miercuri, 9 ianuarie 2013

Dreapta strâmbă (2)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Dacă articolul anterior a fost scris într-o manieră mai veselă, datorată în parte şi celor citite pe site-ul Deutsche Welle, problema prezenţei dreptei pe scena politică românească este cât se poate de serioasă şi în acest registru o vom trata astăzi.
Prezenţa unei forţe de opoziţie consistente şi eficace este la fel de necesară unui sistem social precum îi este necesar unui organism viu un sistem nervos vegetativ, care temperează acţiunile sistemului nervos central. De altfel, este şi greu de imaginat un organism viu care ar putea merge doar cu picioarele de pe partea stângă, fără cele din dreapta şi vice-versa...
Un prim pas care ar trebui făcut în ideea reorganizării forţelor de dreapta ar fi acela de a nu mai asocia această ideologie cu imaginea domnului Ungureanu. Domnul Ungureanu a fost “iepuraşul” scos de preşedinte din “pălăria politică”. Vor trebui să treacă mulţi ani până când populaţia va uita că a fost şeful unui serviciu de informaţii, calitate în care nu a avut voie să aibă nicio opţiune politică, iar succesele sale în calitate de ministru de externe sau de prim ministru pentru două luni nu au avut nimic notabil. De altfel, istoria ne arată cât de devastatoare poate fi asocierea unei ideologii la numele unei singure persoane. Dânsul poate rămâne foarte bine asociat cu imaginea unui candidat latent şi îndârjit la presedinţie. De altfel, tot mai multe voci şi tot mai serioase din PDL caută acum să minimalizeze această asociere.
Un alt plan pe care ar trebui acţionat ar fi cel al elitei româneşti. În pofida oricăror tradiţii istorice, elita românească se autodefineşte ce fiind de dreapta. Dar nu acest lucru îi este nociv, ci felul singular şi ermetic în care se autodefineşte, atitudinea fiind deosebit de păguboasă prin aroganţa şi dispreţul afişat faţă de populaţia din care, în mod paradoxal, se aşteaptă să-i apară mase de votanţi. O poziţie mult mai benefică şi mai constructivă ar fi ca în locul atitudinii “sunt în elită pentru că aşa consider eu” să se adopte atitudinea “sunt în elită pentru că metodele şi rezultatele mele sunt cele mai bune”. O elită care şi-ar pleca urechea la problemele maselor nu doar pentru a le asculta, dar şi pentru a le explica de ce un lucru este bun sau rău şi care sunt metodele cele mai eficiente de îndreptare, ar putea conta pe un electorat mult mai consistent şi mai consecvent.
Planul cel mai important de acţiune ar fi însă cel al partidelor, al unor partide constituite pe o ideologie autentică şi nu pe negarea adversarului. Douăzeci şi trei de ani de viaţă politică ar trebui să fie suficienţi pentru ca un partid, indiferent de orientarea sa, să fie conştient că va dobândi o poziţie solidă în ochii electoratului nu negându-şi oponenţii, ci concurându-i. O analiză lucidă a ultimei camplanii electorale ar trebui să arate că PDL a pierdut şi din cauza epitetelor descalificante acordate USL în locul unor argumentări economice realiste. O revigorare a dreptei româneşti nu se va putea face însă cu partide teoretice, cum este cazul PNŢ, achiziţionate, cum este Forţa Civică, sau însăilate peste noapte, ca urmare a unor directive prezidenţiale, cum a fost cazul PDL, ci cu partide autentice, formate ca un rezultat al opţiunilor electoratului. O eroare fundamentală şi persistentă a analiştilor de tot felul este aceea că, în imaginea revigorată a dreptei se uită includerea PNL. Partid care este practic cel mai mare şi mai puternic partid de dreapta. Iar faptul că acum se află în cadrul USL nu trebuie să constituie un inconvenient, el urmând să părăsească uniunea mai devreme sau mai târziu prin chiar statutul de funcţionare al acesteia.
Ideea că electoratul de dreapta este unul aparţinător clasei de mijloc este la fel de contraproductivă. Nu numai pentru că falsitatea pricipiului este dovedită de istorie, ci pentru că limitează din start şi aprioric numărul alegătorilor favorabili. Simpatizanţi ai ideologiei de dreapta nu s-au recrutat doar din cadrul unei anumite clase, ci şi din cadrul tuturor claselor sociale. A vota un partid de dreapta sau de stânga nu ţine neapărat de apartenenţa la o clasă socială, ci de reflectarea de către respectivul partid a intereselor practice şi imediate ale electoratului şi de modul în care partidul şi-a respectat platforma şi promisiunile. Dovadă este chiar acelaşi electorat român care, la alegerile precedente a votat majoritar spre dreapta, pentru ca acum să voteze majoritar spre stânga.
În sfârşit, un alt aspect dăunător ideologiei de dreapta româneşti este perpetua vânătoare de comunişti. Resursele şi energia consumate în această direcţie sunt absolut inutile, atâta vreme cât ideologia comunistă există şi va exista nu numai în România, ci în orice ţară de pe glob. Comunişti există şi în Statele Unite şi în Franţa sau în Anglia. Dar niciun partid serios din respectivele ţări nu-şi consumă resursele cu vânătoarea unei ideologii. În primul rând pentru că nu ar fi democratic... Iar PNŢ este umbra vie a rezultatului unei lupte fără nicio finalitate. Electoratul este acum destul de matur ca să fie pragmatic, să fie interesat să voteze rezultate, nu utiopii ideologice. Şi cel mai elocvent exemplu ar fi un inventar al partidelor cu orientare comunistă apărute în România imediat după 1989 comparativ cu situaţia actuală.
Indiferent de numele şi numărul partidelor care vor forma dreapta politică românească, acestea vor trebui să renunţe la mentalitatea de negare a adversarilor şi să îşi coordoneze eforturile spre o activitate concurenţială.
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!