"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Ce cumpărăm (81)

RedBull fără zahăr, dar plin de chimicale cancerigene
de: Mihaela Ionescu - 22/06/2009
Red Bull Sugarfree este un produs profund dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, fără valoare biologică, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
Apa carbogazoasă este principalul ingredient, în ea dizolvându-se o serie de aditivi alimentari sau alte substanţe cu potenţial dăunător asupra organismului. Dintre acestea, cei doi îndulcitori chimici de sinteză sunt cei mai periculoşi, amândoi fiind incriminaţi în apariţia cancerului.
În lucrarea "Biblia Alimentară", prof. Mencinicopschi scrie despre aspartam: "Doza zilnică admisă este de 40 mg/kg corp, raportându-se de-a lungul timpului efecte adverse ca oboseală, ameţeli, halucinaţii, iritabilitate, dureri de cap, palpitaţii, anxietate, dureri articulare, spasme musculare, pierderea memoriei şi cancere de creier". La fel de periculos este şi acesulfamul K, despre care specialistul nostru spune că poate induce stres metabolic, având potenţial cancerigen. Taurina poate afecta buna funcţionare a ficatului şi a inimii, ducând chiar la deces, se arată într-un studiu realizat în urmă cu un an de Institutul Federal pentru Evaluarea Riscurilor din Germania. Specialistul nostru atrage atenţia că nu este indicat ca acest produs să fie consumat în combinaţie cu alcoolul, pentru că acesta îi potenţează efectele nocive.
Vitaminele adăugate în Red Bull Sugar Free nu au nici o valoare biologică, din cauza multitudinii de aditivi alimentari adăugaţi.
În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, prof. Mencinicopschi ne spune că produsul analizat nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, cardiacilor, celor care suferă de maladii renale, hepatice, gastrointestinale, bolnavilor de cancer.
ETICHETĂ
Băutură cu taurină şi cofeină ce conţine îndulcitori - conţinut ridicat de cofeină (32 mg/100 ml). Apă carbogazoasă, corector de aciditate: citraţi de sodiu E331, taurină (0,4%), gluconodeltalactonă E575 (0,24%), îndulcitori (acesulfam KE950, aspartam E951), cofeină (0,03%), inositol, vitamine (niacin, acid panthoteic, B6, B12), arome, agent de îngroşare gumă xanthan E415, coloranţi caramel E150, riboflavină E101. Conţine o sursă de fenilalanină. Conţinut nutritiv/100 ml: energie 14 kj (3 kcal), proteine 0 g, carbohidraţi 0 g (din care zahăr 0 g), fibre 0g, grăsimi 0 g (din care saturate 0 g), sodiu 0,08 g. Vitamine: niacin 8 mg/44%DZR, avid panthoteic 2 mg/33% DZR, B6 2 mg/100% DZR, B12 2mg/200% DZR. Se recomandă o dietă variată şi echilibrată şi un stil de viaţă sănătos.
Preluare din Jurnalul Naţional

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!