Azi am făcut o faptă rea (2)

Imagine preluată de pe feroviarii.ro

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Mă aflu în staţia de metrou Unirii 2 încercând să găsesc drumul spre Gara de Nord.

Până aici nimic neobişnuit, un fapt banal, zilnic, cotidian aş spune dacă aş fi mai îndrăzneţ. Oricine, oricând se poate afla într-o staţie de metrou încercând să găsească drumul spre Gara de Nord. Situaţia este mult uşurată de tabelele indicatoare luminoase aflate la marginea peroanelor, tabele care îţi indică staţia terminus, dar nu şi o staţie importantă pe traseu, via cum se mai zice pe la noi, prin Drumul Taberei.

În cazul meu, tabela îmi indică două opţiuni pentru ramele care sunt pe cale să apară: staţia Dristor 2 şi staţia Preciziei. Totul e simplu, clar, gospodăreşte, doar că eu nu ştiu pe care din cele două trasee se află Gara de Nord. Ulterior am aflat că spaima mea a fost complet nejustificată deoarece roboata de serviciu de pe fiecare ramă anunţă staţiile intermediare după închiderea uşilor şi pornirea ramei…

Cum vă spuneam, stau în staţie uitându-mă năuc în jur după un semn de ajutor. Nimic, nici un indiciu. Dar Dumnezeu e mare şi e bun şi nu întârzie mult la rugăciunile mele. Din stânga apare o tipă. Dar ce tipă! Cu căşti în urechi! Nişte căşti mari, frumoase, colorate, vizibile. După gesturile spasmodice pe care la face din când în când îmi este clar că fiinţa ascultă o melodie. Şi nu orice melodie, ci una care îi place. Şi unui chior îi este clar că nu aude nimic altceva în jur şi orice întrebare o va deranja. În acel moment, asemenea condamnatului la moarte, prin faţa ochilor încep să mi se perinde imagini dramatice care mi-au marcat existenţa... Iată, îl văd aievea pe cetăţeanul burtos din staţia lui 385 care mă întreabă obsesiv, dintre cei 173 de călători aflaţi în staţie, în ce direcţie merge autobuzul 104, deşi vede că am căştile în urechi. Imaginea lui este estompată de cea a femeii cu paporniţe care mă abordează la o ieşire din metrou întrebându-mă unde este Spitalul Universitar, deşi vede că am ditamai căştile înfipte în urechi, iar în jurul meu mai sunt alte 318 persoane. Dar şi imaginea ei dispare rapid, fiind înlocuită cu cea a tinerei cu tupeu din Piaţa Romană care, deşi vede că am căştile în urechi şi îi gesticulez că nu aud nimic din cauza lor, insistă ca să-mi le scot ca să îi răspund unde sunt căminele de la Pedagogie. Toate aceste imagini, împreună cu multe altele care m-au traumatizat, se derulează tot mai repede şi mă cuprind într-un vârtej ameţitor care îmi anihilează orice urmă de raţiune, făcându-mă să mă îndrept spre ea şi să o întreb cu voce mieroasă şi un rânjet diabolic:

- Sărut mâna! Nu vă supăraţi, care din cele două linii mă duce la Gara de Nord?

Juna auditoare se opreşte din mers şi mă priveşte abulică preţ de câteva secunde. Recuperează destul de greu, aşa că repet întrebarea. În sfârşit, fata dă semne de luciditate şi îşi scoate căştile, ceea ce mă face să rostesc întrebarea pentru a treia oară. Politicoasă, îmi răspunde, după care demarează urgent procedura de introducere a căştilor acolo unde le este locul, adică în urechi.

Mă aşez liniştit la marginea peronului aşteptând sosirea ramei cu ochii sticlind de satisfacţie. Oh, da, sângele nevinovat vărsat, a fost răzbunat…

Să auzim de bine!

P.S. După cum sper că aţi înţeles, postarea este dedicată tuturor acelora care, deşi văd că am căştile în urechi şi alte zeci sau sute de persoane foiesc în jurul meu, insistă să le răspund la diverse teste de orientare urbană.