marți, 5 februarie 2013

Egalitatea în justiţie

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Primul exemplu. Totul a început cu un act care ne era necesar copilului. Întrucât actul nu se putea obţine decât pe cale judecătorească, împreună cu soţia ne-am luat o zi din concediul de odihnă, ne-am deplasat la judecătorie, am completat formularele necesare, am plătit taxele legale şi ne-am pus pe aşteptat. Au trecut vreo două săptămâni până am primit comunicarea că actul este făcut.
Ne-am cerut o nouă zi din concediul de odihnă, ne-am dus din nou la judecătorie, ne-am legitimat şi am solicitat actul. După o verificarea superficială ne-am declarat mulţumiţi şi am plecat acasă. Dar acasă, la o verificare mai amănunţită am observat că numele copilului era scris greşit de grefieră. Drept pentru care ne-am mai luat o zi din concediu, ne-am reîntors la judecătorie a doua zi şi am cerut modificarea. Fiind urmarea unei sentinţe judecătoreşti, modificarea nu se putea face decât pe aceeaşi cale. Aşa că, am reluat procedura, însemnând bani. cereri şi timp pierdut. Nu uitaţi timpul, element esenţial vieţii care, în România, nu are nicio valoare!
De data asta, aşteptarea a fost ceva mai scurtă şi, după solicitarea unei noi zile din concediu, ne-am dus la judecătorie să ridicăm actul corectat. Fiind păţiţi, am verificat actul la sânge acolo, pe loc. Actul fusese corectat, e adevărat, dar de data asta anul naşterii fusese scris greşit de grefieră. Pentru a treia oară am reluat procedura solicitării actului. O nouă zi consumată din concediul de odihnă ne-a ajutat să ridicăm cea de a treia versiune a actului, scris corect de data asta.
Vă las pe voi să socotiţi câte zile din concediul de odihnă am pierdut, câţi bani şi cât efort. Pentru că pe mine mă preocupă doar un singur aspect: egalitatea în faţa justiţiei. Care este egalitatea între noi, eu şi soţie, care am fost corecţi în toate acţiunile noastre şi grefiera care a făcut atâtea greşeli? Care este egalitatea în faţa justiţiei între noi şi grefiera care ne-a pus de atâtea ori pe drumuri, ne-a scos din buzunar atâţia bani şi, nu uitaţi, ne-a făcut să pierdem atâta timp! Care este egalitatea între noi, cei care ne-am pierdut timp, bani şi efort şi grefiera pe care o durea în direcţia cotului?
Al doilea caz. De data asta, revolta mi-a fost provocată de o ştire care a ţinut jurnalele de ştiri o bună perioadă de timp. Nu sunt adeptul pedepselor aplicate la limita nivelului lor superior, dar sunt adeptul discernământului în justiţie. Asta însemnând că mă împac cu ideea că un hoţ de buzunare poate fi eliberat mai curând pentru bună purtare, dar nu mă împac cu ideea că un violator sau un criminal feroce poate fi eliberat timpuriu pe acelaşi criteriu, al bunei purtări. În fond, ideea de bază a unei sentinţe privative de libertate este tocmai izolarea elementului periculos din cadrul societăţii. Asta însemnând cât mai mult.
Aud că un criminal şi un tâlhar (deci, un element deosebit de periculos) a fost eliberat mai curând din puşcărie pe motivul bunei purtări. Bunînţeles că, imediat ce s-a văzut ieşit, specimenul a violat o copilă. Probabil că va fi prins, va fi băgat din nou la puşcărie şi, mă aştept să fie judecat în condiţiile unor circumstanţe agravante. Dar răul şi urmele lui vor rămâne...
Auzind această ştire, mă întreb cum funcţionează în acest caz egalitatea în faţa justiţiei? Care este egalitatea între sărmana copilă şi judecătorul cel duios (pentru că, din punctul meu de vedere, specimenul criminal iese din discuţie întrucât şi-a pierdut dreptul de a fi numit om)? Care este egalitatea în faţa justiţiei între oamenii cărora li s-au spulberat sufletele datorită materializării unui, presupun, sentiment de milă nejustificat şi negândit şi judecătorul care îşi vede liniştit de ale lui? În justiţia românească, inamovibilitatea este acelaşi lucru cu lipsa de răspundere?
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!