De ziua ta!

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Scriam într-un articol anterior despre avantajul de a avea un blog propriu. Avantaj pe care l-am fructificat de câteva ori.
Azi este o nouă ocazie. Este ocazia dată de aniversarea fiicei mele. Nu contează numărul anilor, ci contează existenţa ei. Copil excepţional de dotat, cu o judecată deosebit de matură, premiantă în tot ce face, cu un suflet de aur şi o minte sclipitoare.
Se spune că un bărbat trebuie să construiască o casă, să planteze un pom şi să facă un copil. Am o casă şi nu numai, am plantat un pom şi nu numai, dar indiferent ce am făcut sau voi mai face, ea este prima mea mare realizare.
Într-un bileţel scris când abia învăţa buchiile şi pe care îl port la mine în permanenţă, mă ruga, printre altele, să mă gândesc la ea.
Vreau să ştii, fetiţa mea, că nu există moment, de când mă scol şi până mă culc în care să nu mă gândesc la fericirea, sănătatea şi norocul tău.
Vreau să ştii că nu am altă mândrie decât că sunt tatăl tău.
Vreau să ştii că, indiferent ce vei spune sau vei face, respectul meu şi dragostea mea faţă de tine nu se vor schimba.
Vreau să ştii că dragostea unui părinte nu are unităţi de măsură.
Vreau să ştii că nimic nu se compară cu dragostea şi suferinţa de părinte.
Vreau să ştii că îţi doresc toată fericirea, norocul şi sănătatea din lume!
Să auzim de bine!