Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Ca să fiu sincer, ideea acestui articol nu este originală. Mi-a dat-o Andrei Lefter, bunul meu coleg de blogăreală. Care Andrei se pare că iubeşte tot cât iubesc şi eu limba română şi tradiţiile româneşti. Aşa că, dedic acest articol tuturor adevăraţilor iubitori de istorie, cultură şi limbă românească, oriunde s-ar afla ei.
Mama bună (bunica) vine tiptil-tiptil şi îmi pune o pancovă (gogoaşă) pe perină (pernă). E modul prin care ţăranca cinstită şi trudită din ea înţelege să-şi arate grija faţă de nepotul care doarme. O simt, dar încă nu mă scol. Îmi place să lenevesc în patul înalt, cu salteaua din paie aduse din poiată (şură), mirosind a flori şi curăţenie. Cu chiu cu vai, reuşesc să mă scol şi, stând pe marginea patului, să-mi trag strimfii (ciorapii) în picioare. Mama bună este în curte şi dă de măncare galiţelor (găinilor). Pe masă găsesc o dărabă (bucată) de pită (pâine), una de slană (slănină) şi ceva caş de giboliţă (bivoliţă). Toate aranjate frumos întru-un cieri (farfurie) şi acoperite cu o ştergură (şervet). Mănânc în fugă cu gândul la joaca ce mă aşteaptă şi ies în ogradă (curte). Mama bună mă roagă să mai tai un braţ de lemne şi să le duc în cohe (bucătărie). Nu stau mult pe gânduri şi le tai în doi timp şi trei mişcări. În cohe văd fierbând o oală mare de ciorbă acoperită cu fegeul (capacul) şi un laboş (cratiţă) cu tocană, toate pregătite pentru prânz. Pe masă văd cum mama bună pregătea o pătură (foaie de aluat) pentru laşce (tăiţei) de pus în ciorbă. Mama bună intră şi ea în cohe cu o pungă de făină de mălai (mălai) şi o alta de făină de grâu (făină) şi profit de ocazie să o mai sărut odată pe obrajii ei roşii ca merele. Văd că îi place şi încerc să o iau la dans.
- Copil, copile, doară fii cuminte, că avem treabă! mă dojeneşte ea cu o asprime care nu face altceva decât să-mi arate şi mai bine plăcerea pe care o simte.
Drept pentru care îmi spune să iau vidăra (găleata) şi să merg să aduc apă. Sunt obişnuit cu greutatea, aşa că nu durează mult şi reapar în faţa ei. Îi mai sărut odată cei mai frumoşi obraji din lume şi mă cer (o rog) să mă lase la joacă cu Nucu. Încuviinţează dând din cap şi zâmbind complice, dar mă roagă să iau canta (bidonul) şi să mă opresc în drum la cooperativă ca să cumpăr nişte fotoghin (gaz de lampă). Plec în fugă cu canta bălăngănind de picioare şi după douăzeci de minute sunt la Nucu cu cumpărăturile făcute. Nucu mă aşteaptă pe târnaţ (prispă) cioplind un lemn cu brişca (briceagul). Se ridică, îşi bagă brişca în jăbul (buzunarul) de la sfectăr (vestă), ne salutăm şi plecăm la colindat peste dealuri. Ajunşi în capătul grădinii ne oprim să mâncăm nişte fârţâguşe (prune mici pentru ţuică) şi culegem câţiva cucuruzi (porumbi) pentru întoarcere. Drumul nostru nu poate ocoli tăul (lacul) unde ne oprim să facem o baie bună împreună cu alţii de teapa noastră care ştim bate înotul (înota). Se fac orele după amiezii şi e timpul să ne întoarcem ca nişte copii cuminţi ce suntem. Rămân în continuare la Nucu acasa şi mătuşa Anică ne trimite în grădină să-i aducem porodici (roşii), ceapă şi pere (cartofi) pentru a pregăti masa. Vine şi cecea (unchiul) Vasile de la muncile câmpului, încovoiat de oboseală şi cu palmele bătucite (bătute) de muncă. După ce mâncăm, continuăm să ne jucăm prin curte până mai spre asfinţit, când vin vacile de la ciurdă (turmă) cu ugerele grele de lapte. După ce intră în poiată pe un drum pe care nu trebuie sa le mai conducem, ne luăm scăunelele şi vidăra pentru lapte şi mergem să le mulgem. Nu putem sta liniştiţi nici măcar în momentele solemne ale mulsului, aşa că începem să ne stropim cu lapte cald, trăgând fiecare de câte o ţâţă. Ajungem în casă uzi leoarcă şi cu vidăra pe jumătate goală, iar mătuşa ne sfădeşte (ceartă) aşa cum numai ea ştie, de nu ne supărăm niciodată. Îmi iau rămas bun de la Nucu şi revin spre casă cu fotoghinul după mine. Îi salut din mers pe notarăş (notar) şi pe căuaci (fierar) şi iată-mă ajuns acasă. Cecea Niculae trecuse pe la noi şi lăsase un badoc (bidon) cu zer pentru scroafa noastră, Margareta pe numele ei mic. Torn fotoghinul în lămpi şi duc badocul în şpaiţ (cămară), cât timp mănânc o ratotă (omletă) mama bună se spală, îşi piaptănă părul ei lung şi negru, mă lau (spăl) şi eu, se schimbă şi ieşim pe o pătură în curte. Ea îşi continuă lucrul la năfrămi (baticuri) şi prapuri (steaguri bisericeşti) cu spâgmă (aţă) neagră, mierie (albastră) şi cavesin (maro) pe care le ţine în puicul (sertarul) mesei. Ne aşezăm pe pătură, ea lucrând şi eu cu capul în poala ei mirosind a flori de câmp, a pământ şi a ţară, cu ochii ţintind norii albi ai cerului şi rugându-mă la Dumnezeu să nu se termine niciodată aceste momente.
Să auzim de bine!
Ca să fiu sincer, ideea acestui articol nu este originală. Mi-a dat-o Andrei Lefter, bunul meu coleg de blogăreală. Care Andrei se pare că iubeşte tot cât iubesc şi eu limba română şi tradiţiile româneşti. Aşa că, dedic acest articol tuturor adevăraţilor iubitori de istorie, cultură şi limbă românească, oriunde s-ar afla ei.
Mama bună (bunica) vine tiptil-tiptil şi îmi pune o pancovă (gogoaşă) pe perină (pernă). E modul prin care ţăranca cinstită şi trudită din ea înţelege să-şi arate grija faţă de nepotul care doarme. O simt, dar încă nu mă scol. Îmi place să lenevesc în patul înalt, cu salteaua din paie aduse din poiată (şură), mirosind a flori şi curăţenie. Cu chiu cu vai, reuşesc să mă scol şi, stând pe marginea patului, să-mi trag strimfii (ciorapii) în picioare. Mama bună este în curte şi dă de măncare galiţelor (găinilor). Pe masă găsesc o dărabă (bucată) de pită (pâine), una de slană (slănină) şi ceva caş de giboliţă (bivoliţă). Toate aranjate frumos întru-un cieri (farfurie) şi acoperite cu o ştergură (şervet). Mănânc în fugă cu gândul la joaca ce mă aşteaptă şi ies în ogradă (curte). Mama bună mă roagă să mai tai un braţ de lemne şi să le duc în cohe (bucătărie). Nu stau mult pe gânduri şi le tai în doi timp şi trei mişcări. În cohe văd fierbând o oală mare de ciorbă acoperită cu fegeul (capacul) şi un laboş (cratiţă) cu tocană, toate pregătite pentru prânz. Pe masă văd cum mama bună pregătea o pătură (foaie de aluat) pentru laşce (tăiţei) de pus în ciorbă. Mama bună intră şi ea în cohe cu o pungă de făină de mălai (mălai) şi o alta de făină de grâu (făină) şi profit de ocazie să o mai sărut odată pe obrajii ei roşii ca merele. Văd că îi place şi încerc să o iau la dans.
- Copil, copile, doară fii cuminte, că avem treabă! mă dojeneşte ea cu o asprime care nu face altceva decât să-mi arate şi mai bine plăcerea pe care o simte.
Drept pentru care îmi spune să iau vidăra (găleata) şi să merg să aduc apă. Sunt obişnuit cu greutatea, aşa că nu durează mult şi reapar în faţa ei. Îi mai sărut odată cei mai frumoşi obraji din lume şi mă cer (o rog) să mă lase la joacă cu Nucu. Încuviinţează dând din cap şi zâmbind complice, dar mă roagă să iau canta (bidonul) şi să mă opresc în drum la cooperativă ca să cumpăr nişte fotoghin (gaz de lampă). Plec în fugă cu canta bălăngănind de picioare şi după douăzeci de minute sunt la Nucu cu cumpărăturile făcute. Nucu mă aşteaptă pe târnaţ (prispă) cioplind un lemn cu brişca (briceagul). Se ridică, îşi bagă brişca în jăbul (buzunarul) de la sfectăr (vestă), ne salutăm şi plecăm la colindat peste dealuri. Ajunşi în capătul grădinii ne oprim să mâncăm nişte fârţâguşe (prune mici pentru ţuică) şi culegem câţiva cucuruzi (porumbi) pentru întoarcere. Drumul nostru nu poate ocoli tăul (lacul) unde ne oprim să facem o baie bună împreună cu alţii de teapa noastră care ştim bate înotul (înota). Se fac orele după amiezii şi e timpul să ne întoarcem ca nişte copii cuminţi ce suntem. Rămân în continuare la Nucu acasa şi mătuşa Anică ne trimite în grădină să-i aducem porodici (roşii), ceapă şi pere (cartofi) pentru a pregăti masa. Vine şi cecea (unchiul) Vasile de la muncile câmpului, încovoiat de oboseală şi cu palmele bătucite (bătute) de muncă. După ce mâncăm, continuăm să ne jucăm prin curte până mai spre asfinţit, când vin vacile de la ciurdă (turmă) cu ugerele grele de lapte. După ce intră în poiată pe un drum pe care nu trebuie sa le mai conducem, ne luăm scăunelele şi vidăra pentru lapte şi mergem să le mulgem. Nu putem sta liniştiţi nici măcar în momentele solemne ale mulsului, aşa că începem să ne stropim cu lapte cald, trăgând fiecare de câte o ţâţă. Ajungem în casă uzi leoarcă şi cu vidăra pe jumătate goală, iar mătuşa ne sfădeşte (ceartă) aşa cum numai ea ştie, de nu ne supărăm niciodată. Îmi iau rămas bun de la Nucu şi revin spre casă cu fotoghinul după mine. Îi salut din mers pe notarăş (notar) şi pe căuaci (fierar) şi iată-mă ajuns acasă. Cecea Niculae trecuse pe la noi şi lăsase un badoc (bidon) cu zer pentru scroafa noastră, Margareta pe numele ei mic. Torn fotoghinul în lămpi şi duc badocul în şpaiţ (cămară), cât timp mănânc o ratotă (omletă) mama bună se spală, îşi piaptănă părul ei lung şi negru, mă lau (spăl) şi eu, se schimbă şi ieşim pe o pătură în curte. Ea îşi continuă lucrul la năfrămi (baticuri) şi prapuri (steaguri bisericeşti) cu spâgmă (aţă) neagră, mierie (albastră) şi cavesin (maro) pe care le ţine în puicul (sertarul) mesei. Ne aşezăm pe pătură, ea lucrând şi eu cu capul în poala ei mirosind a flori de câmp, a pământ şi a ţară, cu ochii ţintind norii albi ai cerului şi rugându-mă la Dumnezeu să nu se termine niciodată aceste momente.
Să auzim de bine!
Cât de bogată e limba română!
RăspundețiȘtergereFoarte frumos!
Excelent. Ma bucur ca cele cateva cuvinte sadite de mine au inmugurit in arborele asta imens cu o coroana atat de bogata. Impresionant si emotionant.
RăspundețiȘtergereFelicitari!
@ Valeriu Ungureanu & Andrei Lefter: Vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase deşi, sunt de părere că exageraţi puţin...
RăspundețiȘtergereMultumesc ca miati facut tema
RăspundețiȘtergereI-asi da Like de 100 ori daca s-ar putea
@ Anonim: Mulţumesc! Mai rar aşa apreciere... Poate că, în viitor, voi putea insera în pagină şi o casetă cu LIKE...
RăspundețiȘtergere