Aselenizarea falsă

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Nu sunt (şi mă feresc să fiu) un adept al scenariilor. Continui să cred că aselenizarea a fost unul din cele mai mari evenimente ale omenirii. În acest sens trebuie să înţelegeţi şi rândurile de mai jos.
Cucerirea spaţiului a necesitat un mare efort financiar din partea oricărui participant. Dar, mai mult decât atât, consider că a fost necesar un mare efort intelectual. Calculele făcute, estimările şi prognozele, măsurătorile şi tot ce ţine de concepţia acţiunii sunt de mare amploare. Acest efort îl consider mai mare şi mai important poate şi decât cel material.
Această apreciere nu m-a orbit atât încât să accept orice, fără discernământ, uitând de tot ce ştiu sau am învăţat. În ultimele zile am avut timp să vizionez pe Internet mai multe filme despre conspiraţia privind aselenizarea. Şi nu m-am putut opri ca să nu emit câteva consideraţii.
1. Conspiraţioniştii vin cu întrebări pertinente, concrete, pornind de la elemente cât se poate de reale şi de tehnice, care impun răspunsuri pe măsură. Ei bine, la niciuna din ele reprezentantul sau purtătorul de cuvânt al NASA nu a găsit de cuviinţă să răspundă într-un mod echivalent. Răspunsurile de genul „astea sunt speculaţii” sau „asta e părerea lor” sau „nu ne pretam să dăm răspunsuri la asemenea întrebări” sunt genul de răspunsuri care pe mine nici nu mă lămuresc şi nici nu mă liniştesc. Ca să nu mai vorbesc de faptul că trădează o sărăcie crasă de argumente...
2. Pe de altă parte, pregătirea mea, de care sunt foarte sigur, mă împiedică să accept ceva doar pentru că aşa mi se spune sau, mai rău, să accept ceva ce contravine cunoştinţelor mele. Mă ocup de fotografie de foarte mult timp. Prin asta înţelegând atât latura tehnică, cât şi cea artistică. Am publicat, am făcut mii de poze şi fotografii, am ţinut cursuri, am conceput şi construit accesorii foto, lucrez la un manual.
Pot accepta o justificare pentru umbrele divergente existente în fotografiile făcute pe Lună, deşi astronauţii nu aveau surse suplimentare de iluminare. Pot accepta o justificare pentru urma de gheată de cosmonaut lăsată în praful lunar, care nu e umed. Pot accepta o jusificare pentru existenţa fotografiile deosebit de clare şi de luminoase făcute în contre-jour, deşi faţa obiectelor aflată spre privitor ar fi trebuit să fie neagră. Pot accepta şi o explicaţie a fâlfâirii steagului american înfipt în solul lunar, deşi pe Lună nu există atmosferă. Pot accepta chiar şi încadrarea deosebit de precisă şi artistică a imaginilor, deşi aparatele nu aveau niciun fel de vizoare şi erau prinse de pieptul astronauţilor. Pot accepta lipsa craterului din solul lunar, deşi motorul modulului era suficient de putenic ca să formeze un crater vizibil. Pot accepta lipsa prafului pe picioarele învelite în foiţă de aur ale modulului deşi, în gravitaţia redusă existentă acolo, praful aruncat de jetul motorului ar fi trebuit să le îngroape realmente.
Dar au rămas patru fapte concrete legate de procesul fotografierii cărora nu le găsesc nici explicaţii şi nici justificări.
a) Nu există niciun fel de aparat ştiinţific de fotografiat (mai ales cum erau cele ale cosmonauţilor) care să permită apariţia pe imaginea developată a reticulelor de încadrare din vizor în SPATELE imaginii fotografiate! Pur şi simplu nu se poate fizic deoarece aparatele respective au fost astfel construite încât reticulele sunt plasate între obiectiv şi planul peliculei, ceea ce face ca reticulele să apară ÎNTOTDEAUNA peste imaginea fotografiată, care este asemănătoare cu cea pe care o avem când privim printr-o fereastră cu gratii: acestea apar întotdeauna PESTE imaginea din fundal. Singura modalitate prin care se poate obţine o altă imagine este prin prelucrarea ulterioară a imaginii într-un laborator.
b) Nu găsesc nicio explicaţie, indiferent de natura ei, care să justifice apariţia în unele imagini filmate a unei corzi de susţinere a astronautului, ca şi cum acesta ar fi fost suspendat de firul unei macarale. Am observat acest lucru în destul de multe secvenţe filmate, firul respectiv fiind prins la un capăt de partea superioară a rucsacului cosmonautului, celălalt capăt dispărând în partea superioară a imaginii.
c) Ultima mea nedumerire se referă la calitatea materialului din care a fost confecţionată pelicula. Din câte ştiu, aceasta nu era cu nimic deosebită ce cea existentă pe piaţă numai că, urmare a frigului existent pe Lună, aceasta ar fi trebuit să devină casantă şi să nu mai poată fi rulată pe bobină. Iar dacă mă gândesc mai bine, chiar şi aparatul ar fi trebuit să devină casant... Adăugaţi la toate acestea radiaţiile cosmice şi solare care bombardează nemilos Luna şi care ar fi trebuit să înegrească emulsia instantaneu, spre deosebire de Pământ unde suntem ocrotiţi de tot felul de obstacole naturale. Vă rog să faceţi doar o mică comparaţie cu voalarea filmelor la trecerea prin detectoarele aeroporturilor, radiaţia lor fiind infinit mai slabă decât cea cosmică.
d) Deşi au fost mai multe expediţii lunare, toate au avut un numitor comun: explorarea unor zone diferite ale Lunii. Cu toate acestea, există cel puţin două misiuni în care imaginile fotografiate şi filmate redau exact acelaşi peisaj. Exact până la ultima piatră! Este greu de imaginat, chiar în condiţiile lipsei de varietate a peisajului lunar, ca să poată exista două imagini absolut identice în cazul a două misiuni derulate în locuri diferite.
Iată câteva consideraţii de ordin strict personal, pe care le-am făcut doar pe baza pregătirii fotografice proprii, fără să fiu influenţat de vreo teorie sau film documentar şi care, totuşi, nu îmi schimbă credinţa şi speranţa că oamenii au fost pe Lună...
Să auzim de bine!