Comuniştii din PSD

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Cu câteva luni în urmă în apropierea blocului meu am descoperit o plăcută surpriză: un loc de joacă pentru copii. Amenajat de primărie, locul are şi o anexă, la fel de amenajată, pentru partea mai sedentară a persoanelor adulte din zonă, fiind dotat cu bănci şi mese la care se poate juca şah sau table.
Locul a fost amenajat pe un fost maidan şi vă spun pe cuvânt de onoare că mi-a provocat o mare bucurie. În special, datorită zecilor de copilaşi pe care îi văd jucăndu-se mai toată ziua sub privirile atente ale mamelor sau bunicilor care au şi ele prilejul de a mai schimba o reţetă sau un model de pulover...
Trec pe aleea care mărgineşte spaţiul pentru adulţi. Pe bancă, patru pensionari care discută. După vârstă, cred că discută politică... La picioarele lor un câine cu capsa pusă îşi caută un moment de odihnă. Aşa cum trec pe lângă ei, îl aud pe unul spunând:... nu mai am niciun chef să-i ascult pe comuniştii ăia din PSD... Vorbe simple, vorbe de clacă, dar care îmi trezesc câteva consideraţii.
Iar prima consideraţie care îmi vine în minte este aceea că acum, la douăzeci şi doi de ani de la căderea comunismului, mai sunt oameni care pomenesc de existenţa lui contemporană. Cine sunt comuniştii de azi? Tinerii care nici măcar nu au auzit de Ceauşescu? Sau bătrânii senili şi decrepiţi care încă mai trăiesc? Care e forma lor de manifestare, care e doctrina lor, care sunt acţiunile lor? A vorbi acum despre existenţa comunismului în România mi se pare mai mult decâ vetust, mi se pare anacronic. Chiar pentru nişte bătrâni în parc. Dar să mergem mai departe.
Domnul respectiv pomenea de comuniştii din PSD. Să presupunem adevărul spuselor lui. Dar atunci, nu mă pot abţine să nu întreb: a existat vreun membru din partidele constituite după 1989 care să nu fi fost comunist la vremea aceea? În condiţiile în care, la acea dată, în ţară existau milioane de membri ai P.C.R sau U.T.C., a existat sau există un singur partid românesc fără comunişti? Nu pot să nu mă întreb cât de comunist n-a mai fost domnul Constantinescu atunci când a renunţat la Insula Şerpilor dintr-un condei? Sau cât de comunist n-a mai fost atunci când a fost de acord cu atacarea sârbilor, prieteni de secole ai românilor, de pe teritoriul românesc? Oare dorinţa meschină de a da din coadă doar pentru a fi considerat mai european decât europenii te absolvă de comunismul din tine? Nu mă pot abţine să nu mă întreb cât de comunist n-a mai fost domnul Băsescu atunci când a făcut flota praf? Sau cât de comunist n-a mai fost atunci când a minţit-o pe doamna Merkel spunând că suspendarea preşedintelui nu este prevăzută în constituţie?
Da, vorbe slabe, vorbe negândite, vorbe de clacă, dar care ne arată o latură a personalităţii româneşti, aceea de a trăi încremenit în proiect. Sau, poate mă înşel, şi respectivul domn se săturase să-i audă pe comuniştii din P.S.D. şi dorea să-i audă pe cei din alte partide?
Să auzim de bine!