Am comis-o!

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Acele ceasului îmi spun că ora zece din noapte nu este departe. E vineri seara şi mă întorc dintr-o scurtă vizită de lucru efectuată la buna şi bătrâna mea mamă. De fapt, vizita la ea a fost una de curtoazie. Adevărata vizită de lucru am efectuat-o la o vecină de-a mamei ca să-i repar robinetul flotorului de la wc. Să nu credeţi că sunt un tip intempestiv care dă buzna în apartamentele babelor şi se apucă să le facă reparaţii domestice. Nu, nici vorbă. Acţiunea s-a datorat unei vorbe scăpate de mama în faţa vecinei cu pricina, privind unele abilităţi de instalator pe care le am. Rezultatul a fost că acum, mă trezesc sunat de tot felul de babe cu defecţiuni, care îmi solicită ajutorul.
Nu o fac cu ură sau cu mânie şi nici contra vreunei plăţi, ci cu plăcere, atât din dorinţa mea intimă de a face bine, cât şi din înţelegerea pe care încerc să o manifest faţă de neputinţa unor bieţi bătrâni.
Aşa că mă întorc spre casă cu cântec. La figurat şi la propriu pentru că, aţi ghicit, am bine înfundate în urechi căştile palyer-ului din dotare. Player care, ca rezultat al satisfacţiei pe care o încerc, îmi redă muzică grecească la volum maxim. La un moment dat, începe o melodie foarte frumoasă, pe care ascultând-o, cu siguranţă, oricare dintre voi v-aţi invita partenera sau partenerul la un blues. Dar, ce este interesant la această melodie este textul. Dincolo de faptul că linia melodică şi aranjamentul sunt superbe, textul conţine referiri pentru care un compozitor român ar fi executat prin împuşcare pe loc, fără proces. Όμορφη Ελλάδα, πατρίδα γλυκιά/omorfi Ellada, patrida glikia spune interpretul. Frumoasă Grecie, patrie dulce. Vă imaginaţi un compozitor român care să spună că-şi iubeşte ţara pe muzica unei melodii de dans? E nu. Dar un public căreia să-i placă să asculte sau să danseze pe o astfel de melodie? În mod curios pentru noi, românii cei europeni, grecii o fac.
Ei bine, satisfăcut de treaba făcută şi dus de frumuseţea textului şi a melodiei, încep să fredonez uşor cântecelul sau, mai bine zis, să fac un fel karaoke stradal, cântând in petto, cum se spune în limbaj muzical, odată cu solistul. Deşi am căştile bine înfundate în urechile din dotare, sunt convins că nivelul sonor al interpretării mele nu depăşeşte intensitatea unei şoapte.
Sunt deja în faţa cititorului de card al interfonului şi mă pregătesc să scot cartela când, văd un braţ viguros apărând brusc din dreapta mea, braţ care bagă cheia în broască şi descuie uşa instantaneu. Urmăresc continuarea braţului şi observ că se continuă cu unul din vecinii mei, tot numai zâmbet, care grăieşte privindu-mă cu cea mai mare bunăvoinţă:
- Bună seara! Toată stima! V-am ascultat cu cea mai mare plăcere tot drumul… vă auzeam de la zece metri…
Să auzim de bine!