"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

miercuri, 10 noiembrie 2010

Studiul experţilor de sindicat

StudiuTuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Sunt mare! ar spune cineva mai orgolios. Dar eu, ca un economist modest ce sunt (din Drumul Taberei!), nu zic. Dar spun. De ce credeţi că mi-a venit acum puseul ăsta de orgoliu? Ei bine, de la o ştire ascultată cu câteva zile în urmă.
Eram (unde altundeva?) în bucătărie şi manevram un blender cu îndemânarea care mă caracterizează. Când, deodată, pe ecranul televizorului apare figura unui crainic (vă rog să observaţi că am scris „crainic” şi nu „vedetă”) care ne anunţă cu toată seriozitatea că un grup de experţi angajaţi de nu-ştiu-ce-sindicate (sau aparţinând respectivelor sindicate, nu am reţinut exact) au făcut nişte calcule economice foarte bine fundamentate, ba chiar o simulare pe calculator. Respectiva simulare făcea o socoteală foarte exactă, la bani mărunţi am spune noi, ăştia mai din popor, a creşterii sau descreşterii veniturilor statului în funcţie de nivelul salariilor.
În mod cu totul surprinzător (pentru guvernanţii noştri, nu şi pentru noi, adică eu şi cititorii acestui blog) rezultatele indicau faptul că o creştere a salariilor minime sau medii pe economie va produce o creştere a veniturilor statului! Cum adică, vor zice guvernanţii noştri, dăm mai mult pe salarii, adică ne cresc cheltuielile şi vreţi să spuneţi că, cu toate acestea, vor creşte veniturile la buget? Pas possible! vor spune guvernanţii noştri mai erudiţi. Ei, dragii mei, aici e momentul să vă reamintesc faptul că eu am susţinut acest lucru cu mult, mult timp înaintea acestor experţi, după cum vă puteţi reaminti din link-urile de mai jos:
http://bloguldindrumultaberei.blogspot.com/2010/01/eu-vs-el.html#axzz14fskqsFz
http://bloguldindrumultaberei.blogspot.com/2010/01/eu-vs-el-continuare.html#axzz14ft8H1JV
http://bloguldindrumultaberei.blogspot.com/2010/05/lectie-de-recapitulare.html#axzz14ftbY3tu
http://bloguldindrumultaberei.blogspot.com/2010/05/hai-sa-fim-cinstiti.html#axzz14fttPwkV
http://bloguldindrumultaberei.blogspot.com/2010/07/baronul-john-maynard-keynes-si-economia.html,http://bloguldindrumultaberei.blogspot.com/2010/10/keynes-si-antichitatea.html#axzz14fu5oqeG)
Dincolo de bucuria faptului că eu, un simplu şi banal economist (din Drumul Taberei!) am avut o gândire la nivelul unor experţi şi am dovedit că este chiar foarte possible, mă încearcă bucuria că, poate, venind din partea unor experţi şi nu din partea unui blogger, guvernanţii noştri vor lua în seamă aceste sfaturi.
De fapt, aşa cum am explicat în câteva articole anterioare, respectiva gândire nici măcar nu îmi aparţinea, nu era originală ci, mugurii ei înfloriseră pe vremea Greciei antice, iar teoria a fost excepţional de bine formulată şi cizelată de baronul Keynes.
În fond, este normal să se întâmple aşa. Salariaţii primind bani mai mulţi vor plăti impozite şi taxe mai mari. Totodată, având bani mai mulţi în buzunar, vor consuma mai mult, ceea ce va determina o creştere a veniturilor de pe urma TVA. La rândul lor, producătorii vor trebui să-şi sporească producţia (şi, implicit profitul, pentru care vor plăti un impozit mai mare) prin diferite mijloace, printre care şi angajarea de personal. La rândul lor, aceşti noi angajaţi vor scuti statul de plata ajutorului de şomaj şi vor plăti taxe şi impozite, care se vor duce tot la bugetul statului, vor face cumpărături care vor trimite TVA-ul direct în bugetul statului şi, uite aşa, economia va ajunge în situaţia să se autosusţină. Practic, creşterea consumului va duce la creşterea producţiei, ceea ce va determina o creştere a consumului şi tot aşa. Şi cu toată părerea de rău, nu cred că există un singur economist pe lumea asta care să poată susţine că măsurile de tăiere a salariilor sunt măsuri economice. Iar altele, până acum nu am văzut.
Suntem de doi ani într-o criză care, dacă la alte state dă semne de atenuare, la noi devine tot mai gravă. Împrumuturi peste împrumuturi, îndatorare până dincolo de puterea de restituire, tăieri nemiloase (vă reamintesc faptul că în nicio ţară atinsă de criză nu s-au făcut tăieri de 25 % din salarii) şi aiuritoare, făcute tot pe seama pălmaşilor, toate făcute cu un singur rezultat vizibil până acum: creşterea nemulţumirii populaţiei până la pragul de revoltă şi o sărăcire care va fi extraordinar de greu de recuperat.
Să auzim de bine!

Un comentariu:

  1. Guvernantii nostri habar nu au pe ce lume traiesc, ce le mai ceri sa inteleaga lucruri simple???

    RăspundețiȘtergere

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!