Dănuţ şi volanul portabil

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Principala trăsătură de caracter a lui Dănuţ este bonomia. Ceea ce implică multă încredere în cei din jur. Lucru ce îţi poate fi fatal atunci când cei din jur sunt prieteni vechi cu tine, aşa cum suntem noi.
Fapt dovedit azi, când Dănuţ tocmai s-a întors de la un beneficiar. E vară, e cald şi oamenii au ieşit în mare parte la o ţigară sau la o gură de aer curat prin împrejurimile firmei. Locaţia în care se află amplasată ne aduce măcar beneficiul unei oaze de verdeaţă şi aer curat. Unii din noi au în dotare maşini de serviciu, iar printre aceştia se numără şi Dănuţ. Iată-l că apare la orizont şi parchează chiar lângă intrarea în firmă. Coboară liniştit, schimbă câteva vorbe cu noi şi intră să-i dea raportul patronului.
Deşi practic este imposibil, revăzând lucrurile, cred că era mai bine dacă îşi lua maşina cu el în birou. Sau în geantă. Sau o arunca în Dâmboviţa. Pentru că omul pleacă şi lasă uşile deschise! Văzând o asemenea lipsă de prudenţă, ne hotărâm să trecem la atac. Răducu se duce repede în atelier şi vine cu un set de chei potrivite, iar eu încep să ţin de şase cât timp el îi va demonta volanul. La un mecanic de talia lui Răducu, treaba nu îi ia mai mult de două minute.
Ne reluăm locurile şi începem aşteptarea. Am avut ceva de stat pentru că Dănuţ nu excelează în mişcări rapide. Când credeam că totul e pierdut (nu puteam sta toată ziua la intrarea în firmă pentru că ar fi ajuns clienţii să creadă că suntem în grevă) iată că apare şi victima.
Se opreşte senin în dreptul nostru şi schimbăm cele mai nevinovate cuvinte. Suntem atât de nerăbdători încât aproape ne vine să îl împingem în maşină. Este clar că nu are nicio bănuială. Terminăm discuţia şi omul se apropie de maşină. Deschide uşa larg, se aşează pe scaun, bagă cheile în contact, porneşte motorul (!), trage uşa să o închidă şi pune mâinile pe volan! Oameni buni, a pus mâinile pe volan! Adică pe locul unde se învăţase el că ar trebui să fie volanul. Rămâne câteva secunde cu mâinile în aer, se uită împrejur (chiar şi sub bord!), iar la sfârşit iese urlând din maşină:
- Băăăi! Fraţilooor! Mi-au furat volanul! Mi-au furat volanuuul!
După care se repede în birouri ca să-şi justifice nevinovăţia în faţa patronului. Evident că, între timp, Răducu îl montează la loc în doi timpi şi trei mişcări. Iată că apar amândoi în uşă. Şeful e puţin neîncrezător pentru că îşi făcuse el deja nişte impresii despre numărul ciudat de mic de circumvoluţiuni din creierul Dănuţului. Se apropie şeful de maşină şi se uită la ea, se apropie şi Dănuţ ca să facă acelaşi lucru, după care, şeful pleacă fără să spună o vorbă. Dănuţ se întoarce spre noi şi zice:
- Faceţi mişto, nu?
Să auzim de bine!