Antikitera

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Sunt sigur că există printre voi şi persoane care au auzit despre insula grecească Antikitera. Şi, probabil, sunt la fel de mulţi cei care au auzit de celebrul mecanism din Antikitera.
În esenţă este vorba despre un obiect diform din bronz descoperit la 17 mai 1902 în mod absolut întâmplător cu ocazia unei scufundări lângă ţărmul insulei greceşti mai sus numite. Într-un mod absolut cuviincios, descoperitorul a predat obiectul Muzeului de Arheologie din Atena, în subsolurile căruia a zăcut mai puţin cuviincios până în 1958 când, un arheolog tânăr şi neliniştit a fost curios să afle ce se ascunde sub cocleala diformă care acoperea obiectul.
Surpriza a fost uriaşă: de sub stratul de oxid care îl acoperea a ieşit la lumină un mecanism cu roţi dinţate! Fără nicio urmă de îndoială obiectul a fost datat cu cel puţin 87 de ani înainte de Hristos. Întrebarea care a apărut în mod firesc pe buzele tuturor a fost: ce făceau oamenii din acele vremuri cu respectivul mecanism cu roţi dinţate? Şi părerile nu au încetat să apară până prin 2006 când, cu surle şi trâmbiţe publicul a fost anunţat că este vorba de un astrolab, un dispozitiv mecanic care ne poate indica diferite elemente astronomice la un anumit moment, prin intermediul unor angrenaje dinţate. Imediat oamenii au început să-şi exprime mirarea faţă de cunoştinţele astronomice ale timpului.
Ei bine, dragii mei, eu sunt de altă părere. Cunoştinţe astonomice bine fundamentate au existat aproape concomitent cu desprinderea omului de maimuţă. Să ne amintim doar de muntele de informaţii astronomice ascunse de piramida lui Kheops, pirmidă care nu a fost construită chiar aşa de curând... În fond, ce altceva era mai uşor pentru omul primitiv decât să holbeze ochii la cer înainte să adoarmă între două vânători? Astfel că eu sunt de părere că întrebarea firească de mai sus este eronată. Cea care ar fi fost firească, în opinia mea, ar fi cu totul alta, mai „la esenţă”: cum au construit oamenii de atunci un mecanism cu roţi dinţate? Cu ani în urmă am avut cinstea şi plăcerea de a lucra într-un colectiv condus de unul din marii proiectanţii de roţi dinţate pe care îi avea ţara la acel moment (ulterior, omului i-au venit minţile la cap şi a plecat în State). Prilej cu care am participat şi eu la proiectarea unor angrenaje şi roţi dintre cele mai dificile în cadrul unor proiecte majore. Şi vă rog să mă credeţi, nu este deloc uşor. Iar aici nu mă refer la efortul fizic, care este şi el considerabil cu tot aportul tehnicii de calcul de care dispune societatea modernă, ci mă refer la cunoştinţele de matematică superioară deosebit de solide de care trebuie să dispui în calitate de proiectant. Nici nu vă imaginaţi ce cunoştinţe de geometrie analitică sau analiză matematică trebuie să stăpâneşti ca să faci faţă pentru cea mai banală roată. Un volum enorm de formule, calcule şi ecuaţii este necesar ca să poţi calcula modulul, înălţimea dintelui, lăţimea dintelui, grosimea piciorului dintelui, raza de racordare, distanţa dintre axe precum şi multe, multe alte elemente fără de care nu poţi executa nici cea mai simplă roată dinţată pe cea mai modernă maşină de danturat. Vă spun cu toată sinceritatea că reuşita obţinută în proiectele la care am participat cu acea ocazie o consider una din realizările vieţii mele. Dacă aveţi vreo îndoială, vă rog să intraţi în prima bibliotecă şi să cereţi un manual de calcul pentru roţile dinţate. După primele zece pagini îmi veţi da dreptate.
Aşa că îmi voi permite, cu acceptul vostru, să pun întrebarea la modul pe care îl consider mult mai adecvat: cum au calculat oamenii de atunci un angrenaj de roţi dinţate? Ce instrumente matematice (tehnice şi logice) au avut la îndemână într-o vreme când ei încă foloseau din plin scrisul pe nisip sau pe tăbliţe de ardezie? Amintiţi-vă doar de bătrânul Arhimede care a fost ucis de un soldat roman tocmai când desena pe nisipul Siracuzei nişte cercuri... Care era nivelul lor de cunoştinţe matematice astfel încât îşi permiteau o asemenea aventură a minţii? Şi care era dotarea lor tehnică ce le permitea să pună în aplicare asemenea proiecte? Iar lucrurile se complică foarte mult dacă vă spun că, la acea dată grecii nu cunoşteau încă cifrele, fiind folosite în locul lor literele alfabetului, semnul aferent cifrei 0 (zero) nu fusese încă inventat, iar marele Pericle socotea pe degete...
Într-o postare anterioară mă exprimam în sensul că nu m-ar mira să aflu că anticii aveau şi televiziune în culori. Aşa-i că acum v-aţi mira şi mai puţin?
Să auzim de bine!