miercuri, 24 octombrie 2012

Cum se face turismul

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Postarea de azi se referă la întâmplări mai vechi, de pe vremea când abia începusem să descoperim frumuseţile Greciei. Dar nu despre ele vă voi vorbi, ci despre cu totul altceva, despre cum ştiu oamenii de acolo să facă turism. Şi când spun oamenii, mă refer la toată populaţia, nu doar la lucrătorii din hoteluri sau restaurante.
Prima întâlnire cu feţele turismului de acolo am avut-o chiar în vamă, la intrarea în Grecia. Era cu mulţi ani în urmă, era prima noastră vizită. În grabă, agentul care îmi eliberase talonul de Carte Verde uitase să treacă în căsuţa aferentă perioda de valabilitate. Întâmplător, parcă ştiind că suntem novici, vameşul ne-a cerut şi documentele maşinii, inclusiv Cartea Verde şi nu i-a luat mult ca să observe lacuna. Omul se uită la mine şi îmi arată cu degetul rubrica goală. Iau documentul, mă uit şi eu şi îmi dau seama de lipsă. Mă uit la vameş, iar el se uită la mine întrebător. Mă uit la soţie şi îi spun:
- Cred că am rupt cuiul. Nu avem completată valabilitatea. S-ar putea să fim nevoiţi să ne întoarcem.
Mă întorc spre vameş şi încerc să îi spun că am observat şi că îmi asum problema. Omul se uită lung la mine şi îmi răspunde:
- Şi ce faceţi?
- Ce să facem? Ne întoarcem.
- Nu! aproape că strigă omul la mine. Nu aveţi un pix?
Făr să înţelegm încă ce vrea de la noi, ne căutăm, dar pix ioc. Exasperat, vameşul începe să se caute prin sertare, găseşte un pix şi îmi spune cu reproş:
- Completaţi dumneavoastră acum şi plecaţi odată! Pierdeţi ziua de plajă!
Ne continuăm drumul spre destinaţie, reuşim să trecem de Salonic dar, după câţiva kilometri ne rătăcim. Fără hartă, fără GPS nu găsesc altă soluţie decât să intru într-o benzinărie şi să întreb pe geamul maşinii dacă ştie cineva drumul spre staţiunea noastră. Apare un flăcău care mă invită să trag maşina la bordură şi să cobor, după care mă invită să iau loc pe un scaun. Schimbă câteva cuvinte cu o tânără (pe vremea aceea nu ştiam o boabă greceşte) şi iată că fata apare cu o hartă. Bunul om ia loc lângă mine şi începe să-mi explice drumul, arătându-mi pe hartă traseul de urmat. După ce s-a convins că am înţeles, dă mâna cu mine şi ne urează drum bun.
Plecăm pe traseul indicat şi ajungem la hotelul nostru. Trag maşina la peronul hotelului şi intru în recepţie pentru formalităţi. Recepţia goală. Încep să caut pe alei şi culoarele hotelului. Nimeni. Deschid la întâmplare câteve uşi şi îmi dau seama că sunt camerele unor turişti, aşa că le închid la loc cât pot de repede. În sfârşit, dau de funcţionară într-un capăt de hotel. Vine la recepţie şi facem formalităţile. Afectată de reproşul meu că nu era nimeni la ghişeu, fata vorbeşte ceva scurt la telefon şi imediat apare directorul hotelului care, mă informează că a luat cunoştinţă de observaţia mea şi, ca să nu fim supăraţi, ne permite să ne alegem ce cameră vrem.
Deşi suntem abia la începutul concediului, uimirea noastră atinge deja cote impresionante. A doua zi suntem la piscină după o zi obositoare de plajă şi bem un frappe când, aud în difuzoarele barului o melodie care suna foarte frumos. Mă duc la barman şi îmi exprim admiraţia şi plăcerea pentru melodia ascultată. Seara, pe când ieşeam din hotel, îl văd că vine spre noi cu un CD în mână:
- Poftiţi, e cu piesa de azi dimineaţă. Şi multe altele care sper să vă placă la fel de mult, îmi spune el cu amabilitate, fără să accepte vreo recompensă, cu toate insistenţele mele.
Retaurantul hotelului este amplasat între hotel şi plajă ceea ce dă o notă cu totul aparte momentului mesei. De când suntem în staţiune aud mai tot timpul muzică grecească şi o expresie îmi sună în ureche: Δεν μπορω/Nu pot. Curios din fire cum sunt, mă adresez şefului de sală, întrucât între noi se stabilise un fel de simpatie reciprocă:
- Sunteţi amabil, ce înseamnă cuvintele astea?
La auzul întrebării mele, omul ia o ţinută rigidă şi se burzuluieşte la chelneri privindu-i crunt:
- Cine a spus că nu poate? Vă rog să mi-l arătaţi! Care e ăla?
Bietul om s-a liniştit abia după ce i-am explicat că le-am auzit la radio.
Zilele de concediu au trecut şi suntem cu bagajele făcute, bine îndesate în portbagaj, aşa că mergem la recepţie cu intenţia de a ne anunţa plecarea şi de a preda camera. Directorul hotelului ne pofteşte să luăm loc la o masă, ne serveşte cu o farfurie cu pişcoturi şi două cafele şi ne roagă să îl scuzăm câteva momente. Când apare ne înmânează fiecăruia un pacheţel cu câte două sanviciuri, spunându-ne:
- Aveţi drum lung, nu se poate să plecaţi aşa... Iar cu camera să nu vă faceţi nicio problemă.
V-am povestit aici şase cazuri din primul nostru concediu în Grecia. Doar şase cazuri din nenumăratele (şi nu exagerez) cazuri întâlnite doar atunci, şase cazuri care mi-au arătat cât se poate de clar faptul că Grecia nu numai că este o ţară turistică, dar că grecii sunt un popor turistic. Iar noi nu vom putea aduce şi păstra niciun turist străin atâta timp cât nu vom înţelege asta.
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!