"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

luni, 15 noiembrie 2010

Ce motoare punem pe blog

În urmă cu mai bine de un an, mai bine zis atunci când am lansat blogul proprietate personală pe care citiţi acum această postare, eram deosebit de entuziast. Nu de faptul că am un blog, entuziasmul acesta îl am şi acum, ci de tot felul de motoare de căutare, de crawler-e şi aplicaţii, de statistici pe care le vedeam pe blogurile partenere.
Indicaţiile erau dintre cele mai variate şi mai frumos colorate indicând numărul de vizitatori, de vizitatori unici, de pagini vizitate, numărul de la pantof al soacrei ultimului vizitator şi o sumedenie de alte informaţii, care mai de care mai interesante.
Vă spun cu toată sinceritatea că abia am aşteptat să învăţ ca să îmi pun şi eu aşa ceva pe blog. Şi surprizele nu au întârziat să apară…
Primul lor efect a fost că îmi încetineau până la exasperare deschiderea blogului. Asta, pe lângă faptul că, neştiind la acea dată să micşorez pozele postate la dimensiuni acceptabile pentru publicarea pe web, contribuiau şi ele la respectiva încetinire. Dar astea au fost surprizele mici. Cele mai mari au început să apară la citirea şi corelarea datelor. Oricât m-am străduit, nu am reuşit niciodată (şi nu reuşesc nici acum…) să le fac să indice acelaşi lucru… Chiar dacă le porneam în acelaşi timp, din start ele porneau cu o diferenţă uneori destul de însemnată.
Şi totuşi, nici aceasta nu a fost cea mai mare surpriză, pentru că cea mai mare surpriză mi-au oferit-o în ceea ce priveşte corectitudinea informaţiilor oferite, corectitudinea cifrelor. Şi vă voi exemplifica cu ultimele păţanii. Timp de o săptămână şi mai bine, aplicaţia W3 Counter mi-a semnalizat că sunt vizitat din Kyrgyzstan, mai precis din localitatea Beshkek (şi profit de ocazie ca să-i mulţumesc acestui vizitator îndepărtat). Credeţi că celelalte aplicaţii au semnalizat ceva? Nimic, nada, niente, nothing! Şi vizita a ţinut o săptămână. Dar aplicaţia Flag Counter, ce a făcut? mă vor întreba cei mai curioşi dintre voi. Ei bine, nici ea n-a făcut nicio brânză, ca să zic aşa. Aplicaţia WS Meter îmi indică numărul de vizitatori, dar nu şi locaţia. Ca să nu mai vorbesc de faptul că nu are istoric. Aplicaţia WTA are istoric, dar nu îmi redă datele în timp real, ci după una sau două zile, tocmai bine când nu mă mai interesează. Dar şi W3 Counter o dă în dude când îmi indică faptul că Miţă, bunul meu coleg de blogăreală se află undeva între Kassel şi Marburg, iar omul se afla în cu totul şi cu totul altă locaţie. Bomboana de pe tort o pune însă ZeList în care m-am înscris nici eu nu ştiu de ce. Clasamentul lor nu reflectă în niciun caz impactul postărilor, importanţa lor sau numărul de vizitatori (unici sau în mai multe exemplare...). Aplicaţia te poziţionează într-un clasament al link-urilor către tine, ceea ce mie nu mi se pare deloc relevant. Pur şi simplu pentru faptul că văd cu ochii mei pe un blog partener (sau pe mai multe) un link activ (pe verificatelea) către mine, dar care nu apare în statistica lor. Spectacolul de sunt şi lumină oferit de ZeList e grandios. De dimineaţă link-ul apare ca activ, iar către prânz nu mai este, deşi link-ul e tot acolo în blog roll-ul partener şi un simplu clic te duce spre blogul meu. De exemplu, Umbrela Verde ba apare, ba dispare ca o boare, deşi eu văd cu ochii mei link-ul către mine la locul lui pe pagina lor, link care este cât se poate de activ. Aşa încât, fără să faci niciun efort, te trezeşti când în vârful clasamentului, când doborât în cele mai negre genuni, deşi niciunul dintre parteneri nu te scoate din blog roll-ul lui.
Pe lângă faptul că voi scoate această aplicaţie de pe blogul meu, aş mai adăuga la concluzia finală sfatul prietenesc de a nu vă grăbi să luaţi în considerare tot ce spun asemenea prostioare frumos colorate.
Dincolo de aceste statistici ciudate şi irelevante, nu pot să nu remarc ceva deosebit. Şi anume faptul că, conform statisticilor oferite de Google, la capitolul „Surse de trafic”, secţiunea „Adrese URL de referinţă” (să nu râdeţi de mine, dar nu prea înţeleg nimnic din aceşti termeni şi nici din cei care vor urma câteva rânduri mai jos), pe primul loc este
http://florinmorosan.blogspot.com/ cu valoarea 69 (nu ştiu dacă sunt procente sau e o valoare absolută), urmat de
http://valungureanu.toateblogurile.ro/ cu 49,
http://qedeu.blogspot.com/ cu 40,
http://www.adunatedelasate.ro/ cu 38,
http://aletzu.com/ cu 34,
http://dosarelepix.wordpress.com/ cu 33,
http://polimedia.us/fain/index.php?dGl0bGU9YmxvZ3VsLWRpbi1kcnVtdWwtdGFiZXJlaS1jZS1jdXZpbnRlLWZvbG9zaW0tMy0= cu 29,
http://godessdiana88sex1.blogspot.com/ cu 27,
http://orestuca.com/ cu 26 şi
http://dalelucosmin.blogspot.com/ cu 19.
De asemeni, la secţiunea “Site-uri de referinţă”, clasamentul este
http://www.google.ro/ cu 858 (iarăşi nu ştiu ce sunt aceşti 858)
http://godessdiana88sex1.blogspot.com/ cu 126,
http://www.blogger.com/ cu 123,
http://www.adunatedelasate.ro/ cu 69,
http://florinmorosan.blogspot.com/ cu 67,
http://aletzu.com/ cu 65,
http://www.google.com/ cu 61,
http://valungureanu.toateblogurile.ro/ cu 51,
http://qedeu.blogspot.com/ cu 48 şi
http://dosarelepix.wordpress.com/ cu 46.
După cum vă spuneam, nu ştiu ce reprezintă aceste valori şi nici nu mor de grija asta. Dar îmi este foarte clar faptul că ele reprezintă o relaţionare între mine şi partenerii mei de blogăreală. Aşa că nu mai stau mult pe gânduri ca să vă mulţumesc vouă, tuturor acestor posesori de „Adrese URL de referinţă” sau „Site-uri de referinţă” şi să vă doresc să fiţi sănătoşi şi fericiţi la maximum, dar nu numai vouă, ci şi tuturor celor care citiţi blogul meu, indiferent că sunteţi remarcaţi sau nu de nişte aplicaţii părtinitoare sau aiuritoare, indiferent că sunteţi din Noua Zeelandă sau din Insulele Faroe, din Placentia Statelor Unite sau din Beshkek-ul Kyrgystanului. Să auzim de bine!

Un comentariu:

  1. Vio, eu nu inteleg nici ceea ce explici tu, cu acele nume ca de exemplu W3Counter, etc... Asa ca, fiind pe dinafara, ma rezum in a-ti spune ca nu sutn foarte importante si ca, intr-adevar, te incetineste. Si mie mi se deschide putin mai greu blogul tau, plus ca pana imi postez comentariul dureaza. Dar stii tu mai bine ce si cum tre' sa faci.

    RăspundețiȘtergere

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!