"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

vineri, 6 mai 2011

O glumă digitală

Imagine preluată de pe femeia.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Se pare că şirul întâmplărilor nostime prin care am trecut în perioada efectuării stagiului militar nu se mai termină. Azi veţi avea ocazia să vă delectaţi cu una nouă.
Coşmarul acestei perioade nu este, cum aţi fi tentaţi să credeţi, instrucţia sau viaţa grea, plină de privaţiuni. Nu, nici vorbă! Coşmarul ei este monotonia. Aceleaşi figuri cu aceleaşi ticuri sau obiceiuri, acelaşi program efectuat cu ceasul în mână, aceleaşi acţiuni, aceleaşi mirosuri în dormitor, aceeaşi mâncare...
O fericită coincidenţă face ca să am în jurul meu, chiar dacă de la alte companii, adevărate caractere latine, oameni cu sânge în veioză, cu imaginaţie şi spiritul treaz. Asta e partea bună a lucrurilor. Partea tristă este că ni s-au cam terminat subiectele glumelor sau păcălelilor. Le-am tras câte o păcăleală straşnică şi ofiţerilor şi subofiţerilor şi colegilor. Chiar şi între noi ne-am exercitat de numeroase ori acest drept de a râde. Acum, nu prea mai avem de cine să ne luăm. Totuşi, numărul cadrelor militare într-o cazarmă este limitat... iar ca să ne mutăm în altă cazarmă nu poate fi vorba. E drept, petrecerile nocturne ne ţin spiritul treaz, dar nu suficient...
Stăm strânşi în infirmeria pe care o conduc şi dezbatem subiectul. Acţiunea este binevenită pentru a mă scoate din depresia provocată de reuşita mea de a arde un sterilizator. De fapt, nu arderea în sine îmi provoacă depresia, ci faptul că este a treia în ultimele două săptămâni...
- Fraţilor, deschid sesiunea, eu va trebui să am, cel puţin o perioadă scurtă de timp, o conduită mai retrasă, subterană aş îndrăzni să spun, de când m-a prins generalul că am plecat la film şi nu am predat cartuşele din gardă (vezi http://bloguldindrumultaberei.blogspot.com/2010/09/munitia-bate-filmul_20.html#axzz1JrB6L1Uc).
- Da, ai dreptate aici. Iar de sergent şi caporal nu ne putem lua că se pot supăra şi nu ne mai scot la instrucţie. Şi vă amintiţi şi voi ce vin delicios am băut ultima dată..., intervine Cornel (vezi http://bloguldindrumultaberei.blogspot.com/2010/09/utilitatea-salamului.html#axzz1JrB6L1Uc).
- Pe Mustaţă, colonelul, trebuie să îl iertăm pentru că i-ai făcut tu pocinogul cu trasul vinului, continuă ideea Nae aruncându-mi priviri acuzatoare (vezi http://bloguldindrumultaberei.blogspot.com/2010/09/cum-se-trage-vinul.html#axzz1JrB6L1Uc).
- Şi nici de Cornel, locotenetul de la chimic, nu putem să ne apropiem de când l-a prins pe Vio că a închis plantoanele în dormitor, intervine în rechizitoriu Ştefan (vezi http://bloguldindrumultaberei.blogspot.com/2010/09/rondul-de-noapte.html#axzz1JrB6L1Uc).
Mă simt jenat de acuzaţiile care cad nedreptăţit asupra mea, aşa că intervin:
- Zău? Dar goarna cine a înfundat-o? Auzi, cu o pară! Tot eu? şi mă uit crâncen la ei (vezi http://bloguldindrumultaberei.blogspot.com/2011/04/noua-trompeta.html#axzz1JrB6L1Uc).
- Nu, nu tu, ce e drept, e drept. Dar nu tu eşti cel care a pus un soldat bolnav ca să doarmă pe biroul comandantului Spitalului de Linia I pe motiv că nu mai ai paturi libere? Aud? Şi acum, după două săptămâni, îi miroase biroul a spirt, mormăie el în continuare.
Discuţia începe să capete o turnură periculoasă, aşa că trebuiesc luate măsuri urgente. Într-o străfulgerare de inteligenţă, lucru care mă miră chiar şi pe mine, îmi amintesc de Pricop.
Pricop este un coleg de-al nostru, venit nu ştiu de unde la şcoala de sanitari. Foarte moderat în manifestările lui exterioare, chiar tăcut, bun executant, bun coleg, dar fără iniţiativă. Atât de lipsit de iniţiativă încât execută toate ordinele fără crâcnire, ceea ce, trebuie să recunoaştem, este puţin jenant chiar pentru un soldat... Mai mult de atât, nu numai că le execută, dar o face cu brio şi printre primii. Zelul lui se manifestă la modul cel mai supărător în momentul alarmelor, când reuşeşte să fie întotdeauna primul echipat. De aici şi până la poanta la care mă gândesc nu mai este decât un pas. De fapt, un deget... Aşa că ticluim planul şi îi avertizăm pe toţi de existenţa lui.
Ziua trece, se termină programul de seară şi toată populaţia cazarmei merge la dormitoare pentru o odihnă binemerită. Pricop al nostru nu face nici de data asta vreo excepţie şi reuşeşete să fie primul care se dezechipează şi care se bagă în aşternut. De obicei dorm în infirmerie, nu numai de dragul de a fi alături de bolnavi peste noapte, ci pentru că am la dispoziţe o cadă de baie pe care o folosesc intensiv, mai ales când prind vreun soldat valid şi îl pun să facă focul la boiler... De data asta, voi dormi în dormitor, alături de masa luptătorilor, alături de talpa ţării, de oamenii fără frică, aşa cum îi stă bine adevăratului conducător... Doar că vin ceva mai târziu în dormitor. Suficient de târziu ca Pricop să fie adormit, iar eu să îi pot lega o sfoară lungă de vreo trei metri de degetul mare de la piciorul drept. Cu liniştea dată de conştiinţa lucrului bine făcut mă bag în pat, dar nu înainte de a chema plantonul de schimbul doi şi să-l intruiesc ca, fix la orele două şi un sfert, să strige Alarmă! la urechea lui Pricop. Îl avertizez cu ocazia asta că viitorul lui atârnă de intensitatea cu care va striga. Şi adorm.
Fix la ora stabilită, un strigăt neomenesc de Alaaarmă! mă face să sar din pat. Pe mine şi pe toţi din dormitor. Dar, ca de obicei, Pricop e primul care sare din pat. Şi, în văzul tuturor, tot el e primul care se repede ca să se echipeze. Face un pas, noi ne ridicăm în capul oaselor, face al doilea pas, noi ne ridicăm din paturi, iar la al treilea cade cât e de lung pe pardoseala dormitorului cu un zgomot de sac cu oase. Şocul căderii îl reţine câteva secunde, suficiente cât să observăm că a rămas cu un picior în aer, lucru cât se poate de explicabil dacă ne gândim că era prins cu sfoară de degetul mare care, acum, ni se pare că ar fi excesiv de lung. Instinctiv izbucnim cu toţii într-un râs homeric, iar Nae îşi permite ca să-l întrebe printre hohote:
- Bre, Pricoape, te-ai supărat?
La care, Pricop al nostru îi dă un răspuns ameţitor în timp ce se zbate ca un peşte pe uscat:
- Tu eşti sănătos la cap? Nu ai auzit că e alarmă?
Să auzim de bine!

4 comentarii:

  1. Si eu care credeam ca ati facut armata la....Εύζωνες ! Si acolo mergea treaba cu sfoara, mai ales sub blitz-urile turistilor !!! :))))

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Marco Polo: He he, nu e banc, dar e bun! Excelent! Nu m-au primit pentru că nu îmi plac pompoanele la botine...

    RăspundețiȘtergere
  3. Mereu scrii povestioare nostime. Stii ca-mi plac si ma si "prind" pentru ca rezultatul este zambetul pe fata. Nu te-ai prea plictisit prin armata.

    RăspundețiȘtergere
  4. @ QED: Mulțumesc, întotdeauna amabilă. Povestioare mai am o mulțime de povestit... În general caut să nu mă plictisesc indiferent unde mă aflu, mai ales dacă e vorba de o glumă.

    RăspundețiȘtergere

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!