fenomene stranii. Haideţi să le vedm pe ultimele.
Primul fenomen straniu pe ziua de azi este felicitarea adresată de domnul Băsescu domnului Boc, odată cu predarea mandatului, felicitare care a sunat cam aşa: îl felicit pe cel care pleacă pentru guvernul pe care l-a adus. Nu este straniu că un preşedinte îl felicită pe un prim ministru demisionar pentru că a adus un guvern pe care NU EL l-a adus, ci premierul desemnat, recte domnul Mihai Răzvan Ungureanu?
Al doilea fenomen straniu este cel legat de vârsta membrilor noului cabinet, vârstă pentru care felicitările şi îndemnurile nu mai contenesc. Nu este straniu că se vorbeşte de vârsta crudă a noilor guvernanţi, uitându-se de alde Verestoy sau Oprea, ca să mă refer doar la ei?
Al treilea fenomen straniu petrecut pe teritoriul României contemporane este cel al promisiunilor şi planurilor anunţate de către fiecare membru al noului cabinet. Căci, nu este straniu pentru nişte miniştri să prezinte planuri de lungă perspectivă, adevărate proiecte sindicale, făcându-se că uită faptul că ei sunt desemnaţi doar pentru câteva luni, până la alegeri?
Cel de al patrulea fenomen straniu este produs de comportamentul celor bogaţi. Pentru că mi se pare foarte straniu ca, nicio vedetă, dar absolut niciuna dintre cele care sparg mii de euro în cluburi, nu au găsit de cuviinţă să trimită măcar o pereche de şosete năpăstuiţilor acoperiţi de zăpadă.
Mai este şi un al cincilea fenomen straniu. Iar el este provocat de declaraţiile membrilor guvernului românesc, în frunte cu primul lui ministru care, acuză locuitorii localităţilor acoperite de zăpadă de lene, deşi până şi copiii din Burkina Fasso ştiu că populaţia satelor româneşti este formată din bătrâni neputincioşi.
În sfârşit, al şaselea fenomen straniu petrecut pe teritoriul României. Pentru că mi se pare foarte straniu ca membrii unui nou guvern, cu prim ministrul lor în frunte, să aibă o atitudine la fel de cinică faţă de propriul popor, această atitudine fiind unul dintre motivele schimbării cabinetului anterior...
Spre deosebire de cele patru fenomene stranii care există la timpul prezent, cel de al şaptelea este pe cale să se petreacă. Este vorba de fenomenul straniu al creşterii preţului la gazul metan din cauza înrăutăţirii condiţiilor meteo, dar care preţ nu va reveni la cel vechi după îmbunătăţirea acestora.
Să auzim de bine!

vineri, 10 februarie 2012

Ce-i lipseşte românului (2)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Sunt un tip sincer şi consecvent, aşa că îmi menţin cele declarate în postările anterioare: locuiesc într-un bloc din Drumul Taberei. Poate că unora, această afirmaţie li se va părea una benignă, lipsită de semnificaţii. În fond, ce mare scofală e să locuieşti într-un bloc, fie el şi în Drumul Taberei?
Şi, aparent, chiar aşa este. Numai că, o analiză mai atentă ne poate releva multe aspecte legate de ceea ce se poate spune că numim un comportament social sau, de ce nu, o ţinută morală. De fapt, dacă analizăm problema sub aspect demografic, se poate lesne observa că un bloc de talie medie găzduieşte o populaţie egală numeric cu cea a unei comune sau a unui sat. Suficient pentru a se putea face mici analize sociale sau de comportament. Iar rezultatele obţinute, puse alături de altele, mai prestigioase, pot să ne dea o idee despre anumite trăsături specifice ale unei populaţii.
Sunt ani buni de când a fost montat un sistem de interfon în bloc. Unul dintre motive, dacă nu cel mai important, a fost acela că astfel, se limitează drastic circulaţia prin bloc a persoanelor necunoscute sau neavenite. Iar în lipsa unui portar, consider că este mijlocul cel mai sigur de protecţie antiefracţie colectivă. Dar iată că o parte din locatarii blocului meu nu se împacă cu această idee, periclitându-şi nu numai propriul apartament, ci şi pe cele ale vecinilor. Concret, unii dintre ei blochează uşa în poziţia deschisă cu o piatră sau covoraşul pentru şters. Rezultatele se văd aproape instantaneu: tot felul de indivizi încep să traverseze holul blocului sau să stea la o ţigară pe scări. Iar astea ar fi doar aspectele soft, ca să zic aşa... aspecte care nu se întorc doar împotriva mea sau a altor vecini, ci chiar şi asupra celor care recurg la respectiva practică.
Fiind un bloc cu mai multe etaje, constructorul s-a gândit că o ghenă ar fi chiar utilă, drept pentru care a şi construit-o. Astfel că, la fiecare etaj, există o cameră pentru ghenă, cameră prevăzută cu uşă, iar uşa prevăzută cu clanţă. Mai mult de atât, burlanul ghenei are prevăzut un capac foarte funcţional, între noi fie vorba, capac care acoperă deschiderea pentru aruncarea deşeurilor menajere. Ei bine, şi aici compatrioţii mei dau dovadă de acelaşi dezinteres care lezează nu numai interesele vecinilor de palier, dar chiar pe cele proprii. Cum? Foarte simplu: deşi nu au nicio reticenţă în a deschide uşa camerei sau capacul ghenei, la final refuză cu îndârjire închiderea lor. Rezultatul este la fel de brusc observabil: mirosul pestilenţial intră nu numai în apartamentele vecinilor, ci chiar în cel propriu.
Din acelaşi motiv al unui număr mai mare de etaje, blocul este dotat cu lift. Mai precis, două lifturi. Fiind o construcţie mai veche, lifturile sunt acţionate prin butoane şi nu prin voce sau puterea gândului... Ei bine, nici aceste umile butoane nu au scăpat tăvălugului civic... Astfel că, nu au fost cazuri singulare cele în care auzeam discuţii între ocupanţii vreunei cabine despre gradul de civilizaţie al nemţilor (băăă, acolo e mişto, să vezi ce curăţenie, ce ordonaţi e nemţii, lifturile zici că e de la NASA etc) pentru ca, după debarcarea lor să găsesc butoanele arse şi blocate de beţe de chibrit...
Fapte care mă determină că mă întreb, pentru a câta oară: acesta este spiritul românilor?
Să auzim de bine!