Caşcavalul Del Family (Caşcaval pasteurizat cu nitrit de sodiu)
de Mihaela Ionescu – 19/05/2009
Caşcavalul del Family pare la prima vedere un produs obişnuit din această categorie, care nu poate pune în pericol sănătatea în cazul unui consum moderat.
La o lectură atentă a etichetei, se remarcă un ingredient cu potenţial cancerigen, conservantul nitrit de sodiu E251. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, se arată nedumerit de prezenţa acestui aditiv alimentar, mai ales că prin procesul de fabricaţie se asigură un termen de valabilitate lung. Nitri-tul de sodiu se mai foloseşte şi pentru a da produselor culoarea roz, iar în acest caz nu era nevoie de un astfel de artificiu. Utilizarea lui E251 este cu atât mai curioasă, cu cât are o serie de efecte adverse, unul dintre cele mai periculoase fiind dezvoltarea de celule canceroase. Din această cauză, specialistul nostru spune că produsul analizat nu este recomandat în special copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, celor suferinzi de cancer, persoanelor cu maladii renale, hepatice, cardiovasculare. Din cauza cantităţii mari de lipide de origine animală, supraponderalii şi obezii trebuie să consume caşcavalul Del cu moderaţie. Persoanele care suferă de intoleranţă la lactoză trebuie să testeze reacţia organismului.
Ingrediente
Produs obţinut prin metoda opăririi caşului. Lapte de vacă pasteurizat, culturi lactice, cheag, agent de întărire clorură de calciu E509, conservant nitrit de sodiu E251. Gr/s.u. 40%.
Preluare din Jurnalul Naţional
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!