Un accesoriu de nelipsit

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Anul trecut am început să postez o serie de articole legate de motivele refuzului meu de a viziona filme americane. În afară de faptul că vreau să vă spun că nu am terminat seria articolelor şi că vor mai urma şi altele, aş dori să adaug o altă neplăcere de-a mea mai nouă: nu mai pot urmări emisiunile de discuţii, sau talk show cum li se spune în popor fără să se ştie ce înseamnă.
Odată terminat programul legal de lucru, mă întorc la domiciliul conjugal unde intru în programul de casă. Odată terminat programul legal de casă, intru în programul legal de seară sau de culcare, după caz. În ambele cazuri, vizionarea în fugă a unor emisiuni la televizor este inclusă în ofertă.
Aşa că, stau lungit pe canapea şi pornesc televizorul. Apăs butonul corespunzător postului Antena 3 şi dau de o moderatoare foarte agitată, extraordinar de agitată, atât de agitată încât nu-şi lasă invitaţii să vorbească. Caracteristica ei este însă alta: are un creion sau un pix între degete. Spectacolul pixului frământat îmi apare inuman, aşa că mut pe B 1 TV. Aici, o altă surpriză: moderatorul unei emisiuni, pe nume Naşul, pe lângă faptul că se autointitulează ziarist, prezintă şi el acelaşi viciu. Are un pix între degete pe care îl tot plimbă de-l zăpăceşte. Mă întorc la Antena 2 ca să dau de un moderator pe nume Mădălin şi nu mai ştiu cum, care, ce credeţi, învârte un pix între degete! E prea dureros pentru mine, aşa că mă întorc pe Antena 3, tocmai bine ca să-l văd pe Mihai Gâdea învârtind şi el un pix între degetele de la mână. Am făcut precizarea că e vorba de degetele de la mână ca să nu se subînţeleagă că omul face cine ştie ce scamatorii. Schimb postul pe Realitatea TV. Am făcut o alegere greşită pentru că şi acolo dau de un moderator foarte sobru şi cu ochelari, dar cu un pix în mână. Norii se adună a furtună, tensiunea îmi creşte alarmant, aşa că revin pe Antena 2. Nu trebuia să fac gestul pentru că un moderator tuns chilug, pe numele său Capatos, ce credeţi că face? Ei bine, face ceea ce fac toţi moderatori: vorbeşte şi învârteşte pixul din mână.
Nu suport tiparele, nu suport monotonia, nu suport falsitatea, nu suport prostia, nu suport beţivii, nu suport pisicile egiptene, nu suport pilaful de orez şi, dacă mă gândesc, ar trebui să mă opresc aici pentru că sunt o mulţime de lucruri pe care nu le suport. Ei bine, la toate astea, mai adaug unul: nu suport prezentatorii cu pixul în mână.
Să auzim de bine!

De ce nu îmi plac filmele americane (3)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

O altă aiureală (ca să zic aşa) caracteristică filmelor americane este şablonul frigiderului deschis. De fapt, ca să respectăm adevărul istoric, aici sunt două şabloane care, de cele mai multe ori, apar împreună, în sensul că, la şablonul frigiderului se adaugă şi cel al laptelui. El, trezit brusc de un vis urât, se îndreaptă bâjbâind spre frigider, îl deschide şi scoate o sticlă (cutie) de lapte. Dar lasă uşa deschisă, fraţilor! Întotdeauna lasă uşa deschisă! Secvenţe întregi frigiderul stă cu uşa deschisă. Ba chiar (şi aici rog CNA să îmi ierte limbajul ireverenţios) am văzut filme în care pleacă din bucătărie şi lasă uşa deschisă! E mult peste puterile noastre europene. Dar să depăşim momentul. Cum ziceam, scoate sticla (sau cutia) de lapte şi îşi toarnă o cană pe care o bea imediat. Rece! Nu veţi vedea vreun film american în care vreunul din personaje să bea laptele încălzit.
La scena patetică a băutului laptelui rece se poate adăuga lesne scena untului de arahide. America (mai precis, SUA) este o ţară uriaşă, cu un potenţial economic pe măsură. Nu îmi pot imagina ca, în ţara tuturor posibilităţilor şi a tuturor şanselor, să existe doar producători de unt de arahide. „Tommy, nu uita să-ţi iei untul de arahide cu tine” sau “Tommy, mami ţi-a cumpărat untul tău preferat!” „Uraaa!” strigă copilul în delir, „mami mi-a cumpărat unt de arahide”. Ca să fiu sincer, la acest gen de afirmaţii mă încercă o uşoară strângere de inimă la gândul că ar putea apărea un copil care să facă referire la alt soi de unt. Dar nu cred că le permite aşa ceva cenzura americană.
Să auzim de bine!

De ce nu îmi plac filmele americane (2)

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Acum, că am reuşit să ne dezorientăm în spaţiu, haideţi să mai vedem una, pentru că sunt destule..
Este şablonul ventilatorului. Nu s-a făcut până acum niciun film american de aventură în care să nu apară o scenă cu un ventilator care se roteşte lent în fundal. Există o proporţie bine definită între dramatismul situaţiei şi diametrul ventilatorului: cu cât e mai dramatică scena, cu atât e ventilatorul mai mare. În nicio situaţie amplasarea lui nu dăunează. Sper să vă amintiţi filmul “Total recall”. Era o scenă în care revoluţionarii de pe Marte erau gata să moară sufocaţi într-o sală care, bunînţeles, era ventilată de un ventilator uriaş. Puteţi merge şi întreba un expert de la INCERC, de la Registrul auto sau de la orice altă autoritate doriţi, dar oricine vă va confirma că, dacă acel ventilator ar fi funcţionat în locul în care era amplasat (la nivelul solului), i-ar fi spulberat pe toţi din sală. Nu ar mai fi stat nimeni în picioare, ca să nu vorbim de răceli, rinite sau alte afecţiuni, chiar dacă personajele erau nişte mutanţi. Pot afirma cu aceeaşi hotărâre cu care am spus DA la Ofiţerul stării civile că NU există film de aventuri american (thriller, cum se spune la noi, în popor) fără scena ventilatorului.
Va urma…
Să auzim de bine!

De ce nu îmi plac filmele americane (1)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Vrem nu vrem, atunci când deschidem televizorul ca să vizionăm un film, există o şansă de 98,761 % (matematic dovedită de un savant din Bangladesh) ca acesta să fie american. A trecut de mult vremea pionieratului când, dacă deschideai televizorul, aveai şansa să vizionezi un film francez sau italian. Spiritul omenirii a evoluat odată cu tehnica şi astfel, din Groenlanda până în insula Timor, toată omenirea e conştientă de binefacerile filmelor americane. De altfel, cu ce altceva s-ar putea asorta o Coca Cola sau un hot dog? Abundenţa acestor filme are însă şi un revers (valabil măcar pentru persoanele dotate cu un minim spirit de observaţie, ca să nu zic de bun simţ): descoperi mai repede şabloanele sau situaţiile anormale. Iar când afirm aceasta, nu mă gândesc absolut de loc la licenţele regizorale. Acum, când scriu aceste rânduri, îmi dau seama că sunt atât de multe aiureli (ca să folosesc un termen blând, blândeţe care îmi este caracteristică) încât nici nu ştiu cum să le sistematizez. Aşa că le voi descrie la grămadă.
Prima aiureală care îmi vine acum înaintea ochilor (şi pe lateral, în dreptul urechilor) este aceea cu orientarea. Ori de câte ori un personaj are nevoie de orientare (indiferent de zona geografică şi fără să fie dotat cu accesorii electronice sau de altă natură) sau când dă, la rândul lui, indicaţii altui personaj, se face referire la unul sau mai multe puncte cardinale: “fii atent, e la nord de tine» sau, după cum se exprima Wesley Snipes într-un film în care juca rolul unui agent ONU, «sunt pe latura de sud a zidului vestic», ceea ce mi s-a părut o adevărată perlă. Sunt dispus să fac cinste cu un hamburger şi o Pepsi Cola celui care va reuşi (folosind facilităţile oferite de limba română) să îmi poziţioneze în spaţiu conţinutul respectivei afirmaţii. Am încercat să folosesc acest gen de exprimare în vorbirea curentă, în discuţiile cu familia sau prietenii: “Tati, la care tonetă să merg să cumpăr ulei?», m-a întrebat copilul cu glas nevinovat. “Mergi la cea din sud-vestul blocului”, i-am răspuns sigur pe mine. Nu vă pot reda aici replica soţiei (deşi este o persoană manierată) şi nici plânsetul copilului pentru că îi vorbesc urât. Dar vă asigur că, fără ajutorul busolei, nici copilul şi nici soţia nu au reuşit să identifice amplasarea tonetei. Pentru că (îmi permit să vă fac atenţi) referirea nu se face niciodată la punctele cardinale atât de cunoscute nouă, ci la cele aferente persoanei sau obiectului: la nord de tine, la vest de clădirea şcolii, la sud de barca eşuată, a depăşit maşina prin estul ei etc. Vom continua…
Să auzim de bine!