8. Al doilea Thasos-A şasea zi

Imagine preluată de pe vidu.ro

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Astăzi avem o zi dedicată culturii: vom merge la teatru. Dar nu la orice teatru, ci la cel antic. Și nu oricum, ci după ce ne vom face orele de plajă.
Având acest plan bine conturat, decidem ca, după marele dejun, să ne aciuăm chiar pe plaja din Limenas, plajă ratată anul trecut. Ora la care ajungem pe același sistem de a fi grupate mai multe familii în cât mai puține mașini este suficient de timpurie ca să găsim plaja aproape goală, ca să nu zic nudă… Ocupăm numărul corespunzător din nelipsitele șezlonguri și imediat ni se înfățișează un chipeș flăcău pentru a prelua comanda. Deja cunoașteți procedura: un frappe sau o berică comandate îți permit dreptul la folosință pe toată ziua a unei umbrele și a două șezlonguri.
Apa este la fel de limpede ca în orice sticlă de apă plată, aidoma oricărei plaje din insulă. Lucrul nu trebuie să ne mire absolut deloc pentru că atât Limenas, cât și Kavala, orașul de peste drum, au instalații de filtrare și purificare a apei reziduale încă de prin 1960. Ceea ce face ca, deși ne bălăcim în apele unui port, apa să nu fie cu nimic poluată. Lucru confirmat tacit și de mulțimile de pești de toate mărimile și toate culorile care ne înconjoară imediat ce intrăm în apă.
Încă nu pot încălța labele de gâscă, așa că mă rezum la scurte raite subacvatice care, din aproape în aproape, mă duc pe lângă stâncile unui dig din port. Și acolo, ce să vezi? O sepie! Dar ce sepie! O sepie jucăușă. Cu corpul alungit și tigrat cu dungi maroniu închis, tipa unduiește blând din franjurii laterali. Apoi, parcă vrând să mă testeze, se depărtează câțiva metri după care se scufundă lent, lent până aproape de nisipul fundului. Și rămâne acolo în așteptare privindu-mă cu ochii ei imenși. Eu mă poziționez oarecum deasupra ei și o aștept. După câtva timp, începe să se ridice la fel de lent până ajunge la nivelul feței mele, la aproximativ o jumătate de metru distanță și rămâne câtva timp între ape privindu-mă intens. Iar și iar, sepia cea curioasă repetă jocul de câteva ori, după care, cu un jet puternic, dispare în topazul depărtării. Nu mă supăr pentru că nu e prima dată când o vietate marină se sperie de înfățișarea mea…
Încântat de cele văzute și întâmplate mă întorc spre liman și mă delectez nu cu una, ci cu două berici Mithos reci ca gheața. O scurtă ațipire în șezlong completează tabietul zilnic. Și tot așa, din berică în berică și din bălăceală în bălăceală se apropie momentul plecării. Eu decid să mai rămân pe plajă din cauza durerii din picior, în timp ce îmi rog soția să-i conducă pe prieteni la teatrul antic. Dar, după scurgerea timpului legal pentru o urcare și o coborâre în regim de urgență a celor peste 130 de trepte, îi văd cum apar gâfâind și uzi leoarcă. Nu numai din cauza căldurii inumane, ci și din cauza faptului că teatrul este închis. Cu lacăt! Un singur aspect pozitiv se contura în această aventură: doamnele observaseră un restaurant ce părea atrăgător chiar unde începea drumul spre teatru. Ce putem să mai facem? Suntem deja îmbrăcați și transpirați, lucrurile sunt strânse în sacoșe, berea terminată, așa că decidem la unison că, cel mai bine ar fi să mergem la Doukas și să luăm masa.
Ne prezentăm la datorie și trupa de chelneri ne dă onorul în frunte cu Nikos, patronul mai vârstnic. Ca să n-o mai lungim cu berea, o dăm pe vin: câte două carafe de vin Retsina nu vor lipsi de acum încolo de pe masa noastră. Mâncăm, ciocnim și ne simțim bine. Denis se răsfață cu caracatiță, Mihaela devoreaza platouri de midii, eu și cu soția ne repezim hulpavi la castoanele cu bouiourdi sau tyrosalata. Asta înainte de a ataca un pește spadă sau un șnițel a la crème mare cât o față de pernă. Printre molfăituri, Alin se întreabă ce e cu el, cel căruia i-a fost frică întotdeauna de apă, iar acum nu-l mai putem scoate din mare. Toți sunt bucuroși, toți sunt relaxați, toți sunt încântați de cunoștința pe care o fac cu bucătăria grecească și cu frumusețile insulei, iar mie îmi crește inima de bucuria binelui făcut.
Terminăm gâfâind masa cea copioasă și, întrucât orele nu sunt chiar atât de înaintate, decidem să dăm o fugă la un supermarket aflat în apropiere de Skala Prinou. Nu știu dacă v-am mai spus-o, dar skala se traduce din grecește prin scară. Și nu ne-a părut rău pentru că, dincolo de o verificare a prețurilor, avem ocazia să asistăm la unul din momentele cele mai hazlii ale concediului de până acum. În timp ce ne îndepărtam de mașinile lăsate în parcarea magazinului, întră în parcare un Mercedes cât toate zilele cu număr de Bulgaria. Cu ochii mai mult la vaporul de mașină ce ni se arăta, vedem cu șoferul, un cetățean vârstnic, coboară, își aranjează cureaua la pantaloni, pune alarma mașinii și pleacă. Uitându-și în mașină soția! Care, după câteva momente de așteptare și stupoare, văzând că tipul se depărtează relaxat, începe să se zbată și să zbiere ca din gură de șarpe.
Întorși la hotel încheiem seara cu o partidă de whist desfășurată la lumina unei lumânări și a unei lanterne agățată de moțul coviltirului de pe terasă cu firele de la căștile unuia dintre copii… Și nelipsita berică Mithos. Rece.
Să auzim de bine!

Avantajele cunoaşterii unei limbi străine (1)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Cu scuzele de rigoare, voi începe povestirea aventurii de azi cu o mică fabulă. Ne plimbam într-o seară pe faleza din Pefkohori. Eram cu ani în urmă, la începuturile patimii care ne mistuie pentru Grecia. Ştiam doar două sau trei cuvinte de care eram foarte mândru. Văd o tonetă şi decidem că am putea mânca o îngheţată. Ne oprim şi mă adresez vânzătoarei:
- Vă rog, una din asta, una din asta şi una din asta.
Pronunţia mea ireproşabilă a derutat-o pe vânzătoare, care a început să turuie în greceşte:
- Vreţi mică, mijlocie sau mare? Vreţi simplă sau asortată? Vreţi două sau trei cupe? Vreţi topping cu fragi sau căpşuni etc.
Încercam să fac faţă şuvoiului de vorbe cu câte un “da” sau „nu” spuse absolut întâmplător. Morala fabulei? Dacă ştiţi doar câteva cuvinte într-o limbă străină, pronunţaţi-le astfel încât interlocutorul să înţeleagă că le ştiţi doar pe ACESTEA, Altfel, veţi primi o lecţie…
Ne aflăm în Moraitika, într-un mic supermarket în căutare de băuturi răcoritoare. Suntem în prima zi de concediu, am revenit din preumblările matinale, iar acum este o după amiază senină. Aerul condiţionat funcţionează din plin şi o muzică grecească de calitate se răspândeşte din difuzoarele amplasate pe tot locul. Aşa cum bântui printre gondolele cu mărfuri, ajung în dreptul casieriei. Aici, mă simt obligat să vă spun că în Grecia este obiceiul ciudat de amplasare a casei de marcat oriunde în magazin, numai la ieşire nu. Oamenii nu sunt încă dedulciţi la furtul din magazine şi vânzătorul nu îşi poate imagina că cineva e în stare să plece cu marfa neplătită. În cazul de faţă, casieria este amplasată pe la mijlocul laturii lungi a magazinului. La casă este un tânăr îmbrăcat decent şi cu o figură amabilă. Exact în momentul când ajung în dreptul lui, tipul îmi spune cu o amabilitate deja cunoscută.
- Yasas!
În Grecia, expresia este folosită ca salut la întâlnire sau despărţire şi se traduce ad literam prin „sănătate vouă”, fiind echivalentul românescului „salutare”.
Mă întorc spre el şi observ că are în mână un pahar conţinând un lichid de culoare cărămizie. Simt nevoia să-i corectez exprimarea acum, cât este încă tânăr, aşa că îi răspund:
- Yamas!
În Grecia expresia este folosită la petreceri, când se ciocnesc paharele şi se traduce ad literam prin “sănătate nouă”, fiind echivalentul românescului „hai noroc”. Nu trebuie confundată cu “sthin ygheia mas” care se foloseşte la toasturi şi se traduce ad literam prin „în sănătatea noastră”. Râzând cu gura până la urechi, tipul face o mişcare fulgerătoare şi scoate de sub masă un pahar conţinând acelaşi lichid straniu pe care mi-l plasează scurt în mână.
- Yamas! îmi răspunde râzând.
Ciocnim şi dăm paharele pe gât. O aromă minunată mi se răspândeşte prin gură şi fiori de plăcere mă străbat.
- Acesta nu e Uzo, îi spun eu revoltat.
- Desigur! exclamă el. Nici nu am spus că este! Este un COCKTAIL de Uzo!
- Minunat cocktail, zic eu.
Dovedind însuşiri educative avansate, omul toarnă rapid încă un rând pentru ca întipărirea noţiunilor noi să fie mai eficientă. Dăm paharele pe gât, plescăind de plăcere, după care încerc să mă îndepărtez cu dorinţa de a-mi întregi familia. În acel moment apar la casă un neamţ şi o nemţoaică cu intenţia vădită de a plăti produsele achiziţionate. Neamţul, fire perspicace, observă paharele din mâinile noastre şi atmosfera oarecum de sărbătoare, aşa că ţine să intervină:
- Prosit!
Omul pare o fire constructivă, aşa că nu îl pot lăsa să trăiască în ignoranţă şi îl corectez folosind o germană aproximativă:
- Prosit niht gud. Yamas gud!
Neamţul dă dovadă de o receptivitate deosebită, mai ales că se trezeşte şi el cu un pahar în mână conţinând acelaşi lichid miraculos.
- Yamas! zbiară teutonul din el, făcând cumpărătorii risipiţi prin magazin să întoarcă speriaţi capetele.
Dăm pe gât şi acest rând. Sângele începe să-mi circule prin vene cu viteză supersonică. Nu mai îmi simt extremităţile, iar în genunchi am o moliciune care nu mă caracterizează. Sprijinit lejer de gondole, reuşesc să-mi localizez soţia şi fiica lângă un stand cu sucuri.
- Uite, au Pepsi Twist cu lămâie, mă atenţionează fericită soţia.
- Excelent! o încurajez în campania ei antialcoolică, gândindu-mă că sunt băuturi mult mai valoroase care ar trebui remarcate. De exemplu, cocktail-ul de Uzo. Meditaţia îmi este întreruptă de casier, care mă cheamă insistent la el. Mă îndrept oarecum anevoie spre zona pierzaniei şi văd că lângă el a mai apărut un tip.
- Uite, îmi spune el, este fratele meu, Nikos. Eu sunt Michalis, face el prezentările.
Mă prezint la rândul meu, iar el continuă:
- Am vrut să te cunoască pentru că vorbeşti foarte bine greceşte.
Şi îşi susţine spusele cu încă un rând din miraculoasa băutură. Îmi trebuie câteva secunde ca să-mi dau seama că acum, aş putea fi operat de apendicită fără anestezie.
- Stai, nu pleca, continuă el, vreau să ţi-o prezint şi pe soţia mea.
Scoate capul pe geam şi urlă ca un bezmetic:
- Harulaaa!
Încep să cred în existenţa teleportării pentru că femeia apare aproape din pământ lângă noi. Durata teleportării a fost suficientă pentru ca omul să mai pună un rând în pahare. Dăm pe gât băutura şi instantaneu îmi dau seama că în jurul meu, toţi oamenii sunt minunaţi, că sunt înconjurat numai de iubire şi fluturaşi roz. Sentimentul se pare că e reciproc pentru că ne repezim unii la alţi cu ochii umezi şi începem să ne îmbrăţişăm, asigurându-ne de cele mai alese sentimente. Reuşesc să pornesc iar întru reîntregirea familiei. Ajuns lângă soţie, aceasta mă întreabă îngrijorată:
- Ai băut Uzo?
- Cine? Eu? În nici un caz, îi răspund făcându-mi cruce cu limba în cerul gurii pentru că e prima dată când o mint.
Dar, după o socoteală sumară îmi dau seama că nu băusem Uzo, ci cocktail de Uzo, ceea ce e cu totul altceva, aşa că nu minţeam.
- Dar miroşi de trăsneşti a Uzo, insistă ea.
- Cred şi eu. Am trecut prin raionul de băuturi şi e o sticlă spartă. Grecii ăştia sunt extraordinari de neglijenţi cu clienţii lor!
Ne terminăm periplul şi ajungem, aşa cum e firesc, la casă. Pe când soţia punea produsele pe masă pentru a fi contorizate, aud în difuzoare o melodie în care solistul spunea la un moment dat „Opa”!
În Grecia, expresia „Opa” are o însemnătate deosebită. Atunci când eşti la o petrecere şi cineva spune „Opa’, orice altă preocupare trece pe planul doi şi trebuie să ieşi la dans.
- I-auzi, îi spun soţiei, Opa!
Se pare că nu am vorbit suficient de încet, pentru că noii mei prieteni s-au oprit brusc din activităţile curente şi zbiară din fundul bojocilor.
- Opa! Opa! Opa! zbiară toţi trei în cor.
Îndemnul nu a rămas fără urmări, pentru că, după încă un rând din băutura trăsnitoare, toţi ne ridicăm mâinile şi ne cuprindem după umeri. Ca la o comandă, începem să dansăm printre gondolele cu mărfuri. Râzând în hohote, soţia îndepărtează copila de la acest spectacol care poate avea urmări dramatice asupra educaţiei fetei.
Efectele devastatoare ale acestei întâmplări nu au întârziat să apară. Zilnic, pe toată durata şederii, indiferent de oră, le făceam o vizită noilor mei prieteni. Evident, cu această ocazie mai goleam câteva pahare cu cocktail de Uzo.
Să auzim de bine!