Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Mărturisesc că au existat perioade când mi-am făcut pantofi la comandă. Te duci la cizmar, îţi ia măsura, te mai duci la o probă sau două şi, la final, îţi iei pantofii pe care ţi i-ai dorit. Vrei cu tocuri mai înalte? Nicio problemă! De aia se fac la comadă. Vrei cu vârful lat? Nicio problemă, comanda e comandă. Că de aia plăteşti: ca să ţi se îndeplinească dorinţa.
Poate nu veţi crede, dar au fost momente când mi-am făcut şi costume la comandă. Te duci la croitor, îţi ia măsura, te mai duci pa o probă sau două şi, la final, îţi iei costumul pe care ţi l-ai dorit. Vrei mai strâns în talie? Nicio problemă! De aia l-ai făcut la croitor. Vrei cu pantalonii mai stâmţi? Nicio problemă, comanda e comandă. Că de aia plăteşti: ca să ţi se îndeplinească dorinţa.
Tot occidentul civilizat fierbe de reclamaţii şi ameninţări la adresa noastră. Persoane publice sau din cadrul autorităţilor, publicaţii care au sau nu au legătură cu politica publică editoriale şi exprimă îngrijorări colective.
Sunt aceleaşi autorităţi, persoane publice din occidentul cel democratic şi care clamează libertatea şi democraţia, care nu au scos o vorbă când românii mureau în curţile caselor pentru că fuseseră desfiinţate spitalele, nefiind deranjaţi de suprimarea oricăror drepturi umanitare.
Sunt aceleaşi autorităţi, persoane publice din occidentul cel democratic şi care clamează libertatea şi democraţia, care nu au scos o vorbă când guvernul Boc declara public şi oficial că nu are de gând să respecte hotărârile tribunalelor privind drepturile salariale, nefind supăraţi că în România este călcată în picioare orice noţiune de justiţie.
Sunt aceleaşi autorităţi, persoane publice din occidentul cel democratic şi care clamează libertatea şi democraţia, care nu au scos o vorbă când premierul Boc minţea de îngheţau apele, punând măsurile luate pe seama unui laureat al premiului Nobel.
Sunt aceleaşi autorităţi, persoane publice din occidentul cel democratic şi care clamează libertatea şi democraţia, care nu au scos o vorbă când preşedintele, substituindu-se primului ministru şi guvernului stabilea măsuri şi dicta legi, dând peste cap orice noţiune de separare a puterilor în stat.
Bine, bine, veţi zice voi, şi cea are asta cu lucrul la comandă? Dar când vezi şi auzi asemenea afirmaţii şi acuzaţii spuse de gura unor oameni erijaţi în apărători ai democraţiei şi justiţiei FĂRĂ CA SĂ FI ASCULTAT ŞI CEALALTĂ PARTE, la ce altceva te poţi gândi decât la titlul acestui articol?
Să auzim de bine!
P.S. Trecând pe lângă televizor, îmi este dat să aud ofrântură din conferinţa de presă ţinută la Bruxelles de domnul Ponta, prilej cu care spunea că nu ştiu ce mare oficial de la Comisia Europeană a refuzat să-l primească. Despre ce vorbeam? A, da, despre dreptate şi JUSTIŢIE...
În altă ordine de idei, mi-ar plăcea să cred că voi aţi auzit discursul domnului Băsescu în întregime, pentru că eu am prins doar o frântură în care dânsul demasca minciunile USL. Desigur se referea la minciunile spuse de USL la Bruxelles şi în toată lumea că aici este o lovitură de stat, un puci, iar tancurile umblă pe străzi.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!