miercuri, 6 februarie 2013

Note de călătorie-Insulele Diomede


Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Se pare că vă plac notele de călătorie... Până acum, v-am oferit plimbări în Grecia (şi vă voi mai oferi), în Austria, în Germania şi nu mai ştiu pe unde. A, da, în Belgia. De ce nu v-aş oferi o plimbare undeva, la capătul lumii?
Pentru că acesta se pare că există şi se află situat în Insulele Diomede. Haideţi să vedem împreună în ce constă, dacă nu frumosul, atunci ineditul acestor două insule.
Diomedes sau Diomed (în greceşte Διομήδης/Diomēdēs) a fost un erou al mitologiei greceşti, cunoscut pentru participarea sa la Războiul Troian. Rege al Argosului (vă reamintesc că în Războiul Troian au participat o mulţime de regi), în Iliada lui Homer apare luptând alături de marele erou Ajax, iar în Eneida lui Virgiliu, Diomedes este unul dintre războinicii care au intrat în Calul Troian.

Există un loc în lume în care teritoriile Statelor Unite şi Rusiei sunt la mai puţin de 4 km distanţă, dar separate prin data din calendar. Sunt îndepărtatele şi puţin cunoscutele Insulele Diomede, în Strâmtoarea Bering, spaţiul maritim care separă Alaska de Extremul Orient al Asiei.

Este probabil ca acest loc să fi servit de trecere primilor locuitori ai continentului american.

Există în acest loc două insule, cunoscute ca Marea Diomede şi Mica Diomede, care sunt separate printr-o stâmtoare de 3.700 de metri care se menţine îngheţată timp de bună parte din an, permiţând trecerea cu piciorul între ele.

Curios este că Marea Diomede este punctul cel mai de Est al Rusiei şi Mica Diomede este punctul cel mai vestic al Statelor Unite.

În timpul Războiului Rece, nativiilor care locuiau în insule încă înainte de colonizarea rusă şi americană, le era interzis să circule între ele, inclusiv să schimbe orice tip de informaţii, pe o suprafaţă care a ajuns să se numească “pânză de gheaţă”.

La sfârşitul celui de al II-lea Război Mondial, toţi nativii din insula rusă au fost transferaţi pe continent şi arhipelagul a rămas doar cu o mică populaţie în insula americană.

Această populaţie numără în prezent aproximativ 170 de locuitori.

Dar cel mai curios este că între cele două insule nu trece numai frontiera dintre Rusia şi SUA. Între ele există şi linia internaţională a schimbului de dată, de maniera că dinspre Mica Diomede se priveşte spre “mâine” şi dinspre Marea Diomede spre “ieri”.

Diferenţa orară oficială între ambele insule este de 21 de ore, la modul că atunci când în partea rusă este 12 de la miezul zilei, 4 km spre Est este 3 după masă al zilei anterioare. În realitate, aşa cum este şi logic, ora solară în ambele insule este exact aceiaşi.

Iarna, când marea îngheaţă, cele două insule se unesc prin gheaţă şi această porţiune de ocean devine unicul loc din lume în care se poate traversa de ieri în azi şi de azi în mâine... cu piciorul!

În 1987, un succes emblematic a ajuns din micile insule pe coperţile ziarelor din lumea întreagă. Înotătoarea americană Lynne Cox traversează înot strâmtoarea dintre insulele surori, într-un gest de apropiere între superputerile care atunci făceau eforturi pentru a strânge legăturile rupte.

Azi, în timp de pace, există diferite proiecte pentru a ridica monumente simbolice de apropiere între cele două ţări. Unul din ele este numit “Podul Memoriei”, care ar uni cele două insule şi care s-ar constitui în prima legătură fizică între Asia şi America.

Umberto Eco, în romanul său “Insula zilei anterioare”, exprimă plastic realitatea a ceea ce se întâmplă în insulele Diomede:

“Miezul nopţii de sâmbătă, aici în barcă şi miezul nopţii de vineri în insulă. Dacă călătoreşti din America în Asia, pierzi o zi; dacă o faci în sens contrar, câştigi o zi.”

“Dafne” a navigat spre Asia şi voi fraierilor aţi navigat spre America. Şi pentru asta tu eşti acuma cu o zi mai bătrân decât mine. Nu-i simpatic?”









Sper că vi s-a părut interesant.
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!