Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Nu vă mai plictisesc cu conţinutul marelui dejun. Îmbrăcarea şi valea spreo plajă. Care astăzi va fi plaja de la Nisteri, la o zvârlitură de băţ de hotel. Lăsăm maşinile parcate (eu nu conduc nici astăzi) la stradă şi coborâm aleea spre plajă animaţi de cele mai bune intenţii. Şi ziua va fi pe măsură.
Găsim un loc cu umbră, un loc cu verdeţă sub un pin cât toate zilele (de concediu…) şi purcedem la o campare în regim de urgenţă, după care intrăm în apă cu măşti şi tuburi de respirat, inclusiv cu camera de filmat subacvatică. În zonă nu am văzut mare lucru, dar pe lângă stânci reuşim câteva performanţe demne de National Geographic. Un melc de mare fără cochilie, mare cât două palme de-ale mele, ne apare în câmpul vizual şi reuşesc să-l filmez minute bune. Tipul unduieşte armonios indiferent la acţiunile mele făcute cu unicul scop de a-l enerva. După care cârduri de peşti coloraţi, cu comportamente dintre cele mai ciudate ni se înfăţişează şi ni se oferă filmării. Un peşte stă fixat pe o stâncă şi îşi întoarce ochişorii spre mine aidoma unui căţel. Un altul, vădeşte o curiozitate neobişnuită, venind el spre mine sau spre cameră. Un altul, cu o pată neagră şi rotundă pe fund se joacă de-a v-aţi ascunselea cu mine printre stânci. O feerie de tot felul de plante şi anemone unduieşte în bună armonie. O anemonă mai obraznică îşi lipeşte tentaculele de mânerul minciocului meu, dar renunţă rapid pentru că plasticul din care e făcut nu place nici măcar unei anemone… Crabii vii sau doar carapace se văd pe tot locul pe fundul mării, iar unul mare cât podul palmei mele se ascunde grăbit când vede ce urât arăt cu masca subacvatică. Şaizeci de clipuri am făcut dragii mei în acele momente şi, dacă nu se terminau bateriile, mai făceam şi acum.
Se face ora plecării şi ne îndreptăm cu cântec spre locul supliciului cu duşul violent după care, eu scriu la blog câte ceva, iar ceilalţi soilesc de zor. Anul acesta problema duşului capătă o conotaţie aparte pentru că, la două zile dela sosirea noastră s-a defectat uşa băii. Uşă care a fost scoasă în vederea reparaţiei, noi rămnând pe acces direct cu camera de baie. Răbdăm până pe la orele opt din seară când, ne decidem să acordăm puţină atenţie şi stomacurilor din dotare. Şi fără multe discuţii, ne oprim fix la Doukas, localul nostru de baştină unde Robert, amicul nostru ne informează că da, acum au peşte mare, inclusiv peşte spadă. Stabilim rapid meniurile şi surprind o discuţie ciudată între Mihaela şi amicul Robert:
- Doamnă, spune Robert, dacă dumneavoastră mâncaţi tot ce aţi comandat, eu îmi dau demisia!
Afirmaţia lui îmi trezeşte curiozitatea şi îmi îndrept atenţia spre cei doi. Toată problema pornea de la confuzia pe care o făcea Mihaela între felul de mâncare numit tsipourro (un preparat din peşte) şi băutura numită tsipourri (o tărie asemănătoare cu palinca noastră). Alin, soţul Mihaelei o rugase să ceară băutura, iar Robert înţelesese felul de mâncare. De bucurie că lucrurile s-au lămurit, Robert oferă băutura din partea lui ceea ce, trebuie să recunoaştem, este un gest frumos.
Mănânc şi îmi privesc prietenii. Un sentiment cald şi puternic mă cuprinde. Sunt colegii mei, sunt prietenii mei şi îi simt din plin în sufletul meu. Se simt bine, se grecizezază de la o zi la alta fără regrete din partea lor, se bucură de fiecare clipă. Denis a venit cu o laringită după el. De când suntem aici a uitat de ea şi suflă mai dihai ca o focă. Alin nu a mâncat peşte în viaţa lui, iar acum devorează fără milă trei sardine corpolente şi îşi linge degetele. Toţi suntem bronzaţi spre maro-ciocolată, ne-am îngrăşat şi ne ţinem de glume. Până acum, niciunul dintre ei nu a intrat în apa mării decât să-şi ude picioarele, iar acum cu greu îi scot din apă şi stau tot timpul cu masca de scufundare pe faţă, ca nişte răţuşte, cu capul în apă şi fundul în sus. Se simt bine, se pare că au uitat de serviciu şi de problemele de acasă, trăiesc clipa din plin…
Iar în apă, vă rog să mă credeţi, ţi se relevă o lume ireal de frumoasă, despre care voi mai vorbi. Plecăm de la masă strâmbi de sătui şi ne îndreptăm spre hotel cu un singur gând: o partidă de remy bine asortată cu bere Mithos rece ca gheaţa. Astăzi ne dezmăţăm, aşa că luăm şi câte un frappe cu îngheţată de vanilie.
Să auzim de bine!
Nu vă mai plictisesc cu conţinutul marelui dejun. Îmbrăcarea şi valea spreo plajă. Care astăzi va fi plaja de la Nisteri, la o zvârlitură de băţ de hotel. Lăsăm maşinile parcate (eu nu conduc nici astăzi) la stradă şi coborâm aleea spre plajă animaţi de cele mai bune intenţii. Şi ziua va fi pe măsură.
Găsim un loc cu umbră, un loc cu verdeţă sub un pin cât toate zilele (de concediu…) şi purcedem la o campare în regim de urgenţă, după care intrăm în apă cu măşti şi tuburi de respirat, inclusiv cu camera de filmat subacvatică. În zonă nu am văzut mare lucru, dar pe lângă stânci reuşim câteva performanţe demne de National Geographic. Un melc de mare fără cochilie, mare cât două palme de-ale mele, ne apare în câmpul vizual şi reuşesc să-l filmez minute bune. Tipul unduieşte armonios indiferent la acţiunile mele făcute cu unicul scop de a-l enerva. După care cârduri de peşti coloraţi, cu comportamente dintre cele mai ciudate ni se înfăţişează şi ni se oferă filmării. Un peşte stă fixat pe o stâncă şi îşi întoarce ochişorii spre mine aidoma unui căţel. Un altul, vădeşte o curiozitate neobişnuită, venind el spre mine sau spre cameră. Un altul, cu o pată neagră şi rotundă pe fund se joacă de-a v-aţi ascunselea cu mine printre stânci. O feerie de tot felul de plante şi anemone unduieşte în bună armonie. O anemonă mai obraznică îşi lipeşte tentaculele de mânerul minciocului meu, dar renunţă rapid pentru că plasticul din care e făcut nu place nici măcar unei anemone… Crabii vii sau doar carapace se văd pe tot locul pe fundul mării, iar unul mare cât podul palmei mele se ascunde grăbit când vede ce urât arăt cu masca subacvatică. Şaizeci de clipuri am făcut dragii mei în acele momente şi, dacă nu se terminau bateriile, mai făceam şi acum.
Se face ora plecării şi ne îndreptăm cu cântec spre locul supliciului cu duşul violent după care, eu scriu la blog câte ceva, iar ceilalţi soilesc de zor. Anul acesta problema duşului capătă o conotaţie aparte pentru că, la două zile dela sosirea noastră s-a defectat uşa băii. Uşă care a fost scoasă în vederea reparaţiei, noi rămnând pe acces direct cu camera de baie. Răbdăm până pe la orele opt din seară când, ne decidem să acordăm puţină atenţie şi stomacurilor din dotare. Şi fără multe discuţii, ne oprim fix la Doukas, localul nostru de baştină unde Robert, amicul nostru ne informează că da, acum au peşte mare, inclusiv peşte spadă. Stabilim rapid meniurile şi surprind o discuţie ciudată între Mihaela şi amicul Robert:
- Doamnă, spune Robert, dacă dumneavoastră mâncaţi tot ce aţi comandat, eu îmi dau demisia!
Afirmaţia lui îmi trezeşte curiozitatea şi îmi îndrept atenţia spre cei doi. Toată problema pornea de la confuzia pe care o făcea Mihaela între felul de mâncare numit tsipourro (un preparat din peşte) şi băutura numită tsipourri (o tărie asemănătoare cu palinca noastră). Alin, soţul Mihaelei o rugase să ceară băutura, iar Robert înţelesese felul de mâncare. De bucurie că lucrurile s-au lămurit, Robert oferă băutura din partea lui ceea ce, trebuie să recunoaştem, este un gest frumos.
Mănânc şi îmi privesc prietenii. Un sentiment cald şi puternic mă cuprinde. Sunt colegii mei, sunt prietenii mei şi îi simt din plin în sufletul meu. Se simt bine, se grecizezază de la o zi la alta fără regrete din partea lor, se bucură de fiecare clipă. Denis a venit cu o laringită după el. De când suntem aici a uitat de ea şi suflă mai dihai ca o focă. Alin nu a mâncat peşte în viaţa lui, iar acum devorează fără milă trei sardine corpolente şi îşi linge degetele. Toţi suntem bronzaţi spre maro-ciocolată, ne-am îngrăşat şi ne ţinem de glume. Până acum, niciunul dintre ei nu a intrat în apa mării decât să-şi ude picioarele, iar acum cu greu îi scot din apă şi stau tot timpul cu masca de scufundare pe faţă, ca nişte răţuşte, cu capul în apă şi fundul în sus. Se simt bine, se pare că au uitat de serviciu şi de problemele de acasă, trăiesc clipa din plin…
Iar în apă, vă rog să mă credeţi, ţi se relevă o lume ireal de frumoasă, despre care voi mai vorbi. Plecăm de la masă strâmbi de sătui şi ne îndreptăm spre hotel cu un singur gând: o partidă de remy bine asortată cu bere Mithos rece ca gheaţa. Astăzi ne dezmăţăm, aşa că luăm şi câte un frappe cu îngheţată de vanilie.
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!