Dl. Tsoupas

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Suntem cazaţi la un hotel din Gerakini, fost mic sat pescăresc, actualmente o frumoasă staţiune situată în Grecia, între braţele Kassandra şi Sithonia. Firi aventuroase, nu ne mulţumim cu zăcutul pe plajă şi zilnic facem raiduri în teritoriul inamic spre toate punctele cardinale în căutare de locuri istorice şi amintiri.
Întorcându-ne din peregrinările noastre pe o străduţă mai retrasă, observ pe stânga un magazin intitulat (oarecum pompos, după părerea mea) Kirios Tsoupas-Soupermarket. Se înţelegea imediat că era vorba de supermarket-ul domnului Tsoupas. Parchez şi intrăm în magazin. La uşă, imediat în stânga, acolo unde era şi casa de marcat, trona domnul Tsoupas în persoană. Fac o mică paranteză pentru a vă aduce la cunoştinţă că în Grecia este foarte răspândit obiceiul ciudat pentru noi ca patronul să le cam facă pe toate.
Fără nicio jenă, omul ne salută politicos cu un ‘bună ziua’ în engleză, necunoscând probabil limba română în care conversam cu soţia la intrarea în magazin. Cunoscând micile plăceri ale grecilor (printre care şi aceea de a-şi auzi interlocutorii vorbind greceşte), îi răspund cu un ‚bună ziua şi ţie’ în greceşte, reţinând în memoria RAM că tipul e cunoscător de limba engleză. Reconstituind şirul întâmplărilor, îmi dau seama că şi domnul Tsoupas a rămas în RAM-ul propriu cu informaţia că suntem vorbitori de limba greacă. Ne luăm coşuleţele pe braţ şi ne începem periplul printre rafturi şi gondole, însoţind cumpărăturile cu diverse comentarii în română. Ajunşi la capătul cursei, punem coşuleţele în faţa casei de marcat şi aşteptăm verdictul. Omul ne întâmpină cu un ‚vă rog, poftiţi’ în greceşte la care eu îi răspund ca tontul în engleză cu întrebarea ‚cât face toată treaba’. Buimăcit, sărmanul om ne răspunde în engleză cât costă, iar eu, mai tembel ca niciodată, îi spun în greceşte ‚poftim banii’. Confuzia e totală, nimeni nu mai ştie în ce limbă să-i vorbească celuilalt. Cu ochii în lacrimi, fără niciun sprijin de la cei din jur care se uitau la noi şi mai buimaci, sărmanul om îşi pune mâna în dreptul inimii şi mă întrebă într-o greacă amestecată cu engleză:
- Pentru Dumnezeu, ce sunteţi, ce limbă vorbiţi?
Probabil că, dacă ar fi cunoscut limba franceză, ar fi amestecat şi din ea câteva cuvinte. Îi întind mâna ca să îl trag spre mine şi să-l iau în braţe şi îi spun în greceşte:
- Om bun, stai liniştit, suntem români.
Relaxarea a fost generală. Am rămas prieteni şi ori de câte ori suntem in Grecia, indiferent unde suntem cazaţi şi indiferent de anotimp, trecem pe la el să îl salutăm. În greceşte.
Să auzim de bine!