J’accuse!

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Rândurile de mai jos nu se constituie un plagiat al filipicei marelui Zola şi nici măcar o copiere a titlului. Am considerat că această formulare se potriveşte cel mai bine stării mele sufleteşti actuale.
J’accuse preşedinţii României! Prin neimplicarea lui, Iliescu a permis monstruozităţile făcute de hoardele de mineri şi apariţia căpuşelor şi a milionarilor de carton care nu au ştiut altceva decât să devalizeze resursele statului. Prin laşitatea şi slugărnicia sa, Constantinescu a permis cedarea Insulei Şerpilor, o bucată mică de pământ, dar de pământ românesc, în condiţiile în care orice stat se luptă să îşi apere şi un metru pătrat din teritoriu. Prin minciuna şi duplicitatea lui, Băsescu nu a făcut altceva decât să dezbine şi să ducă satisfacerea clientelei politice pe noi culmi de ticăloşie. Deşi toţi s-au intitulat “preşedinte al tuturor românilor”, niciunul nu a reuşit să dea vreunui român sentimentul că, oriunde s-ar afla, el se va simţi în siguranţă. Douăzeci de ani preşedinţie nu numai că nu au reuşit să conducă populaţia spre echilibru şi progres ci, a reuşit să dezbine oamenii şi să-i dezorienteze, aducând populaţia în situaţia de a fugi efectiv peste graniţe. Indiferent că a fost vorba de un preşedinte “jucător” sau de unul „nejucător”, nici unul din ei nu a reuşit să aducă pacea şi liniştea, nu a reuşit să insufle convingerea că trăim într-un stat de drept în care legile sunt respectate de către oricine.
J’accuse guvernele României! Toate guvernele care au funcţionat de la Revoluţie până acum au acţionat haotic, fără coordonare şi în lipsa oricărui plan de dezvoltare. Prin înţelegeri ascunse, bazate pe interese de afaceri şi clientelare au permis şi încurajat dezvoltarea hipertrofiată a unui sistem birocratic de administraţie, descurajând în acelaşi timp dezvoltarea firmelor mici şi mijlocii. Au blocat şi au anihilat orice iniţiativă ducând la prăbuşirea agriculturii, un sistem care aproape că merge de la sine. Aceeaşi complicitate a permis generalizarea hoţiei, corupţiei şi a înşelătoriei la orice nivel. Corupţia nu mai înseamnă plicul de bani dat anestezistului înaintea unei operaţii, ci legi emise pentru a încuraja sau acoperi un furt la nivel naţional. Privatizările s-au făcut în condiţiile cele mai defavorabile pentru stat şi nu au avut alt scop decât spolierea ţării pentru satisfacerea dorinţei de îmbogăţire personală. Hale, ferme sau uzine au dispărut, sisteme întregi de irigaţii sunt istorie, bănci numeroase au fost falimentate peste noapte. Ţara a ajuns să fie caracterizată de haos şi se poate spune că este neguvernabilă. Instituţiile administraţiei au acţionat la comandă politică, legile nu sunt urmărite şi aplicate, instituţiile şi-au căpătat sau şi-au pierdut prerogative la comandă politică. Niciun guvern nu a acţionat pentru întărirea aplicării şi urmăririi legii, niciun guvern nu a dat oamenilor încrederea că legea este şi este dreaptă.
J’accuse Parlamentul României! Indiferent de orientarea politică, indiferent de doctrinele strigate la întruniri, parlamentarii aleşi nu au avut altă grijă decât îmbuibarea proprie şi îmbogăţirea permanentă şi fără măsură. Orice promisiune a fost uitată, orice critică la adresa lor a fost ridiculizată sau anihilată, obrăznicia devenind o trăsătură a multora dintre cei aleşi. S-au emis o multitudine de legi doar pentru a se respecta cerinţele organismelor internaţionale, dar legile au fost emise greşit, tardiv sau incomplet, iar prin sistemul de a emite ulterior normele metodologice de aplicare, au fost emise legi care mai mult au blocat o activitate, decât s-o încurajeze. Întrunirile au fost şi sunt adevărate opere caricaturale din primele zile de existenţă a instituţiei şi până acum. Limba română a fost schimonosită şi batjocorită sub ochii placizi ai parlamentarilor. Parlamentarii şi-au pierdut credibilitatea şi respectul datorită comportării lor sfidătoare. Deşi este constituit în totalitate din membri aleşi, odată văzuţi pe posturi aceştia au uitat orice legătură cu alegătorii, discreditând şi demonetizând instituţia în sine şi autoritatea ei. Singurele legi la care s-a întrunit cvorum-ul sau au fost votate în unanimitate au rămas legile prin care parlamentarii îşi acordă drepturi de neimaginat pentru un om de bun simţ.
J’accuse partidele din România! Deşi intitulate “naţionale” în majoritatea lor, acestea nu au dovedit prin nimic că luptă şi apără interesele naţionale. Alianţele sau despărţirile au fost făcute de formă, membrii partidelor continuându-şi relaţiile personale de afaceri. Niciun partid nu a fost în stare să prezinte altceva decât platforme cu aspect de cereri sindicale. Niciun partid nu a fost capabil să prezinte şi să implementeze un program stabil şi realist de dezvoltare a economiei. Dezacordurile doctrinare au fost atât de prost înţelese încât partide naţionale, în loc să se alieze între ele s-au aliat cu UDMR, promovând astfel politica acestuia de dezmembrare a ţării şi creare de enclave. Niciun partid nu a reuşit să dovedească prin fapte că politica sa naţională a fost aplicată măcar la nivel economic. Politica lor economică s-a concretizat prin dispariţia unor întregi ramuri industriale, în locul promovării şi încurajării. Principiul competenţei, anunţat imediat după Revoluţie că va fi cel după care ne vom conduce de acum încolo s-a dovedit un bluf, iar în conducerile instituţiilor a fost numită clientela politică. Lipsa de personalităţi şi de profesionişti a fost şi este o realitate în partidele noastre, acestea ajungând să ceară mila actorilor sau cântăreţilor de a adera la un partid sau altul pentru posibilul lor aport de voturi.
J’accuse justiţia din România! Niciuna din instituţiile fundamentale ale statului nu a cunoscut o asemenea decădere aşa cum a cunoscut Justiţia. Inamovibilitatea judecătorilor s-a dovedit pentru aceştia doar o nouă posibilitate de abuz sau îmbogăţire. Beizadelele diferiţilor judecători fac legea în unele oraşe, iar justiţia îi eliberează la comandă. Criminali, asasini sau violatori sunt aduşi în faţa Justiţiei şi eliberaţi imediat pentru că nu prezintă pericol social. Dacă în Occident potenţa financiară îi dă hoţului o garanţie că va scăpa pentru că îşi va putea angaja cel mai bun avocat, la noi potenţa financiară îţi dă garanţia că vei scăpa pentru că vei avea cu ce mitui. Procesele durează până ce una din părţi decedează, iar aroganţa parlamentarilor a fost copiată. Permanent se fac schimbări sau modificări ale sistemului, dar nimic nu a reuşit să crească credibilitatea acestei instituţii. Procurorii fac greşeli puerile la întocmirea rechizitoriului, ceea ce permite chiar unui avocat stagiar să spulbere acuzaţiile de la prima înfăţişare. Niciunul din directorii sau funcţionarii din băncile falimentate cu ajutorul lor nu a fost judecat şi condamnat, nicio pierdere nu a fost recuperată.
J’accuse biserica din România! Anii de după Revoluţie au fost ani de schimbări şi pentru BOR. Dar în nicio perioadă aceasta nu a manifestat nicio atitudine şi nu a luat nicio măsură în ceea ce priveşte puzderia de secte apărute peste noapte. Nicio contra-măsură nu a fost luată privind misionarismul acestora, bonomia şi îngăduinţa bulversând credinţa din omeni sau făcându-i să şi-o piardă. Nicio măsură nu a fost luată privind educaţia copiilor şi tinerilor, ţara fiind realmente bântuită de bande de tineri drogaţi în căutarea unei repere valorice. Sub ochii BOR părinţii sunt bătuţi şi alungaţi, tinerii sunt abuzaţi şi exploataţi. Culmile pe care au ajuns hoţia şi prostituţia sunt şi rezultatul lipsei educaţiei religioase, a credinţei şi a necunoaşterii adevărurilor fundamentale.
J’accuse sindicatele din România! Pornită iniţial cu mare pompă şi condusă de neaveniţi, mişcarea sindicală a fost pas cu pas decapitată şi decimată, asistând placidă la ce i se întâmplă. Liderii de sindicat şi-au constituit platforme politice din mişcarea sindicală în vederea integrării ulterioare într-un partid sau altul. Revendicările sindicale s-au oprit la nivelul creşterilor salariale nejustificate de creşterea productivităţii şi nu au avut niciodată în vedere întărirea sau dezvoltarea vreunei ramuri a economiei. Sindicatele au dat dovadă de aceeaşi opacitate ca şi partidele politice în ceea ce priveşte viitorul economiei şi crearea unei baze solide de dezvoltare. Membrii sindicatelor nu au ştiut să-şi formeze şi să-şi păstreze platformele de revendicări, s-au lăsat manevraţi politic şi nu au dat semne de virulenţă atunci când drepturile câştigate le-au fost ameninţate.
J’accuse mass media din România! O acuz pentru că din primele ei zile de libertate nu a ştiut să-şi formeze un cod deontologic, nu a ştiut să-şi stabilească şi să respecte un nivel minim de profesionalism. Primele ziare libere au avut un caracter preponderent erotic, fiind înlocuite ulterior de tabloide în care pornografia este la ea acasă. Niciun mijloc mass media nu a avut în vedere rolul educativ pe care îl are aceasta în cultura unei ţări, niciunul nu a cultivat responsabilitatea şi profesionalismul. Astăzi, citim articole scrise de redactori agramaţi, articole care sunt apologii ale nimicului. Publicaţiile sunt de un partizanat făţiş, iar minciuna şi dezinformarea abundă. Posturile de radio transmit în limbi neînţelese de majoritatea locuitorilor ţării, iar emisiunile lor sunt permanent amendate datorită conţinutului lor deplasat. Posturile de televiziune au ajuns să transmită filme pentru copii la care şi unui adult îi este greu să se uite. În general, mass media românească s-a complăcut în a fi transformată în trambulină de vot, creând în mintea oamenilor confuzia că alegerile se fac pe baza concursurilor televizate de întrebări şi răspunsuri sau de telegenie, în loc să se facă pe baza rezultatelor palpabile şi a activităţii personale.
J’accuse cetăţenii României! Da, noi, chiar noi suntem părtaşi la situaţia în care am ajuns. Societatea civilă a fost şi a rămas doar o noţiune, iar atunci când aceasta a ieşit la iveală a făcut-o din motive de partizanat politic. Nu am ştiut să ne organizăm, nu am ştiut să ne grupăm, nu am ştiut să ne ajutăm, nu am ştiut să ne susţinem interesele, am dorit răul celui de lângă noi. Am refuzat cu îndârjire să ne gândim la ziua de mâine. Bunăstarea vecinului a fost un motiv de ură şi invidie şi nu unul de emulaţie. Ne-am limitat la interesele noastre mici şi egoiste scăpând din vedere că suntem părţi ale unui sistem. Am fost impresionaţi să atraşi de poza unui candidat şi nu de abilităţile lui profesionale. Datorită nouă au ajuns în parlament analfabeţi şi oameni fără nicio pregătire politică. Noi i-am trimis acolo, nimeni altcineva. Şi tot noi i-am lăsat să-şi facă mendrele. Nu am dat dovadă de spirit civic, nimic din ceea ce priveşte societatea nu ne-a interesat. Ne-am lăsat copiii pradă unui sistem educaţional aleatoriu, rezumându-ne să dăm vina pe şcoală. Ne-am lăsat bătrânii pradă disperării uitând că şi noi vom ajunge odată la fel. Ne-am lăsat amăgiţi de vorbe şi promisiuni iterate cu ocazia alegerilor, în loc să ne lăsăm conduşi de fapte. Ne-am lăsat amăgiţi de lacrimi de crocodil fără să ne gândim la urmări. Noi suntem cei care îi rugăm pe doctori sau pe funcţionari să ia mită, după care ne plângem de corupţia din societate. Am refuzat să ieşim din matca strâmtă şi comodă a concepţiei de “tătuc conducător”, am refuzat să învăţăm ce e bine şi civilizat de la cei din jurul nostru, devenind exportatori de hoţie şi prostituţie. Noi suntem cei care încurajează prin acceptare neamprostia şi vulgaritatea. Am refuzat să învăţăm să stăm pe picioarele noastre. Şi să stăm drept.
Să auzim de bine!