O mică ieşeală

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
E sâmbătă şi ne permitem o mică ieşeală. În zonă, nu peste mări şi ţări, mai precis la un depozit cu vânzare de mobilă. Aşa cum ne plimbăm printre exponate într-o atmosferă oarecum sinistră văzând puţinătatea cumpărătorilor, ajungem la standul unei firme care expunea o garnitură de dormitor.
Ne oprim şi începem să-l examinăm. Garnitura era deosebit de interesantă, aşa că o privim şi măsurăm din toate unghiurile. Preţul? Cam piperat, adică vreo 35 de milioane de lei vechi. Nu durează mult şi apare un cetăţean despre care am aflat ulterior că este chiar fiul patronului fabricii care produce respectiva garnitură. Acesta remarcă interesul nostru şi intervine în discuţiile noastre cu intenţia vădită de a ne determina să-i cumpărăm produsul. Nu avem niciun motiv ca să cumpărăm acum o garnitură de dormitor, aşa că ne exprimăm dezacordul. Omul insistă, iar insistenţa lui se prelungeşte până a ne propune să-i cumpărăm produsul la preţul de 17 milioane de lei vechi! Nefiind interesaţi, refuzăm şi această ultimă ofertă. Punându-şi mâinile în cap, omul răbufneşte:
- Măi, oameni buni, v-am redus preţul la jumătate, vă fac transportul gratuit, vă scap şi de mobila veche, vă fac şi montajul gratuit, vă fac orice vreţi numai cumpăraţi-o! Nu mai am nicio comandă şi trebuie să dau oamenii afară!
Hopa! îmi zic mirat. Iată un om care nu a înţeles mesajul Primului Bugetar al Ţării. El nu înţelege încă lipsa oricărei legături între sectorul privat şi cancerosul sector bugetar? Cum adică nu are comenzi? Ce dacă bugetarii nu mai au bani să cumpere? El să pună mâna să producă! Doar e sector privat şi nu are nicio legătură. Ce dacă îşi bagă oamenii în şomaj? Nu va trebui acelaşi stat să le plătească şi lor ajutorul de şomaj din acelaşi buget secătuit?
Plec din depozit scandalizat de o aşa lipsă de înţelegere. Vine ziua de luni şi îmi ajută Dumnezeu să ajung la serviciu. Nu după mult timp mă sună un bun prieten, patron al unei firme prospere de proiectare în arhitectură.
- Ce faci, mă întreabă el fără niciun chef.
- Lucrez, ce să fac la ora asta!? Tu ce mai faci?
- Eu joc Solitaire.
- Bravo, îi răspund plin de invidie. Asta înseamnă să fii patron. Stai şi joci Solitaire cât e ziua de lungă.
- Păi, altceva ce să fac, îmi răspunde el necăjit. Nu mai am nicio comandă şi am dat deja patru oameni afară din cinci câţi aveam.
Simt cum mă sufoc de nervi. Cum, nici bunul meu prieten nu înţelege nimic din învăţăturile Primului Bugetar al Ţării? Cum adică nu are comenzi? Ce treabă au comenzile lui cu canceroşii bugetari? Ce dacă acestora li se taie salariile şi pensiile? Ce dacă sunt trimişi în şomaj? Doar el e privat şi nu are nicio legătură.
Nu mai pot lucra de supărare, aşa că fac o mică pauză încercând să-mi revin. Nu înţeleg nimic. De ce se supără bugetarii că li se taie salariile? Doar ACESTE SALARII reduse cu un sfert VOR INTRA în calculul pensiilor lor viitoare. Din care pensii ciuntite li se va mai tăia un 15%. Aşa că, generaţia de acum îşi va perpetua sacrificiul în vecii vecilor. Lucrurile sunt atât de simple şi de evidente încât nu văd niciun motiv de supărare. Poate cineva să creadă că aceste sacrificii vor dura doar până la sfârşitul anului, când chiar cel de Al Doilea Bugetar al Ţării precizează cu ocazia asumării răspunderii că, după reducerile salariale, se va recurge la trimiterea în şomaj? Chiar nu este nimănui clar că ACESTEA fac parte din măsurile de creştere economică ale actualului Guvern?
Să auzim de bine!