"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

marți, 25 septembrie 2012

Ce cumpărăm (97)

To sandwiches-Grăsime total chimică
de: Cristina Andreea Călin-02/12/2008
Margarina "To sandwiches" este un produs foarte periculos pentru sănătatea consumatorilor, deoarece este fabricat din grăsimi modificate prin procedee chimice. Pentru a le da consistenţa dorită, producătorul a adăugat şi aditivi alimentari cu potenţial periculos asupra organismului.
Uleiurile vegetale rafinate hidrogenate reprezintă un real pericol pentru sănătatea tuturor consumatorilor. Celor bolnavi le poate agrava suferinţa, iar pe cei sănătoşi îi poate trimite la spital. Din cauza acizilor trans pe care îi conţine, grăsimea hidrogenată a fost interzisă în Statele Unite ale Americii, Danemarca şi Elveţia, iar în alte ţări utilizarea ei a fost limitată. De asemenea, producătorii sunt obligaţi să declare cantitatea de grăsimi trans din alimente, ceea ce în cazul acestei margarine nu se întâmplă. Cele mai grave probleme pe care le provoacă sunt cele la nivelul sistemului cardiovascular şi al funcţiei hepatice.
ADITIVI ALIMENTARI
Pe lângă grăsimile hidrogenate, produsul mai conţine şi aditivi alimentari care îi scad şi mai mult calitatea. Testele realizate pentru poligricerina poricinoleat E476 au demonstrat că are efecte hepato şi nefrotoxice, doza zilnică admisă pentru acest aditiv fiind de 7,5 mg/kg corp. Colorantul E160b, annatto (bixină, norbixină), poate provoca urticarie, astm. Nu este recomandat în alimentaţia copiilor, pentru că duce la apariţia sindromului de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD), ne spune profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Chiar dacă este considerat inofensiv, palmitatul de ascorbil nu poate fi consumat în cantităţi mari, doza zilnică admisă pentru acesta fiind de 1,25 mg/kg corp.
În ciuda compoziţiei sale, margarina are o valoare energetică foarte scăzută pentru un produs din această categorie. Secretul este unul singur: emulgatorii. Producătorul a folosit astfel de aditivi alimentari pentru a omogeniza cât mai bine apa, principalul ingredient, cu uleiurile rafinate şi hidrogenate. Analizând tipul de emulgatori folosiţi, specialistul nostru ne spune că aceştia sunt foarte puternici şi au capacitatea de a transforma într-o grăsime solidă o cantitate mică de apă, amestecată cu puţin ulei.
Aşa încât consumatorul este păcălit. Crede că a cumpărat margarină, dar de fapt a achiziţionat o cutie cu apă, câteva picături de ulei şi prafuri care să îi dea consistenţa unei margarine. Şi ca totul să fie cât mai veridic, s-au folosit doi coloranţi alimentari, astfel încât produsul să semene cât mai mult cu untul. Mirosul este şi el gâdilat de prezenţa aromelor naturale.
Vitamine degeaba
De pe etichetă aflăm că în compoziţia margarinei intră şi două vitamine: A şi D3. Dacă vă gândeaţi că mâncând acest produs că veţi întări organismul, renunţaţi! Efectul este invers. Vitaminele sintetice nu sunt asimilate de organism, iar în acest context valoarea lor este egală cu zero. Specialistul ne sfătuieşte să consumăm fructe şi legume proaspete pentru a beneficia de efectele pozitive ale vitaminelor. În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, profesorul Mencinicopschi nu recomandă produsul nici unei categorii de consumatori. Efectele nocive se vor vedea în scurt timp de la consumul margarinei "To sandwiches".
Ingrediente
Apă, uleiuri vegetale rafinate, uleiuri vegetale rafinate hidrogenate, emulgatori (mono şi digliceride ale acizilor graşi E471, poliglicerină-poricinoleat E476), sare alimentară 0,8%, aromă naturală, conservanţi (acid ascorbic E300, sorbitat de potasiu E202), regulator de aciditate (acid citric E330), antioxidant (palmitat de ascorbil E304), colorant (annatto E160b, curcumină E100), substanţe suplimentare (vitamina A, vitamina D3). Conţinut în grăsime 20% ÎSU. Informaţii nutriţionale/100 g: valoare energetică 740 kj/180 kcal, proteine 0 g, carbohidraţi 0 g, grăsimi 20 g, vitamina A 330 µg, vitamna D3 2 µg.
Preluare din Jurnalul Naţional

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!