Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Primesc de la prieteni tot felul de sfaturi naturiste. Unele sunt nu numai reale, ci şi eficiente, altele cer un studiu de specialitate. Cum eu nu sunt un asemenea specialist, le public şi vi le aduc la cunoştinţă cu rezerva că ele sunt doar sfaturi, chiar dacă poartă girul unor instituţii renumite şi încercarea lor se face pe propria răspundere.
“Consumate după fiecare masă, aceste fructe împiedică îngroşarea arterelor şi previn bolile de inimă.
Opt nuci pe zi vă ţin arterele flexibile, inima sănătoasă şi previn apariţia atacului vascular cerebral, arată un studiu realizat de cercetătorii americani de la Barcelona’s Hospital Clinico, apărut în publicaţia "American College of Cardiology".
Specialiştii citaţi de BBC News vă sfătuiesc să consumaţi nuci, mai ales după o masă bogată în grăsimi, pentru a atenua efectele negative pe care acestea din urmă le au asupra organismului.
Cercetarea a constat în monitorizarea a 24 de adulţi, jumătate dintre ei cu un nivel normal al colesterolului, iar cealaltă jumătate cu un nivel ridicat. Participanţii la studiu au primit două porţii de salam, bogat în grăsimi şi brânză, pe care le-au consumat la interval de o săptămână. La una dintre porţii, cercetătorii au adăugat cinci linguriţe de ulei de măsline, iar la cealaltă, miezul a opt nuci. Testele au arătat că, atât uleiul de măsline, cât şi nucile au ajutat la reducerea inflamaţiilor din artere, care apar brusc după o masă bogată în grăsimi saturate şi care, în timp, favorizează întărirea arterelor şi creşte riscul unor boli de inimă şi al atacului vascular cerebral. Cu toate acestea, spre deosebire de uleiul de măsline, nucile au mai ajutat şi la menţinerea elasticităţii şi flexibilităţii arterelor, indiferent de nivelul colesterolului.
Cercetătorii au mai observat că acidul alfa linoleic din nuci poate fi benefic pentru cei cu tulburări ale ritmului cardiac. Ei i-au avertizat participanţii la studiu că pot mânca absolut tot ceea ce doresc, cu condiţia să consume şi nuci. "Acest lucru demonstrează că grăsimile protectoare din nuci înlătură efectele grăsimilor saturate din dietă, pe când o grăsime neutră, precum uleiul de măsline, nu are un rol atât de important", afirmă Robert Vogel, profesor la University of Maryland, Baltimore. Pentru că sunt elastice, arterele se pot întinde atunci când fluxul sanguin se îmbunătăţeşte. Consumul de grăsimi întrerupe producerea de oxid nitric de către "căptuşeala" arterelor, necesar pentru menţinerea flexibilă a vaselor de sânge. Nucile mai conţin antioxidanţi şi arginină, un aminoacid folosit de organism pentru a produce oxidul nitric.
Nucile şi alunele pot înlocui majoritatea nutrienţilor animali în cazul persoanelor vegetariene. Printre nutrienţi se numără cele mai multe vitamine B, fosfor, fier, cupru, potasiu şi proteine.
Ca mai toate proteinele din surse vegetale, cele din nuci şi alune sunt inferioare calitativ celor animale. Cu toate acestea, în combinaţie cu pâine, cereale şi leguminoase (mai ales soia şi linte) se poate obţine gama întreagă şi echilibrată de aminoacizi esenţiali.
BEŢI APĂ PE STOMACUL GOL
În Japonia zilelor noastre, este foarte popular obiceiul de a bea apă imediat după trezire, în fiecare dimineaţă. Mai mult, testele cercetătorilor au demonstrat valoarea acestui obicei. Pentru cei în vârstă şi pentru bolile grave, ca şi pentru bolile moderne, tratamentul cu apă a fost considerat de succes de către o societate medicală japoneză, ca tratament sigur 100% pentru următoarele boli: Dureri de cap, dureri ale corpului, sistemul circulator, artrită, bătăi puternice ale inimii, epilepsie, grăsimi în exces, astm bronşic, tuberculoză, meningită, boli de ficat şi urină, vomă, gastrită, diaree, hemoroizi, diabet, constipaţie, toate bolile de ochi, cancer la organele genitale şi dereglări menstruale, boli ale urechilor, nasului şi gâtului.
METODA DE TRATAMENT
1. Dimineaţa, imediat după trezire, înainte de a vă spăla pe dinţi, beţi 4x 160 ml apă (aproximativ o jumătate de litru în total)
2. Spălaţi-vă pe dinţi, dar nu mâncaţi şi nu beţi nimic 45 minute.
3. După 45 minute puteţi bea şi mânca normal.
4. După micul dejun, prânz sau cină nu mâncaţi şi nu beţi nimic timp de 2 ore.
5. Cei care sunt bătrâni sau bolnavi şi nu pot bea 4 pahare cu apă dimineaţa pe stomacul gol, pot începe prin a bea apă mai puţină şi să crească gradual până la 4 pahare.
6. Metoda de mai sus va vindeca bolile şi toată lumea se poate bucura de o viaţă sănătoasă. Următoarea listă dă numărul de zile de tratament necesar pentru vindecarea/controlul/reducerea principalelor boli:
1. Presiune ridicată a sângelui- 30 zile
2. Gastrită - 10 zile
3. Diabet – 30 zile
4. Constipaţie - 10 zile
5. Cancer - 180 zile
6. Tuberculoză - 90 zile
7. Pacienţii cu artrită ar trebui să urmeze tratamentul de mai sus doar 3 zile, în prima săptămână şi, începând din a doua săptămână, zilnic. Această metodă de tratament nu are efecte adverse; oricum, la începutul tratamentului s-ar putea să fie necesar să urinaţi mai des ca de obicei. Este şi mai bine dacă continuaţi acest tratament ca pe o activitate de rutină în viaţa voastră. Beţi apă şi rămâneţi sănătoşi şi activi. Nu beţi apă la masă. Celor cărora le place să bea apă rece la masă, le sunt adresate aceste rânduri:
Apa rece vă solidifică mâncărurile uleioase pe care tocmai le-aţi consumat. Vă va încetini digestia. Odată ce acest "noroi" reacţionează cu acidul din stomac, va fi absorbit mai repede decât hrana solidă. Va depune un strat pe intestine. Foarte curând, acesta se va transforma în grăsime şi reziduuri şi va duce la cancer. Este cel mai indicat să beţi supă fierbinte sau apă caldă după masă.”
Aveţi grijă de voi şi de trupul vostru care vă este nava cu care navigaţi prin viaţă.
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!