Amenda

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
De data asta am intrat mai uşor în oraş. E drept, şi-a spus cuvântul şi experienţa datorată numeroaselor vizite anterioare. Suntem în Thessaloniki (Salonic), oraş port deosebit de întins (grecii au oroare de clădiri înalte), de frumos şi mustind de istorie. Cu greu am găsit un loc de parcare lângă Piaţa Aristotelou, ceea ce este de invidiat. A găsi un loc unde să parchezi în zona respectivă echivalează la noi cu parcarea maşinii în curtea Palatului Cotroceni. Şi parchez deosebit de lejer, fără să mă mai uit după semne sau restricţii, printre alte mii de maşini existente în zonă. După ore de pelerinaj prin pieţe, bazar sau monumente istorice, ne reîntoarcem satisfăcuţi la maşină, ne suim şi plecăm spre staţiunea unde eram cazaţi. După câteva zeci de metri văd ceva fâlfâind sub ştergătorul din dreapta. Rog soţia să deschidă geamul şi să ia hârtia, ceea ce se şi întâmplă. Fiind singurul cunoscător de limbă greacă din familie, îmi pasează hârtia spre traducere autorizată. Din câteva rânduri îmi dau seama de tristul adevăr: era o chitanţă de amendă pentru parcare ilegală. Aveam de plătit 40 de euro pe loc sau 180 în 48 de ore. După un scurt proces de analiză, optez pentru prima variantă. Dar unde să plătesc? Există un Dumnezeu al şoferilor contravenienţi pentru că imediat văd pe dreapta, pe trotuar, un echipaj al poliţiei. Trag pe dreapta chiar sub un semn de oprire interzisă şi mă îndrept spre cei din maşină. Salut, le arăt chitanţa şi îi întreb unde să fac plata. Cu mult tact şi politeţe, cei doi îmi explică cum să ajung pe strada unde e casieria lor, după care îmi pun o întrebare stranie:
- Mai aveţi numerele?
Mă uit la maşina la care, aşa cum era aşezată, se vedeau doar numerele din spate. Da, răspund eu, uitaţi-le şi le arăt maşina. Le mulţumesc, ne salutăm şi mă îndrept spre maşină. Pe drum încerc să pătrund sensul întrebării lor, aşa că, ajuns la maşină, mă uit şi la numerele din faţă. Ioc numere, rama era goală! Instantaneu revăd imaginea unui tânăr care ocupa o masă la cafeneaua de lângă locul unde parcasem şi care, atunci când am plecat, se uita la noi cu o privire de genul „Plecaţi? Zăăău?”. Mă întorc nedumerit la ei şi le spun tristul adevăr:
- Nu mai am numerele din faţă.
Oamenii râd blajin şi mă înştiinţează că, în acest caz, amenda trebuie plătită poliţiei metropolitane, care are altă adresă şi o altă casierie. Îmi explică de ce s-a procedat aşa şi cum să ajung acolo, ne salutăm şi dau să mă reîntorc la maşina din dotare.
- Nu vă supăraţi, îmi atrage atenţia politicos unul din ei, dar să ştiţi că semnul sub care aţi oprit maşina înseamnă ‚oprirea interzisă’.
Să auzim de bine!