Cum se păzeşte proprietatea privată

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Tineri şi neliniştiţi, aşa cum ne ştiţi, nu stăm într-o localitate nicio clipă mai mult decât este necesar pentru asimilarea tuturor elementelor sale istorice. Aşa am devorat o mare parte din harta propusă, iar astăzi ne aflăm într-un mic port, la sud de Thessaloniki, numit Nea Moudania.
Faptul că este un mic port nu îi ştirbeşte nimic din atributele urbanistice. Străzi pavate, magazine de lux, vitrine iluminate, terase nenumărate, pline toate până la refuz. Văzusem localitatea pe timpul zilei, iar acum doream să o vedem şi pe timp de noapte.
Grupuri, grupuri, oamenii ies la câte o terasă, îmbrăcaţi la patru ace şi cu nevestele de braţ. Pentru cine a deschis televizorul mai târziu, e cazul să precizez că, pentru un grec, etalonul de stare socială este dat de aspectul nevestei. Iar grecul care nu e în stare să-şi scoată nevasta la masă măcar odată pe săptămână, ei bine, ăla poate emigra în România.
Ne plimbăm pe faleză, prin piaţa centrală, vizităm câteva magazine şi intrăm pe o stradă cu un aspect foarte comercial. Ce nu v-am spus până acum este faptul că ceasurile indică ora 23.30. Uitându-ne în stânga şi în dreapta rămânem surprinşi de un aspect inedit: mame cu copii care se joacă în piaţa centrală. La ora pomenită adineaori. Iar copii înseamnă chiar nişte copii, niciunul netrecând de 6 sau 7 anişori. Este o oră la care, în România nici nu poţi să-ţi imaginezi că o mamă ar putea ieşi cu copilul la joacă în faţa blocului. Singura explicaţie plauzibilă pe care o putem găsi este aceea că sunt nevoite să procedeze astfel din cauza temperaturilor deosebit de ridicate din timpul zilei.
Aşa cum intrasem noi pe respectiva stradă, observ pe colţul opus nouă un magazin de legume şi fructe, un aprozar, cum spunem noi mai simplu, româneşte. Cei doi cetăţeni pe care îi văd agitându-se în şi în jurul prăvăliei dau semne evidente că vor să închidă. Iată că vine şi o furgonetă. Din ea coboară un al treilea cetăţean care se chinuie să extragă din caroserie o prelată cât toate zilele. Neintuind ce vor să facă, rămân în expectativă şi fac poze. Toţi trei întind bine prelata peste mormanele de lăzi pline rămase afară după care se suie în grup în maşină şi pleacă.
Nu-mi vine a crede ochilor: au lăsat pe trotuar cel puţin 40 de lăzi pline cu legume şi fructe acoperite doar cu o prelată! Fără lacăt, fără lanţ, fără alarme. Aşa cum sunt ele aşezate pe trotuar, unde vor sta până mâine dimineaţă când vor redeschide magazinul. Iar oamenii au toată încrederea că le vor găsi aşa cum le-au lăsat.
Iar ca să ni se fixeze mai bine imaginea, a doua zi avem parte de o imagine de coşmar asemănătoare, dar de data asta în Thessaloniki. Ne plimbăm pe faleză într-o zi de sărbătoare, când toate magazinele sunt închise. Cât este faleza de lungă se întind sute de tonete din lemn în care se vând diferite produse, începând cu suveniruri şi terminând cu pantofi bărbăteşti. Ei bine, toate aceste tonete sunt închise doar cu o prelată trasă în faţă. Fără lacăt, fără lanţ, fără uşă metalică, fără sisteme sofisticate de alarmă. Doar o pânză care acoperă faţa tonetei, pânză pe care, dacă o îndepărtez uşor cu mâna stângă, pot lua orice vreau cu mâna dreaptă.
Dar nu fac aşa ceva de frică să nu mi se usuce mâna.
Să auzim de bine!