"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

miercuri, 5 septembrie 2012

Ce cumpărăm (78)

Parizerul Ana şi Cornel-Porc, pieliţe şi nouă aditivi
de: Cristina Andreea Călin - 06/01/2009
Parizerul Ana şi Cornel conţine nouă aditivi alimentari, piele de pasăre, amidon, sare, soia. Acest amestec reprezintă jumătate din compoziţie, restul fiind reprezentat de carnea de porc. Parizerul de porc Ana şi Cornel este fabricat din carne de porc şi aditivi alimentari, în proporţii aproximativ egale. E-urile au fost necesare pentru ca produsul să aibă o consistenţă şi un gust cât mai aproape de cel al produselor de calitate. Cu toate acestea, parizerul, din cauza compoziţie, poate avea efecte adverse asupra sănătăţii consumatorilor.
Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne spune că parizerul analizat are un profil nutriţional extrem de dezechilibrat, cu un exces de lipide de origine animală. Din această cauză, suferinzii de boli cardiovasculare, hepatice şi cei cu hiperuricemie (gută) trebuie să evite consumul acestui produs.
Mai mult, compoziţia îi imprimă parizerului şi o valoare energetică foarte ridicată. Aditivii alimentari utilizaţi pot afecta sănătatea consumatorilor, fiind incluşi în categoria celor periculoşi. Polifosfaţii duc la dezechilibrarea balanţei calciu-fosfor, împiedicând fixarea calciului în oase. Consumul excesiv de polifosfaţi reprezintă punctul de plecare spre osteoporoză. Mai mult, studii recente au arătat că aceşti aditivi au un potenţial cancerigen foarte mare. Nitritul de sodiu poate duce şi el la apariţia cancerului. Glutamatul de sodiu este neurotoxic, fiind vinovat de declanşarea sindromului bucătăriei chinezeşti. Acesta se manifestă prin dureri de cap, ameţeli, stări de oboseală, senzaţie de arsură în braţ şi antebraţ, astm, respiraţie dificilă, greaţă, modificări de ritm cardiac. Colorantul E120, carmin, poate provoca alergii, astm, rinite, erupţii cutanate.
CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul analizat nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, suferinzilor de boli cardiovasculare, renale, hepatice, hipertensivilor, persoanelor cu afecţiuni renale, hepaticilor, celor care suferă de maladiile Parkinson, Alzheimer, suferinzilor de boli ale colagenului, celor cu afecţiuni dermatologice, pulmonare, bătrânilor, celor cu astm, alergii, hiperuricemie.
ETICHETĂ
Carne porc >50%, slănină, piele pasăre, emulsie de şorici, amidon alimentar, proteină vegetală din soia, sare, stabilizator (polifosfaţi de Na E452, K E452 ii, Ca E452 iv, clorură de potasiu E508), condimente, antioxidant (izoascorbat de sodiu E301), corector de aciditate (citrat de sodiu E331), aromă, potenţiator de aromă (glutamat de sodiu E621), colorant natural (carmin E120), conservant (nitrit de sodiu E250). SARE Produsul analizat conţine şi o cantitate însemnată de sare. Specialistul ne recomandă să nu depăşim 6 g zilnic, pentru a nu avea probleme cu sistemul cardiovascular şi cu rinichii. O grijă deosebită trebuie să aibă persoanele care suferă de hipertensiune. Mai mult, parizerul mai are şi alte surse ascunse de sodiu: polifosfaţi de sodiu E452, izoascorbat de sodiu E301, citrat de sodiu E331, glutamat de sodiu E621, nitrit de sodiu E250.
Preluare din Jurnalul Naţional

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!