9 motive pentru a nu mai bea apă îmbuteliată

Imagine preluată de pe okazii.ro

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
La serviciu, avem și noi, ca tot românul, dispozitive din acele care te servesc cu apă rece sau fierbinte de la butoi. În magazine, cine este atent, observă mase de oameni ai muncii cum cară cărucioare nenumărate cu apă plată sau, altfel spus, apă îmbuteliată. Știți că nu citesc presa, dar dincolo de ce scriu ziarele vă pot spune că rezultatul unei experiența personale în ceea ce privește apa îmbuteliată a fost dezastruos. Asta însemnând că, după ce am lăsat într-un pahar acoperit o cantitate de apă de la sticlă timp de o zi, ceea ce am găsit pe fundul paharului nu vă pot descrie pentru că mă amendează CNA…
Este o concepţie greşită aceea pe care o împărtăşesc mulţi oameni conform căreia apa îmbuteliată este mai sigură decât cea de la robinet, sticlele de plastic fiind reciclate şi mediul nu suferă astfel în nici un fel în timpul procesului de îmbuteliere. Din păcate, este foarte departe de adevăr! Aşa că, în caz că aveaţi nevoie de mai multe motive pentru a înceta consumul de apă îmbuteliată, sau doar subiecte de conversaţie, iată 9 motive solide pentru a vă debarasa de obiceiul de a bea apă îmbuteliată.
• Apa de la robinet este una dintre cele mai sigure din lume, fiind realmente filtrată şi tratată.
• Aproximativ 40 % din apa plată îmbuteliată şi vândută e oricum, apă de la robinet filtrată. Multe din mărcile de ape plate nu sunt altceva decât ape scoase din puţul din fundul curţii.
• Bând apă de la robinet evitaţi îngrăşămintele, produsele farmaceutice, dezinfectanţii şi alte chimicale găsite în apa îmbuteliată, aşa cum a reieşit în urma a numeroase anchete şi studii.
• Apa îmbuteliată costă mult, mult mai mult decât apa de la robinet.
• 88% din sticlele goale de plastic nu se reciclează. Institutul de Reciclare a Recipientelor din State anunţă că 30 de milioane de sticle goale pe zi nu apucă să fie reciclate.
• Sub influenţa razelor solare sticlele goale de plastic pot elibera în apă chimicale în cazul în care sunt expuse prelungit, încălzite sau refolosite de mai multe ori.
• Pentru a satisface cererea de apă îmbuteliată se consumă aproximativ 17,6 milioane de barili de petrol (fără a lua în considerare costurile transportului) pentru producerea sticlelor de plastic (PET sau polietilenă). Cifră este aproape egală cu cantitatea de petrol necesară pentru a alimenta mai mult de un milion de vehicule în fiecare an. La nivel mondial, în procesul de îmbuteliere a apei se consumă aproximativ 2,7 milioane de tone de plastic anual.
• Producerea efectivă a sticlei de plastic poate consuma de până la 7 ori cantitatea de apă care se poate îmbutelia în sticlă.
• EPA impune standarde mult mai ridicate pentru apa de la robinet decât FDA pentru apa îmbuteliată.
Să auzim de bine!

25. Al doilea Thasos-poze

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!

Și azi suntem tot în mănăstirea Sf. Arhanghel Mihail cu ochii avizi după frumusețea locurilor și cu sufletul deschis bunătății.

În curtea mănăstirii, un mic izvor de apă rece și curată care izvorăște nu dintr-o instalație antică, ci dintr-una foarte modernă, dar făcută cu gust.

Ne despărțim cu greu de acest loc încărcat nu numai de evlavie, dar și de peisaje superbe care ne vor încărca bateriile până la anul...

Suntem ajunși pe Plaja de Marmură, plajă unică datorită nisipului din praf de marmură. Totul este alb, până și fundul mării a cărei apă este de o limpezime ireală. Poziția subsemantului nu este una uzuală, ci aleasă pentru a vă ilustra mai convingător culoarea și limpezimea apei.

Un nod care nu e marinăresc, dar care ne va aminti mereu de legătura noastră cu această plajă de vis...

Vă povesteam într-o postare despre ploaia care ne-a surprins pe Plaja de Marmură. Iat-o aici în plină acțiune...

De obicei, imaginea mării este asociată cu catargele. De data aceast se pare că se asociază cu picioarele...

Vă povesteam despre imaginile insolite surprinse de pe plajă cu ajutorul teleobiectivului. Turiștii aflați într-o mică croazieră în jurul insulei se aruncă în apa minunată după cele mai curioase traiectorii. Aici, unul dintre ei evoluează în zbor planat...

Un altul se aruncă după o traiectorie care îi va asigura cu prisosință o "burtă"...

Iar un altul, mai prudent, folosește tradiționala tehnică a săritului în fund...

Și o ultimă imagine a unei plaje cu o apă de un colorit greu de descris, un nisip din marmură și cu munți care te acoperă cu pădurile lor de pini.

Să auzim de bine!



Ia mai mâncaţi şi nuci cu apă!

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Primesc de la prieteni tot felul de sfaturi naturiste. Unele sunt nu numai reale, ci şi eficiente, altele cer un studiu de specialitate. Cum eu nu sunt un asemenea specialist, le public şi vi le aduc la cunoştinţă cu rezerva că ele sunt doar sfaturi, chiar dacă poartă girul unor instituţii renumite şi încercarea lor se face pe propria răspundere.

“Consumate după fiecare masă, aceste fructe împiedică îngroşarea arterelor şi previn bolile de inimă.

Opt nuci pe zi vă ţin arterele flexibile, inima sănătoasă şi previn apariţia atacului vascular cerebral, arată un studiu realizat de cercetătorii americani de la Barcelona’s Hospital Clinico, apărut în publicaţia "American College of Cardiology".

Specialiştii citaţi de BBC News vă sfătuiesc să consumaţi nuci, mai ales după o masă bogată în grăsimi, pentru a atenua efectele negative pe care acestea din urmă le au asupra organismului.

Cercetarea a constat în monitorizarea a 24 de adulţi, jumătate dintre ei cu un nivel normal al colesterolului, iar cealaltă jumătate cu un nivel ridicat. Participanţii la studiu au primit două porţii de salam, bogat în grăsimi şi brânză, pe care le-au consumat la interval de o săptămână. La una dintre porţii, cercetătorii au adăugat cinci linguriţe de ulei de măsline, iar la cealaltă, miezul a opt nuci. Testele au arătat că, atât uleiul de măsline, cât şi nucile au ajutat la reducerea inflamaţiilor din artere, care apar brusc după o masă bogată în grăsimi saturate şi care, în timp, favorizează întărirea arterelor şi creşte riscul unor boli de inimă şi al atacului vascular cerebral. Cu toate acestea, spre deosebire de uleiul de măsline, nucile au mai ajutat şi la menţinerea elasticităţii şi flexibilităţii arterelor, indiferent de nivelul colesterolului.

Cercetătorii au mai observat că acidul alfa linoleic din nuci poate fi benefic pentru cei cu tulburări ale ritmului cardiac. Ei i-au avertizat participanţii la studiu că pot mânca absolut tot ceea ce doresc, cu condiţia să consume şi nuci. "Acest lucru demonstrează că grăsimile protectoare din nuci înlătură efectele grăsimilor saturate din dietă, pe când o grăsime neutră, precum uleiul de măsline, nu are un rol atât de important", afirmă Robert Vogel, profesor la University of Maryland, Baltimore. Pentru că sunt elastice, arterele se pot întinde atunci când fluxul sanguin se îmbunătăţeşte. Consumul de grăsimi întrerupe producerea de oxid nitric de către "căptuşeala" arterelor, necesar pentru menţinerea flexibilă a vaselor de sânge. Nucile mai conţin antioxidanţi şi arginină, un aminoacid folosit de organism pentru a produce oxidul nitric.

Nucile şi alunele pot înlocui majoritatea nutrienţilor animali în cazul persoanelor vegetariene. Printre nutrienţi se numără cele mai multe vitamine B, fosfor, fier, cupru, potasiu şi proteine.

Ca mai toate proteinele din surse vegetale, cele din nuci şi alune sunt inferioare calitativ celor animale. Cu toate acestea, în combinaţie cu pâine, cereale şi leguminoase (mai ales soia şi linte) se poate obţine gama întreagă şi echilibrată de aminoacizi esenţiali.

BEŢI APĂ PE STOMACUL GOL

În Japonia zilelor noastre, este foarte popular obiceiul de a bea apă imediat după trezire, în fiecare dimineaţă. Mai mult, testele cercetătorilor au demonstrat valoarea acestui obicei. Pentru cei în vârstă şi pentru bolile grave, ca şi pentru bolile moderne, tratamentul cu apă a fost considerat de succes de către o societate medicală japoneză, ca tratament sigur 100% pentru următoarele boli: Dureri de cap, dureri ale corpului, sistemul circulator, artrită, bătăi puternice ale inimii, epilepsie, grăsimi în exces, astm bronşic, tuberculoză, meningită, boli de ficat şi urină, vomă, gastrită, diaree, hemoroizi, diabet, constipaţie, toate bolile de ochi, cancer la organele genitale şi dereglări menstruale, boli ale urechilor, nasului şi gâtului.

METODA DE TRATAMENT

1. Dimineaţa, imediat după trezire, înainte de a vă spăla pe dinţi, beţi 4x 160 ml apă (aproximativ o jumătate de litru în total)

2. Spălaţi-vă pe dinţi, dar nu mâncaţi şi nu beţi nimic 45 minute.

3. După 45 minute puteţi bea şi mânca normal.

4. După micul dejun, prânz sau cină nu mâncaţi şi nu beţi nimic timp de 2 ore.

5. Cei care sunt bătrâni sau bolnavi şi nu pot bea 4 pahare cu apă dimineaţa pe stomacul gol, pot începe prin a bea apă mai puţină şi să crească gradual până la 4 pahare.

6. Metoda de mai sus va vindeca bolile şi toată lumea se poate bucura de o viaţă sănătoasă. Următoarea listă dă numărul de zile de tratament necesar pentru vindecarea/controlul/reducerea principalelor boli:

1. Presiune ridicată a sângelui- 30 zile

2. Gastrită - 10 zile

3. Diabet – 30 zile

4. Constipaţie - 10 zile

5. Cancer - 180 zile

6. Tuberculoză - 90 zile

7. Pacienţii cu artrită ar trebui să urmeze tratamentul de mai sus doar 3 zile, în prima săptămână şi, începând din a doua săptămână, zilnic. Această metodă de tratament nu are efecte adverse; oricum, la începutul tratamentului s-ar putea să fie necesar să urinaţi mai des ca de obicei. Este şi mai bine dacă continuaţi acest tratament ca pe o activitate de rutină în viaţa voastră. Beţi apă şi rămâneţi sănătoşi şi activi. Nu beţi apă la masă. Celor cărora le place să bea apă rece la masă, le sunt adresate aceste rânduri:

Apa rece vă solidifică mâncărurile uleioase pe care tocmai le-aţi consumat. Vă va încetini digestia. Odată ce acest "noroi" reacţionează cu acidul din stomac, va fi absorbit mai repede decât hrana solidă. Va depune un strat pe intestine. Foarte curând, acesta se va transforma în grăsime şi reziduuri şi va duce la cancer. Este cel mai indicat să beţi supă fierbinte sau apă caldă după masă.”

Aveţi grijă de voi şi de trupul vostru care vă este nava cu care navigaţi prin viaţă.

Să auzim de bine!

O zi la Waterpark

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

E vineri seară şi o zi toridă se anunţă pentru bucureşteni. Zic „se anunţă” deşi e seară, pentru că prognoza celor de la televizor se referă la ziua de mâine, adică sâmbătă. Ce poate face o familie de bucureşteni pe o zi toridă? Păi, n-ar fi decât trei variante: 1. Să iasă în pijama pe bancă în faţa blocului şi să bea o bere cu vecinii sau să joace o tablă mică; 2. Să dea drumul la aerul condiţionat până face pleurezie şi 3. Să meargă la ştrand. Noi am ales-o pe cea de a patra, să mergem la Waterpark. Sau Waterland. Sau Aqualand. Sau Aquapark.

Zis şi făcut. Ne sculăm cu noaptea în cap, pregătim strictul necesar, inclusiv gentuţele frigorifice din dotarea fiecăruia şi ne aburcăm în autoturismul propriu plini de entuziasm tineresc, deşi avem o vârstă totuşi...

Prima oprire e şi prima surpriză. La benzinăria unde am oprit pentru o binemeritată alimentare a maşinii, ne dăm seama că este necesară şi achiziţionarea celebrei rovignete. Un lucru simplu, dar logica mea dă rateuri: alimentez, scot maşina de la pompă şi mă aşez la coadă ca să achit benzina şi rovigneta. Greşit, greşit, greşit! Nu trec decât câteva secunde şi sunt luat la rost de o vânzătoare arţăgoasă: trebuia ca să alimentez, să vin să plătesc benzina, să scot maşina de la pompă şi apoi să vin să achit rovigneta, este logica lucrurilor explicată de ea. În timp ce aşteptam eliberarea chitanţei, iată că un alt ins nededat la raţionamente fine comite aceeaşi eroare: alimentează, scoate maşina de la pompă şi vine ca să achite benzina şi rovigneta. O uşoară senzaţie de plăcere răutăcioasă şi meschină mă încearcă atunci când văd cum este luat şi el la bumbăcit de către vânzătoarea cea ciufută.

Terminăm toată tevatura şi plecăm cu cântec (cu altul, nu cu acelaşi cu care pornisem de acasă) spre Otopeni, locul plăcerilor noastre visate. Ajungem în dreptul aeroportului Henri Conadă dar încă nu văd NICIUN semn care să indice drumul spre Waterpark. Sau Waterland. Sau Aqualand. Sau Aquapark. Instinctiv mă înscriu pe bretea şi virez stânga pe sub pod. În continuare, NICIUN indicator spre Waterpark. Sau Waterland. Sau Aqualand. Sau Aquapark. Conducând într-o stare de confuzie totală, opresc în dreptul unui aborigen, cobor geamul şi întreb pe unde să o iau. Amabil, omul îmi spune că mai am vreo cinci sute de metri de mers şi voi vedea “ceva” între nişte blocuri! Indicaţie deosebit de preţioasă pentru că acel “ceva”, după logica băştinaşilor, nu poate fi decât Waterpark. Sau Waterland. Sau Aqualand. Sau Aquapark. Parcurg cei cinci sute de metri, trec pe lângă o coadă de maşini pe care o bănuiesc a fi de la o spălătorie şi instinctul îmi spune că trebuie ca să opresc. Trag pe dreapta în peluza celor de la Ferrari, dar nu cumpăr nicio maşină pentru că au magazinul închis sâmbăta. În schimb, aflu că tocmai trecusem de coada de la intrarea în Waterpark. Sau Waterland. Sau Aqualand. Sau Aquapark. Nu se pune problema unui mers în marche arrière, aşa că îmi continui drumul spre Bucureşti, cu speranţa unei bretele de ieşire în suflet. Şi uite aşa, ajungem la podul de la linia de centură cu un al treilea cântec pe buze. Ies pe o bretea, mă învârt ca bezmeticul pe sub pod şi, într-un sfârşit, îmi dau seama că nu există nicio bretea de întoarcere. Nu-mi rămâne decât să efectuez o menevră pe care nu o pot reda public ca să nu fac puşcărie, şi reintru pe drumul naţional pe care sunt singurul şofer care se deplasează cu viteza legală. Îmi este frică să nu fiu amendat, aşa că iuţesc puţin mersul ca să mă încadrez în linia generală şi astfel, nici nu observ când ajung iar la podul de la aeroport. Fac stânga, parcurg cei cinci sute de metri şi intru la dreapta pe o străduţă fără ca să văd nici acum un singur indicator spre Waterpark. Sau Waterland. Sau Aqualand. Sau Aquapark. Suntem întâmpinaţi cordial de un flăcău care ne dă un bon de parcare, după care suntem luaţi în primire de o trupă de ghizi care ne îndrumă spre locul de parcare cuvenit. Coborâm buimaci de fericire şi cu un psihic tocmai bun ca să vedem coada. Este vorba de coada de la intrare, formată din persoane cu aceleaşi plăceri de sfârşit de săptămână. Îmi cer scuze, dar vă las vouă plăcerea număratului... Efectul deprimant provocat de vederea cozii este puternic atenuat de cel al vederii tarifului pentru parcare: doi lei pe oră. Pentru matematicienii zeloşi fac menţiunea ca să nu uite să adauge la acest cost şi pe cele ale rovignetei (pe o săptămână, pentru că nu există pentru o zi) şi benzinei. Iar biletul de intrare nu costă mai mult de patru zeci de lei per capita.

Ne ajută bunul Dumnezeu ca să intrăm şi ne repezim ca să ocupăm vremelnic un şezlong cu umbreluţă şi măsuţă cu tot. Se pare că nu sunt probleme în acest sens pentru că, cu toată aglomeraţia de la intrare, sunt ocupate doar jumătate din locuri. Şi distracţia începe! De la un punct special amenajat, turiştii primesc un colac cât toate zilele prevăzut cu mânere, tocmai bun de dat pe tobogan. Nu trece mult şi descopăr cum funcţionează sistemul: ai primit un colac, trebuie ca să îl foloseşti. L-ai lăsat lângă şezlong? Ţi-l ia altul sau organizatorii. Cuvântul de ordine este: colacul nu stă! Începem ca să ne dăm pe tobogane şi tiribombe, cu sau fără colac. Suntem o familie de oameni temperaţi, aşa că nicunul din noi nu se dă de mai mult de o sută treizeci şi şapte de ori pe fiecare tobogan. Nici nu s-ar fi putut mai mult din cauză că trebuie să urci pe jos înălţimea unui bloc cu două sau trei etaje pentru a ajunge la punctul de acces pe tobogan. Cu timpul ne dăm seama că aceasta este singura preocupare pe care o putem avea pentru că bazine de înot nu există. Cel mai adânc ajunge pe la vreun metru şi jumătate adâncime şi este atât de plin încât nu poţi înainta decât călcând pe cadavre...

Ne bălăcim cu colacii într-n bazin de optzeci de centimetri, iar aceasta îmi aduce aminte de frumoasele momente ale copilăriei când mă bălăceam pe malul mării... Mai am puţin şi, cuprins de emoţie, voi scoate găleţica şi lopăţica din bagaje... Atmosfera generală este plăcut susţinută de nişte difuzoare montate pe stâlpii aflaţi la tot pasul. Asta până începe programul discotecii, care are o staţie suficient de puternică să acopere orice alte sunete în incintă, dar nu suficient de clară pentru ca în capătul celălalt al locaţiei să poţi auzi şi altceva decât un bubuit continuu. Aerul este în continuare curat, netulburat de mirosuri de mici sau cârnaţi la grătar, iar ţiganii se strigă lejer unii pe alţii, urlând dintr-un capăt în celălalt al stabilimentului.

Vecinii de la aeroport îşi complică viaţa cu un miting aviatic, prilej şi pentru noi de a vedea câte ceva din măiestria piloţilor. La un moment dat, unul din piloţii unui avion de vânătoare se gândeşte că nu e sănătos să intri în apă cu burta plină, aşa că trece într-un zbor razant pe deasupra noastră şi BAANG! un bang sonic ne zdruncină intestinele. Şi stomacul. Prilej de a face cunoştinţă cu existenţa grupurilor sanitare şi a garderobelor, mari, suficiente şi curate. Dar fără duşuri. De altfel, nu am remarcat existenţa duşurilor în niciun punct al peisajului, chiar dacă am încercat o panoramare de la înălţimea celui mai mare tobogan.

Sucurile păstrate reci în gentuţele individuale s-au terminat. La fel şi pacheţelele cu mâncare, iar soarele începe s-o ia la vale. Prilej de a ne strânge catrafusele, de a intra în maşina topită de căldură (pentru că parcarea nu este acoperită) şi de a ne îndrepta spre casă. Nu înainte de a achita la barieră contravaloarea parcării şi de a admira îndemânarea unui şofer care încearcă să evite punctul de control. Aceasta a fost, dragii mei, o zi la Waterpark. Sau Waterland. Sau Aqualand. Sau Aquapark.

Să auzim de bine!

Apa din ţesuturi

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Iarăşi suntem strânşi cu toţii în cabană în vederea reciclării periodice anuale. Deja suntem ghizi cu vechi state de serviciu, hârşiţi şi trecuţi prin cele mai fericite sau nefericite întâmplări. Nu ne încântă absolut deloc perspectiva de a sta timp de o săptămână închişi în cabană, făcând rapeluri sau simulări de primul ajutor, nici de orientare sau alte alea. Ca nişte oameni maturi ce suntem, considerăm că cea mai potrivită ar fi fost o săptămână de linişte, în care să nu facem nimic altceva decât să mâncăm şi să dormim. Eventual, să ne uităm la televizor...

Unanimitatea părerilor face ca acest aspect să nu mai necesite comentarii. Stăm la cursuri încruntaţi, răspundem în doi sau trei peri, ne mişcăm cu încetinitorul, nicio glumă de-a instructorului nu ne poate face să zâmbim. Ce să mai comentez, atmosfera e încărcată, apăsătoare aş putea spune dacă aş fi un spirit balzacian. Iar cabana neîncălzită accentuează această stare.

Singur Gicu e alert. Gicu e un oltean mic şi păros, cu o gură mare şi o fire neastâmpărată. Bun ca ghid, bun camarad, om plin de viaţă şi bunăvoinţă. Dar nu acum, nu în aceste momente avem nevoie de aşa ceva. Iar ăsta e lucrul pe care nu-l înţelege şi continuă cu veselia şi glumele lui de când se scoală până se culcă.

Nervozitatea pe care ne-o provoacă spiritul lui vioi îl aduce pe Mircea în situaţia de a-l admonesta cu prilejul mesei de prânz:

- Bre, Gicule, ne-ai înnebunit cu veselia asta a ta. Mai taci naibilor din gură că ne doare capul!

- Frate, ăsta sunt eu, ce să fac, răspunde nevinovat Gicu.

- Îţi spun eu ce să faci: duşuri reci să faci! Cât mai multe!

Gicu tace umil cu ochii în farfurie, iar noi continuăm ca să înfulecăm pe tăcute şi privindu-ne chiorâş. Dar nu pentru mult timp pentru că îl văd pe Mircea că lasă mâncarea şi se uită lung la Vlad. Simţindu-se privit, Vlad se opreşte şi el din procesul masticaţiei, răspunde privirii lui Mircea, după care se uită la mine cu tâlc. Gicu continuă ca să molfăie satisfăcut un copan, iar eu sunt într-o mare dilemă pentru că nu înţeleg sensul privirilor lui Vlad. Şi nici pe ale lui Mircea, care acum, se uită şi el lung la mine. Ca să nu le stric impresia de mamifer inteligent pe care şi-au format-o despre mine, le fac cu ochiul şi dau din cap cu subînţeles. Mulţumiţi de răspuns, cei doi îşi reiau procesul de fagocitoză.

Masa se termină şi, până să reintrăm la sală, avem cam o oră de program de voie, program pe care toţi, cu excepţia lui Gicu, îl folosim pentru o aţipeală uşoară, de frumuseţe, tolăniţi prin paturi. Mă conformez programului, mă întind pe pat şi văd cu stupoare că sunt încadrat de Mircea şi de Vlad, ambii ţintuindu-mă cu privirea.

- Să nu daţi la faţă, le spun eu schiţând un gest de apărare.

- Ce faţă? Ce dat? Eşti diliu? Doar ne-ai făcut cu ochiul că eşti de acord.

- A, da, sigur! Cum să nu fiu de acord cu aşa ceva? încerc eu o scăpare din încercuire.

- Atunci e perfect, zice Mircea. La ora două crezi că ar fi potrivit?

- În timpul mesei? îi întreb eu nevinovat.

- Masă la ora două noaptea? Tu eşti sănătos la cap? Am zis două, nu paisprezece!

- A, da, e şi mai bine! Sigur, la două, aşa rămâne! le spun eu răsuflând uşurat.

- Ne-am gândit că tu eşti cel mai potrivit pentru că te culci întotdeauna cel mai târziu.

O sumedenie de întrebări mă mistuie, aşa că nu mai rezist şi explodez:

- Ce două? Ce târziu? Ce v-aţi gândit? Ce eu? Fraţilor, tensiunea e prea mare, iar eu nu mai rezist! Am totuşi o vârstă, ce Dumnezeu!

Cei doi parcurg un moment de confuzie. Doar sunt cel mai tânăr din grup. Se privesc reciproc subliniindu-şi privirile cu mişcări semnificative ale arătătorului la tâmplă.. Într-un final, Vlad, fiind cu trei săptămâni mai bătrân, consideră că e cel mai îndreptăţit ca să ia cuvântul:

- Frate, stai liniştit, viaţa nu îţi este periclitată. E vorba de Gicu. Ne-am gândit să-i aplicăm un tratament de liniştire.

Oho, e groasă! îmi zic eu luminat, bănuind cam despre ce este vorba.

- Am înţeles. E clar. Şi eu ce am de făcut?

- Păi, uite cum ne-am gândit. Noi plasăm în salteaua patului de deasupra lui câteva sticle de 2,5 litri pline cu apă rece. De la dopuri, tragem o sfoară pe după paturi până la patul tău. Cum tu vii cel mai târziu în dormitor, tot ce ai de făcut este ca, înainte de a adormi, să tragi uşor de sfoară până simţi că dopurile au ieşit. Crezi că poţi duce la bun sfârşit o acţiune de genul ăsta? Te vezi suficient de matur?

- O, da, o, da! le răspund eu cu entuziasm. Vă puteţi baza pe mine!

Şi trecem la fapte. Flăcăii montează după mintea lor sticlele cele pline pe sub saltele, poziţionează sfoara până la căpătâiul patului meu, iar eu îmi văd de programul obişnuit până la ore târzii din noapte. Vin în dormitor, îmi iau pijamaua şi mă vâr în culcuş. Dar nu uit să trag zdravăn de sfoară înainte de a mă cuprinde somnul. Şi adorm instantaneu, după cum îmi este obiceiul.

De întâmplat, s-a întâmplat exact cum fusese prevăzut: litrii de apă s-au scurs complet din sticle, apa a început să îmbibe ţesătura saltelei, de scurs pe jos, s-a scurs foarte puţină şi nicidecum în capul lui Gicu, iar Mircea, cel care dormea deasupra, a sforăit toată noaptea cu spatele pe salteaua cea udă şi a răcit.

Să auzim de bine!

Apa noastră cea de toate zilele

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Vine vara, vin căldurile, creşte implicit consumul de apă şi de tot felul de băuturi răcoritoare. Printre altele (adică, printre alte băuturi), ştiaţi că:

...la 37% din americani mecanismul setei e atât de slab, încât frecvent îl confundă cu foamea?

...lipsa apei e cauza nr.1 a oboselii din timpul zilei?

...după studiile Universităţii din Washington, 1 cană cu apă calmează foamea la aproape 100% din cazuri aflate sub dieta de slăbire?

...alte studii ştiinţifice arată că, luând de la 8 la 10 pahare cu apă pe zi, se pot calma semnificativ durerile de spate şi ale articulaţiilor la 80% din persoanele pe care le au?

...o scădere de doar 2% de apă din organism poate duce temporar la pierderea memoriei, dificultate în calculele bazice de matematică şi probleme de focalizare în faţa monitorului sau a unei pagini imprimate?

...dacă bei cel puţin 5 pahare de apă pe zi, scade cu 45% riscul de cancer la colon, cu 79% riscul de cancer la sâni şi cu 50% posibilităţile de a apărea cancer de vagin?

Iei zilnic cantitatea necesară de apă sau ai ales s-o înlocuieşti cu sucuri?

- În multe state din SUA angajaţii de la direcţia de drumuri păstrează mereu 10 litri de Coca Cola pentru a elimina sângele de pe şosele din urma unui accident rutier...

- Dacă introduci un biftec într-un recipient cu Coca Cola, biftecul se descompune în 48 de ore...

- Pentru a curăţa closetul, e de ajuns ca să se toarne conţinutul unei cutii de Coca Cola şi să se lasă timp de 30 de minute, apoi se dă drumul la apă (acidul citric din Coca Cola curăţă porţelanul)...

- Pentru a înlătura oxidul de pe suprafeţele cromate, trebuie doar să le freci cu o bucată de folie de aluminiu mototolită şi îmbibată cu Coca Cola, iar petele vor dispărea...

- Pentru a curăţa clamele bateriei auto, toarnă peste ele un pic de Coca Cola, iar bulele se vor evapora...

- Pentru a slăbi un şurub oxidat, pune o cârpă umezită cu CocaCola timp de câteva clipe şi şurubul va ieşi fără probleme...

- Pentru a îndepărta oxidul de pe uneltele tale, aplică pasul anterior şi oxidul va dispărea...

- Pentru a desprinde orice fel de hârtii, chiar gumă sau silicon, lipite pe orice suprafaţă de sticlă, aplică aceeaşi operaţie anterioară...

- De asemenea, e util pentru a curăţa parbrizul maşinii tale când se murdăreşte pe drum.

Ingredientul activ al băuturii Coca Cola este ACIDUL FOSFORIC, al cărui ph este 2.8, suficient pentru a dizolva un cui în 4 zile.

Acidul fosforic este foarte dăunător pentru calciul din oase şi reprezintă unul dintre cei mai se seamă vinovaţi de creşterea osteoporozei.

În corpul tău, determină pierderea sărurilor minerale din oase, acest lucru înseamnând că calciul nu este absorbit în mod adecvat de organism, aceasta ducând la slăbirea oaselor şi prin urmare, creşte posibilitatea de a avea fracturi.

Combinaţia acestui acid cu zahărul îngreunează absorbţia fierului, ceea ce poate provoca anemie şi facilitează apariţia infecţiilor, în special la copii, bătrâni şi gravide.

Băutura Coca Cola conţine şi gaz carbonic care, după AMEDEC, este un ingredient care provoacă “viciu psihologic”.

Conţine o substanţă ‘potenţial vicioasă’, cofeina care, dacă se ia în cantităţi mari (de la 400 la 600 mg) poate cauza insomnie, tahicardie, dureri de cap şi chiar stări de nelinişte. O cutie de Coca Cola conţine aproximativ 50 mg de cafeină.

Mai conţine şi un aditiv numit E-150, asociat cu deficienţă de vitamina B6 care este importantă pentru asimilarea proteinelor de către organism şi pentru a avea un sânge sănătos; lipsa acestei vitamine poate duce la anemie, depresie şi confuzie, între alte simptome, pe lângă faptul că generează o activitate exagerată şi un nivel scăzut de glucoză din sânge.

Şi nu numai atât, zaharurile pe care organismul nu reuşeşte să le digere, se transformă în grăsime, ducând la supragreutate corporală şi chiar la probleme de obezitate.

Ca şi cum n-ar fi de ajuns, zaharurile care se află în suc, încetul cu încetul dizolvă smalţul dinţilor slăbindu-i şi producând carii (aici îmi permit o mică atenţionare: cariile se transmit şi prin pupături!).

Odinioară diabetul se găsea numai la pacienţii adulţi, însă în ultimul timp s-a observat o creştere a cazurilor acestei boli la copii şi adolescenţi cu exces de greutate.

Diabetul este o boală care afectează mai ales ochii, rinichii, picioarele şi inima.

Iar pentru cei care cred că pot rezolva problema cu un “Coca light”, avem o altă veste: există studii ştiinţifice care arată că consumul înlocuitorilor de zahăr, sau zahărul sintetic în cantităţi mari, provoacă leziuni cerebrale, pierderi de memorie şi confuzie mentală (după AMEDEC). Substanţa care cauzează aceste afecţiuni se numeşte aspartam iar cercetătorii susţin că ar putea duce la dezvoltarea bolii Alzheimer. În plus, au arătat că componenţii chimici ai "aspartamului" au alte consecinţe grave dacă se consumă excesiv, cum ar fi leziuni ale retinei şi sistemului nervos.

Ei, ce ziceţi? Nasol moment... Acum, după ce aţi citit cele de mai sus, ce beţi: apă, Coca Cola sau un şpriţ subţire de vară? Eu ştiu deja ce am ales...

Să auzim de bine!

Cu dedicaţie

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Majoritatea postărilor mele, ce zic eu majoritatea, marea masă a lor se referă la întâmplări comune, întâmplări fireşti, care se pot întâmpla oricui, oriunde. Faptul că întâmplarea mi s-a întâmplat mie, întâmplător nu este altceva decât o întâmplare...

Dar iată că sunt şi cazuri mai rare, cazuri care, printr-un concurs de împrejurări sau printr-un noroc, se pot întâmpla doar unui număr redus de persoane. La două asemenea întâmplări mă voi referi azi.

Prima se referă la norocul pe care l-am avut acum vreo doi ani de a pătrunde în Parlamentul European. Exceptând aleşii ţărilor membre, îmi vine greu să cred că oricine se poate fâţâi cum când vrea prin această incintă numită hemiciclu. Norocul meu s-a datorat participării în Bruxelles la un curs pe teme legate de Uniunea Europeană. Acest noroc nu m-a ajutat doar să pătrund într-una din clădirile Parlamentului alocată desfăşurării acestor cursuri (şi vă rog să mă credeţi că numărul clădirilor aparţinătoare este enorm), dar m-a ajutat să vizitez chiar sala de şedinţe, acest hemiciclu după cum vă spuneam mai sus, evident că într-un moment de pauză a lucrărilor. Sala mi s-a părut enormă, dar mai mult decât aspectul sau mărimea ei, m-a impresionat semnificaţia locului. Când te gândeşti că aici s-a decis adoptarea acelei hotărâri deosebite care impune transferul datelor personale ale cetăţenilor Uniunii Europene Statului Israel spre păstrare... Sau că, pe unul din acele scaune stă Gigi Becali...

Pentru o mai bună exemplificare a modului cum decurg lucrările, cred că rândurile de mai jos vă vor ajuta din plin... totul pornind de la propunerea unei glume...

Paradisul european: Eşti invitat la un prânz oficial. Eşti întâmpinat de un englez, bucătarul e francez, un italian se ocupă de buna dispoziţie a mesenilor, în timp ce de întreaga organizare s-a ocupat un neamţ.

Iadul european: Eşti invitat la un prânz oficial. Eşti întâmpinat de un francez, mâncarea a gătit-o un englez, de buna dispoziţie se ocupă un neamţ, dar nu te speria încă - totul a fost organizat de un italian.

Un belgian a propus ca aceasta să devină Gluma Oficială Europeană, pe care s-o înveţe la şcoală toţi copiii. Gluma va îmbunătăţi relaţiile dintre popoare, va stimula autoironia şi cunoaşterea interculturală. Consiliul European s-a întrunit pentru a lua o decizie: va fi gluma oficială sau nu?

Reprezentantul britanic a anunţat, cu o figură foarte serioasă şi fără a-şi mişca buzele, că gluma este de-a dreptul colosală.

Cel francez a protestat, deoarece Franţa a fost descrisă într-o manieră negativă. A explicat că o glumă nu poate fi bună dacă este la adresa francezilor.

Polonia a protestat, de asemenea, deoarece nu este prezentă în glumă.

Luxemburgul a întrebat cine va deţine drepturile de autor asupra glumei.

Suedezul n-a scos o vorbă, dar s-a uitat la toţi cu un zâmbet strâmb.

Danemarca a întrebat unde este referinţa sexuală explicită. Dacă este o glumă, ar trebui să conţină una, nu-i aşa?

Olanda n-a înţeles gluma, iar Portugalia n-a înţeles ce este o "glumă". Este un concept nou?

Spania a explicat că gluma este amuzantă doar dacă ştii că prânzul a fost programat la ora 13, când de obicei se ia micul dejun.

Grecia s-a plâns că n-a fost anunţată despre prânz şi a ratat astfel ocazia unei mese gratuite.

România a întrebat ce este un "prânz".

Lituania şi Letonia s-au plâns că traducerile lor au fost inversate, ceea ce este inacceptabil, deşi se întâmplă tot timpul.

Slovenia le-a spus că n-a primit deloc traducerea, dar nu face caz.

Slovacia a spus că, din moment ce în glumă nu apar o răţuşcă şi un instalator, înseamnă că traducerea este greşită. Reprezentantul britanic a spus că şi povestea cu răţuşca şi instalatorul pare foarte amuzantă.

Ungaria a anunţat că n-a terminat de citit traducerea de 120 de pagini în ungară.

Apoi, reprezentantul Belgiei a întrebat dacă belgianul care a propus gluma este vorbitor de flamandă sau de franceză. Deoarece, într-unul din cazuri va sprijini cu certitudine un compatriot, dar în celălalt caz va trebui să refuze, indiferent de calitatea glumei.

În închiderea lucrărilor, reprezentantul Germaniei a anunţat că a fost plăcută dezbaterea de aici, de la Bruxelles, dar că acum trebuie să ia toţi trenul şi să meargă la Strasbourg pentru a lua decizia. A cerut ca unul dintre cei prezenţi să-l trezească pe italian, ca să nu piardă trenul şi să se poată întoarce la Bruxelles pentru a anunţa decizia.

"Care decizie?", a întrebat reprezentantul Irlandei. Şi toţi au fost de acord că este timpul pentru o cafea.

Iar în completare, un scurt filmuleţ făcut cu ocazia vizitei.

A doua referire pe tematica de azi este legată de filmările subacvatice.

De când m-am dotat cu cele trebuincioase, nu am pierdut nicio ocazie de a mă scufunda cât mai mult şi cât mai adânc. De fapt, nu filmarea în sine e ceva grozav, ci sentimentul pe care îl ai cu prilejul unei scufundări. Mai ales dacă eşti ajutat de o apă minunat de limpede şi de liniştită. Evident pentru cei care deja mă cunosc, filmarea a fost făcută cu prilejul unei scufundări într-o mare grecească. Limpezimea apei nu se poate descrie. Nici calmul ei. Şi nici căldura. Dar sentimentul de linişte, de uitare şi de încredere, da. De altfel, acest lucru l-am făcut într-o postare anterioară. Iar tot ce pot să vă mai spun acum este că abia aştept să reiterez sentimentul. Şi să vă prezint filmuleţul scufundării într-o apă de topaz... cu adâncimea între trei şi cinci metri. Fără să filmez peştişori, meduze, anemone sau alte minuni. Doar apa... Ca o curiozitate a legilor optice, am observat că atunci când îndrept obiectivul în sus de la adâncime mică, perpendicular pe suprafaţa apei, aceasta parcă dispare, iar imaginea se vede ca şi cum aş fi scos obiectivul aparatului din apă.

Să auzim de bine!

Arca lui Noe

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
În anul 2009, vine Dumnezeu la Noe, care trăia liniştit pe o străduţă vecină cu Apusului şi-i zice:
- Noe, pământul s-a umplut de răutate şi oamenii m-au uitat. Toată ziua se uită doar la telenovele, trosnesc semniţe de floare şi ascultă manele. Vreau să-mi construieşti o nouă Arcă, pentru că voi trimite iar Potopul peste oameni. Să iei din fiecare specie câte un exemplar, mascul şi femelă. Dar acum ai la dispoziţie doar 6 luni!
După 6 luni se uită Dumnezeu spre pământ şi-l vede pe Noe plângând în grădina din spatele casei.
- Noe! Sunt pe cale să încep Potopul, unde este Arca? strigă el cu voce tunătoare, iar cerul se întunecă în întregime.
- Iartă-mă Doamne, dar lucrurile s-au mai schimbat între timp, îi răspunde Noe hohotind.
- Am nevoie de autorizaţie de construcţie pentru hala în care lucrez la arcă. Mă tot cert cu un inspector de la pompieri care nu-mi dă viză pentru un sistem anti-incendiu, vecinii m-au dat în judecată pentru că am încălcat planul de urbanism construind Arca în grădina mea şi astfel am încălcat normele de înălţime ale zonei urbanistice. Degeaba am dat eu de exemplu blocul BRD. Apoi, compania de electricitate a cerut să pun ipotecă pe Arcă în vederea acoperirii costurilor de transport şi de mutare a liniilor de înaltă tensiune ce trebuie date la o parte din calea Arcii pentru a fi lansată la apă. Pentru că, dacă nu ştii, trebuie să ajung cu ea tocmai la Mangalia... Degeaba le-am spus eu că va veni marea la mine, că nu m-au crezut. Să fac rost de lemn, a fost o altă problemă. Este interzis să tai lemn din pădurile învecinate, deoarece acolo trăieşte bufniţa cu pete şi şorecele cu mustăţi galbene, care sunt specii protejate. Am încercat să-i conving pe ecologişti că tai lemnul tocmai pentru a salva bufnita şi şoarecele, dar nici n-au vrut să stea de vorbă cu mine. Iar din pădurile mai îndepărtate nu mai am ce tăia pentru că localnicii au defrişat totul ca să-şi facă bani de gipane. Când am început să adun animalele, am fost dat în judecată de un grup de activişti pentru protecţia animalelor. Ei susţineau că ţin animale sălbatice sechestrate împotriva voinţei lor şi, de asemenea, au susţinut că dacă pun atâtea animale într-un spaţiu atât de mic, înseamnă cruzime asupra lor. Ştiai că cangurului fără marsupiu îi trebuieşte un areal de 8,3 hectare pentru fiecare exermplar? Sau că m-au ţinut o zi întreagă ca să vizitez azilul de animale de la Glina? Apoi, Ministerul Mediului a spus că nu am voie să construiesc Arca până când reprezentanţii lor nu fac un studiu de mediu şi implicaţiile pe care Potopul Tău le poate avea asupra mediului. REMAT-ul mi-a impus un contract oneros pentru colectarea deşeurilor şi bani nu am destui. Şi mai am un proces în derulare cu Ministerul Muncii, deoarce încă nu m-am hotărât câte minorităţi ale grupurilor etnice să angajez pe şantier, iar Blocul Sindical nu mă lasă să-mi folosesc la construcţie copiii mei, deoarece nu fac parte din Sindicat, iar eu nu am certificare ISCIR pentru construcţia de Arce. Am doar pentru rezervoare de şapte sute de litri şi lifturi pentru blocuri cu două etaje. În plus, un agent sindical stă toată ziua pe capul meu ca să fie sigur că nu ţin muncitorii peste programul legal de muncă. Până acum am fost dat de zece ori pe posturile de televiziune ca exemplu de comportare abuzivă şi indisciplină. Ca să fie totul şi mai rău, Fiscul mi-a confiscat toate posesiile deoarce susţin ei că vreau să părăsesc ţara cu specii de animale pe cale de dispariţie. Nici nu ştiu ce să fac, pentru că pot lua de la opt luni la doi ani de puşcărie.
- Deci, Doamne iartă-mă, dar îmi trebuie cel puţin 10 ani ca să fac tot ce mi-ai poruncit şi o mulţime de bani.
Dintr-o dată cerul s-a luminat, norii au dispărut, iar soarele din nou a apărut strălucitor pe cer.
- Doamne, mare e puterea Ta! Să înţeleg că nu ne mai distrugi lumea?
- Nu, Noe, se pare că mi-a luat-o guvernul înainte...
Să auzim de bine!