vineri, 28 septembrie 2012

Dinastia

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
DINASTÍE, dinastii, s. f. Familie ai cărei membri se succed la cârma unui stat (ca principi, regi sau împăraţi); şir de suverani care alcătuiesc o astfel de familie. – Din fr. dynastie. Aceasta este definiţia din DEX, accesibilă oricui.
Chiar dacă termenul este de sorginte franţuzească şi apărut relativ recent la scara istoriei, fenomenul în sine a apărut cu mult, mult mai mult înaintea termenului franţuzesc. Personal, consider că a apărut odată cu apariţia primilor conducători de triburi, transmiterea prerogativelor făcându-se pe linie maternă sau paternă, după cum orânduirea era matriarhală sau patriarhală.
Nu am cunoştinţă de existenţa unor clasamente privind vechimea dinastiilor, dar cred că dacă ne referim la cele egiptene, atunci le putem considera fără tăgadă printre cele mai vechi. Primele întrebări care îţi vin în minte la auzul termenului de dinastie sunt: ce produce apariţia unei dinastii şi dacă întemeierea unei dinastii este un fenomen firesc.
Să analizăm dialectic aceste două enunţuri. Atât timp cât societatea omenească nu a cunoscut existenţa familiei, indivizii bântuiau pământul cu unicul scop de a-şi satisface propriile nevoi elementare. Îi era foame? Vâna, mânca, se sătura şi nu avea absolut niciun motiv să se gândească la altcineva. Odată apărută familia, au apărut şi preocupări colective, insul nemaifiind mânat doar de acţiuni egoiste, ci şi de raţiuni de perpetuare sau păstrare a familiei. Acum, chiar dacă îi era foame şi mergea la vânătoare, individul nu mai consuma vânatul de unul singur, ci era imperios necesar să îl împartă cu progenitura şi cu mama copilului, atâta timp cât era interesat în perpetuare. Că presta această activitate de unul singur sau în colectiv, asta e o altă discuţie.
Această stare de spirit a devenit comună tuturor membrilor unui trib, transmisă ulterior unei forme superioare de organizare, aceea de gintă. În timp şi prin practica curentă, a devenit un loc comun ideea ca un membru al familiei să se gândească şi la ceilalţi membri ai familiei, indiferent că era vorba de hrană, adăpost sau perpetuare. Individul nu îşi putea dori şi asigura existenţa urmaşilor dacă el se îmbuiba şi stătea în peşteră la adăpost, timp în care odrasla îi murea de foame şi de frig la gura peşterii.
Cu această formă primară de conştiinţă, oamenii primitivi au intrat într-o nouă etapă, aceea de a avea un conducător. Prin conducător nu trebuie să înţelegem existenţa strictă a unei singure persoane, conducerea putând fi asigurată şi de un organ colectiv, cum bine putem observa analizând organizarea triburilor de piei roşii. Ce e important însă, este că respectivul conducător, fie el persoană sau grup, beneficia prin natura lucrurilor de anumite privilegii. Privilegii pe care nicio persoană, fie ea cât de primitivă, nu le putea ignora. Un trib nu-şi putea înfometa conducătorul pentru că riscau să rămână fără el, alegerea fiind, de obicei, mai mult spre înfometarea membrilor tribului decât spre cea a conducătorului. Cu timpul, lăcomia oamenilor a transformat aceste privilegii dintr-un dat într-o obligaţie socială. Vreţi să vă conduc regatul? Perfect! Dar atunci am nevoie de un palat în care să locuiesc! bănuiesc că ar fi fost cuvintele primilor conducători mai lacomi.
Acum, punând aceste lucruri cap la cap, ni se mai par nejustificate apariţia unei dinastii sau firescul ei? Pornind de la faptul că fiecare membru al unei familii se gândeşte nu numai la binele său, dar şi la cel al familiei şi de la faptul că, odată ajuns conducător va dori ca, de beneficiile funcţiei să se bucure toţi membrii familiei, vi se mai pare ceva anormal sau nefiresc? Pornind doar de la aceste două criterii, este evident că întemeierea unei dinastii este metoda cea mai sigură de a asigura bunăstarea viitoare a familiei. Să ne uităm doar la nivel microeconomic, unde putem vedea la tot pasul patroni care îşi desemnează odraslele la conducerea firmei pentru momentul când nu vor mai putea să-şi exercite atribuţiile.
Păi, dacă lucrurile stau aşa, de ce să ne mai mirăm că domnul Băsescu şi-a instalat una din fiice europarlamentar, iar pe cealaltă vrea să ne-o impună parlamentar, în pofida faptului că singura lor experienţă politică este aceea de fete ale tatii? Doar de ultimul exemplu de tentativă dinastică comunistă nu ne despart decât douăzeci şi doi de ani... iar regele Mihai a modificat legea salică cu acelaşi unic scop...
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!