Mămăliga austriacă

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Sună ciudat, nu? Cine a mai auzit de aşa ceva? Ei bine, după ce veţi termina de citit aceste rânduri veţi înţelege mult mai bine de spre ce este vorba.
Într-un articol de zilele trecute vorbeam despre mămăliga românească, despre existenţa ei reală şi felul în care o percepem. Ca să intrăm mai bine în subiect, voi veni cu un mic test. Vă rog să luaţi o coală de hârtie şi să vă aşezaţi într-un loc de unde puteţi ţine sub observaţie atentă o intersecţie. Oricare, nu are importanţă. Apoi, împărţiţi coala în două coloane: în stânga veţi scrie în antet „Număr de taxiuri cu călători”, iar în antetul celei din dreapta veţi trece „Taxiuri cu călători care trec pe roşu”.
- Ah, banal test, vor zice unii dintre voi.
Staţi că nu am terminat. Începeţi numărătoarea taxiurilor, precum şi a taxiurilor care trec pe roşu la o anumită oră, pentru un anumit interval. La sfârşitul perioadei alese veţi observa ceva ciudat în partea de jos a tabelului. Veţi observa faptul că numărul taxiurilor cu călători care trec prin intersecţie este egal cu numărul taxiurilor cu călători care trec pe roşu. Poate am exagerat puţin cu afirmaţiile mele, dar nu sunt departe de adevăr.
- Ei şi? veţi zice, asta ştim şi noi că toţi taximetriştii trec pe roşu, nu e ceva nou. Da, aşa este, dar aspectul pe care doresc eu să-l relevez este acela că NICIUNUL, dar absolut NICIUNUL din călători nu zice:
- Măi nenorocitule! Când m-am suit în maşina asta mi-am pus viaţa în mâinile tale ca să treci tu pe roşu? Ia opreşte să cobor!
Din acest motiv nu v-am cerut şi o a treia coloană, cea în care să specificaţi „Câţi călători le-au cerut taximetriştilor să tragă pe dreapta”.
Acum, că am pătruns suficient de bine sensul sintagmei “mămăliga românească” putem trece mult mai uşor la cea austriacă.
Mă aflu de şi pentru câteva zile într-un orăşel din Austria. Locuiesc într-o zonă mărginaşă, dar nu mai puţin curată şi ordonată decât oricare altă zonă a oraşului. Spre surprinderea şi dezamăgirea mea, zona nu prea este populată de tineret ci, aparţine mai mult persoanelor de vârsta a doua. Domni sobri şi doamne dolofane se văd la tot pasul. Politicoşi, tunşi proaspăt şi curaţi, sunt, într-un fel, în admiraţia mea. Nu sunt personalităţi, VIP-uri cum se zice pe la noi şi nici mari bogătaşi. Sunt oameni banali, din clasa de mijloc, funcţionari şi mici burghezi care înţeleg să muncească şi să se bucure de munca lor. Chiar dacă nu se cunosc, toţi dau dovadă de un deosebit respect atunci când relaţionează. Personajele scenei la care am asistat sunt două doamne. Pentru că nu le ştiu numele, să zicem că una se numeşte doamna Schtecker, iar alta se numeşte doamna Oberlicht. Ambele femei trecute de 40 de ani, active şi cu gospodării pe mână, ambele bune prietene. Sunt vecine de o mulţime de ani în căsuţe tip, una lângă alta, gard în gard cum se mai spune. Ele îşi mai împrumută câte o cană de zahăr la nevoi de urgenţă sau ei fierăstrăul de lemne. Este ora unsprezece şi treizeci dimineaţă. Doamna Schtecker tocmai îşi scutură macrameurile pe geam şi şterge praful când, pe micuţa alee care duce spre căsuţa vecină apare doamna Oberlicht. Dânsa lucrează la poştă care, la ei, se pare că e instituţie de stat. Domana Schtecker o vede şi îmi este dat să ascult această discuţie:
- Bună ziua, doamnă Schtecker, spune doamna Oberlicht trecând o sacoşă dintr-o mână în alta.
- Bună dimineaţa, doamnă Obelicht, spune doamna Schtecker scuturând de zor la mileuri.
- Faceţi curăţenie? întreabă prima.
- Daaa, abia am început. Dumneavoastră ce faceţi?
- Ce să fac? Am ieşit mai devreme de la serviciu şi am făcut nişte cumpărături.
În acel moment, doamna Schtecker se opreşte din scuturat şi o întreabă pe doamna Obelicht cu cel mai normal şi mai firesc ton:
- Dar de ce aţi plecat mai devreme de la serviciu, doamnă Oberlicht? Doar sunteţi plătiţi din banii noştri!
Acum aţi înţeles cum e cu mămăliga austriacă? Vă las plăcerea comparaţiilor.
Să auzim de bine!