"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

joi, 24 iunie 2010

Ei trăiesc printre noi

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
1. Un tip a cumpărat un frigider nou pentru casa lui. Ca să scape de cel vechi, l-a pus în faţa casei cu un carton pe el, pe care scria: E gratis, îl vrei, ia-l acasă. 4 zile a stat frigiderul acolo şi nimeni nici măcar nu s-a uitat la el. A realizat că oamenii erau prea neîncrezători în această ofertă. Aşa că a decis să schimbe cartonul: Frigider de vânzare cu 100 roni. A doua zi cineva l-a furat!
Ei trăiesc printre noi!
2. Într-o zi mergeam pe plajă cu nişte prieteni când, deodată, cineva a ţipat: "Uite o pasăre moartă!". Cineva s-a uitat în sus, spre cer şi a exclamat: "Unde, unde?"
Ei trăiesc printre noi!
3. Când se uita la o casă, fratele meu a întrebat agenta imobiliară în ce direcţie este nordul; el a explicat că nu vrea ca soarele să-l trezească în fiecare dimineaţă. Ea a întrebat: "Soarele răsare în nord?" Când fratele meu i-a explicat că Soarele răsare în est de ceva timp, ea a dat din cap şi a zis: "Oh, nu prea ţin pasul cu lucrurile astea".
Ei trăiesc printre noi!
4. Luam prânzul într-o cafenea când, fără să vrem, am auzit-o pe angajată că vorbea despre o arsură pe care a făcut-o la sfârşitul săptămânii, când mergea spre plajă cu maşina. A condus cu ea decapotată, dar nu credea că se va arde pentru că era în mers.
Ei trăiesc printre noi!
5. Sora mea are un fel de cuţit în maşină, care este special pentru a tăia centura de siguranţă în caz că rămâne blocată din cauza unui accident. Ea îl ţine în portbagaj.
Ei trăiesc printre noi!
6. Umblam cu un prieten când, am văzut o femeie cu un cercel în nas, de care era ataşat un lănţişor până la cercelul din ureche. Prietenul meu a zis: "Nu se va rupe lanţul de fiecare dată când va întoarce capul?" A trebuit să-i explic că nasul şi urechea unei persoane rămân la aceeaşi distanţă una de cealaltă indiferent în ce direcţie va întoarce capul...
Ei trăiesc printre noi!
7. Nu mi-am găsit bagajele în zona pentru bagaje din aeroport. Aşa că, am mers la biroul bagaje pierdute şi i-am spus femeii de acolo că bagajele mele nu au apărut. Ea a zâmbit calm şi mi-a spus să nu îmi fac griji deoarece ea este pregătită şi instruită profesional şi că sunt pe mâini bune. "Acum" m-a întrebat ea: "A ajuns avionul dumneavoastră?"
Ei trăiesc printre noi!
8. Când munceam la o pizzerie am observat un bărbat care a comandat o pizza mică la pachet. Părea să fie singur şi bucătarul l-a întrebat dacă doreşte să taie pizza în 4 sau în 6 felii. A stat şi s-a gândit un pic înainte să răspundă: "Lasă în 4 felii, nu cred că îmi este destul de foame ca să mănânc 6 felii.
Da, ei trăiesc printre noi!
Din păcate, nu doar trăiesc printre noi, dar se şi reproduc!
Să auzim de bine!

Un comentariu:

  1. Foarte tari astea..si chiar ca traiesc printre noi..Aia cu pasarea moarta e bestiala.

    RăspundețiȘtergere

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!