Utilitatea salamului

Azi începem prima noastră zi de instrucţie. Sunt în această unitate de câteva zile ca urmare a unui transfer de care nu sunt răspunzător. Dar care mă ajută extrem de mult nu numai datorită programului lejer pe care îl am, dar şi faptului că învăţ ceva. Am început cursurile şcolii de sanitari care vor ţine vreo două luni. După aceea, ce vrea Dumnezeu! Având această specializare deosebită programul de instrucţie este mult mai blând, exerciţiile rezumându-se la o singură zi pe săptămână. Partea practică a instrucţiei urmează să o executăm peste nişte dealuri şi prin nişte văioage la care ajungem traversând şoseaua din faţa unităţii şi mergând o porţiune bunicică printre gospodăriile populaţiei civile.
Suntem conduşi până la punctul de instrucţie de un sergent foarte fioros şi un caporal şi mai fioros. Ajunşi acolo, ni se dă o comandă neobişnuită:
- Referenţial boscheţii de colo, companie vă ascundeţi, în pas alergător, marş! Un, doi, trei! zbiară sergentul de aproape că-i iese un plămân pe gură.
Ne repezim buluc toţi douăzeci de „pufoşi” şi începem să ne ascundem prin desişuri. Sergentul continuă nemilos:
- Comapnieee! Pe loc repaus! Companieee, stai jos!
Ne relaxăm cu toţii neştiind ce nenorociri ne mai aşteaptă. Intervine caporalul la fel de neîndurător:
- Companieee, ascultă comanda la mine! Companieee, desfaceţi sacul port-mască!
Dumnezeule! Mai auzisem noi de metode de chinuire a bieţilor recruţi, iar instrucţia cu masca pe figură le bătea de departe pe toate. Desfacem sacii port-mască şi le întindem conţinutul pe jos, în faţa noastră. Cei doi gradaţi se sfătuiesc câteva clipe în şoaptă, după care continuă la fel de sobri:
- Tu, tu, tu şi tu la mine a-du-na-rea! zbiară sergentul ca un apucat.
Cei indicaţi de arătătorul păros al sergentului se apropie regulamentar de el aşteptând comanda. Sergentul se uită atent la ei, după care continuă:
- Tu (şi îl indică pe primul) ai văzut magazinul alimentar de pe dreapta, când veneam pe drum încoace?
- Permiteţi să raportez! Da! răspunde omul cu inima ticăind.
- Uite bani, te duci şi iei salam. De toţi! Ai grijă cum îl pui în sacul port-mască să nu se vadă. Tu! se adresează celui de-al doilea, pleci la douăzeci şi şapte de secunde după el şi cumperi o roată de caşcaval. Uite banii! Vezi să fie de Rucăr! Tu! îl fixează pe cel de-al treilea, uite banii pentru patru pâini. Pleci la un minut şi opt secunde după cel de-al doilea. Tu! se întoarce spre ultimul, ai misiunea cea mai dificilă. Vezi că te-am ales pentru că ne inspiri încredere şi eşti cel mai tuns, nu cumva să ne faci de râs.
Omul dă violent din cap a “nu”.
- Pleci la trei minute şi şase secunde după primul şi vei lua trei sticle de vin roşu. Vezi să fie la litru! Aveţi grijă cum le băgaţi în sacii port-mască să nu observe nimeni nimic. E-xe-cu-ta-rea! zbiară el din fundul rărunchilor.
Cei patru pleacă conform instrucţiunilor, iar cei doi gradaţi se aşează pe jos între noi şi începem să spunem bancuri. Trimişii vin încărcaţi şi ne punem pe petrecut. Se pare că nu au fost făcute cele mai bune estimări pentru că au trebuit să mai facă un drum pentru realimentare. Nu de alta, dar nu se terminase programul de instrucţie... La sfârşit, ne ridicăm cu greu, ne aranjăm ţinuta şi echipamentul pe burţile gogonate şi pornim spre cazarmă. Doar ne aşteaptă masa de prânz... Rămăşiţele festinului le îndesăm prin sacii port-mască urmând să le găsim o destinaţie adecvată la unitate. Nu a mai fost nevoie să ni se dea tonul la cântec pentru că vocile au izbucnit la unison mai ceva ca ale corului Madrigal. Într-o pauză, sergentul ne face observaţia că dăm totuşi prea tare drumul la voce doar pentru cât vin am băut. Am căzut toţi de acord că, data viitoare, va trebui să bem ceva mai mult vin pentru a nu crea disonanţe...
Când să intrăm pe poartă ne iese în faţă Ofiţerul de Serviciu pe Unitate şi ne cere să ne oprim.
- De unde veniţi? îl întreabă el pe sergent.
- Permiteţi să raportez! De la instrucţia de câmp, zbiară omul aproape să se sufoce, căutând să nu vorbească spre el.
Ofiţerul începe să ne dea târcoale cu mâinile la spate şi se opreşte în dreptul unuia din noi. Toţi ne ţinem respiraţia şi încercăm să întoarcem uşor capul când ajunge în dreptul vreunuia. Din sacul port-mască al colegului ieşea o ciosvârtă de salam!
- Asta ce e? se întoarce către caporal arătând cu degetul obiectul suspect.
Caporalul se uită la sergent, sergentul la noi, noi la caporal, caporalul la noi, noi la sergent şi sergentul la ofiţer:
- Permiteţi să raportez! Unui soldat neinstruit i s-a înfundat cartuşul de la masca de gaze în timpul instrucţiei. Nu am avut cu ce bate în cartuş şi, pentru că eram aproape de o alimentară, am trimis un soldat ca să ia un salam.
La auzul unei asemenea gogomănii, unul din noi, se pare că mai sensibil, începe să sughită. Ofiţerul, un moldovean cumsecade, îl ascultă cu ochii holbaţi şi îngaimă trăgându-se de mustaţă:
- Ai desfundat cartuşul măştii de gaz cu un salam?
- Permiteţi să raportez! Da, m-a învăţat şi pe mine un plutonier de la transporturi. Se pare că e cel mai bun pentru că e potrivit ca duritate. Este recomandat cel de vară, zbiară sergentul privindu-l în ochi pe ofiţer.
- Hm, interesant, o să reţin chestia asta, habar nu am avut, murmură omul întorcându-se gânditor la treburile lui.
Am rămas în amintirea unităţii ca singura companie care CEREA să meargă în fiecare luni la instrucţie, fiind lăudaţi pentru asta cu fiecare prilej. Iar la sfârşitul perioadei observ că am câştigat şapte kilograme la greutate.