Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!După cum spuneam şi în articolele anterioare, nu suport filmele americane. Rar e momentul când reuşesc să mă abţin şi să-l vizionez de la cap la coadă. De obicei, schimb canalul sau scot CD-ul atunci când îi văd cum ţin lanterna (vezi articolul meu anterior). Dar imaginaţia regizorilor americani este nesfârşită atunci când e vorba de şabloane. Care, cel puţin în ceea ce mă priveşte, mă irită. Iar unul din şabloanele dominante ale filmografiei americane din toate timpurile este cel al pungii. Mare, maro, din hârtie groasă, aceasta apare uneori în film de mai multe ori decât personajul principal. Bine, veţi spune cu amabilitatea care vă caracterizează, şi ce au pungile astea de te revoltă atât de cumplit? Ei bine, nu pungile în sine mă revoltă, ci purtătorii lor. Niciodată, dar absolut niciodată nu am văzut vreun personaj dintr-un film american care să ducă de toarte o sacoşă, din aceea, care să atârne în mâini. Nu! Ei duc întotdeauna în braţe minimum o pungă.
Deşi este modalitatea cea mai obositoare pentru muşchii braţelor,
deşi este modalitatea cea mai incomodă de ţinut,
deşi este modalitatea prin care mâinile îţi sunt complet imobilizate,
deşi e modalitatea prin care în mod sigur ceva ţi se va vărsa din pungă, ei bine, ei nu renunţă! Chiar dacă, aşa cum reiese adesea şi din film, le varsă de cele mai multe ori,
chiar dacă îi pune în imposibilitate de a deschide uşa,
chiar dacă nu îşi pot îmbrăţişa copiii. Se pare că nimic nu îl poate împiedica pe americanul mediu să ducă pungi în braţe. Îmi vine greu să cred că acesta este comportamentul curent al americanilor. Dar punga americană va fi purtată întotdeauna în braţe cât timp va fi film american pe pământ.
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!