Cum se cultivă

Imagine preluată de pe agricultor.ro

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

În regulamentele militare era un articol care ne trezea un amuzament permanent şi anume, cel referitor la cultivarea bărbii sau mustăţii.

Fără discuţie că sintagma se referea la posibilitatea de a purta mustaţă sau barbă fiind militar, cu condiţia unei prezentări îngrijite. Dar cuvântul cultivare ne oferea suficiente prilejuri nu numai de amuzament, ci şi de adânci meditaţii existenţialiste. Pentru că, aidoma oricărei alt procedeu de cultivare, nu este suficient să însămânţezi, ci să beneficiezi şi de un sol favorabil, de preferinţă îngrăşat, sol care, în cazul nostru era reprezentat chiar de faţa respectivului...

Armata a trecut, iar acum suntem într-o pauză de curs şi stau la fumat împreună cu câţiva dintre colegi. Expresia stau la fumat trebuie luată stricto sensu pentru că eu stau şi ei fumează... Lângă mine pufăie de zor Petrică.

Petrică nu posedă nicio caracteristică anume care să-l facă demn de menţionat pe un blog. Poate doar faptul că este proprietarul unui uşor prognatism din naştere. Pentru neiniţiaţi, prognatismul reprezintă o deformare manifestată prin ieşirea mai evidentă spre faţă a maxilarului inferior. A mandibulei. A fălcii. A bărbiei, fraţilor, ce s-o mai lungim... Ei bine, în afară de acest prognatism, Petrică era un cetăţean banal, comun, al societăţii noastre.

Asta până azi, în pauza de fumat când, observ cu stupoare că Petrică a început să-şi cultive barba. La sesizarea mea, fapta lui trezeşte treptat interesul tuturor. Dacă până mai ieri credeam că este doar o formă de neglijenţă, iată că acum Petrică ne confirmă acţiunea lui premeditată: intenţionează să-şi lase barbă. Ceea ce nu ar fi un lucru rău dacă nu luăm în seamă faptul că barba lui Petrică nu creşte uniform şi regulat ca la tot omul, ci sub forma unor smocuri de lungimi şi cu amplasamente faciale diferite.

Urmează două ore de desen tehnic. Nici acest lucru nu ar necesita o menţiune specială, afară de faptul că profesorul nostru este un tip foarte pedant. Fie iarnă, fie vară, vine îmbăcat la costum, cravată închisă la gât şi vestă, părul îi este bine lins şi unghiile întotdeauna curate şi tăiate. Nimic rău în toate astea, veţi spune. Dar dacă vă spun că avea aceleaşi pretenţii şi faţă de noi, studenţii lui nevinovaţi, atunci ce mai aveţi de zis?

Intrăm la oră, ne proţăpim în faţa planşetelor şi începem să tragem de teuri. Domnul profesor se plimbă grav, cu mâinile la spate printre rândurile de planşete, dându-ne indicaţiile de rigoare. Aspru, dar sever, ca să citez un clasic în viaţă, nimic nu scapă ochiului său vigilent. Iată că acum, drumurile lui europene l-au adus în apropierea bunului nostru Petrică, cel cu prognatism şi barba nerasă de două zile. Privindu-l cu un ochi de vultur, profesorul îl chestionează:

- Petrică, ce e cu barba asta la tine? făcând o evidentă aluzie la tuleiele ciufulite de pe faţa lui Petrică.

Atent la ce desena, Petrică ridică ochii puţin confuz, recuperează parţial şi răspunde pătruns de sinceritatea vorbelor:

- N-am ce face, dom’ profesor, o am din naştere!

Să auzim de bine!