Publicarea nesimţirii

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

În una dintre postările mele vorbeam despre nivelul înalt al bădărăniei. Desigur că, o bădărănie temeinică, de efect, nu poate fi etalată fără cultivarea unei doze masive de nesimţire. Îmi este foarte greu să îmi imaginez un om care poate fi bădăran fără a fi nesimţit să nici nesimţit fără a fi bădăran. Iar dacă vă gândiţi că Bădăranii lui Goldoni sunt un exemplu elocvent, atunci să ştiţi că vă înşelaţi, aceia fiind varianta soft.

Asta pentru că, la data când şi-a conceput lucrarea, Goldoni nu avea la dispoziţie mijloacele de informare şi diseminare existente în zilele noastre. Bădărănia şi nesimţirea aveau o propagare oarecum limitată, fiind mai mult rezultatul unor tare genetice sau educaţionale legate de condiţia locală, decât cel al unei culturi. Iar mijloacele mass media sunt instrumente foarte moderne, foarte active şi foarte eficiente în crearea şi propagarea culturii în zilele noastre.

Furnizorul meu de televiziune prin cablu a modificat frecvenţele posturilor, aşa că sunt nevoit să înţepenesc în faţa televizoarelor din dotare şi să le resetez canalele memorate. Procesul impune rămânerea pe fiecare post preţ de câteve secunde, până se face selectarea, acordarea şi memorarea lui. Prilej nedorit de a vizualiza câteva reclame, tembele ca de obicei precum şi câteva secvenţe din diferite emisiuni. Printre care şi din emisiunea Roata norocului difuzată de postul Kanal D. Post faţă de care nu am nico impresie întrucât nu i-am urmărit până acum nicio emisiune. În puţinele momente în care sunt nevoit să-l urmăresc, îmi este dat să văd un ipochimen (îmi cer scuze, dar nu îl pot numi nici moderator şi nici comentator) care, chinuindu-se cu o concurentă abulică, flutură un carton pe care scrie Joker şi oftează cu obidă:

- Îmi vine să... şi aici face o scurtă pauză de efect, îl iau la umeri craci!

Sunt consternat de o asemenea măgărie spusă pe post la ore la care se pot uita şi copii, copii de care ne mirăm apoi de unde ştiu toate porcăriile. Sila m-a oprit să urmăresc continuarea emisiunii sau decizia presupusă a patronului de a-l da afară pe respectivul. Eu cred că, pentru viitor, pentru a urmări mai bine efectul la public, ipochimenul să îşi exprime asemenea frustrări faţă de mebrii de sex feminin din familia dânsului şi abia apoi să apară pe post.

Cum v-am mai spus în repetate rânduri, mă feresc ca dracu’ de tămâie să intru pe portaluri sau pagini de comentarii. Pur şi simplu mi se pare înjositor pentru condiţia mea, chair dacă după aceste vorbe mă veţi considera un înfumurat.

Ei bine, viaţa bate filmul, iar comantariile bat viaţa, ca să enunţ o platitudine. Pur şi simplu pentru că sunt momente când nu pot evita citirea unor comentarii. Ca acum când, primesc un buletin de ştiri între care una, mă anunţă că domnul Ciutacu a câştigat procesul împotriva domnului Radu Moraru, în cauză fiind minciunile debitate pe post de acesta din urmă. Imediat sub ştire, un cititor face o remarcă referitor la faptul că s-a făcut dreptate şi domnul Ciutacu va primi chiar şi despăgubiri. Ei bine, ştiţi ce i-a răspuns acestui cititor un al doilea? Răspunsul lui a sunat ceva de genul degeaba, domnule, că tot nu va ajunge niciodată ca domnul Moraru! Aici, nesimţirea este atât de uriaşă încât devine prostie. Da, aşa ceva îi urez şi eu domnului Ciutacu, să nu ajungă niciodată ca domnul Moraru, un prezentator condamnat pentru minciunile spuse pe post!

Să auzim de bine!